Decizia nr. 2829/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.10.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. - Sucursala București, în contradictoriu cu Pârâta Agenția Naționala De Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice București - Administrația Sectorului L A Finanțelor Publice - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice (denumită în continuare "AFP Sector l"), a solicitat instanței să dispună: 1. Anularea Deciziei nr. MBS1 AIF 1461 din data de 26.04.2018 privind soluționarea Contestației fiscale formulate de A. Sucursala București (denumită în continuare "Decizia de soluționare", Anexa nr. 1) emisă de AFP Sector 1, comunicata către A. Sucursala București la data de 26.04.2018;

Anularea în tot a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/06.02.2018 emisă de către AFP Sector 1 (denumită în continuare "Dispoziția de măsuri" - Anexa nr. 2), precum și constatarea nelegalității Procesului Verbal seria x Si AIF nr. x/06.02.2018 (denumit în continuare "Procesul Verbal" - Anexa nr. 3);

Recunoașterea dreptului A. Sucursala București la restituirea sumei de 3.577.346 RON reprezentând impozit pe profit reținut la sursă și plătit de OMV Petrom S.A. conform Ordinului de plată nr. x/25.04.2014 (Anexa nr. 4) și de către B., conform Ordinului de plată nr. x/18.04.2014 (Anexa nr. 5),

Obligarea AFP Sector 1 la restituirea efectivă a sumei de 3.577.346 RON achitată prin ordinele de plată mai sus menționate;

Obligarea pârâtei, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.05.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. - Sucursala București, în contradictoriu cu Agenția Naționala De Administrare Fiscală - Direcția Generala Regionala A Finanțelor Publice București - Administrația Sectorului 1 A Finanțelor Publice, a solicitat: 1. Anularea în tot a Adresei nr. x/19.03.2018 emisă de către AFP Sector 1 (denumită în continuare "Adresa AFP Sector 1" - Anexa 1); 2. Recunoașterea dreptului A. Sucursala București la restituirea sumei de 3.577.346 RON reprezentând impozit pe profit reținut la sursă și plătit de OMV Petrom S.A. conform Ordinului de plată nr. x/25.04.2014 fMnlexallh și de către B., conform Ordinului de plată nr. x/18.04.2014 (teexaa), 3. Obligarea AFP Sector 1 la restituirea efectivă a sumei de 3.577.346 RON achitată prin ordinele de plată mai sus menționate; 4. Obligarea pârâtei, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze. În plus, a solicitat instanței de judecată să dispună, în temeiul prevederilor art. 139 alin. (2) C. proc. civ., conexarea prezentului dosar cu dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel București. Prin încheierea de ședință din data de 20.09.2019, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2018. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 481 din 8 decembrie 2020, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității, ca neîntemeiată. A admis cererile conexate privind pe reclamanta A.. A anulat Decizia nr. MBS1 AIF 1461/26.04.2018, Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/06.02.2018, procesul-verbal nr. MB S1 AIF 12/06.02.2018 și adresa nr. x/19.03.2018. A obligat pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 3.577.346 RON. A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 22.881 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu de avocat redus. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 481 din 8 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice La termenul de judecată din data de 23 mai 2023, intimata-reclamantă A. a depus o cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu trei întrebări preliminare. 4. Soluția instanței de recurs Prin Decizia nr. 5108 din 7 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum a fost formulată de intimata - reclamantă A. - Sucursala București, ca nefondată. A admis recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 481 din 8 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. A casat în parte sentința civilă recurată și rejudecând: A respins cererile conexate formulate de reclamanta A. - SUCURSALA BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională De Administrare Fiscală - Direcția Generală A Finanțelor Publice București - Adminsitrația Sectorului 1 A Finanțelor Publice Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice, ca nefondate. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate referitoare la respingerea excepției tardivității. 5. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 5108 din 7 noiembrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 A. - Sucursala București a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004. În motivare, a susținut, în esență, că fundamentându-se determinant pe aplicarea prevederilor Convenției de evitare a dublei impuneri, fără a se mai apleca asupra problemei discriminării, decizia pronunțată în recurs încalcă dreptul european (art. 49 TFUE), așa cum a fost acesta interpretat de CJUE în Cauza Comisia c. Franța, căci acceptă (tacit) că aplicarea acestor prevederi ar face cumva inutilă examinarea discriminării. A apreciat că admisibilitatea revizuirii este dată tocmai de faptul că încălcarea prevederilor art. 49 TFUE, deși invocată, nu a fost deloc analizată de instanța de recurs, cu ocazia admiterii căii de atac. A arătat că între revizuentă și o societate română există un tratament fiscal diferențiat, acestea fiind concluzii de ordin tehnico-fiscal ale expertizei de specialitate care nu au fost înlăturate de instanța de recurs. Singurul element care generează tratamentul diferențiat din punct de vedere al fiscalității este naționalitatea societăților - concluzie susținută inclusiv de autoritățile fiscale. A învederat că decizia revizuită nu conține o motivare care să exprime de ce instanța de recurs înlătură considerentele primei instanțe, care a considerat că această linie de argumentare este irelevantă, câtă vreme în discuție este o problemă de drept ce vizează efectul discriminatoriu al legii fiscale naționale pe criteriul naționalității persoanelor juridice (generând un tratament diferențiat după cum societatea este română sau străină). A mai arătat că jurisprudența CJUE depusă la dosar, care susține existența unei discriminări, nu a fost analizată în recurs.

