Decizia nr. 2903/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 172/2024 a Curții de Apel Cluj

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 18.04.2024, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară Cluj-Napoca, a solicitat instanței suspendarea executării dispoziției obligatorii nr. IEF 842/29.03.2024 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin care s-au stabilit creanțe bugetare principale suplimentare în cuantum total de 3.030.179 RON, la care se adaugă dobânzi în cuantum total de 843.068 RON și penalități de întârziere de 305.723 RON (total 4.178.970 RON la data emiterii titlului de creanță).

2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 172 din data de 07 mai 2024, Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, ca neîntemeiată. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. Cluj, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. A suspendat executarea Dispoziției obligatorii nr. 482/29.03.2021 emisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca până la pronunțarea instanței de fond.

3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară Cluj-Napoca, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și, după rejudecare, respingerea cererii de suspendare. În motivarea recursului, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a susținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 158 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece reclamanta nu a fost citată la sediul social al acesteia indicat in cererea de chemare in judecata, întrucât, chiar dacă a indicat un sediu procesual ales, nu a indicat și persoana însărcinată cu primirea corespondenței. Subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a afirmat că motivarea sentinței este sumară și neconcludentă, se preiau argumentele reclamantei, reținându-se aspecte teoretică, generice, principiale, de jurisprudență care ar fi condus la interpretarea că ar fi întrunite condițiile existenței cazului bine justificat și a necesității evitării unei pagube iminente, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t), respectiv art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea 554/2004.

Criticând soluția primei instanțe din perspectiva motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că a fost aplicat greșit art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 prin care depunerea cauțiunii este obligatorie în cazul acțiunilor de suspendare a executării actelor administrative. Au fost interpretate greșit normele privind existența cazului temeinic justificat, instanța apreciind eronat o pretinsă incoerență a conduitei organelor fiscale din cauza unor multiple controale anterioare. Precizează că în perioada 01.01.2018 - 31.12.2022 societatea reclamantă nu a fost controlată pentru "verificarea exactității datelor și a informațiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră și redevența minieră, conform articolului nr. 47 din Legea minelor nr. 85/2003", nefiind încălcat principiul unicității inspecției fiscale.

A menționat că instanța a depășit cadrul reglementat de procedura instituită de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pronunțându-se pe fond asupra unor aspecte importante care privesc disputa dintre părți: analize referitoare la încălcarea dreptului la apărare, analize referitoare la competența organului de control de a efectua inspecția, verificarea redevenței miniere, preluarea spre analiza a unor soluții de practică judiciară referitoare la acțiuni vizând anularea actelor administrative, verificarea documentației care reflectă pretinse controale similare, verificarea licenței de exploatare, indicarea de soluții date de ICCJ cu privire ta majorarea cuantumului redevenței miniere și aplicabilitatea acestor soluții etc. De asemenea, arată că instanța a reținut greșit existența condiției privind paguba iminentă, a cărei analiză este de altfel superfluă, față de neîndeplinirea condiției existenței cazului temeinic justificat, cele două condiții trebuind sa fie îndeplinite cumulativ.

Este eronată interpretarea instanței potrivit căreia suspendarea actului se fundamentează pe iminența unei diminuări ilicite a patrimoniului reclamantei care ar avea activitatea perturbată, neputându-și plăti datoriile sau angajații, pentru simplul motiv că raportarea se face în realitate la executarea obligațiilor bugetare dispuse printr-un act administrativ fiscal care se bucură de o prezumție puternică de legalitate. Îndeplinirea unei obligații bugetare legal stabilite nu poate conduce la suspendarea actului administrativ, astfel fiind lipsită de efect analizarea oricărei restricții în admisibilitatea cererilor de suspendare.

Reclamarea unei situații financiare perturbate a societății ca efect al emiterii actului administrativ fiscal nu a fost probată de reclamantă prin depunerea evidențelor contabile referitoare la lichiditățile de care dispune, cheltuielile previzionate pentru desfășurare curentă a activității, precum și la modul în care ar influența plata acestor sume activitatea curentă a societății. Pentru evitarea blocării disponibilităților bănești, societatea avea posibilitatea solicitării unei eșalonări la plată, conform prevederilor art. 184 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate și cadrul legal incident, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., referitor la nerespectarea procedurii de citare în raport cu reclamanta, se constată, pe de o parte, că recurenta-pârâtă nu indică o vătămare proprie în acest sens, iar pe de altă parte, că reclamanta a fost reprezentată prin avocat la termenele de judecată, fiind astfel acoperită orice pretinsă neregularitate a procedurii de citare, îndeplinită la sediul procesual ales. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc.

civ., recurenții au invocat faptul că nelegalitatea sentinței rezultă din faptul că motivarea instanței de fond este sumară și neconcludentă, instanța de fond exprimând doar aspecte generale, teoretice și de jurisprudență. Examinând considerentele sentinței, raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată, motivarea fiind adecvată obiectului cu care a fost învestită instanța de judecată, conținând doar o analiză sumară a actului, în aparență, fără prejudecarea fondului, în baza unui probatoriu minimal.

Instanța de fond a reținut situația de fapt și a expus concret argumentele de fapt și de drept pentru care a apreciat temeinicia cererii de suspendare a executării actelor, argumentând consistent îndeplinirea condițiilor impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critica recurenților vizează aspectele reținute de către prima instanță în motivarea cererii de suspendare a executării, respectiv o aplicare eronată a prevederilor art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 referitoare la obligativitatea depunerii cauțiunii și a reglementării condițiilor existenței cazului bine justificat prevăzută de Legea nr. 554/2004.

Referitor la pretinsa obligativitate a depunerii cauțiunii prevăzută de art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, instanța de control reține că procedura de control care a condus la emiterea Dispoziției obligatorii nr. 482/29.03.2021 de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca este reglementată de prevederile O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare. Potrivit art. 22 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2011, "(1) Sumele cuvenite bugetului general consolidat, stabilite prin rapoartele de inspecție economico-financiară și înscrise în dispoziția obligatorie, constituie creanțe bugetare.

Dispoziția obligatorie constituie titlu de creanță, iar (3) Creanțelor bugetare și accesoriilor aferente, stabilite de organele de inspecție economico-financiară competente, li se aplică reglementările legale în vigoare referitoare la colectarea creanțelor fiscale." Or, reglementările legale privind colectarea creanțelor fiscale se regăsesc în Titlul VII - Colectarea creanțelor fiscale al Codului de procedură fiscală din 2015, iar cauțiunea prevăzută la art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 necesară în cazul suspendării executării actului administrativ fiscal este inclusă în Titlul VIII - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din Legea nr. 207/2015.

Prin urmare, în raport de cadrul legal special aplicabil creanțelor bugetare, astfel cum au fost definite la art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, nu era necesară depunerea cauțiunii în cauză, criticile recurenței-pârâte fiind neîntemeiate. Nici criticile referitoare la neîndeplinirea cerințelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului administrativ nu sunt fondate.

Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei. Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că, în speță, având în vedere circumstanțele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția referitoare la paguba iminentă.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ ce pot fi subsumate acestei condiții trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalității actului administrativ, soluționarea unei cereri de suspendare a executării nepermițând examinarea legalității actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei. În acest sens, prima instanță a reținut împrejurări vădite de natură să conducă la concluzia existenței unei îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ atacat, menționând similitudinea cu situația unui control anterior pentru intervalul de timp cuprins între 01.01.2014 și 30.06.2016, finalizat prin emiterea Deciziei de impunere nr. x/29.11.2016, anulată prin Decizia nr. 201/14.06.2017 privind soluționarea contestației depuse de reclamantă.

Or, în cauză, rezultatul controlului din 2023-2024 a fost menținut, deși sunt situații similare, reglementate de același cadru normativ, vizând aceeași licență de exploatare, organele fiscale adoptând practic soluții contradictorii. Referindu-se și la modalitatea de interpretare a modificărilor aduse Legii minelor nr. 85/2003 ce a făcut obiectul mai multor litigii asupra cărora s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prima instanță concluzionează cu privire la existența unei îndoieli serioase, determinată de incoerența conduitei autorităților fiscale, cu consecința încălcării principiului certitudinii impunerii.

De asemenea, în mod corect a constatat judecătorul fondului îndeplinirea condiției pagubei iminente, contextul cuantumului ridicat al creanței fiscale reținute în sarcina reclamantei conturând cu necesitate concluzia că punerea în executare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită conduce la producerea unor consecințe inexorabile asupra activității societății reclamante, cu implicații profunde asupra patrimoniului, putând determina chiar intrarea sa în insolvență, cu efecte prejudiciabile inclusiv în ce privește îndeplinirea obligațiilor contribuabilului decurgând din raporturile juridice fiscale.

Având în vedere aspectele relevate, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, sens în care are în vedere și jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, B.. și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate.", iar în cauza de față instanța constată existența unei astfel de dispute.

De asemenea, Înalta Curte apreciază, contrar celor invocate de către recurenta-pârâtă, că aspectele reținute de către prima instanță se circumscriu cerinței de verificare doar la nivel aparent a legalității actului administrativ atacat, prin această analiză nefiind antamat fondul cauzei, respectiv legalitatea sumelor stabilite în sarcina intimatei-reclamante, ci au fost verificate doar aspecte formale, fără a se face o analiză de fond a raportului juridic fiscal, respectiv fără a se intra pe fondul verificării aspectelor de legalitate a actelor administrative.

Condiția pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți. Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt întemeiate aprecierile instanței de fond, în sensul îndeplinirii și a acestei condiții, fiind de necontestat că, în condițiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societății reclamante o măsură care, prin însăși natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societății și perturbarea întregii activități a acesteia, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică și financiară cauzate în acest mod.

Astfel fiind, criticile invocate de către pârâtă nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanță, soluția pronunțată de aceasta fiind legală. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 172 din data de 07 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Serviciul de Inspecție Economico-Financiară Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 172 din data de 07 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 28 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.