ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5065/2019

Ședința publică din data de 25 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, solicitând anularea adresei nr. x din 26.11.2016 și a dispoziției nr. 150.718/26.10.2016.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 905 din 15 martie 2017, a respins, ca inadmisibilă acțiunea, în ceea ce privește cererea de anulare a adresei nr. x din 26.11.2016 și a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a dispoziției nr. 150.718/26.10.2016, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția de Ordine Publică.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.R.L.a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situației de fapt, reclamanta arată că instanța a respins cererea de anulare a Dispoziției Directorului/Direcției Ordine Publică nr. 150.718/26.10.2016 ca fiind neîntemeiată motivând că nu există probe din care să rezulte că cererea de înnoire a licenței a fost depusă în termen.

Recurenta mai susține că instanța de fond a apreciat că din Registrul de relații cu publicul depus în extras de către pârâta (înscris autentic) rezultă că societății i-a fost înregistrată cererea de înnoire a licenței în data de 19.09.2016 și că nu este posibilă proba testimonială prin care să se dovedească în contra mențiunilor din acest înscris. Societatea nu a negat faptul că i-a fost acordat numărul de înregistrare în data de 19.09.2016, tocmai de aceea a solicitat proba testimonială pentru a arăta faptul că a depus cererea în termenul legal, însă numărul de înregistrare a fost primit ulterior, astfel cum rezultă și din registrul depus de către pârâtă.

Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă S.C." A." S.R.L. a fost licențiată, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu licența nr. x/06.12.2004, pentru a desfășura următoarele activități/servicii de: pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor, precum și consultanță, pază a transporturilor de bunuri și valori, precum și consultanță și de protecție personală specializată și consultanță.

Conform art. 27 alin. (2) cap. I din H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, coroborat cu art. art. 20 alin. (9) din Legea nr. 333/2003, licența are valabilitate 3 ani, iar societățile pot solicita, prin inspectoratul județean de poliție sau, după caz, prin Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Poliției de Ordine Publică reînnoirea la fiecare 3 ani a licenței de funcționare, numai în intervalul de valabilitate.

Prin adresa I.G.P.R. - D.O.P. nr. x/S3/VG/26.10.2016 s-a răspuns la solicitarea recurentei-reclamante de reînnoire a licenței de funcționare, în sensul neacordării reînnoirii licenței de funcționare, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor necesare și obligatorii prevăzute de lege.

Potrivit art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor:

"Reînnoirea licențelor de funcționare a societăților specializate de pază și protecție se solicită cu cel puțin 90 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate."

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că recurenta-reclamantă nu a respectat această prevedere legală, deoarece cererea de solicitare a reînnoirii licenței a fost înregistrată la D.G.P.M.B.-Serviciul de Ordine Publică cu nr. x din 19.09.2016, iar pentru respectarea termenului, reprezentantul legal era obligat să depună cererea cu 90 de zile înainte de data expirării termenului de valabilitate, respectiv 05.09.2016.

Potrivit art. 29 din H.G. nr. 301/2012, I.G.P.R. acordă reînnoirea licenței dacă societatea îndeplinește cumulativ mai multe condiții, printre care și cea de la lit. f) care impune respectarea termenului de depunere a documentației complete pentru solicitarea reînnoirii licenței.

Termenul imperativ stabilit de legiuitor în art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012, respectiv de cel puțin 90 de zile înaintea expirării termenului de valabilitate, a fost instituit tocmai pentru necesitatea efectuării unor verificări obligatorii cu privire la documentația depusă, care implică o durată de timp mai îndelungată, fiind necesară inclusiv corespondența cu alte instituții, precum Serviciul Român de Informații, Direcțiile de Impozite și Taxe, etc.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate al sentinței recurate privind respingerea probei testimoniale pentru a demonstra o stare de fapt în contra unui înscris existent, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat prevederile art. 309 alin. (5) C. proc. civ. care reglementează admisibilitatea probei cu martori și în care se prevede faptul că proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris și nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, nefiind incidente excepțiile prevăzute la alin. (4) al articolului.

Prin urmare, instanța de fond în mod corect a respins proba testimonială.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Astfel fiind, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 905 din 15 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2019.