Apărările formulate în cauză Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice a depus note scrise prin care a solicitat respingerea ca inadmisibile a cererii de sesizare a CJUE și a cererii de revizuire.

Procedura de soluționare a revizuirii S-a derulat procedura de regularizare a cererii de revizuire și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Soluția instanței de control judiciar Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia revizuită, în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată." Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reamintește că reglementarea acestei căi extraordinare de atac în materie administrativă este o consecință a aderării României la Uniunea Europeană și reprezintă un instrument menit să asigure la nivelul jurisdicției naționale preeminența prevederilor tratatelor și reglementărilor europene. Scopul urmărit de legiuitorul național a fost să creeze un remediu procesual efectiv și eficient menit să corecteze acele hotărâri judecătorești irevocabile/definitive care au ignorat principiile consfințite la nivel european, astfel cum se desprind acestea din actele normative unionale și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Înalta Curte reține că existența unui astfel de instrument este lăsată la latitudinea legiuitorului național, Curtea de Justiție a Uniunii Europene pronunțându-se, prin Hotărârea din 16 martie 2006 pronunțată în cauza C-23/2004 Rosmarie Kapferer, în sensul că: "dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză". Calea de atac reglementată de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constituie răspunsul legislativ al României față de obligațiile impuse statelor membre prin tratate, iar, totodată, instrumentul prin intermediul căruia se asigură echilibrul între principiul securității juridice, a cărui garanție este autoritatea de lucru judecat și supremația dreptului Uniunii Europene consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003. Așadar, prin motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul român permite revizuirea hotărârilor definitive pronunțate de instanțele de contencios administrativ atunci când acestea au fost pronunțate cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene. Interpretarea și aplicarea motivului de revizuire prevăzut la art. 21 din Legea contenciosului administrativ trebuie să țină seama de jurisprudența obligatorie a instanței supreme, care a statuat prin Decizia nr. 45/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 386/23.05.2017, următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. 78. Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluționării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac. 79. Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecății, care reprezintă un element imutabil al litigiului (...). 83. În același fel este lipsită de relevanță neinvocarea în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, presupus încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât, potrivit principiului iura novit curia, consacrat de art. 22 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., judecătorul, respectând limitele învestirii sale, este în drept, în virtutea prerogativelor sale jurisdicționale, să dea cererii calificarea juridică exactă și să facă aplicarea normelor juridice incidente. Instanța trebuie să aplice dreptul, care îi este cunoscut, inclusiv dreptul european și hotărârile interpretative ale CJUE, care au caracter obligatoriu pentru instanțele statelor membre și se bucură de prioritate în aplicare, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituție". În consecință, examenul juridic de admisibilitate a prezentei căi de retractare presupune existența unei incompatibilități între raționamentul juridic aplicat de hotărârea a cărei revizuire se cere și necesitatea preeminenței dreptului Uniunii Europene, garantată de art. 148 al Constituției României, preeminență raportată atât la conținutul tratatelor și al actelor de drept derivat adoptate la nivelul Uniunii Europene, cât și la modul în care aceste norme europene sunt interpretate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Noțiunile de "aplicabilitate a dreptului UE" și "implementare a dreptului UE" au un înțeles autonom, care trebuie analizat prin raportare la vasta jurisprudență a CJUE. Pentru a stabili dacă dreptul european este aplicabil într-o cauză, trebuie să existe un anumit grad de apropiere între situația juridică din litigiu și dreptul european. Apropierea situației de dreptul european trebuie să fie analizată în conformitate cu jurisprudența CJUE. În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că revizuenta susține, prin argumentele invocate, că instanța de recurs ar fi pronunțat hotărârea care face obiectul revizuirii cu încălcarea prevederilor dreptului UE, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 49 TFUE, astfel că revizuirea este admisibilă. De altfel, atât în fața instanței de fond, cât și în recurs, revizuenta a invocat aspecte de jurisprudență a CJUE. Potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 45/2016 cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, motiv al revizuirii îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecății. Or, în cauza de față, revizuenta este nemulțumită de dezlegarea dată de instanța de recurs criticilor formulate, iar ceea ce reiterează aceasta sunt tocmai faptele deduse