ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3879/2022

Ședința publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2020, la data de 06.04.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - DIRECȚIA DE ORDINE PUBLICĂ a contestat Dispoziția IGPR - DOP nr. x/21.02.2020, Adresa IGPR -DOP nr. x/S3/21.02.2020, Răspunsul nr. x/27.03.2020 la plângerea prealabila și a solicitat:

- Suspendarea Dispoziției IGPR -DOP nr. x/21.02.2020, Adresei IGPR -DOP nr. x/S3/21.02.2020, Răspunsului nr. x/27.03.2020 pana la soluționarea definitiva a cauzei - conform pct. III din prezenta cerere,

- anularea în totalitate a Dispoziției IGPR -DOP nr. x/21.02.2020, Adresei IGPR-DOP nr. x/21.02.2020, Răspunsului nr. x/27.03.2020 și obligarea paratei la reînnoirea licenței de funcționare nr. x/07.03.2005 pe o perioada de 3 ani conform cererii noastre de prelungire.

Prin încheierea din data de 22.04.2020 instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a actelor administrative formulată de reclamantă.

Hotărârea ce fac obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăți

Prin sentința civilă nr. 164 din 01 iulie 2020 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - DIRECȚIA DE ORDINE PUBLICĂ, și, în consecință:

A anulat deciziile de respingere a cererii reclamantei emise de pârât sub nr. x/21.02.2020, nr. y/21.02.2020 și sub nr. x/27.03.2020 și a obligat pârâtul să soluționeze cererea de prelungire a licenței de funcționare nr. x/07.03.2005, respectiv să verifice îndeplinirea condițiilor legale impuse de Legea nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012 în acest scop.

Deopotrivă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2894 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu partea din acțiune admisă.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 164 din 01 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea criticilor sale recurentul susține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit art. 181 din C. proc. civ. atunci când a efectuat calculul termenului minim de 90 de zile înaintea căruia trebuia depusă documentația completă pentru solicitarea reînnoirii licenței.

Curtea de Apel Timișoara a constatat în mod corect că termenele stabilite de Legea nr. 333/2012 H.G. nr. 301/2012 se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 C. proc. civ. pe zile libere, acesta fiind dreptul comun în materia calculului termenelor. Astfel, unde legea nu prevede o altă modalitate de calcul termenelor prevăzute în cuprinsul ei, intervine dreptul comun.

De asemenea, instanța de fond a apreciat corect că nu intră în calcul nici ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește, constatările instanței fiind în concordanță cu art. 181 alin. (1) pct. 2.

Totuși, raționamentul instanței de fond a devenit viciat atunci când a stabilit modalitatea de calcul a termenului minim de 90 zile, efectuând o interpretare eronată a tipului de termen incident în cauză, aplicând, prin urmare, în mod greșit art. 181 din C. proc. civ.

Astfel, solicită a se observa că termenul de 90 zile prevăzut de H.G. nr. 301/2012 este un termen de regresiune și se calculează în sensul invers al curgerii timpului. Un astfel de termen se calculează, într-adevăr, în sistemul zilelor libere, însă în sensul curgerii inverse a timpului, zi după zi.

Exempli gratia, invocă art. 159 din C. proc. civ. ce stabilește că "citația și celelalte acte de procedură, sub acțiunea nulității, vor fi înmânate părții cu cei puțin 5 zile înaintea termenului de judecata1" și susține că, în acest caz, dacă termenul de judecată este stabilit pentru data de 25.08.2020, citația trebuie comunicată părții cel mai târziu la data de 19.08.2020.

Așa cum reiese din înscrisurile existente la dosarul cauzei, licența de funcționare a reclamantei nr. x a fost eliberată la data de 07.03.2005, cu valabilitate până la data de 06.03.2020. Având în vedere că ziua de la care începea să curgă termenul era 06.03.2020, zi care nu intră în calcul, iar ziua la care se împlinea termenul era 07.12.2019, zi nelucrătoare, societatea avea obligația de a depune cererea de reînnoire însoțită de documentația completă la I.P.J. Timiș, cel mai târziu la data de 06.12.2019.

