ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5865/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.06.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (în continuare "MDRAP" sau "AMPOR") și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est (în continuare "ADR SE" sau " OI POR ") a solicitat anularea Deciziei nr. 4518/14.01.2019, emisă de paratul MDRAP, prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva Ordinului MDRAP nr. 760/2016, împotriva Ghidului Solicitantului și împotriva Instrucțiunii nr. 61/2017; anularea în parte a Ordinului MDRAP nr. 760/2016, respectiv anularea în parte a art. 7 alin. (1) lit. c) (i), în ceea ce privește obligația solicitanților de a menține numărul mediu de salariați cel puțin la nivelul înregistrat în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare, pe tot parcursul perioadei de evaluare și selecție; anularea în parte a Ghidului solicitantului-condiții Specifice de accesare a fondurilor, Apelul de proiecte 2.1. A./2016, Microîntreprinderi, respectiv anularea prevederii cuprinse în cap. 3.2., pct. 4 privind obligația solicitantului de a păstră pe tot parcursul procesului de evaluare și selecție numărul mediu de salariați cel puțin la nivelul înregistrat în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare; anularea în parte a Instrucțiunii nr. 61/26.09.2017, respectiv anularea prevederilor cuprinse în lit. H). pct. 1 și 2.

În ceea ce privește anularea actelor administrative individuale a solicitat: anularea Deciziei nr. 147982/30.01.2019, emisă de MDRAP, prin care s-a respins contestația împotriva Notificării nr. x/05.11.2018 și nr. y/05.11.2018 emisă de ADR SE; anularea Notificării nr. x/05.11.2018 și nr. y/05.11.2018 emisă de ADR SE privind respingerea de la finanțare a Proiectului cu denumirea "Creșterea competitivității A. S.R.L., prin achiziția de echipamente moderne", cod SMIS 113611; obligarea pârâților la continuarea procedurii de precontractare, în sensul încheierii contractului de finanțare conform cererii de finanțare cod SMIS 113611 și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 144 din data de 27 septembrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția pentru Dezvoltarea Regională Sud Est, având ca obiect anulare act administrativ Decizia nr. 4518/14.01.2019 MDRAP și Ordin MDRAP nr. 760/2016.

Împotriva sentinței civile nr. 144 din data de 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..

Prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, prima instanța nu a motivat deloc respingerea următoarelor motive de nulitate a actelor atacate, cuprinse în cererea introductivă:

- caracterul abuziv al cerinței de eligibilitate - încălcarea prevederilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 (paginile 7-9 acțiune);

- încălcarea obiectivului Schemei de ajutor în cadrul căreia a fost solicitată finanțarea, cât și obiectivele generale ale POR 2014-2020 (paginile 13-14 acțiune);

- încălcarea principiilor de liberă concurență și de tratament egal și nediscriminatoriu (paginile 14-15 acțiune).

- lipsa oricărei culpe a recurentei-reclamante în neîndeplinirea obligației de a menține numărul mediu de angajați cel puțin la nivelul exercițiului financiar anterior depunerii cererii de finanțare (paginile 18-21 din acțiune).

Omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată reprezintă o încălcare a prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. (judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut), art. 9 alin. (2) C. proc. civ. (obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților), art. 20 C. proc. civ. (judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, inclusiv principiul general al dreptului la apărare) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. - încălcări care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Nemotivarea respingerii cererii recurentei-reclamante pe aspectele precizate mai sus la art. 488 alin. (1) pct. 5 constituie totodată un motiv de recurs potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6, întrucât cu privire la acele motive de nulitate a actelor administrative atacate, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, în mod greșit și cu încălcarea legii nu a constatat prima instanța:

- nelegalitatea cerinței de eligibilitate prevăzute în Ordinul nr. 760/2016, în Ghidul Solicitantului și în Instrucțiunea nr. 61/2017 privind obligația solicitantului de a menține numărul mediu de salariați cel putin la nivelul înregistrat in exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare pe tot parcursul perioadei de evaluare și selecție,

- nerespectarea de către ADRSE a duratei maxime de evaluare, selecție și precontractare și

- lipsa oricărei culpe a recurentei-reclamante în neîndeplinirea obligației de a menține numărul mediu de angajați cel putin la nivelul exercițiului financiar anterior depunerii cererii de finanțare.

În ce privește nelegalitatea cerinței de eligibilitate prevăzute în Ordinul nr. 760/2016, în Ghidul Solicitantului și Instrucțiunea nr. 61/2017, prima instanță în mod nelegal nu a reținut niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate, respectiv că cerința de eligibilitate este abuzivă, fiind expresia unui exces de putere din partea autorității; instituie în sarcina solicitanților o obligație afectată de o condiție imposibilă; încalcă prevederile art. 4 alin. (3) și art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; încalcă obiectivul Schemei de ajutor în cadrul căreia a fost solicitată finanțarea, cât și obiectivele generale ale FOR 2014-2020; încalcă principiile de liberă concurență și de tratament egal și nediscriminatoriu.

Cu privire la invocarea caracterului abuziv al cerinței de eligibilitate constând în obligația solicitanților de a menține, în perioada de evaluare, selecție și precontractare, numărul de locuri de muncă cel putin la nivelul existent în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare, prima instanță nu a efectuat o analiză a acestui motiv de nulitate a actelor atacate, mulțumindu-se doar să constate, generic, în pagina 12 din hotărâre, că "...Notificarea de respingere nu încalcă prevederile legale naționale și comunitare, fiind conformă cu exigențele acestora".

Prima instanța trebuia să constate că în speță este incident art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia excesul de putere constă în exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice, prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Dreptul de apreciere al autorităților trebuie exercitat în limitele prevăzute la art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 și în ceea ce privește dreptul de emitere a actelor administrative normative, cum sunt și Ordinul nr. 760/2016, Ghidul Solicitantului și Instrucțiunea nr. 61/2017.

Or, în ceea ce privește cerința de eligibilitate constând în obligația solicitanților de a menține, în perioada de evaluare, selecție și precontractare, numărul de locuri de muncă cel puțin la nivelul existent în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare, aceasta este vădit abuzivă, în condițiile în care instituirea unei astfel de obligații în sarcina solicitanților excede noțiunii de criteriu de eligibilitate și nu are o cauză juridică.

Astfel, criteriul de eligibilitate reprezintă o condiție pe care solicitantul trebuie să o îndeplinească în vederea încheierii contractului de finanțare, condiție care nu poate fi transformată într-o obligație în sarcina solicitantului, în etapa de evaluare, selecție și precontractare.

Or, atât timp cât contractul de finanțare nu a fost încheiat și, deci, nu există nicio contraprestație a autorității în schimbul obligațiilor instituite în sarcina solicitanților, astfel de obligații sunt lipsite de cauză juridică și nu pot produce efecte.

Astfel, obligația contractuală prevăzută în sarcina beneficiarilor de a creste numărul mediu de salariați ca urmare a realizării proiectului, față de nivelul înregistrat în ultimul an fiscal încheiat înainte de depunerea cererii de finanțare, sau, după caz, de a menține numărul mediu de salariați cel puțin la nivelul înregistrat în ultimul an fiscal încheiat înainte de depunerea cererii de finanțare, pe toată perioada de execuție a contractului de finanțare și de durabilitate a proiectului are drept cauză juridică dreptul beneficiarului de a primi finanțarea nerambursabilă.

Prin urmare, nu există nicio cauză juridică pentru instituirea unei astfel de obligații în sarcina solicitanților și, mai mult decât atât, scopul acestei obligații îl reprezintă transferul exclusiv către solicitant al riscului schimbării împrejurărilor existente la data depunerii cererii de finanțare, pe perioada evaluării, selecției și precontractării.

Practic, procedând în acest mod și abuzând în mod vădit de prerogativele sale, AMPOR a creat cadrul legal care să îi permită derularea etapei de evaluare, selecție și precontractare fără nicio limită de timp, transferând asupra solicitantului eventualele consecințe negative ale unei perioade îndelungate de evaluare, selecție și precontractare, prin instituirea unor obligații exclusiv în sarcina acestuia.

Prima instanța ignora probele aflate la dosar atunci când afirmă, la pag. 13 din hotărâre, ca nu s-a dovedit imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei condiții, respectiv că ar fi intervenit o cauză neprevăzută de încetare a contractului de muncă în cazul unui angajat și cu toate că s-au efectuat toate demersurile posibile, nu s-a reușit reangajarea unei alte persoane.

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului, cum sunt și Ordinul nr. 760/2016, Ghidul Solicitantului și Instrucțiunea nr. 61/2017, în care este prevăzută cerința de eligibilitate nelegală, se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

De asemenea, conform art. 77 din același act normativ, ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului.

Astfel cum rezultă din Preambul, Ordinul nr. 760/2016 a fost emis în baza unor acte normative comunitare și naționale, respectiv:

- Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 352 din 24 decembrie 2013;

- Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 347 din 20 decembrie 2013;

- Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 347 din 20 decembrie 2013;

- Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020;

- Decizia de punere în aplicare a Comisiei C(2015) 4.272 final din 23 iunie 2015 de aprobare a anumitor elemente din programul operațional "Regional" pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională în temeiul obiectivului referitor la investițiile pentru creștere și locuri de muncă în România, cu modificările ulterioare.

Prin urmare, toate aceste trei acte normative administrative, Ordinul nr. 760/2016, Ghidul solicitantului și Instrucțiunea nr. 61/2017, au fost emise în baza actelor normative naționale și comunitare menționate în Preambulul Ordinului nr. 760/2016.

Or, din analiza acestor acte normative naționale și comunitare, nu rezultă dreptul emitentului de a stabili în sarcina solicitanților obligații pe parcursul perioadei de evaluare, selecție și precontractare, toate obligațiile reglementate de actele normative anterior menționate referindu-se exclusiv la perioada ulterioară încheierii contractului de finanțare.

Cu privire la acest aspect, precizează că, din art. 2 din Ordinul nr. 760/2016 rezultă că obiectivul schemei constă în sprijinirea sectorului microîntreprinderilor în vederea consolidării poziției pe piață a microîntreprinderilor care desfășoară activități în domeniile competitive identificate în Strategia națională de competitivitate și în planurile de dezvoltare regională prin acordarea de fonduri nerambursabile pentru realizarea de investiții.

De asemenea, conform POR 2014-2020, prioritatea de investiții constând în promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice de noi idei și prin stimularea creării de firme noi, inclusiv prin intermediul incubatoarelor de afaceri, are ca obiectiv consolidarea sectorului microîntreprinderilor, în sensul sprijinirii lor prin asigurarea unor costuri mai mici pentru investițiile în vederea facilitării dezvoltării firmelor.

Or, detalierea criteriilor de selecție stabilite prin POR nu înseamnă, în niciun caz, instituirea prin Ghidul Solicitantului sau printr-un ordin, cum este Ordinul nr. 760/2016, a unor cerințe care nu au nicio legătură cu obiectivul măsurii, ci, dimpotrivă, pot conduce la respingerea abuzivă și nelegală a unor proiecte care, în măsura în care ar fi fost implementate, ar fi contribuit la consolidarea sectorului microîntreprinderilor.

Cu privire la acest aspect, precizează faptul că, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute in obținerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, în activitatea de selecție și aprobare a solicitărilor de sprijin financiar, autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor europene au obligația utilizării de reguli și proceduri care să asigure respectarea principiilor de liberă concurență și de tratament egal și nediscriminatoriu.

Or, cerința referitoare la păstrarea locurilor de muncă pe durata evaluării, selecției și precontractării a creat un tratament inegal și discriminatoriu între:

- solicitanții care au înregistrat un număr mediu de salariați de cel puțin unu, în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare, și care au obligația de a menține nu cel puțin un salariat, ci numărul mediu de salariați cel puțin la nivelul înregistrat in exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare, pe tot parcursul perioadei de evaluare, selecție; și

- solicitanții care, la data depunerii cererii de finanțare, au cel puțin un salariat cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată și care au obligația menținerii a cel puțin unui salariat cu norma întreaga pe perioada nedeterminata, pe tot parcursul perioadei de evaluare si selecție, indiferent de numărul de salariați pe care îi aveau, în concret, la data depunerii cererii de finanțare.

