Decizia nr. 2815/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 196/2024 a Curții de Apel Iași

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 8 mai 2024 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu ANAF și Administrația Finanțelor publice sector 4 București, anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 21 martie 2024. În susținerea nelegalității acestui act reclamantul a arătat că la momentul emiterii sale el nu mai avea calitatea de asociat în societatea comercială, retrăgându-se încă din 19 ianuarie 2023. Mai mult, la acea dată, a susținut reclamantul, societatea beneficia din partea organului fiscal de o eșalonare la plată a datoriilor. Prin urmare, a susținut, reclamantul, el nu poate fi inut răspunzător de modul de administrare al societății după acel moment.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 196/2024 din 1 iulie 2024, Curtea de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a ANAF, excepție invocată de această pârâtă, respingând acțiunea formulată de către reclamantul A. împotriva ANAF, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. A admis acțiunea formulată de către reclamantul A. împotriva Administrației finanțelor publice Sector 4 București reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București. A anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 21 martie 2024. Executorie de drept conform art. 213 alin. (13) C. proc. civ. fiscală.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 196/2024 din 1 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În motivare, a susținut în esență că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a disp. art. 213 Codul de procedură fiscală, instanța apreciind în mod greșit că decizia contestată nu cuprinde motivarea dispunerii măsurilor asiguratorii, pe pagina a doua din decizie organul fiscal arătând în detaliu care au fost motivele care au determinat emiterea actului administrativ.

Apărările formulate în cauză Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23.05.2025, în ședință publică, cu citarea părților. La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că la data de 21 martie 2024 pârâta Administrația Finanțelor publice sector 4 București a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x prin care a instituit măsuri asigurătorii față de patrimoniul reclamantului A. pentru datoriile evaluate de organul fiscal la suma de 12.908.093 RON ale B. S.R.L.. Reclamantul a solicitat anularea acestei decizii, iar prima instanță a apreciat că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este una vădit nelegală întrucât nu cuprinde absolut nicio motivare a necesității luării acesteia, la capitolul aferent "motivării" fiind indicată exclusiv calitatea persoanei reclamante de fost asociat al debitoarei și demersurile organelor fiscale de executare silită împotriva acesteia din urmă. Recurenta-pârâtă Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a formulat recurs susținând că decizia contestată este motivată în ceea ce privește dispunerea măsurilor asigurătorii, iar reglementarea prevăzută de art. 213 și urm. Codul de procedură fiscală permite luarea unor astfel de măsuri menite să asigure eficacitatea până la capăt a acțiunii judiciare. Înalta Curte reține dispozițiile art. 213 Codul de procedură fiscală referitoare la poprire și sechestrul asigurător: "(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent. (2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite. (2 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (2), nu se dispun măsuri asigurătorii pentru debitorul aflat sub incidența legislației privind insolvența sau când acesta nu deține active patrimoniale urmăribile. (3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. (4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. (5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent. (...)" Analizând sentința recurată și decizia contestată în cauză, Înalta Curte reține că nu este întemeiată susținerea recurentei în sensul că ar fi îndeplinită condiția prevăzută de codul de procedură fiscală constând în existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să-și ascundă sau să-și risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea veniturilor. Simpla susținere a faptului că ar fi îndeplinită condiția mai sus-menționată nu poate fi reținută, organul fiscal fiind responsabil să dovedească, să justifice și să motiveze necesitatea luării măsurilor asiguratorii, instituirea acestora fiind posibilă doar în cazuri excepționale, potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză. Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, apreciază că organul fiscal nu a justificat în care ipoteză consacrată de legiuitor se încadrează debitorul A., fost asociat al contribuabilului B. S.R.L. (sustragere de la plata obligațiilor fiscale fie prin ascunderea, fie prin risipirea propriului patrimoniu), nu a detaliat elemente de fapt constând în manevre, indicii de sustragere de la executarea silită, acțiuni sau inacțiuni din care să reiasă reaua-credință a acestuia sau circumstanțe care-i pot fi imputate în mod direct. În acest sens, Înalta Curte consideră că nu este suficientă redarea situației de fapt în ceea ce-l privește pe debitor, fiind necesară motivarea necesității instituirii măsurii și explicitarea cazului excepțional în care se încadrează, în acord cu scopul legii, iar decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, la secțiunea "Motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii" nu cuprinde elemente din care să reiasă pericolul concret că debitorul A. intenționează să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul personal. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivul invocat de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice prin reprezentant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 196/2024 din 1 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.