ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1064/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General al Politiei Romane, Direcția de Ordine Publica, în temeiul art. 997 C. proc. civ.. coroborat cu art. 1 alin. (1) și 28 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, art. 60 alin. (5) și 6 din Legea nr. 333/2003 și art. 28 și 29 din Anexa la H.G. nr. 301/2012, emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să i se recunoască dreptul de a presta serviciile menționate în licența de funcționare nr. x/06.12.2004 emisa de către IGPR Direcția Ordine Publica până la soluționarea definitiva a cererii in contencios administrativ, care are ca obiect anularea masurilor dispuse prin Adresa nr. x din 26.10.2016, comunicată la 23.11.2016 și prin Dispoziția Directorului Direcției Ordine Publica nr. 150.718 din 26.10.2016.

Prin sentința civilă nr. 3802/2016 pronunțată în data de 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE prin Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul recunoașterii dreptului de a presta serviciile menționate în Licența de funcționare nr. x/06.12.2004 de către IGPR Direcția Ordine Publica până la soluționarea definitivă a cererii in contencios administrativ, care are ca obiect anularea masurilor dispuse prin Adresa nr. x 26.10.2016 comunicata in data de 23.11.2016 și prin Dispoziția Directorului Direcției Ordine Publica nr. 150.718 din 26.10.2016.

In temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, societatea recurentă a formulat o cerere prealabila de revocare a Dispoziției Directorului Direcției Ordine Publica nr. 150.718 din 26.10.2016 și a Adresei prin care i-a fost refuzata reînnoirea licenței de funcționare, cerere ce a fost înregistrata la IGPR - Direcția de Ordine Publica în data de 23.11.2016, dar până la depunerea recursului, nu a primit niciun răspuns in acest sens.

Față de faptul că a contestat măsura refuzului de reînnoire a licenței de funcționare în condițiile Legii nr. 544/2004, pe care o consideră abuziva și necesitatea de a respecta obligațiile contractuale asumate prin contractele încheiate, a înțeles sa urmeze procedura ordonanței președințiale și a apreciat că cererea de recunoaștere a dreptului de a presta serviciile menționate în Licența de funcționare nr. x/06.12.2004 emisă de către IGPR Direcția Ordine Publica până soluționarea definitiva a cererii in contencios administrativ este admisibilă, îndeplinind în totalitate cerințele imperative ale dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.

S-a menționat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv:

a) condiția existenței urgenței în luarea măsurii de suspendare.

Potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, licența de funcționare se emite pentru o valabilitate de 3 ani, dar prin Dispoziția Directorului Direcției Ordine Publica nr. 150.718 din 26.10.2016 și Adresa contestată in contencios administrativ, s-a refuzat, in mod abuziv, reinnoirea licenței de funcționare, adresa care a fost comunicata cu 7 zile lucratoare inainte de expirarea valabilității licenței. Deși societatea a contestat în contencios administrativ Dispoziția Directorului Direcției Ordine Publica nr. 150.718 din 26.10.2016 și Adresa nr. x din 26.10.2016 emisa de către IGPR Direcția de Ordine Publica și comunicată în data de 23.11.2016, până la soluționarea cererii, aceasta ar fi lipsita de dreptul de a funcționa potrivit licenței eliberate de către IGPR Direcția de Ordine Pubica, fapt ce ar conduce la pierderea contractelor de paza, monitorizare și intervenție aflate in curs de derulare. În măsura în care instanța nici in aceasta faza nu i-ar recunoaște dreptul de a funcționa în continuare în baza licenței de menționate anterior, toate contractele in care societatea le are calitatea de prestator ar trebui reziliate, fapt ce ar lipsi societatea de activitate și implicit de venituri.

b) măsura dispusă are un caracter provizoriu;

S-a subliniat faptul că și această condiție este indeplinita, deoarece măsura solicitata de către societatea are caracter provizoriu, vremelnic până la soluționarea in fond a cererii având ca obiect anularea Dispoziției Directorului Direcției Ordine Publica nr. 150.718 din 26.10.2016 și Adresei nr. x din 26.10.2016 emisa de către IGPR Direcția de Ordine Publica și comunicata in data de 23.11.2016

c) nu prejudecă fondul.

Recurenta a apreciat că există o aparență de drept în favoarea sa ca urmare a unei indoieli serioase asupra legalității Dispoziției Directorului Direcției Ordine Publica nr. 150.718 din 26.10.2016 și Adresei nr. x din 26.10.2016, îndoială determinată de insuficienta motivare a acestui act administrativ. Pentru a satisface exigentele motivării actului administrativ, instituția emitentă trebuia, nu numai să indice anumite numere de articole, ci și condiția care nu este indeplinita și motivul pentru care condiția nu este indeplinită.

Fara a prejudeca fondul, in urma unei examinări sumare, instanța poate constata faptul ca actul administrativ nu este motivat, aparenta dreptului fiind în favoarea societății reclamante.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 12 decembrie 2018 completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 13 martie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a solicitat, pe calea ordonanței președințiale să se dispună suspendarea Adresei nr. x din 26.10.2016 comunicată în data de 23.11.2016 și Dispoziției Directorului Direcției Ordine Publica nr. 150.718 din 26.10.2016, respectiv să i se recunoască dreptul de a presta serviciile menționate în licența de funcționare nr. x/06.12.2004 emisa de către I.G.P.R. Direcția Ordine Publica până la soluționarea definitiva a cererii in contencios administrativ, care are ca obiect anularea masurilor dispuse prin actele anterior menționate.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia "Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări."

Astfel, așa cum a arătat Curtea de Apel București, prin acțiune reclamanta solicită să i se recunoască dreptul de a presta serviciile de pază și protecție pentru perioada ulterioară expirării licenței de funcționare, adică după data de 06.12.2016 și până la soluționarea cererii în contencios administrativ formulată împotriva actelor administrative prin care nu i s-a acordat reînnoirea licenței de funcționare nr. x/06.12.2004.

Urgența invocată de reclamanta-recurentă se întemeiază pe un eveniment ulterior, respectiv a solicitat prelungirea valabilității unei licențe de funcționare nr. x/06.12.2004 pentru perioada ulterioară expirării ei, adică de la data de 06.12.2016 și până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată împotriva actelor administrative prin care nu i s-a acordat reînnoirea, deși în conformitate cu prevederile art. 996 C. proc. civ. pe calea ordonanței președințiale pot fi luate doar măsuri care să aibă ca efect păstrarea unui drept existent, iar nu acordarea/crearea unui drept nou de către instanță.

Așa cum se arată explicit în cererea de chemare în judecată, precum și în cererea de recurs, prin intermediul ordonanței președințiale reclamanta urmărește conservarea situației existente la data formulării cererii până la data la care instanța se va pronunța asupra cererii de anulare a actelor contestate (dosar nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel București).

În concret prin admiterea acțiunii instanța ar acorda reclamantei dreptul de a presta servicii de pază și protecție, pe calea ordonanței președințiale.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține faptul că neprelungirea licenței de funcționare are consecințe grave asupra reclamantei, dar nu se poate, pe calea unei proceduri speciale, a ordonanței președințiale, să acorde reclamantei dreptul solicitat, neputându-se substitui autorităților administrative competente în domeniu.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3802/2016 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2018 .