ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3744/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est:

Prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat:

- anularea Notificărilor nr. x/23.10.2018 și nr. 20936/DIPOR/23.10.20J8, emise de ADR SE, privind respingerea de la finanțare a Proiectului cu denumirea "Îmbunătățirea competitivității economice a societății A. S.R.L., prin achiziția de echipamente", cod SMIS 1170;

- obligarea pârâților la încheierea unui act adițional la Contractul de finanțare nr. x din data de 13.08,2019, în sensul acordării finanțării nerambursabile în procent de 70% aferent întreprinderilor mici, în sumă totală de 4.514.238,52 RON, conform cererii de finanțare din data de 30.08.2017, cu următoarele componente valorice:

(a) valoare totală eligibilă proiect 6.407.612,06 RON;

(c) valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului: 1.893.373,54 RON;

Prin sentința nr. 62 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Galați, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est și a obligat reclamanta să plătească pârâtei Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est, suma de 9000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Împotriva sentinței nr. 62 din 1 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, rejudecarea litigiului în fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, respectiv:

- anularea în parte a Deciziei nr. 143019/31.01.2019, emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, exclusiv în ceea ce privește admiterea contestației sub condiția reîncadrării în categoria întreprinderilor mijlocii;

- anularea Notificărilor nr. x/23.10.2018 și nr. y/23.10.2018, emise de întimata ADR SE, privind respingerea de la finanțare a Proiectului cu denumirea "Îmbunătățirea competitivității economice a societății A. S.R.L., prin achiziția de echipamente", cod SMIS 1170;

- obligarea intimaților pârâți la încheierea unui act adițional la Contractul de finanțare nr. x din data de 13.08.2019, în sensul acordării finanțării nerambursabile în procent de 70% aferent întreprinderilor mici, în sumă totală de 4.514.238,52 RON, conform cererii de finanțare din data de 30.08.2017, cu următoarele componente valorice (pag. 31 din cererea de finanțare inițial depusă):

(a) valoare totală eligibilă proiect: 6.407.612,06 RON;

(b) valoare totală contribuție publică (cuprinzând valoarea eligibilă nerambursabila din FEDR și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național): 4.514.238,52 RON;

(c) valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului: 1.893.373,54 RON.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că în fapt, considerentele hotărârii recurate reprezintă o preluare ad literam a argumentelor invocate de către intimata-pârâtă ADR SE prin întâmpinarea depusă la fond, precum și a argumentelor din Decizia nr. 143019/31.01.2019 de respingere a contestației, emisă de MDRAP.

Mai mult, arată că hotărârea atacată este identică cu o altă hotărâre, pronunțată de un alt complet al secției de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Galați, în dosarul nr. x/2019, care o privește pe reclamanta B. S.R.L.

Astfel, arată că motivarea instanței de fond începe de la pagina 6, iar cele patru paragrafe care urmează, până la finalul paginii 6, toate paragrafele de la pagina 7, precum și primele șapte paragrafe de pe pagina 8 din hotărâre preluate din întâmpinarea de la fond a intimatei-pârâte ADR SE, respectiv paginile 2 - 6 din aceasta, în care este redată situația de fapt.

Susține că după prezentarea situației de fapt, instanța de fond a preluat integral motivarea intimatului pârât MDRAP din Decizia nr. 143019/31.01.2019, respectiv din întâmpinare. Astfel, de la ultimul paragraf al paginii 8 și toate paragrafele de la paginile 9, 10 și 11, precum și primele patru paragrafe ale paginii 12 din hotărâre sunt preluate integral, cuvânt cu cuvânt, din Decizia MDRAP nr. 143019/31.01.2019, respectiv de la ultimul paragraf de pe pagina 1 până la finalul deciziei de soluționare a contestației, fiind vorba de cinci pagini preluate în motivarea hotărârii, fără nici măcar o singură modificare, singura excepție fiind referirea la "reclamanta", în loc de "contestatoare".

Mai arată că ultimele două pagini din hotărâre reprezintă o reluare a aspectelor de fapt privind structura capitalului social al întreprinderilor în discuție, în unele cazuri cu referiri la obiectul de activitate, precum și reformularea câtorva concluzii din Decizia MDRAP nr. 143019/31.01.2019.

În consecință, consideră că instanța de fond nu s-a aplecat asupra niciunuia dintre motivele de nelegalitate a actelor administrative, invocate prin cererea de chemare în judecată, iar considerentele pentru care instanța a respins cererea sunt superficiale, dovedind că instanța de fond nu a analizat nici situația de fapt și nici situația de drept din prezenta cauza, ceea ce echivalează cu o lipsă de motivare a hotărârii.

Astfel, consideră că hotărârea recurată nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și că nemotivarea hotărârii aduce părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acesteia.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În esență, consideră că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a:

- dispozițiilor art. 3 alin. (3) pct. 1 din Anexa la Regulamentul Comisiei Europene nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat;

- dispozițiilor art. 3 alin. (4) și (4) din Recomandarea Comisiei Europene nr. 361/2003 privind definirea micro întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii;

- dispozițiilor art. 44 alin. (4) din Legea 346/2004;

- Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 27 februarie 2014, pronunțată în cauza C-110/13;

- Manualului utilizatorului pentru definiția IMM-urilor;

- Comunicării Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței nr. 97/C 372/03.

