ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6019/2021

Ședința publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, în principal, anularea adresei nr. x.Ad/15.05.2015, iar, în subsidiar, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a reînnoi/emite licența de funcționare pentru perioada 19.05.2015-19.05.2018, exprimat prin adresa nr. x.Ad/15.05.2015, obligarea pârâtului ca, în urma reanalizării dosarului administrativ, să elibereze decizia de reînnoire a licenței de funcționare pentru perioada 19.05.2015-19.05.2018, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 12.000.000 euro, reprezentând prejudiciul cauzat prin rezilierea contractelor de pază.

Prin sentința nr. 211 din 28 ianuarie 2016, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată.

Prin Decizia nr. 3563 din 15 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 211 din data de 28 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că deși prima instanță a respins acțiunea, ca nefondată, în fapt aceasta nu a soluționat fondul cauzei, întrucât nu a răspuns argumentelor esențiale ale reclamantei referitoare la nelegalitatea retragerii avizului administratorului acesteia, în condițiile îndeplinirii condiției bunei conduite cetățenești.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015*

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1160 din 26 martie 2019, în fond după casare, a respins ca neîntemeiată excepția rămânerii fără obiect a acțiunii.

Totodată, a admis cererea formulată de reclamantă, a anulat Adresa x/C.Ad. din 15.05.2015 emisă de pârât, obligându-l pe acesta să emită o decizie prin care să reînnoiască licența de funcționare nr. 1390/P/2009 pentru perioada 19.05.2015-19.05.2018.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru în cuantum de 50 RON, către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată în cadrul ședinței publice din data de 12.03.2019, apreciind în mod eronat că obiectul prezentului dosar constă în examinarea legalității adresei nr. x.Ad/15.05.2015, act ce nu a fost revocat sau anulat.

Deși obiectul principal al prezentului dosar îl constituie anularea adresei nr. x.Ad/15.05.2015, prin această anulare a actului contestat s-a urmărit obligarea I.G.P.R.-D.O.P. ca, în urma reanalizării dosarului administrativ, să elibereze decizia de reînnoire a licenței de funcționare pentru perioada 19.05.2015- 19.05.2018.

Având în vedere că licența de funcționare ar fi expirat la data de 19.05.2018, apreciază că s-ar afla în imposibilitatea întreprinderii unor astfel de demersuri, întrucât acestea ar fi realizate cu caracter retroactiv și fără efecte pentru viitor.

Cu privire la legalitatea retragerii avizului administratorului reclamantei, apreciază că instanța de fond în mod eronat a reținut că organele competente nu puteau analiza condiția bunei conduite cetățenești exclusiv prin raportare la împrejurarea că față de administratorul reclamantei B. s-a dispus măsura arestării preventive într-o cauză penală, chiar și pentru o prezumtivă infracțiunea de evaziune fiscală.

Raportat la aceste împrejurări, a precizat că buna conduită cetățenească este definită de art. 26 alin. (3) teza a II-a din H.G. nr. 301/2012, respectiv:

"Prin buna conduită cetățenească se înțelege comportamentul conform normelor de conviețuire socială, care nu aduce atingere valorilor sociale ocrotite de lege și care nu lezează drepturile și interesele celorlalți membri ai comunității cu care un anumit individ interacționează la un moment dat".

Întrucât administratorul societății B. a fost arestat preventiv în dosarul penal nr. x/2015, acesta nu mai îndeplinea condițiile prevăzute de lege, respectiv art. 19 alin. (9) și (10) din Legea nr. 333/2003, coroborat cu art. 26, 27 alin. (1) și 29 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, motiv pentru care nu s-a mai reînnoit licența de funcționare pentru societatea A. S.R.L.

Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, modificată și completată:

"Societățile specializate de pază și protecție sunt societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se constituie și funcționează potrivit legislației comerciale și prevederilor prezentei legi, având ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, paza transporturilor de bunuri și valori, în condiții de maximă siguranță a acestora, precum și protecția persoanelor".

Având în vedere natura activității desfășurată de aceste societăți comerciale, legiuitorul a impus respectarea și îndeplinirea strictă a unor condiții cumulative pentru obținerea licenței de funcționare.

