ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial la data de la 24.10.2013, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică anularea Deciziei nr. x/S3/VG/9.10.2013, prin care, în conformitate cu dispozițiile art. 60 lit. m) și art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 și art. 37 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012, împotriva societății reclamante a fost dispusă măsura anulării licenței de funcționare nr. x/30.12.2010, valabilă până la 29.12.2013.

Prin Sentința nr. 1433 din data de 20 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii.

În motivarea recursului recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond a reținut, în mod eronat, că B. nu îndeplinea condițiile pentru funcția de conducător al societății, omițând faptul că avizul acestuia nu a fost niciodată retras sau anulat de către poliție.

De asemenea, se poate observa o contradicție vădită între susținerile pârâtului din timpul procesului și actele emise, întrucât prin întâmpinarea depusă autoritatea pârâtă a susținut că societatea nu a formulat cererea de reînnoire a licenței în termenul legal, cu 90 de zile înaintea expirării termenului de valabilitate, ceea ce înseamnă că aceasta nu ar fi prelungit oricum licența de funcționare, chiar dacă documentația ar fi fost completă.

În perioada valabilității licenței, C. a solicitat, de mai multe ori, avizarea sa în calitate de conducător al societății, însă nici una dintre aceste cereri nu a fost soluționată în vreun fel, după cum nici documentația de prelungire a licenței nu a mai fost analizată de către pârât.

În luna septembrie 2013 B. a fost reprimit în cadrul firmei, în calitate de administrator, astfel încât la data de 30.09.2013, care era termenul limită pentru prelungirea licenței, exista în cadrul societății o persoană care deținea avizul necesar, iar faptul că s-a dorit ca demersurile pentru prelungirea licenței și cel pentru obținerea avizului pentru C. să se facă concomitent nu poate fi interpretat ca o eludare a dispozițiilor legale.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței atacate.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 5 octombrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta SC A. SRL a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. x/S3/VG din data de 9.10.2013 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, prin care, în temeiul dispozițiilor art. 60 lit. m) și art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 coroborate cu cele ale art. 37 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012, a fost dispusă măsura anulării licenței de funcționare nr. x/30.12.2010, valabilă până la data de 29.12.2013.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, legalitatea măsurii dispuse, prin raportare la faptul că, la momentul emiterii actului contestat, administratorul societății nu deținea avizul și nici nu depusese solicitarea de avizare pentru funcția de conducător.

Reclamanta a criticat soluția primei instanțe, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În esență, criticile formulate au vizat pretinsa poziție contradictorie a pârâtului și neobservarea de către prima instanță a îndeplinirii condițiilor legale pentru prelungirea licenței, inclusiv respectarea termenului pentru depunerea documentației necesare.

Potrivit dispozițiilor art. 60 lit. m) din Legea nr. 333/2003, nerespectarea condițiilor care au stat la baza eliberării licenței de funcționare pentru societățile având ca obiect prestarea serviciilor de pază constituie contravenție și, conform dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din aceeași lege determină anularea licenței de funcționare.

În acord cu cele reținute de autoritatea pârâtă, precum și de instanța de fond, Înalta Curte constată că măsura contestată a fost dispusă în contextul modificării în totalitate a structurii de conducere a societății (astfel cum rezultă din hotărârea A.G.A. nr. 2/19.08.2013 și a certificatului constatator nr. x/2013) și al nedepunerii de către noul administrator a unei solicitări de avizare pentru funcția de conducător, astfel cum impune legislația specială din domeniu.

Conform art. 25 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 333/2003, în vederea obținerii licenței de funcționare pentru a desfășura activități de pază și protecție, reprezentantul legal al societății trebuie să depună la inspectoratul de poliție județean competent sau la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și documente privind dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 20 alin. (10) din lege de către conducătorul societății.

Împrejurările sus-enunțate echivalează cu o nerespectare a condițiilor ce au stat la baza eliberării licenței de funcționare, textul de lege impunând autorității pârâte luarea măsurii contestate.

Instanța de control judiciar nu poate primi argumentele recurentei referitoare la demersurile făcute pentru obținerea avizului prevăzut de lege pentru doamna C. sau la reprimirea domnului B. în cadrul societății, dispozițiile legale fiind neechivoce - societatea de pază nu putea funcționa legal cu un conducător care nu deținea avizul necesar.

În același timp, este neîntemeiată și susținerea recurentei privind pretinsa contradicție dintre susținerile pârâtului din timpul procesului și actele emise, câtă vreme Decizia nr. x/S3/VG din data de 9.10.2013 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, a fost motivată în fapt și în drept, iar argumentul pârâtului referitor la nerespectarea termenului de 90 de zile a constituit doar o apărare suplimentară, fără rol determinant la pronunțarea soluției.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința instanței de fond nu este afectată de nelegalitate și reflectă o corectă interpretare a normelor de drept aplicabile, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1433 din data de 20 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV