Decizia nr. 2910/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați - secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal în data de 17.07.2029, sub nr. x/2019, ulterior modificată, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est (ADR SE: - anularea în parte a Deciziei nr. 143019/31.01.2019, emise de MDRAP, exclusiv în ceea ce privește admiterea contestației împotriva Notificărilor nr. x/23.10.2018 și nr. y/23.10.2018 emise de ADR SE, sub condiția reîncadrării în categoria întreprinderilor mijlocii; - anularea Notificărilor nr. x/23.10.2018 și nr. y/23.10.2018, emisă de ADR SE, privind respingerea de la finanțare a Proiectului cu denumirea "Îmbunătățirea competitivității economice a societății A., prin achiziția de echipamente", cod SMIS 1170; - obligarea pârâților la încheierea unui act adițional la Contractul de finanțare nr. x/13.08.2019, în sensul acordării finanțării nerambursabile în procent de 70% aferent întreprinderilor mici, în sumă totală de 4.514.238,52 RON, conform cererii de finanțare din data de 30.08.2017, cu următoarele componente valorice (pag. 31 din cererea de finanțare inițial depusă): (a) valoare totală eligibilă proiect: 6.407.612,06 RON; (b) valoare totală contribuție publică (cuprinzând valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național): 4.514.238,52 RON; (c) valoarea cofinanțării eligibile a Beneficiarului: 1.893.373,54 RON. 4. obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual Prin sentința nr. 62 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. Galați, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est și a obligat reclamanta să plătească pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est, suma de 9.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat). Prin decizia nr. 3744/23.06.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 62 din 1 iulie 2020 a Curții de Apel Galați, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2019*. În rejudecare, instanța de fond a solicitat relații complete de la Oficiul Național al Registrului Comerțului și de la Inspecția Muncii cu privire la societățile comerciale implicate și numărul de angajați, precum și relații în legătură cu tranzacțiile efectuate de societatea reclamantă.

Hotărârea instanței de fond în rejudecare Prin sentința nr. 14 din 17 februarie 2023, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fost MDRAP), ca nefondată. Totodată, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ. a obligat reclamanta A. să plătească pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est suma de 13.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 14 din 17 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată. În motivarea căii de atac, recurenta critică, în primul rând, modul în care instanța a stabilit perioada în care trebuia verificată încadrarea societății în categoria IMM. Potrivit Ghidului Solicitantului, solicitantul trebuie să se încadreze în categoria IMM doar la două momente precise: la data depunerii cererii de finanțare și la data semnării contractului de finanțare, prin raportare la situațiile financiare ale anilor anteriori acestor momente. Instanța a extins însă analiza asupra întregii perioade dintre 2016 și 2019, incluzând chiar și perioade anterioare depunerii cererii sau ulterioare semnării contractului, deși aceste intervale nu au relevanță juridică. Recurenta arată că durata evaluării nu se află în controlul solicitantului, iar extinderea analizei pe o perioadă de doi ani contravine normelor aplicabile. În al doilea rând, recurenta susține că instanța de fond a aplicat greșit dispozitiile art. 3 alin. (3) pct. 1 din Anexa la Regulamentul 651/2014, art. 3 alin. (4) și (4) din Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003, art. 4 4 alin. (4) din Legea 346/2004, precum și Hotărârea B., atunci când a apreciat că societatea este întreprindere legată de C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., M. S.R.L. și N., reținând în mod eronat că, în cauză, sunt îndeplinite cele trei condiții cumulative pentru ca întreprinderile să fie considerate legate, respectiv: (i) persoanele fizice să acționeze solidar; (ii) prin intermediul acestor persoane fizice care acționează de comun acord, să existe una din relațiile prevăzute de lege sau, în cazul în care, din punct de vedere formal, nu există asemenea relații, din analiza raporturilor juridice și economice dintre acestea să rezulte că ele constituie o entitate economică unică, în sensul Hotărârii CJUE din 27 februarie 2014, pronunțate în cauza C-110/13(Hotărârea B.); (iii) întreprinderile să își desfășoare activitatea sau o parte din activitate pe aceeasi piață relevantă sau pe piețe adiacente. În continuare, recurenta analizează punctual fiecare societate și arată că, la momentele relevante, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 4 alin. (1) și (4) din Legea 346/2004: fie persoanele fizice nu dețineau majoritatea drepturilor de vot, fie nu aveau dreptul de a numi sau revoca administratori, fie nu exista un acord între asociați, fie nu exista influență dominantă. În multe cazuri, persoanele fizice aveau doar participații minoritare, funcții fără putere decizională sau nu mai aveau nicio calitate în societățile respective la datele relevante. Recurenta subliniază că instanța a ignorat faptul că, în numeroase societăți, activitățile secundare invocate de instanță erau neautorizate, deci nu erau desfășurate efectiv. Instanța a tratat simpla înscriere a unor coduri CAEN în actul constitutiv ca fiind echivalentă cu desfășurarea reală a activităților, ceea ce contravine definiției pieței relevante din Comunicarea Comisiei 97/C 372/03. Recurenta arată că piața relevantă se stabilește în funcție de produsele sau serviciile efectiv oferite, nu de activități potențiale. În consecință, instanța a stabilit în mod greșit că societățile analizate activează pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente, deși activitățile reale ale acestora sunt complet diferite și neintersectate. Recurenta contestă și modul în care instanța a aplicat Hotărârea CJUE pronunțată în cauza B.. Aceasta arată că prezumția de acțiune concertată se aplică doar membrilor aceleiași familii, iar între O. și P. nu există nicio relație de familie. Instanța a ignorat chiar declarația expresă a lui P., transmisă instanței, în care acesta a precizat că relația cu O. a fost exclusiv profesională. În lipsa prezumției B., autoritățile aveau obligația să probeze coordonarea efectivă a deciziilor comerciale, ceea ce nu au făcut. Instanța a dedus acțiunea concertată exclusiv din faptul că persoanele fizice au deținut participații în aceleași societăți, ceea ce reprezintă o prezumție simplă nelegală, lipsită de fundament probator. Recurenta arată că instanța a preluat fără verificare afirmații eronate ale autorităților, precum aceea că site-ul tradingline.ro ar aparține L. S.R.L., deși acesta aparține altei societăți, H. S.R.L., în care O. nu are nicio implicare. De asemenea, instanța a inclus în grupul pretins de întreprinderi legate societăți în care persoanele fizice nu dețin majoritatea capitalului social, cum este cazul I. S.R.L. sau M. S.R.L., unde participațiile sunt împărțite în mod egal între asociați. În ansamblu, recurenta susține că instanța a construit artificial un grup de întreprinderi legate, bazându-se pe prezumții nelegale, pe activități neautorizate, pe perioade irelevante și pe interpretări eronate ale normelor europene și naționale. În realitate, la momentele relevante, A. nu era legată decât de H. S.R.L., iar numărul total de salariați cumulat nu depășea pragul pentru întreprinderile mici. Prin urmare, recurenta solicită constatarea faptului că instanța de fond a aplicat greșit legea și jurisprudența CJUE, iar hotărârea trebuie casată.