Or, principiile tratamentului egal, nediscriminării și liberei concurențe impun cu necesitate ca sprijinul financiar nerambursabil să fie acordat în condiții de eligibilitate identice pentru toți solicitanții, fără ca anumite cerințe să favorizeze unii solicitanți și, în mod corespunzător, să defavorizeze alți solicitanți.

În mod greșit apreciază prima instanța, la pagina 12 din hotărâre, că în speță este exclusă aplicarea dispozițiilor procedurale din Legea nr. 554/2004 în privința termenului de finalizare a etapei precontractuale.

Legea nr. 554/2004 este dreptul comun pentru tot ceea ce înseamnă emiterea de acte administrative. Actele atacate în prezenta cauză sunt acte administrative, supuse termenelor de emitere prevăzute în Legea nr. 554/2004, astfel că considerentul instanței nu se bazează pe nicio prevedere legală - de altfel prima instanță nici nu invocă vreun temei legal pentru respectiva concluzie.

Nu există nicio normă legală specială care să stabilească în sarcina OI POR obligația de a finaliza perioada de evaluare și selecție a proiectelor într-un termen maxim, astfel că, fiind pe tărâmul dreptului administrativ, este pe deplin aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, conform căruia autoritatea trebuie să răspundă solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Cu privire la acest aspect, solicită să se constate că obligația solicitanților de a menține în perioada de evaluare, selecție și precontractare numărul de locuri de muncă cel puțin la nivelul existent în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare este prevăzută de lege lato senso, astfel că atragerea răspunderii pentru încălcarea acestei obligații urmează regulile prevăzute de C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale, ceea ce presupune, în mod necesar, existența vinovăției celui care a încălcat norma legală în discuție.

În cauza de față, neîndeplinirea obligației de a menține, pe perioada de evaluare, selecție și precontractare, numărul mediu de angajați cel puțin la nivelul exercițiului financiar anterior depunerii cererii de finanțare nu este imputabilă recurentei-reclamante, ci se datorează faptei terților și unui caz fortuit, pentru care societatea nu este ținută a răspunde.

De asemenea, în ceea ce privește angajarea altor persoane, în locul celor care au demisionat, în scopul menținerii numărului de locuri de muncă, solicită să se constate că, în ciuda eforturilor concretizate prin numeroase campanii de recrutare, nu a reușit angajarea unui număr de salariați care să compenseze atât plecarea celor care au demisionat, cât și perioada de timp scursă între momentul demisiei și cel al angajării unor noi salariați (pentru a păstra numărul mediu de angajați).

În acest sens, solicită să se aibă în vedere specificul activității, respectiv instalarea de sisteme de alarmare împotriva efracției, activitate care trebuie desfășurată de personal tehnic în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, deoarece motivele invocate nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 04 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

6.1. Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., iar din expunerea acestora rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare invocate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

6.2. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 4518/14.01.2019, emisă de paratul MDRAP, prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva Ordinului MDRAP nr. 760/2016, împotriva Ghidului Solicitantului și împotriva Instrucțiunii nr. 61/2017; anularea în parte a Ordinului MDRAP nr. 760/2016, respectiv anularea în parte a art. 7 alin. (1) lit. c) (i), în ceea ce privește obligația solicitanților de a menține numărul mediu de salariați cel puțin la nivelul înregistrat în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare, pe tot parcursul perioadei de evaluare și selecție; anularea în parte a Ghidului solicitantului-condiții Specifice de accesare a fondurilor, Apelul de proiecte 2.1. A./2016, Microîntreprinderi, respectiv anularea prevederii cuprinse în cap. 3.2., pct. 4 privind obligația solicitantului de a păstră pe tot parcursul procesului de evaluare și selecție numărul mediu de salariați cel puțin la nivelul înregistrat în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare; anularea în parte a Instrucțiunii nr. 61/26.09.2017, respectiv anularea prevederilor cuprinse în lit. H). pct. 1 și 2.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că "Notificarea de respingere nu încalcă prevederile legale naționale și comunitare, fiind conformă cu exigențele acestora".

