ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2619/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal secția a VIII-a la data de 15.07.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele ANAF - DGRFP București - AFPC Mijlocii - Activitatea de Inspecție Fiscală și ANAF - Direcția Generală de Soluționare a contestațiilor, solicitând: - anularea Deciziei nr. 23/06.02.2020 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor de soluționare a contestației înregistrată sub nr. A_SLP 109/20.01.2020, anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 26.11.2019 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.11.2019 emise de organele de inspecție fiscală din cadrul paratei A.N.A.F. - D.G.R.F.P. București - A.F.P.C. Mijlocii, Activitatea de Inspecție Fiscala și, în conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. (7) Codul de procedură fiscală: a) anularea/infirmarea soluției de suspendare a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 21.511.021 RON reprezentând 15.436.899 RON impozit pe profit si 6.074.122 RON TVA (punctul 1 al Deciziei nr. 23/06.02.2020); b) urmare a anularii măsurii de suspendare si, analizand pe fond contestația fiscală, exonerarea sa de la plata acestei categorii de sume reținute în mod nelegal în Decizia de impunere nr. x/18.11.2019; c) anularea/infirmarea soluției de respingere ca nemotivate a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 2.138 RON si () 8.022.RON reprezentând impozit pe profit si respectiv pentru suma de 199.891 RON reprezentând TVA (punctul 2 al Deciziei nr. 23/06.02.2020); d) urmare a anulării măsurii de respingere ca nemotivate și, analizând pe fond contestația fiscală, exonerarea sa de la plata acestei categorii de sume reținute în mod nelegal în Decizia de impunere nr. x/18.11.2019. - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. La data de 24.09.2020, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii in ceea ce privește anularea Deciziei de impunere nr. x/26.11.2019 si a RIF nr. x/18.11.2019 emise de DGRFP București pentru sumele cu privire la care s-a dispus suspendarea soluționării contestației, precum și în ceea ce privește exonerarea societății de la plata sumei de 21.511.021 RON. Prin încheierea de ședință din data de 16.03.2021, Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii pe capătul de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 23/06.02.2020 emise de DGSC din cadrul ANAF, ca lipsită de interes și a calificat excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește anularea Deciziei de impunere nr. x/26.11.2019 și a RIF nr. x/18.11.2019 emise de DGRFP București pentru sumele cu privire la care s-a dispus suspendarea soluționării contestației precum și în ceea ce privește exonerarea reclamantei de la plata sumei de 21.511.021 RON, ca apărare de fond, pentru considerentele expuse în cuprinsul respectivei încheieri de ședință. În cauză, părților le-a fost încuviințată proba cu înscrisuri. De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 08.06.2021, Curtea a respins proba cu expertiză propusă de reclamantă, ca neutilă. La data de 28.01.2021, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Serviciul Juridic Mijlocii în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a depus la dosarul cauzei documentele aferente dosarului administrativ în format electronic, pe suport CD. La data de 10.03.2021, pârâta ANAF a depus la dosarul cauzei sesizarea penală nr. MBC-AIF 2900/09.12.2019, procesul-verbal nr. x/18.11.2019 și anexele RIF nr. x/18.11.2019. La data de 12.03.2021, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Serviciul Juridic Mijlocii în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a depus la dosarul cauzei anexele aferente Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.11.2019 și procesul-verbal nr. x/18.11.2019 și anexa aferentă acestuia. La data de 21.04.2022, DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești a depus la dosarul cauzei relațiile solicitate de instanță. La data de 27.04.2022, reclamanta a depus o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor. Prin încheierea de ședință din data de 17.05.2022, Curtea a dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor, în calitate de pârât.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1473 din 20 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis contestația, în parte, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ANAF - DGRFP București - AFPC Mijlocii - Activitatea de Inspecție Fiscală, ANAF - Direcția Generală de Soluționare a contestațiilor, și Ministerul Finanțelor; a fost anulată, în parte, Decizia nr. 23/2020 emisă de ANAF-DGSC (punctul 1 al Deciziei); a fost obligată pârâta ANAF-DGSC să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 21.511.021 RON (din care 15.436.899 RON impozit pe profit, 6.074.122 RON TVA); s-a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată; s-a luat act că reclamanta înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1473 din 20 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Ministerul Finanțelor reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea cererilor de recurs, recurenții-pârâți au susținut argumente similare, după cum urmează: Hotărârea instanței a fost pronunțata cu încalcarea dispozițiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015. Astfel, deși instanța retine ca in cauza sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 277 C. proc. civ. pentru suspendarea soluționării contestației, totuși considera ca nu este indeplinita o condiție suplimentara izvorâta din practica CJUE si anume intarzierea soluționării dincolo de un termen rezonabil. In urma acestui raționament contradictoriu si cu incalcarea prevederilor legale clare si exprese ale art. 277 Codul de procedură fiscală in ceea ce privește soluția de suspendare a soluționării contestației, instanța de fond stabilește ca intarzierea soluționării procedurii de contestație administrativa a depășit termenul rezonabil, aducând astfel atingere dreptului societății la buna administrare. Instanța de fond si-a argumentat hotărârea pronunțata prin insusirea in intregime a susținerilor intimatei, fara a tine cont de apărările formulate de pârâtă in acest sens si fara a arata motivele pentru care acestea au fost inlaturate. Recurenții au a prezentat detaliat situația de fapt, cu concluzia că există suspiciunea că cerealele au fost încărcate de la producătorii agricoli, iar furnizorii au fost numai emitenți de facturi, acestea asigurând numai un circuit scriptic care nu reflectă circuitul real al bunurilor. In acest sens, în opinia recurenților, în cauza sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când în speță, există indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/18.11.2019 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 și existența elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, aspect reținut in mod corect si de instanța de fond. Această interdependență constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate se ridică problema realității achizițiilor efectuate de societate în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată. Or, prin Sesizarea penală nr. MBC-AIF 2900/09.12.2019, organele de inspecție fiscală au înaintat DIICOT-Serviciul Teritorial Pitești Procesul-verbal nr. x/18.11.2019 ale cărui constatări se regăsesc și în Raportul de inspecție fiscală nr. x/18.11.2019 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019, pentru a fi efectuate cercetări penale față de A. S.R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 si art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2015. Recurenții au mai susținut că, față de cele reținute de instanța de fond cu privire la jurisprudenta CJUE cu privire la suspendarea soluționării contestației administrative, speța de față se circumscrie jurisprudentei europene ilustrată în cauza C-225/02 Halifax și alții, făcând trimitere și la Decizia nr. 401/2016 a Curtii Constituționale a României. Astfel, justa înțelegere a prevederilor legale mai sus invocate trimite la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluția laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii. A proceda altfel ar însemna să fi ignorat cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, în condițiile în care organele de inspecție fiscală au sesizat organele de cercetare penală în temeiul art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constatându-se indiciile săvârșirii unor infracțiuni, invocând cu titlu de practică judiciară Decizia nr. 1970/25.05.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Apărările formulate în recurs În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare, intimata-reclamantă depunând la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 21 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind amânată la data de 16 mai 2024. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante După efectuarea de către organele fiscale de control a controlului fiscal la S.C. A. S.R.L., au fost încheiate Raportul de inspecție fiscală nr. x/18.11.2019 și Decizia de impunere x/18.11.2019 privind obligațiile fiscal stabilite suplimentar și au fost stabilite în sarcina societății debite în cuantum de 15.431.719 RON, cu titlu de impozit pe profit (compus din: 2.138 RON impozit pe profit aferent achizițiilor de abonamente Fitness; 8.022 RON impozit pe profit aferent unei baze impozabile în sumă de 50.138 RON reprezentând cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor corporale; 704 RON impozit pe profit aferent diminuării creanțelor de încasat de la clientul B. S.R.L.; 15.436.899 RON impozit pe profit aferent tranzacțiilor efectuate cu 15 furnizori) și respectiv de 6.274.013 RON (cu titlu de TVA), aferente perioadei 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2016 . Apreciind ca fiind nelegale modul de determinare și calcul al sumelor stabilite si respectiv temeiul legal reținut de organele fiscale, societatea a formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 268 si urm. Codul de procedură fiscală, contestația înregistrata sub nr. x/23.12.2019 . Prin Decizia nr. 23/06.02.2020 emisă de pârâta ANAF-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor s-a dispus suspendarea contestației fiscale pentru anumite categorii de sume reținute în Decizia de impunere și respingerea, după caz, ca nemotivată, rămasă fără obiect și neîntemeiată a contestației cu privire la celelalte aspecte supuse controlului administrativ prealabil de legalitate. În concret, s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere pentru suma de 21.511.021 RON (din care 15.436.899 RON, reprezentând impozit pe profit și 6.074.122 RON, TVA), până la soluționarea cauzei penale generate de sesizarea penală nr. MBC-AIF 2900/09.12.2019 înaintată de către organele de inspecție fiscală DIICOT-Serviciului Teritorial Pitești (pct-ul 1 al Deciziei), respingerea ca nemotivată a contestației formulate împotriva deciziei de impunere pentru impozitul pe profit în sumă de 2.138 de RON și - 8.022 de RON și TVA în valoare de 199.891 RON (pct. 2 al Deciziei), respingerea ca rămasă fără obiect a contestației formulate împotriva deciziei de impunere pentru suma de 319.024 RON (pct-ul 3 al Deciziei), respectiv respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate împotriva deciziei de impunere pentru impozitul pe profit în sumă de 704 RON. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele ANAF - DGRFP București - AFPC Mijlocii - Activitatea de Inspecție Fiscală și ANAF - Direcția Generală de Soluționare a contestațiilor, solicitând: anularea Deciziei nr. 23/06.02.2020 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor de soluționare a contestației înregistrată sub nr. A_SLP 109/20.01.2020, anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 26.11.2019 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.11.2019 emise de organele de inspecție fiscală din cadrul paratei A.N.A.F. - D.G.R.F.P. București - A.F.P.C. Mijlocii, Activitatea de Inspecție Fiscala și, în conformitate cu dispozițiile art. 281 alin. (7) Codul de procedură fiscală a) Anularea/infirmarea soluției de suspendare a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 21.511.021 RON reprezentând 15.436.899 RON impozit pe profit si 6.074.122 RON TVA (punctul 1 al Deciziei nr. 23/06.02.2020); b) Urmare a anularii măsurii de suspendare si, analizand pe fond contestația fiscală, exonerarea sa de la plata acestei categorii de sume reținute în mod nelegal în Decizia de impunere nr. x/18.11.2019; c) Anularea/infirmarea soluției de respingere ca nemotivate a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 2.138 RON si () 8.022.RON reprezentând impozit pe profit si respectiv pentru suma de 199.891 RON reprezentând TVA (punctul 2 al Deciziei nr. 23/06.02.2020); d) Urmare a anulării măsurii de respingere ca nemotivate și, analizând pe fond contestația fiscală, exonerarea sa de la plata acestei categorii de sume reținute în mod nelegal în Decizia de impunere nr. x/18.11.2019. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte și a fost anulată, în parte, Decizia nr. 23/2020 emisă de ANAF-DGSC (punctul 1 al Deciziei); a fost obligată pârâta ANAF-DGSC să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 21.511.021 RON (din care 15.436.899 RON impozit pe profit, 6.074.122 RON TVA), autoritățile pârâte formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, recurenții-pârâti au susținut și faptul că, în opinia acestora, instanța de fond si-a argumentat hotărârea pronunțata prin insusirea in intregime a susținerilor intimatei, fara a tine cont de apărările formulate de pârâtă in acest sens si fara a arata motivele pentru care acestea au fost înlaturate, susțineri care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută însă în cauză. Astfel, lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii în parte a cererii de chemare în judecată. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentilor neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Astfel, se constată că susținerile recurenților-pârâți, care reiterează aspecte similar cu cele invocate în fața primei instanțe, sunt centrate pe ideea că decizia privind suspendarea contestației împotriva deciziei de impunere se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluția laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, această interdependență constând în faptul că, în urma verificărilor efectuate se ridică problema realității achizițiilor efectuate de societate în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, interpretare care nu poate fi primită, susținerile urmând să fie analizate în mod unitar și să li se răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015, organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, atunci când, în speță, există indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Din analiza textului legal se observă că, pentru ca măsura suspendării contestației să fie dispusă în mod legal, este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele cerințe: sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni; presupusa infracțiune să fie în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare; infracțiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă; decizia prin care s-a dispus suspendarea să fie motivată, cu referire la primele trei condiții arătate anterior. Acestor cerințe, li se adaugă și cerința rezultată din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, mai exact din Hotărârea pronunțată la 24.02.2022 în cauza C-582/20, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Înalta Curte de Casație și Justiție (România), prin decizia din 23 iulie 2020, primită de Curte la 5 noiembrie 2020, în procedura S.C. C. S.R.L. împotriva Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj, Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. Potrivit acestei decizii (punctul 47 al considerentelor și dispozitivul) "este de asemenea necesar, pentru ca dreptul Uniunii să nu se opună unei suspendări a soluționării unei contestații administrative precum cea în discuție în litigiul principal, ca o astfel de suspendare să nu aducă atingere dreptului la bună administrare și în special să nu aibă ca efect întârzierea soluționării acestei proceduri de contestație administrativă dincolo de un termen rezonabil". În lumina acestor considerente, instanța