De asemenea, consideră că prima instanță a reținut în mod greșit că este o întreprindere legată, întrucât simpla existență a relațiilor de familie, necoroborată și cu alte elemente de fapt, nu este suficientă pentru a proba conlucrarea între persoanele implicate, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada coordonării și acțiunii solidare a acestora.

În acest sens, invocă faptul că în Hotărârea HaTeFo, CJUE a avut în vedere, în afara legăturilor de rudenie și multe alte elemente de fapt.

În speță, apreciază, contrar celor reținute de către instanța de fond, că în mod nelegal, aceasta a considerat că este îndeplinită condiția privind coordonarea dintre C., D., E. și F.. Mai mult, susține că instanța de fond a inclus în grupul de firme pretins controlat de C., D., E. și F. și societăți în care niciuna dintre aceste persoane fizice nu deține majoritatea capitalului social, cum ar fi societățile G. S.R.L., H. și I..

Pe de altă parte, susține că sentința recurată este nelegală și pentru aceea că instanța de fond nu a analizat ultima condiție pentru existenta întreprinderilor legate, respectiv ca acestea să acționeze pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente, ci, sub acest aspect, doar a redat exemplele furnizate de Anexa 1.3.a la Ghidul solicitantului, document ce reprezintă un act normativ cu o forța juridică inferioară Regulamentului 651/2014, Recomandării Comisiei Europene nr. 361/2003 sau Legii nr. 346/2004.

De asemenea, susține că sentința recurată este nelegală și din perspectiva faptului că instanța de fond nu a analizat dacă datele cumulate ale întreprinderilor considerate legate depășesc sau nu pragurile prevăzute pentru încadrarea în categoria întreprinderilor mici, sens în care invocă dispozițiile art. 6 alin. (2) - (4) și art. art. 4 alin. (2) din Regulamentul 651/2014, din care reiese că încadrarea corectă a unei întreprinderi în categoria microîntreprinderilor, a întreprinderilor mici sau a celor mijlocii, în măsura în care aceasta este legată de alte întreprinderi, se face prin cumularea datelor întreprinderilor legate, pentru o perioadă de 2 ani consecutivi, or, instanța de fond nu a realizat o astfel de analiză.

Consideră că sentința recurată este nelegală și datorită faptului că la data depunerii cererii de finanțare, societatea recurentă nu era întreprindere legată cu B. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., G. S.R.L., N. S.R.L., PVB Promedia S.R.L., O. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., P., ci doar cu societatea Q. S.R.L..

Precizează că, potrivit informațiilor publice de pe site-ul Ministerului de Finanțe, pentru anul 2017 (anul anterior depunerii documentelor de precontractare), dacă s-ar adauga datele întreprinderilor J. S.R.L., K. S.R.L., L., M. S.R.L., Q. S.R.L., N. S.R.L., R. S.R.L., s-ar afla sub pragurile prevăzute de Regulamentul 651/2014 pentru întreprinderi mici, în ceea ce privește numărul mediu de salariați și cifra de afaceri, încadrându-se în categoria întreprinderilor mici.

4.1. Intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Consideră că expunerea în considerentele hotărârii recurate a cadrului legal analizat, care se regăsește atât în cererea de chemare în judecată, cât și în actele administrative supuse controlului de legalitate, dovedește faptul că instanța de fond a avut în vedere situația de drept prezentată de părți.

De asemenea, consideră că hotărârea recurată nu a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea actelor administrative atacate.

Susține că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a exprimat un punct de vedere legal și fundamentat cu privire la aspectele deduse judecății.

Pe fond, susține că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză este vorba de întreprinderi legate, motiv pentru care societatea reclamantă nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cererea de recurs formulată de reclamanta A. S.R.L. a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este fondat, având în vedere că, în speță, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare fidelă a întâmpinării depuse în fața instanței de fond de către intimata-pârâtă Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est, respectiv de la filele x din întâmpinarea depusă în vol. II al dosarului de fond (începând cu paragraful 5 din pag. 6 a hotărârii recurate și până la paragraful 7 al pag. 8 din aceeași hotărâre).

De asemenea, ultimul paragraf din pag. 8, pag. 9, 10, 11 și primele 4 paragrafe ale pag. 12 au fost preluate integral din Decizia nr. 143019/31.01.2019 de soluționare a contestației, emisă de MDRAP.

Totodată, se constată că ultimul paragraf din pag. 12, pag. 13 și primul paragraf din pag. 14 din hotărârea recurată reiau prezentarea stării de fapt din speță, motiv pentru care nu se poate aprecia că ar fundamenta soluția pronunțată, în lipsa unor argumente proprii ale instanței.

Astfel, se constată că prima instanță nu a procedat la examinarea criticilor de nelegalitate formulate în privința actelor administrative contestate prin cererea de chemare în judecată și nu a prezentat argumentele proprii care ar fi trebuit să stea la baza soluției din dispozitivul hotărârii recurate, respectiv nu a arătat raționamentul logico-juridic care a condus instanța la această concluzie.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

De altfel, așa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea criteriilor privind motivarea, astfel că se constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu consecința casării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, față de soluția dată recursului, de casare cu trimitere spre rejudecare, cererile de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi avute în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 62 din 1 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 62 din 1 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022.