Apărările formulate Intimații-pârâții Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au formulat întâmpinări similare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Suplimentar, intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului, arătând că proiectul a fost deja implementat, finanțat în proporție de 60% în considerarea încadrării recurentei ca întreprindere mijlocie, iar recurenta urmărește suplimentarea finanțării la 70%, deși proiectul se află în perioada de durabilitate. Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a invocat, la rândul său, excepția lipsei de interes a acțiunii, arătând că recurenta nu justifică un interes actual în promovarea acțiunii, întrucât un act adițional se încheie doar pentru a reflecta modificări intervenite pe parcursul derulării contractului, iar nu pentru a repune în discuție elementele esențiale existente la momentul încheierii contractului de finanțare. Or, prin cererea formulată, A. nu urmărește adaptarea contractului la circumstanțe ulterioare, ci contestă chiar premisele inițiale ale încheierii contractului, aspect ce tinde către desființarea acestuia, nu către modificarea lui prin act adițional. În aceste condiții, Ministerul a arătat că lipsesc elementele care să justifice un interes actual în anularea parțială a Deciziei nr. 143.019/31.01.2019 și a Notificării nr. x/23.10.2018, solicitând admiterea excepției lipsei de interes a acțiunii.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate prin recurs și cu apărările formulate prin întâmpinare, și ținând seama de coordonatele articolului 483 alin. (3) din C. proc. civ., ce reglementează recursul ca o cale de atac nedevolutivă, având drept scop verificarea conformității sentinței atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Preliminar, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est, având în vedere că interesul procesual al recurentei-reclamante este actual și legitim, în sensul art. 32 și art. 33 din C. proc. civ.. Dat fiind faptul că sentința recurată este defavorabilă recurentei-reclamante, acesta justifică interes în formularea și susținerea căii de atac, chestiunea învederată de intimata-pârâtă putând, eventual, prezenta relevanță pe fondul cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a susținut, în esență, interpretarea și aplicarea greșită a a dispozițiile legale privind definirea IMM-urilor, criteriile de stabilire a întreprinderilor legate, noțiunea de piață relevantă, precum și jurisprudența CJUE în cauza C-110/13 (B.), contestând modul în care instanța de fond a apreciat asupra existenței unor întreprinderi legate și a stabilit statutul său de întreprindere mijlocie. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii întrucât judecătorul fondului a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a acțiunii, invocată de intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, calificată de instanță drept apărare de fond, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu urmărește modificarea contractului de finanțare ca urmare a unor împrejurări ulterioare încheierii acestuia, ipoteză în care s-ar justifica încheierea unui act adițional, ci contestă chiar premisele inițiale ale procedurii administrative precontractuale, respectiv legalitatea încadrării sale în categoria întreprinderilor mijlocii și consecințele acestei încadrări asupra procentului de finanțare acordat. Capătul de cerere privind obligarea pârâților la încheierea unui act adițional nu vizează adaptarea contractului la circumstanțe noi, ci reprezintă consecința firească a anulării actelor administrative premergătoare, în măsura în care acestea ar fi fost constatate ca nelegale, motiv pentru care nu se poate reține ipoteza lipsei de interes a acțiunii. În ceea ce privește prima critică, referitoare la perioada ce trebuia avută în vedere pentru verificarea criteriului de eligibilitate privind încadrarea în categoria IMM, recurenta susține că analiza ar fi trebuit limitată la două momente fixe: data depunerii cererii de finanțare (30.08.2017) și data semnării contractului de finanțare (13.08.2019), fără a se extinde asupra perioadei intermediare și, cu atât mai puțin, asupra unor elemente anterioare depunerii cererii sau ulterioare emiterii actelor administrative contestate. O asemenea interpretare nu poate fi primită. Ghidul solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor, aferent apelului de proiecte POR/102/2/2, prevede în mod expres, la capitolul 3 - Criterii