ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2133/2021

Ședința publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, a solicitat anularea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică nr. x/18.04.2018, prin care s-a dispus anularea licenței de funcționare nr. 2345/P/19.12.2013, anularea adresei IGPR - Direcția de Ordine Publică nr. x/S3/VG/18.04.2018, privind anularea licenței de funcționare nr. 2345/P/19.12.2013 și anularea actelor subsecvente emise de intimată în considerarea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică nr. x/18.04.2018.

Prin sentința civilă nr. 145 din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei nr. x/18.04.2014, emisă de intimată și a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a Dispoziției nr. x/18.04.2018 și a actelor subsecvente, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică.

Împotriva sentinței civile nr. 145 din 17 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei pe fond, admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că în mod greșit a reținut instanța de fond că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 decembrie 2018, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția insuficientei timbrări a recursului, pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, caz de casare care corespunde prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Raportat la motivele de casare invocate de către recurenta-reclamantă, încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sarcina recurentei A. S.R.L. a fost stabilită obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON.

Recurenta-reclamantă a făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON, conform chitanței din data de 28 noiembrie 2018, care se regăsește la dosarul instanței de recurs.

Prin citația comunicată recurentei-reclamante la data de 16 februarie 2021, conform dovezii de citare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația completării taxei judiciare de timbru cu suma de 50 de RON.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a respectat obligația legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stipulat de art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință prin citația comunicată la data de 16 februarie 2021.

Înalta Curte reține că recursul nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurenta-reclamantă, o cerere de acordare a ajutorului public judiciar potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru, aferentă căii de atac a recursului, în cuantumul prevăzut de lege, este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat sau insuficient timbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) și art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția insuficientei timbrări a recursului și va dispune anularea recursului, ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 145 din 17 septembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2021.