Decizia nr. 2939/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 23.11.2017, sub nr. unic de dosar x/2017, (reînregistrată la data de 13.07.2022, ca urmare a deciziei de casare nr. 3108/31.05.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. în reorganizare prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 115/08.04.2020 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-Veche), reclamanta A. S.R.L. în reorganizare prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâții orașul Popești Leordeni prin primarul orașului Popești Leordeni și Direcția Impozite și Taxe Locale a Primăriei orașului Popești Leordeni, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea în tot a deciziei de soluționare a contestației nr. 33212 din 19.10.2017, prin care a fost soluționată contestația fiscală formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/04.09.2017, precum și anularea în parte a deciziei de impunere emisă de Primăria Orașului Popești Leordeni, incluzând anexele, prin care a fost stabilită obligația de plată a sumei de 1.071.686,2 RON în sarcina societății reclamante cu titlul de taxe și impozite locale și stabilirea sumelor real datorate de reclamantă față de bugetul local al Orașului Popești Leordeni.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1104 din 5 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin Lichidator Judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Direcția Impozite și Taxe Locale a Primăriei Orașului Popești Leordeni și Orașul Popești Leordeni, prin Primar. S-a anulat decizia de soluționare a contestației nr. 33212/19.10.2017 emisă de Primăria orașului Popești- Leordeni. S-a anulat în parte decizia de impunere nr. x/04.09.2017 emisă de Primăria orașului Popești- Leordeni, în ceea ce privește obligația de plată a sumei de 1.071.686,2 RON. S-a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs recurenții-pârâți Direcția Impozite și Taxe Locale a Primăriei Orașului Popești Leordeni și Orașul Popești Leordeni prin primar Recurentul a susținut, în esență, că: 1. Sentința nu este corespunzător motivată fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: Astfel se susține că instanța de fond s-ar fi limitat la a prelua susținerile reclamantei, fără a răspunde argumentelor apărării și nu ar fi analizat apărarea privind neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de declarare și reevaluare fiscală, nici efectele HCL nr. 77/2011 și 79/2016. 2. Hotărârea ar fi fost dată cu aplicarea greșită a legii fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: Se susține că impozitul a fost stabilit corect, în baza art. 253 din Legea nr. 571/2003 și a hotărârilor consiliului local, dat fiind că imobilele nu ar fi fost reevaluate în termenele prevăzute și că reclamanta nu ar fi depus la organul fiscal rapoartele de evaluare întocmite pentru bancă; Se critică interpretarea instanței asupra art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 1553/2003, arătându-se că textul s-ar aplica numai pentru situația reevaluării la 31.12.2003 și doar pentru societăți în lichidare în baza Legii nr. 31/1990 ori a Legii nr. 64/1995, nu și pentru o societate în procedură generală de insolvență conform Legii nr. 85/2006.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă, prin concluzii scrise, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că sentința este corect motivată, iar instanța a identificat exact erorile de drept ale organului fiscal (aplicarea cotelor majorate la valorile reevaluate, deși trebuiau aplicate la valoarea de inventar și, după intrarea în insolvență, imposibilitatea de a mai pretinde reevaluarea și de a sancționa "lipsa reevaluării" prin cote majorate).

