Decizia nr. 2851/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2022, având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 1134 din 14.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, revizuentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitae a prevederilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 3044 din 9 decembrie 2022, a respins ca inadmisibilă cererea revizuentului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 506 alin. (1) C. proc.

civ. Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României pronunțate prin decizia anterior menționată a declarat recurs recurentul A.. 2. Decizia instanței de recurs și contestația în anulare formulată Prin decizia nr. 3531 din data de 27 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3044/2022 din 9 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (pentru lipsa semnăturii olografe în original). Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc.

civ. În motivarea căii extraordinare de atac s-a arătat, subsumat dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., că instanța a avut la dosar cererea de recurs semnată și asumată de recurent, iar negarea acestui fapt sau denaturarea ideii de înscris semnat, cu consecința abuzivă, nelegală, de anulare a căii de atac reprezintă o gravă și nepermisă eroare judiciară. De asemenea, ca urmare a faptului că informațiile și argumentele juridice formulate în sprijinul recursului se regăseau în cuprinsul cererii de recurs, instanța în mod abuziv și cu exces de putere s-a derobat de obligația de a cerceta motivele de recurs, aceste susțineri fiind subsumate dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 și 4 C. proc.

civ. Astfel, contestând pretinsele dovezi de comunicare a adresei emise de Î.C.C.J., contestatorul a apreciat că nu este permis instanțelor să facă astfel de comunicări la domiciliul părții, fără ca aceasta să ia cunoștință prin semnătură de comunicarea instanței. Deși, pretind ca semnătura părții să se regăsească într-o anumită formă pe cererile depuse, instanțele nu pretind aceeași rigoare în cazul comunicărilor efectuate, nedând importanță împrejurării dacă partea a primit în mod concret și real comunicarea și dacă a semnat sau nu pentru ea. În opinia contestatorului, instanța a încalcat în mod nepermis principiul de drept: "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", întrucât nu există vreun text de lege care să reglementeze faptul că semnătura pe un act de procedură trebuie să fie în original.

Mai mult decât atât, în România, la acest moment, nu există o lege a semnăturii, iar instanțele de judecată, nu pot stabili, în lipsa unei reglementări cu rang de lege, ce este și ce nu este o semnătură. Contestatorul a invocat și Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F.

nr. 1941 din 5 aprilie 2023, prin care s-a stabilit că o cerere de chemare în judecată semnată și trimisă prin e-mail îndeplinește condiția semnăturii olografe, astfel că nu se impune semnarea cererii în original și cu atât mai puțin anularea cererii pentru lipsa semnăturii, pentru că: "necesitatea semnării în original a cererilor adresate instanței nu este prevăzută în mod expres de normele de procedură civilă, atât timp cât transmiterea actelor de procedură este valabilă și prin mijloacele rapide de comunicare: fax, poștă electronică", subliniind, totodată și încălcarea Deciziei CCR nr. 605/2016, care stabilește că "trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanță și nu trimiterii efectuate prin oficiul poștal". A mai arătat contestatorul că prin termenele extrem lungi din prezenta cauză, lipsa de diligență a instenței în comunicarea actelor și pretențiilor sale, actele rău intenționate, instanța a tergiversat procesul, a pronunțat o soluție nelegală și vătămătoare, încălcând dreptul acestuia la un proces echitabil.

3. Apărările formulate de intimată Intimata Școala Națională de Studii Politice și Administrative a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac, apreciind că susținerile contestatorului nu se încadrează în textele de lege invocate. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ.. Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale. Prezenta cale de atac este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză". Analizând excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimată în privința cererii întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 și 4 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că aceste două cazuri au ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare, astfel cum acestea sunt reglementate în cuprinsul art. 488 alin. (1) din același cod, respectiv a unui recurs, în integralitatea sa, în situația în care în cauză au fost formulate mai multe căi de atac. Se constată, însă, că prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat, pentru lipsa semnăturii olografe în original, recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României dispusă prin decizia civilă nr. 3044 din 9 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, instanța de recurs a soluționat cauza în temeiul unei excepții, împrejurare față de care nu s-a mai putut proceda la analiza criticilor formulate prin cererea de recurs. Argumentele contestatorului nu se încadrează în motivele de contestație în anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 și 4 C. proc. civ., susținerile acestuia nevizând, în realitate, omisiunea instanței de a se pronunța asupra motivelor de casare invocate sau asupra unui recurs promovat în cauză, ci vizează însăși raționamentul prin care instanța de recurs a anulat recursul promovat în cauză. În privința cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., se constată că semnificația conceputului de "eroare materială" cuprins în aceste dispoziții legale a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial prin opoziție cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural, sau situații în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate. În speță, se constată că eroarea materială invocată de către contestator ca fiind săvârșită de instanță reprezintă, în fapt, o pretinsă greșeală de judecată în aplicarea și interpretarea legii, care nu poate fi încadrată în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., câtă vreme constatarea nulității recursului nu este rezultatul unei simple și evidente erori materiale, ci a modului în care instanța a înțeles să aplice dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) din același cod, în contextul în care comunicase recurentului "obligația de a depune cererea de recurs semnată olograf în original, sub sancțiunea nulității cererii". Înalta Curte mai are în vedere și faptul că, potrivit normelor de procedură civilă, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va admite în parte excepția inadmisibilității invocată de intimata Școala Națională de Studii Politice și Administrative și va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 și 4 C. proc.

civ., respingând ca nefondată contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite în parte excepția inadmisibilității invocată de intimata Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Respinge contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3531 din data de 27 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2022, ca nefondată. Respinge în rest contestația în anulare formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 mai 2024.