ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2139/2017

Decizia nr. 2139/2017 Asupra cauzei de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Prin sentința nr. 859 din 25 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL având ca obiect anularea Deciziei nr. 991211/S3 din 26 martie 2004 emise de pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General al Poliției Române și obligarea pârâtului la reînnoirea licenței de funcționare nr. 0507/P/05.05.2005. 2. Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamanta, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24 iunie 2015, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

3. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 27 aprilie 2017, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. 4. La data de 7 iunie 2017, recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat cerere prin care a arătat că nu mai continuă procesul.

Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei de renunțare la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de cererea recurentei SC A. SRL de renunțare la recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 859 din 25 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2017.