judecății, a căror reanalizare o solicită sub pretextul încălcării normelor și principiilor de drept al Uniunii Europene, iar nu calificarea juridică a faptelor din prisma normei de drept european, considerentele instanței de recurs pe baza cărora a pronunțat hotărârea nefiind de natură să nască dubii cu privire la calificarea juridică prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE. În realitate, revizuenta face o amplă critică a hotărârii pronunțate de instanța de recurs și tinde practic la rejudecarea recursului formulat în cauză, aspect inadmisibil din perspectiva fizionomiei juridice a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată în cazurile și cu respectarea condițiilor expres prevăzute de lege și în cadrul căreia nu pot fi repuse în discuție probleme de fond ce s-au dezbătut în fața instanțelor cu ocazia rezolvării în fond a litigiului, ci se cercetează existența unor aspecte pe care legiuitorul le-a considerat ca fiind de natură să conducă la retractarea hotărârii atacate. Fiind o cale de retractare, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuție a unor chestiuni de drept și de fapt ce au fost soluționate de instanța de recurs. Dispozițiile art. 21 din Legea 554/2004 au o aplicabilitate limitată, fiind interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui alt apel sau recurs. Această interpretare restrictivă a condițiilor de admisibilitate a revizuirii este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia securitatea juridică implică respectarea principiului autorității de lucru judecat, și anume a principiului caracterului definitiv al hotărârilor. Acest principiu subliniază faptul că nicio parte nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare a fondului pricinii. Competența de control judiciar a instanțelor superioare ar trebui exercitată pentru a repara erorile judiciare și denegările de dreptate, iar nu pentru o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenței a două opinii cu privire la un subiect nu reprezintă un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanțial și obligatoriu (cauza Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX, cauzele Macovei și alții contra Moldovei și Eugenia și Doina Duca contra Moldovei). Or, în speță, nemulțumirea revizuentei rezidă din faptul că acesteia nu i s-a recunoscut dreptul la restituire și că instanța de recurs a apreciat că aplicarea dispozițiilor art. 30 din Codul fiscal nu reprezintă o încălcare a dispozițiile art. 49 din TFUE cu privire la dreptul de stabilire în Uniunea Europeană și accesul legal la desfășurarea de activități economice. Or, aplicarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționat de existența unei incompatibilități între normele interne și cele ale Uniunii Europene, ceea ce nu este cazul în speța de față. În cauză, nu se poate reține existența unei incompatibilități între dreptul european și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele susținute în calea de atac, precum și motivele de recurs invocate, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente. Înalta Curte reține că instanța de recurs a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum a fost formulată de intimata - reclamantă A. - Sucursala București, ca nefondată, apreciind că problema dedusă judecății vizează strict o normă de drept intern, în cauză nefiind utilă admiterea sesizării deoarece nu vizează clarificarea aplicării unei norme comunitare, în raport cu obiectul dedus judecății. Încălcarea de către instanța de recurs a prevederilor dreptului european cu relevanță în materie a fost neîntemeiat invocată de revizuentă pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din analiza motivelor invocate de revizuentă rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice. De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că revizuirea nu poate fi admisă ca o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv și că numai erorile care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice pe motivul că nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (cauza Sergey Petrov c. Rusiei, Hot. nr. 1861/2005 din 10 mai 2007, par. 28; Pehenitehny c. Rusiei, Hot. nr. 30.422/2003 din 14 februarie 2008, par. 26). Înalta Curte apreciază că elementele invocate de revizuentă prin cererea de sesizare a CJUE și prin cererea de revizuire nu reprezintă elemente de noutate, ci ele au fost deja analizate de către instanța de recurs, astfel că se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea cererii de revizuire, motiv pentru care nu se mai impune analiza separată a cererii de sesizare CJUE. Prin urmare, ținând seama că în revizuirea întemeiată pe art. 21 din Legea nr. 554/2004 nu se poate solicita reanalizarea situației de fapt și a aspectelor care au primit deja o dezlegare în instanța de recurs, inclusiv din perspectiva dreptului Uniunii Europene, Înalta Curte, ținând seama și de dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 45/12 decembrie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, urmează să respingă cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Temeiul de drept al soluției pronunțate Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 513 C. proc. civ., coroborate cu art. 21 din Legea nr. 554/2004, va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. - Sucursala București împotriva Deciziei nr. 5108 din 7 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.