de eligibilitate și selecție, secțiunea 3.1 - Reguli generale, că "criteriile de eligibilitate trebuie respectate de către solicitant începând cu data depunerii cererii de finanțare, pe tot parcursul procesului de evaluare, selecție și contractare, precum și pe perioada de durabilitate a proiectului, în condițiile stipulate în contractul de finanțare", cu mențiunea că, în ceea ce privește criteriul de eligibilitate referitor la încadrarea solicitantului în categoria IMM, respectarea acestuia este obligatorie "până la momentul încheierii contractului de finanțare, inclusiv". Totodată, secțiunea 3.2 - Eligibilitatea solicitantului, pct. 1, prevede că solicitantul trebuie să se încadreze în categoria IMM "atât la data solicitării finanțării (i.e. data depunerii cererii de finanțare), cât și la data acordării finanțării (i.e. data semnării contractului de finanțare)", iar datele utilizate pentru calculul numărului mediu anual de salariați, cifrei de afaceri și activelor totale sunt cele raportate în situațiile financiare aferente exercițiului financiar precedent depunerii cererii de finanțare. Din coroborarea acestor dispoziții rezultă că perioada relevantă pentru verificarea încadrării în categoria IMM nu se reduce la două momente punctuale, ci acoperă intervalul cuprins între data depunerii cererii de finanțare și data încheierii contractului de finanțare, cu utilizarea datelor financiare aferente exercițiului precedent depunerii cererii. În mod corect, instanța de fond a reținut că, în speță, analiza trebuia să vizeze perioada începând cu anul 2016 (anul anterior depunerii cererii de finanțare din 30.08.2017) și până la data de 13.08.2019, când a fost încheiat contractul de finanțare. Această abordare este justificată de împrejurarea că, în cursul procedurii de evaluare, recurenta a depus declarații contradictorii privind statutul său de întreprindere mică și a refuzat să înainteze documentele solicitate de autorități. În acest context, instanța a solicitat informații suplimentare de la ONRC și Inspectoratul Muncii, pentru a clarifica structura societăților analizate. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, instanța nu a analizat situații irelevante, ci a verificat coerența și veridicitatea declarațiilor depuse de reclamantă, în contextul obligației acesteia de a furniza informații complete și corecte. În ceea ce privește modul în care instanța de fond a apreciat existența unor întreprinderi legate și a stabilit statutul recurentei de întreprindere mijlocie, Înalta Curte reține că instanța de fond a realizat o analiză detaliată și corectă a relațiilor juridice și economice dintre A. și celelalte societăți identificate de autorități, privind structura acționariatului, conducerea, administrarea, suprapunerea activităților economice și existența unei acțiuni concertate între persoanele fizice implicate, în conformitate cu art. 4 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, Recomandarea CE 361/2003 și jurisprudența CJUE. Potrivit art. 4 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, întreprinderile între care există raporturile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt considerate întreprinderi legate dacă își desfășoară activitatea pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente. În speță, instanța de fond a constatat existența unui grup de persoane fizice format din P., O., Q. și R., care, prin calitățile deținute în societățile analizate, aveau posibilitatea de a influența deciziile comerciale ale acestora. În mod corect, instanța de fond a reținut că, la momentele relevante, A. era legată de următoarele societăți: 1. D. S.R.L. - societate în care P. era asociat unic și administrator, iar obiectele de activitate se suprapuneau cu activitățile secundare ale A.. 2. H. S.R.L. - societate controlată de P., cu activitate principală în domeniul serviciilor anexe transportului pe apă, activitate prezentă și în obiectul secundar al A.. 3. I. S.R.L. - societate în care P. a deținut calitatea de asociat și administrator, iar activitățile secundare se suprapuneau cu cele ale A.. 4. E. S.R.L. - societate în care P. era asociat majoritar și administrator, iar activitățile secundare coincideau cu cele ale A.. 5. G. S.R.L. - societate în care P. și O. au fost asociați și administratori, cu activități secundare identice cu cele ale A.. 6. C. S.R.L. - societate în care O. era asociat majoritar și administrator, iar activitățile secundare se suprapuneau cu cele ale A..