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se rețin următoarele: Recurentul susține că sentința nu ar cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, fiind redactată "ambiguu" și "superficial", limitându-se la preluarea susținerilor reclamantei și ignorând apărările pârâtului. Înalta Curte constată că această critică este nefondată. Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței", iar jurisprudența CEDO, invocată chiar de recurent, subliniază că instanța trebuie să răspundă în mod efectiv criticilor esențiale, fără a fi obligată să analizeze punctual fiecare argument sau fiecare afirmație a părților. Din lectura sentinței nr. 1104/05.07.2023 rezultă că instanța de fond a prezentat pe larg situația de fapt și succesiunea actelor fiscale contestate (decizia de impunere nr. x/04.09.2017, anexele aferente, contestația administrativă, decizia nr. 33212/19.10.2017, deciziile ulterioare de rectificare); a reprodus dispozițiile legale aplicabile (art. 253 din Legea nr. 571/2003, HCL Popești-Leordeni nr. 77/2011 și nr. 79/2016, art. 1 din H.G. nr. 1553/2003); a analizat explicit modul de calcul al impozitului de către organul fiscal și a indicat de ce acesta este nelegal: aplicarea cotelor majorate la valorile rezultate din reevaluare, nu la valoarea de inventar, contrar art. 253 alin. (6 1 ) Codul fiscal; a examinat chestiunea reevaluării în contextul insolvenței, reținând incidența art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 1553/2003 și consecința imposibilității de a mai aplica cote majorate pentru "lipsa reevaluării" ulterior deschiderii procedurii; a indicat motivele pentru care a respins capătul de cerere privind stabilirea "sumelor reale datorate" de reclamantă, arătând că determinarea concretă a impozitului revine organului fiscal. Rezultă că instanța de fond a identificat problemele juridice esențiale și a expus raționamentul prin care a ajuns la soluția de anulare parțială a actelor fiscale. Faptul că nu a reluat exhaustiv fiecare argument al pârâtului nu echivalează cu lipsa motivării. Criticile formulate de recurent nu vizează, în realitate, inexistența ori contradicția motivării, ci corectitudinea acesteia, ceea ce intră în sfera motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a pct.

În consecință, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. 2. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se rețin următoarele: Cu privire la modul de aplicare a cotelor majorate, Curtea de apel a reținut că valoarea de 349.601 RON, respectiv 674.426 RON, avute în vedere la stabilirea impozitului pentru cele două clădiri, reprezintă valorile rezultate din reevaluările efectuate de reclamantă și reflectate în declarația rectificativă din 30.08.2017, iar nu valoarea de intrare (valoarea de inventar) a clădirilor. Această constatare factuală nu este combătută în mod concret prin recurs, recurentul limitându-se la a relua, în termeni generali, susțineri deja avute în vedere de instanța de fond, fără a arăta unde anume ar fi greșit instanța în aplicarea textului art. 253 alin. (6 1 ). Or, textul menționat prevede expres că "cota impozitului pe clădiri prevăzută la alin. (6) se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare". Prin urmare în ipoteza lipsei reevaluării în termenele prevăzute, consiliul local poate stabili cote majorate (10-20% sau 30-40%) care se aplică exclusiv la valoarea de inventar iar după efectuarea unei reevaluări, baza de impozitare devine valoarea contabilă rezultată din reevaluare (art. 253 alin. (5), la care se aplică cotele obișnuite stabilite în limitele art. 253 alin. (2) (0,25-1,5%). Or, în cauză, organul fiscal a luat ca bază impozabilă valorile reevaluate ale clădirilor (349.601 RON și 674.426 RON);a aplicat la aceste valori cotele majorate stabilite prin HCL nr. 77/2011 și 79/2016, respectiv 10-20% și, ulterior, 40%, pentru perioada 2012-2015, ceea ce a condus la impozite de ordinul a 10-30% din valoarea imobilului. Acest mod de calcul contravine direct textului art. 253 alin. (6 1 ) Codul fiscal, iar instanța de fond a sancționat această confuzie, reținând corect că organele fiscale au combinat în mod nelegal o bază impozabilă "actualizată" cu o cotă destinată exclusiv sancționării lipsei reevaluării, ceea ce a condus la impozite vădit disproporționate În aceste condiții, constatarea nelegalității parțiale a deciziei de impunere nr. x/04.09.2017 este rezultatul unei aplicări corecte a art. 253 din Legea nr. 571/2003, iar critica recurentului se dovedește nefondată. Cum soluția de anulare a deciziei de impunere se întemeiază în primul rând pe constatarea modului greșit de aplicare a cotelor majorate la o bază impozabilă neprevăzută de lege independent de existența sau inexistența obligației de reevaluare după intrarea în insolvență nu se vor mai analiza considerentele referitoare la art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 1553/2003, încălcarea art. 253 alin. (6 1 ) Codul fiscal fiind suficientă pentru a justifica anularea parțială a deciziei de impunere. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.