Prin urmare, solicită să se constate că societatea nu a respectat condiția imperativă privind depunerea documentației necesare reînnoirii licenței de funcționare cu cel puțin 90 de zile anterior expirării licenței, iar instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit art. 181 din C. proc. civ., reținând în mod greșit că termenul de depunere a cererii de reînnoire a licenței și documentației a fost respectat și că pârâtul trebuia să soluționeze cererea reclamantei și să analizeze documentele depuse de către aceasta cât timp acestea au fost depuse în termen.

Or, documentele nu au fost depuse în termen, adică cel târziu la data de 06.12.2020, ci la data de 09.12.2020, nefiind respectate prevederile Legii nr. 333/2003 și ale H.G. nr. 301/2012.

Invocând Decizia ÎCCJ nr. 2125/16.04.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015, recurentul solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului formulat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE a formulat întâmpinare intimata A. S.R.L., în cadrul căreia a invocat excepția nulității recursului, susținând că recursul este nul deoarece motivele invocate de recurent nu se încadrează în cele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acest motiv fiind invocat doar în mod formal.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, termenul de depunere a documentației fiind respectat, așa cum corect a stabilit instanța de fond.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatei A. S.R.L. i-a fost comunicată în termenul legal, recurentul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE a nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) incidente și în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) și art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 16.12.2020 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 13.09.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, după soluționarea cu prioritate a excepției nulității recursului, în conformitate art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în sensul respingerii acesteia, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate, la apărările din întâmpinare și la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

În prealabil, în ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimata - reclamantă în cadrul întâmpinării, amintește Înalta Curte că a fost soluționată în ședința publică de la termenul de față, înainte de a se deschide dezbaterile pe fondul recursului, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de instanță la pronunțarea acestei soluții regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

Trecând la analizarea pe fond a recursului, în ceea ce privește contextul factual, se reține că prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamantei A. S.R.L. de anulare în totalitate a Dispoziției IGPR -DOP nr. x/21.02.2020, Adresei IGPR-DOP nr. x/21.02.2020, Răspunsului nr. x/27.03.2020 și obligarea paratei la reînnoirea licenței de funcționare nr. x/07.03.2005 pe o perioada de 3 ani conform cererii de prelungire.

În fapt, reclamanta este titulara Licenței de funcționare nr. x din 07.03.2005 emisă pentru a desfășura activități în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției și valabilă până la data de 06.03.2020.

La data de 09.12.2019 reclamanta a înregistrat la Inspectoratul de Poliție Județean Timiș (I.P.J. Timiș) o cerere de reînnoire a licenței de funcționare împreună cu documentația aferentă.

Documentația a fost înaintată de către I.P.J. Timiș, împreună cu Raportul nr. x/27.01.2020 prin care s-a propus neacordarea reînnoirii Licenței de funcționare nr. x/07.03.2005, Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. În urma analizei documentației depuse de către reclamantă și a raportului I.P.J. Timiș, Direcția de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a constatat că cererea de solicitare a reînnoirii licenței nr. x din 03.12.2019 a fost înregistrată în evidențele I.P.J. Timiș cu nr. x/09.12.2019, cu 89 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a licenței de funcționare. În consecință, în baza Referatului nr. 418.588/S3/AT din 21.02.2020 prin care a fost propusă "neacordarea licenței de funcționare nr. x din 07.03.2005", la data de 21.02.2020, a fost emisă de către pârâtă Dispoziția nr. 418589/04.01.2017, prin care s-a dispus neacordarea reînnoirii Licenței de funcționare nr. x/07.03.2005 deținută de reclamantă deoarece s-a apreciat că s-au încălcat prevederile art. 87 alin. (1), coroborat cu art. 88 alin. (1) lit. f) din Anexa la H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Soluționând cererea de anulare a actelor administrative contestate, formulată de reclamanta A. S.R.L., Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis-o în parte, în sensul că a anulat deciziile de respingere a cererii reclamantei emise de pârât sub nr. x/21.02.2020, nr. y/21.02.2020 și sub nr. x/27.03.2020 și a obligat pârâtul să soluționeze cererea de prelungire a licenței de funcționare nr. x/07.03.2005, respectiv să verifice îndeplinirea condițiilor legale impuse de Legea nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012 în acest scop.