K. S.R.L. - societate controlată de O., cu activități secundare identice cu cele ale A..

L. S.R.L. - societate deținută de O., în care P. a ocupat funcții de conducere, iar activitățile secundare coincideau cu cele ale A..

M. S.R.L. - societate în care O. era asociat și administrator, iar activitățile secundare se suprapuneau cu cele ale A..

M. S.R.L. - societate în care O. era asociat și administrator, cu activități secundare identice cu cele ale A..

F. - societate în care P. și Q. erau asociați, iar activitățile secundare se intersectau cu cele ale A..

J. S.R.L. - societate în care Q. și R. erau asociați, iar activitățile secundare coincideau cu cele ale A..

N. - societate controlată de L. S.R.L., parte a aceluiași grup de persoane fizice, având activități secundare comune cu A.. În toate aceste cazuri, instanța a identificat fie control direct exercitat de P. sau O., fie control exercitat prin intermediul relațiilor de familie, fie suprapuneri semnificative ale obiectelor de activitate, fie relații economice directe, fie sediu comun, fie funcții de conducere deținute de aceleași persoane fizice. Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de fond nu s-a limitat la analiza formală a structurii acționariatului, ci a avut în vedere ansamblul circumstanțelor relevante: relațiile de familie dintre membrii familiei Ivanov, schimbările succesive de acționariat între P. și O., funcțiile deținute de aceștia în cadrul societăților, sediile comune, suprapunerea obiectelor de activitate și existența unor relații economice directe între societăți. Aceste elemente, analizate cumulativ, justifică concluzia că persoanele fizice implicate acționau de comun acord, în sensul jurisprudenței CJUE, și că societățile enumerate formau o entitate economică unică. În sprijinul acestei concluzii este și Decizia nr. 6174/21.12.2023, depusă la dosar de intimata-pârâtă, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de societatea C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 15/17.02.2023 a Curții de Apel Galați, soluție care confirmă existența grupului de întreprinderi legate avut în vedere și în prezenta cauză. În ceea ce privește critica referitoare la analiza pieței relevante și a piețelor adiacente, recurenta susține că instanța de fond ar fi trebuit să realizeze o analiză detaliată, de tip concurențial, a piețelor pe care activează societățile vizate, pentru a stabili dacă acestea acționează sau nu pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente, în sensul Recomandării nr. 361/2003. Înalta Curte reține că o asemenea susținere ignoră dispozițiile art. 249 C. proc. civ., potrivit cărora sarcina probei revine celui care afirmă un fapt. Recurenta, care invocă inexistența acțiunii pe aceeași piață sau pe piețe adiacente, nu a înțeles să administreze probe în acest sens, deși deținea, în mod evident, datele necesare pentru o astfel de analiză (structura clienților, a furnizorilor, canalele de distribuție, segmentarea geografică etc.). Instanța de fond nu poate fi ținută să suplinească lipsa probatoriului prin efectuarea, din oficiu, a unei analize economice complexe, care presupune acces la informații ce se află în posesia exclusivă a părții interesate. În lipsa unor probe contrare, instanța de fond s-a raportat, în mod firesc, la datele publice disponibile: obiectele de activitate ale societăților, codurile CAEN autorizate, locațiile sediilor și punctelor de lucru, existența unor sedii comune, precum și la relațiile comerciale dintre societăți. Din aceste date rezultă că o parte semnificativă a societăților analizate desfășoară activități identice sau conexe (de exemplu, transport de marfă pe căi navigabile interioare, activități de servicii anexe transportului pe apă, activități financiare și de intermediere, activități de rafinare a metalelor prețioase etc.), în aceleași locații sau în locații strâns legate, ceea ce justifică concluzia că acestea acționează pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente, în sensul Anexei 1.3.a. Cât privește susținerea recurentei potrivit căreia instanța de fond ar fi preluat fără verificare afirmații eronate ale autorităților, precum aceea că site-ul tradingline.ro ar aparține societății L. S.R.L., Înalta Curte reține că acest aspect nu a constituit un element determinant în fundamentarea soluției primei instanțe. Din cuprinsul hotărârii rezultă că instanța s-a întemeiat cu prioritate pe date oficiale transmise de instituțiile publice competente (ONRC, ITM), respectiv pe informații obiective privind structura acționariatului, identitatea administratorilor, suprapunerea funcțiilor de conducere și conexiunile economice dintre societăți. Eventualele erori materiale privind apartenența unui site web nu au influențat concluzia juridică referitoare la existența unor legături relevante între societăți în sensul art. 44 din Legea nr. 346/2004. De asemenea, nu poate fi primită nici critica recurentei potrivit căreia instanța ar fi inclus în mod nejustificat în grupul de întreprinderi legate societăți în care persoanele fizice nu dețin majoritatea capitalului social, precum I. S.R.L. sau M. S.R.L.. Potrivit jurisprudenței CJUE (B., C-110/13), existența unei acțiuni concertate între persoane fizice poate conduce la calificarea unor întreprinderi ca fiind legate chiar și în absența deținerii majoritare a capitalului social, atunci când rezultă elemente obiective privind coordonarea conducerii, administrării sau activității economice. Or, instanța de fond a analizat aceste elemente în mod concret, fără a se limita la criteriul formal al procentului de participare la capitalul social. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate. 7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond, urmând să respingă recursul formulat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata- pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform extrasului de cont și facturii fiscale depuse la dosar, filele x.