ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 260/2018

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28.07.2015, sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliței Române - Direcția Ordine Publică, suspendarea executării Adresei nr. x/17.07.2015.

Prin sentința nr. 2376 pronunțată în data de 28 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității invocată de pârât și a respins cererea de suspendare a adresei nr. x/17.07.2015 formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliței Române - Direcția Ordine Publică, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea excepției inadmisibilității și admiterii cererii de suspendare.

S-a precizat în cuprinsul motivării că a formulat un singur motiv de recurs care vizează greșita admitere de către instanța fondului a excepției inadmisibilității cererii de suspendare a executării act administrativ formulată de reclamantă.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele:

- în mod eronat judecătorul fondului a reținut că adresa a cărei suspendare se solicită nu ar fi act administrativ în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 554/2004, întrucât ea este cea care produce efecte juridice;

- instanța de fond trebuia să constate că reclamanta a solicitat suspendarea actului care îi suspendă licența și nu un simplu înscris denumit adresă;

- prin soluția recurată Curtea de Apel București a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, arătând că nimic nu ar fi împiedicat reclamanta să își modifice cererea, în sensul solicitării suspendării referatului cu propunere de anulare a licenței de funcționare;

- în ceea ce privește temeinicia cererii de suspendare, susține că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind existența cazului bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente;

- cazul bine justificat este dat de faptul că adresa x/17.07.2015 este vădit nelegală, întrucât nu cuprinde temeiul legal pentru anularea licenței de funcționare a reclamantei și nici nu face referire la acele împrejurări care au condus organul emitent la aplicarea unui anumit text de lege;

- paguba iminentă rezultă din imposibilitatea continuării activității reclamantei după ridicarea licenței de funcționare, ceea ce poate conduce la intrarea în incapacitate de plată și dizolvarea societății.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 30 ianuarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, reține următoarele:

Astfel, procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 205 - 218 Codul de procedură fiscală constituie o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicție specială administrativă, în sensul art. 21 din Constituție.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost investită cu o acțiune având ca obiect suspendarea Adresei nr. x/17.07.2015 emisă de Inspectoratul General al Poliței Române - Direcția Ordine Publică.

Adresa atacată are caracterul unei informări a societății A. S.R.L. cu privire la măsura de punere în executare a anulării licenței de funcționare nr. x/23.12.2010.

Informarea emisă de Inspectoratul General al Poliței Române nu întrunește cerințele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind actul administrativ.

Potrivit textului menționat "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Adresa nr. x/17.07.2015 nu este un act administrativ administrativ cu caracter individual în accepțiunea a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu dă naștere, modifica sau stinge drepturi și obligații în sarcina reclamantei, ci reprezintă o informare întocmită de Inspectoratul General al Poliței Române - Direcția Ordine Publică.

Judecătorul fondului a constatat în mod legal că numai în măsura în care nu ar fi existat un act administrativ motivat, precum Referatul nr. x/17.07.2015 aprobat de directorul Direcției Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliței Române, s-ar fi putut echivala o astfel de adresă cu înscrisul ce materializează actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Atât timp cât adresa constată o stare de fapt și constituie doar un mijloc de informare, nu se poate cere suspendarea ei și nici nu poate fi contestată în procedura administrativă prealabilă și, implicit, în fața instanței de contencios administrativ și fiscal.

În acest context susținerile recurentei, potrivit cărora adresa în discuție produce efecte juridice, nu pot fi reținute, întrucât aceasta nu stabilește un raport juridic cu societatea reclamantă, ci doar îi comunică punerea în executare a unei măsuri.

În ceea ce privește împrejurarea că, anterior litigiului, pârâtul nu a comunicat referatul nu conferă adresei de informare caracter de act administrativ și nici nu dă reclamantei dreptul de a contesta înștiințarea în fața instanței de contencios administrativ.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că în mod corect a fost admisă excepția inadmisibilității, adresa nr. x/17.07.2015 a fost emisă în scopul informării scietății reclamante, nefiind nesusceptibilă de a fi contestată pe calea contenciosului administrativ.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanței este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 2376 din 28 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2018.