Recurentul - pârât INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - DIRECȚIA DE ORDINE PUBLICĂ, prin cererea de recurs ce face obiectul prezentei judecăți, a criticat sentința prin care s-a soluționat fondul litigiului, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Constată Înalta Curte că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cadrul acestui motiv de recurs recurentul a susținut în esență greșita interpretare a dispozițiilor art. 181 din C. proc. civ.

Aceste critici nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.." când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește", iar potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.." Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

Astfel, raportat la aceste dispoziții, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că, în condițiile în care ultima zi de valabilitate a licenței de funcționare nr. x/07.03.2005 acordată reclamantei era data de 06.03.2020, raportat la dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. aceasta nu intră în calculul termenului, astfel că prima zi de expirare a termenului de valabilitate a licenței a fost data de 07.03.2020. Or, față de această dată, 07.03.2020, prin calcularea pe zile libere a termenului minim de 90 de zile în care reclamanta trebuia să depună cererea cu documentația aferentă, rezultă că ultima zi de depunere în termen a acesteia a fost data de 08.12.2019. Cum însă ziua de 08.12.2019 este o zi nelucrătoare (duminică), în mod corect, judecătorul de primă jurisdicție, aplicând și interpretând judicios dispozițiile art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., a reținut că cererea de reînnoire a licenței de funcționare împreună cu documentația aferentă putea fi depusă cel târziu până în data de 09.12.2019, aceasta fiind prima zi lucrătoare, respectiv luni, iar acest termen a fost respectat de către intimata - reclamantă, cererea de reînnoire a licenței împreună cu documentația aferentă fiind depuse chiar în data de 09.12.2019.

Eronat susține recurentul - pârât că cererea de reînnoire a licenței însoțită de documentația completă trebuia depusă cel mai târziu la data de 06.12.2019, în condițiile în care, raportat la data de 07.03.2020, ce reprezintă prima zi de expirare a termenului de valabilitate a licenței, prin calcularea pe zile libere a termenului minim de 90 de zile în care reclamanta trebuia să depună cererea cu documentația aferentă, rezultă că ultima zi de depunere în termen a acesteia era data de 08.12.2019, într-o zi de duminică.

Cum dispozițiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ. prevăd fără echivoc faptul că " termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare", iar prima zi lucrătoare după data de 08.12.2019 a fost luni, 09.12.2019, în mod corect a reținut prima instanță că termenul de depunere a cererii de reînnoire a licenței și documentației aferente a fost respectat de către intimata - reclamantă, motiv pentru care se impune anularea deciziilor de respingere a cererii și obligarea pârâtului la soluționarea pe fond a cererii de prelungire a licenței de funcționare nr. x/07.03.2005, respectiv la analizarea condițiilor prevăzute în acest sens de Legea nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 181 alineast 1 pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentului sub acest aspect, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând conduce la reformarea hotărârii atacate.

Deopotrivă, având în vedere cererea intimatei-reclamante din această etapă procesuală, de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei căi de atac, în cuantum de 5.790,18 RON, constând în onorariul pentru serviciile de asistență juridică acordată în recurs, astfel cum rezultă din Factura Fiscală nr. x din 06.11.2020 și Extrasul de cont, atașate la dosarul de recurs, raportat la soluția ce se preconizează a fi pronunțată asupra recursului declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 452 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care urmează a obliga recurentul - pârât Inspectoratul General al Poliției Române, ca "parte care pierde procesul", la plata în favoarea intimatei -reclamante A. S.R.L., a sumei de 5.790,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat, acesta fiind proporțional cu munca efectiv prestată în prezenta cauză, muncă ce presupune întreaga activitate depusă, atât în sala de judecată, cât și demersurile întreprinse pentru pregătirea apărării.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul - pârât, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

Totodată, va obliga recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române la plata în favoarea intimatei -reclamante A. S.R.L., a sumei de 5.790,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 164 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române la plata în favoarea intimatei -reclamante A. S.R.L., a sumei de 5.790,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.