Astfel, spre deosebire de alte situații, în cazul constituirii firmelor de pază și protecție, legiuitorul nu s-a referit la antecedentele penale ale solicitantului ci s-a referit la buna conduită cetățenească a acestuia, condiție distinctă ce nu este îndeplinită având în vedere înscrisurile depuse la dosar.

Infracțiunile pentru care a fost urmărit penal domnul B., respectiv evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani au fost de natură să îndreptățească organul de poliție să considere ca acesta nu a avut o conduită ireproșabilă pentru a putea lucra într-un asemenea domeniu de activitate.

În atare condiții acordarea acestei autorizări este rezultatul unei aprecieri care, desigur, nu a fost exercitată cu exces de putere, ci potrivit dispozițiilor legale.

Art. 2 lit. n) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ definește noțiunea de exces de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor si libertăților cetățenilor.

Aprecierea în concret a faptelor săvârșite de administratorul societății și dacă acestea prezintă sau nu pericol social ridicat este un aspect ce excede competenței unei instanțe de contencios administrativ, care este obligată de dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 să-și limiteze controlul la legalitatea actului administrativ, cu excluderea oricăror analize, constatări și judecăți referitoare la oportunitatea, eficacitatea si eficiența activității structurilor puterii executiv-administrative.

Prin urmare, solicită să se constate faptul că administratorul societății nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, astfel încât reînnoirea licenței de funcționare pentru societatea reclamantă nu a putut fi acordată.

Intimata reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a depus întâmpinare, însă la data de 27.09.2021 a depus la dosar adresa din 26.11.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin care administratorul societății, domnul B., a fost informat că față de el s-a dispus clasarea cauzei pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală.

Analizând sentința recurată în raport de criticile invocate de recurent, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte reține că societatea reclamantă a depus cerere de reînnoire a licenței de funcționare, înregistrată sub nr. x/09.02.2015, iar prin adresa nr. x/15.05.2015, Direcția de Ordine Publică i-a comunicat că cererea sa nu a putut fi soluționată favorabil, întrucât administratorul societății, domnul B., nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, motivat de faptul că din verificările efectuate s-a constatat că acesta figurează încarcerat din data de 29.04.2015, în baza mandatului de arestare preventivă nr. x/29.04.2015 emis de Tribunalul București pentru evaziune fiscală.

Prin cererea adresată instanței intimata reclamantă a solicitat în principal, anularea adresei nr. x.Ad/15.05.2015, iar în subsidiar, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a reînnoi/emite licența de funcționare pentru perioada 19.05.2015-19.05.2018 și obligarea pârâtului ca, în urma reanalizării dosarului administrativ, să elibereze decizia de reînnoire a licenței de funcționare pentru perioada19.05.2015-19.05.2018.

În condițiile în care la data pronunțării hotărârii era împlinită deja perioada pentru care ar fi operat licența de funcționare, în sensul că aceasta ar fi expirat la data de 19.05.2018, Înalta Curte reține că criticile recurentului-pârât în ceea ce privește lipsa de obiect al capătului de cerere privind obligarea pârâtului elibereze decizia de reînnoire a licenței de funcționare pentru perioada19.05.2015-19.05.2018, sunt fondate.

Astfel, obiectul unei cereri reprezintă pretenția concretă dedusă judecății. Sub aspectul condițiilor de validitate, obiectul trebuie să fie licit, posibil și determinat sau determinabil.

În cauză, perioada pentru care ar fi produs efecte licența de funcționare a expirat pe parcursul procesului, așa încât demersul procesual, inițial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluția ce se impunea era aceea a respingerii acestui capăt de cerere ca lipsit de obiect, constatându-se că acest demers nu mai era posibil, nemaiputând produce efectele urmărire la momentul inițierii acestuia.