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se invocă faptul că, instanța de fond nu a stabilit în mod corect situația de fapt, întrucât aceasta nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra motivelor de nulitate a actelor atacate, cuprinse în cererea introductivă, prin care se invocă: caracterul abuziv al cerinței de eligibilitate - încălcarea prevederilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004; încălcarea obiectivului Schemei de ajutor în cadrul căreia a fost solicitată finanțarea, cât și obiectivele generale ale POR 2014-2020; încălcarea principiilor de liberă concurență și de tratament egal și nediscriminatoriu; precum și asupra lipsei oricărei culpe a recurentei-reclamante în neîndeplinirea obligației de a menține numărul mediu de angajați cel puțin la nivelul exercițiului financiar anterior depunerii cererii de finanțare.

Înalta Curte constată că motivele de nulitate a actelor atacate nu au fost analizate în mod temeinic de prima instanță având în vedere faptul că, în motivarea hotărârii, judecătorul fondului a reținut că este evidentă nesocotirea criteriului de eligibilitate deoarece reclamanta nu a dovedit imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei condiții, respectiv că ar fi intervenit o cauză neprevăzută de încetare a contractului de muncă în cazul vreunui angajat și că, cu toate că a efectuat toate demersurile posibile, nu a reușit reangajarea unei alte persoane.

Or, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit prima instanță nu a analizat "caracterul abuziv al cerinței de eligibilitate", aspect menționat atât în cadrul contestației înregistrate în Registrul de contestații cu nr. x/2018 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cât și în cererea de chemare în judecată adresată instanței de fond.

De asemenea, Înalta Curte constată că acest motiv de casare are în vedere neregularități procedurale, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil.

În acest context, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului, procedând în această manieră, nepronunțându-se asupra tuturor motivelor de nulitate a actelor atacate, a încălcat dreptul la apărare al părților, precum și principiul contradictorialității, nesocotind, deopotrivă și dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Totodată, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți.

Or, pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetării fondului este un element esențial întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părțile din proces.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a aspectelor reținute prin actul contestat și a apărărilor formulate de pârât prin întâmpinare. În acest sens, deși, în cadrul criticilor privind nelegalitatea actelor administrative contestate, reclamanta aduce argumente de fapt și de drept în legătură cu pretențiile sale, prima instanță nu a făcut vizibile rațiunile și argumentele pentru care pretențiile și apărările reclamantei au fost înlăturate sau nu au format convingerea judecătorului fondului.

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantei dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Or, examinarea hotărârii recurate se face în funcție de motivele de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță, motive ce trebuie să fie în concordanță cu probatoriul administrat și argumentele expuse de părțile în proces, iar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs se află în imposibilitatea analizării legalității soluției adoptate.

Concret, deși prima instanță a reținut că actele normative ce au stat la baza emiterii Ordinului nr. 760/2016 nu reglementează expres condiția de eligibilitate, ce face obiectul disputei de față, a conchis în sensul legalității criteriului de eligibilitate, considerând fără temei că atât timp cât respectivele acte stabilesc obiectivele specifice ale finanțării și abilitează autoritatea de management să emită actele administrative necesare prin care să stabilească condițiile aplicabile solicitanților pentru fiecare operațiune, nu este necesară anularea acestuia.

În consecință, se constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în cazul în care instanța nu a lămurit pe deplin situația de fapt a cauzei, considerentele hotărârii face imposibilă examinarea legalității soluției pronunțate, și pe cale de consecință devine incident și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Având în vedere soluția dată în cauză, instanța de recurs apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării.

Pentru o analiză unitară a susținerilor părților și o stabilire corectă a stării de fapt, raportat inclusiv la cele reținute de către instanța de recurs, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 144 din 27 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2021.