de control judiciar reține că, potrivit celor menționate de pârâta ANAF-DGSC în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației, interdependența dintre cauza administrativă și cea penală a constat în faptul că, în urma verificărilor efectuate, s-a pus problema realității achizițiilor efectuate de reclamantă în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și TVA, în condițiile în care aceasta nu a făcut dovada trasabilității cerealelor consemnate scriptic în facturile de achiziție emise de furnizori. Aceasta, întrucât, ca urmare a controalelor încrucișate realizate la aceștia din urmă, s-a constatat că aveau comportament de tip "fantomă", pentru că nu funcționau la sediu, nu aveau angajați și nu au putut prezenta dovada de proveniență a bunurilor. În acest context, s-a reținut că există suspiciunea că produsele agricole au fost încărcate de la producătorii agricoli, facturile emise de presupușii furnizori asigurând numai un circuit scriptic care nu reflectă circuitul real al bunurilor. Prin sesizarea penală nr. MBC-AIF 2900/09.12.2019 organele de inspecție fiscală au transmis DIICOT-Serviciului Teritorial Pitești Procesul-verbal nr. x/18.11.2019, ale cărui constatări se regăsesc și în raportul de inspecție fiscală încheiat în cauză, pentru a fi efectuate cercetări penale față de reclamantă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 și 9 lit. c) din Legea nr. 241/2015. Astfel cum a rezultat din corespondența judiciar-administrativă cu organul de urmărire penală sesizat, sesizarea în discuție a fost înregistrată la un dosar anterior (190D/P/2016), în mod corect constatând prima instanță că, până la zi (10.06.2022), nu a fost adusă nicio acuzație reclamantei A. S.R.L., urmărirea penală efectuându-se in rem. În aceste condiții, împărtășind opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că decizia organului fiscal a fost motivată, fiind explicate argumentele care au determinat existența unei suspiciuni cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, dar și înrâurirea dintre aceasta și derularea procedurii administrative . De asemenea, organele fiscale au înregistrat cu privire la aceste suspiciuni sesizarea penală nr. MBC-AIF 2900/09.12.2019 la DIICOT-Serviciului Teritorial Pitești, iar, din cuprinsul motivării măsurii dispuse, se constată că sesizarea a vizat și săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2015, referitoare la mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare. Cu privire la acest aspect relevantă este Decizia nr. 21/06.11.2017 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că fapta de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prin folosirea de facturi și chitanțe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale). În aceste condiții, în mod just s-a apreciat că infracțiunea cu privire la care s-a formulat sesizarea are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, de vreme ce punctul central al reținerii obligațiilor fiscale în discuție în sarcina reclamantei a fost reprezentat chiar de participarea acesteia la circuitului fictiv al bunurilor de la pretinșii furnizori. Însă, în cauză, nu este îndeplinită condiția rezultată din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În acest sens, observă că, după cum a rezultat din corespondența cu DIICOT-Serviciul Teritorial Pitești, de la data sesizării, 09.12.2019, și până la data formulării răspunsului (17.06.2022), deci într-un interval de peste doi ani și șase luni, nu a fost adusă nicio acuzație reclamantei sau reprezentanților ei, urmărirea penală derulându-se doar in rem. La aceasta se adaugă faptul că, prin răspunsul transmis Curții de apel la data de 16.02.2022, același organ de urmărire penală precizase că, la acel moment, nici nu a identificat la dosar sesizarea organelor fiscale, împrejurări coroborate care nasc prezumția simplă că, pentru intervalul susmenționat, sesizarea organelor fiscale a stat în nelucrare. În acest context, luând în calcul și faptul că atâta timp cât reclamanta sau reprezentanții acesteia nu dețin calitatea de suspecți acestora le este negat și dreptul de a introduce contestația privind tergiversarea procesului penal prevăzut de C. proc. pen., în mod corect a apreciat judecătorul fondului că întârzierea soluționării procedurii de contestație administrativă a depășit termenul rezonabil, aducând astfel atingere dreptului reclamantei la bună administrare, susținerile recurenților în sensul că decizia privind suspendarea contestației împotriva deciziei de impunere se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluția laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii neputând fi primite de instanța de control judiciar, în condițiile în care nu sunt îndeplinite toate cerințele, astfel cum s-a reținut anterior. Așa fiind, în mod corect prima instanță a anulat, în parte, Decizia nr. 23/2020 emisă de ANAF-DGSC (punctul 1 al Deciziei) și, a obligat pârâta ANAF-DGSC să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2019 pentru suma de 21.511.021 RON (din care 15.436.899 RON impozit pe profit, 6.074.122 RON TVA), această obligație fiindu-i opozabilă legal și pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, căruia, finalmente, îi va reveni pentru soluționare contestația, în urma predării de către ANAF-DGSC potrivit art. III din Legea nr. 295/2020. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind corespunzător motivată și dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,