În ceea ce privește criticile referitoare la legalitatea retragerii avizului administratorului reclamantei, Înalta Curte constată că prima instanță, admițând acțiunea reclamantei, a realizat o corectă interpretare a prevederilor art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, concluzionând că, raportat la enumerarea distinctă a condiției privind buna conduită cetățenească față de cerința inexistenței unei condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, precum și la necesitatea respectării principiului prezumției de nevinovăție, organele competente din cadrul pârâtului nu puteau analiza condiția bunei conduite cetățenești exclusiv prin raportare la împrejurarea că față de administratorul reclamantei B. s-a dispus măsura arestării preventive într-o cauză penală, chiar și pentru o prezumtivă infracțiune de evaziune fiscală.

Înalta Curte reține și că prin Raportul din 12.05.2015 D.G.P.M.B. propusese acordarea reînnoirii Licenței de funcționare nr-1390/P/18.05.2009 menționându-se inclusiv că "prin faptul că administratorul societății este arestat preventiv, această situație nu încalcă condiția de "bună conduită cetățenească" prevăzută de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, întrucât primează prezumția de nevinovăție până la condamnarea definitivă printr-o hotărâre judecătorească" pârâta a ales să nu țină cont de opinia juridică exprimată și a restituit documentația cu mențiunea de a fi reanalizată situația, impunând astfel prezentarea unui punct de vedere diferit.

Susținerile recurentului-pârât referitoare la faptul că aprecierea în concret a faptelor săvârșite de administratorul societății și dacă acestea prezintă sau nu pericol social ridicat este un aspect ce excede competenței unei instanțe de contencios administrativ, care este obligată de dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 să-și limiteze controlul la legalitatea actului administrativ, cu excluderea oricăror analize, constatări și judecăți referitoare la oportunitatea, eficacitatea și eficiența activității structurilor puterii executiv-administrative nu pot fi primite, întrucât puterea discreționară acordată organelor statului, anume acea marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acțiune în limitele competenței sale, nu este nelimitată, "cenzurarea" acesteia putând interveni atunci când este afectată chiar legalitatea și când, practic, se acționează cu exces de putere, nemaiputându-se vorbi despre o bună administrare.

Or, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prin analiza condiției bunei conduite cetățenești exclusiv prin raportare la împrejurarea că față de administratorul reclamantei, B., s-a dispus măsura arestării preventive într-o cauză penală s-a încălcat un principiu constituțional, garantat și de Convenția europeană a drepturilor omului, respectiv prezumția de nevinovăție, refuzul exprimat fiind astfel nejustificat.

Mai mult decât atât, din înscrisurile depuse la dosar de către intimata-reclamantă rezultă că organele de urmărire penanlă au dispus clasarea față de administratorul reclamantei, B., pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală, în legătură cu care se dispusese arestarea preventivă.

Caracterul nejustificat al refuzului de proceda la reînnoirea/emiterea licenței de funcționare apare ca fiind evident și din perspectiva faptului că la soluționarea cererii recurentul pârât nu a avut în vedere faptul că societatea reclamantă depusese, la data de 07.05.2015, documentația domnului C. pentru a fi avizat în funcția de administrator în cadrul societății de pază, iar prin Hotărârea AGA a societății A. S.R.L. nr. 1 din 05.05.2015 a fost împuternicit în funcția de administrator cu puteri depline domnul C., așa cum s-a menționat în "Raportul cu propunerea de acordare a reînnoirii Licenței de funcționare nr. x/18.05.2009 atribuită societății A. SRL" nr. x/B.N.A. din 12.05.2015 .

Deși prima instanță a analizat refuzul nejustificat și din perspectiva faptului că pârâtul nu a analizat cererea de reînnoire a licenței de funcționare prin raportare la aceste cereri ale reclamantei, ce vizau situația actuală a societății, în recurs nu s-au formulat niciun fel de critici cu privire la acest aspect, așa încât aceste aspecte au intrat în autoritatea de lucru judecat, criticile referitoare la îndeplinirea condiției de bună reputație nefiind apte de a conduce la reformarea soluției nici din această perspectivă.

Pentru argumentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul și, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică împotriva sentinței nr. 1160 din 26 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, în rejudecare:

Admite excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la reînnoirea licenței de funcționare nr. 1390/P/18.05.2009 pentru perioada 19.05.2015 - 19.05.2018 și respinge această cerere ca rămasă fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 100 RON către recurentul-pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.