ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3003/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.01.2018, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 441/23.11.2017 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale de plata stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/25.05.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice Constanța și implicit împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.05.2017, solicitând admiterea contestației, anularea actelor administrative atacate, cu consecința exonerării reclamantului de la plata obligațiilor fiscale stipulate.

Prin încheierea de ședință din 2 noiembrie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a calificat cererea completatoare depusă de reclamantă, de introducere în cauză a ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor ca fiind cerere modificatoare ce a fost depusă peste termenul prevăzut de lege și a dispus comunicarea cererii modificatoare depusă de reclamantă peste termenul prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ. către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București cu mențiunea de a comunica dacă este de acord cu modificarea acțiunii de către reclamantă peste termenul prevăzut de lege.

În ședința publică din data de 6 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de a-și modifica acțiunea conform art. 204 alin. (1) C. proc. civ. și a admis excepția tardivității formulării cererii modificatoare.

Prin sentința civilă nr. 2240 din 6 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva încheierilor de ședință din 2 noiembrie 2018 și din 6 septembrie 2019 și a sentinței civile nr. 2240 din 6 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B., întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticând hotărârea pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, sub un prim aspect recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor art. 235 C. proc. civ., instanța de fond a invocat, din oficiu, la termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2018, excepția tardivității cererii de modificare a acțiunii introductive de instanță, sub aspectul cadrului procesual pasiv, întrucât, introducerea în cauză în calitate de pârât a ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor se dispusese anterior, prin încheierea interlocutorie din data de 22 iunie 2018, acest pârât fiind citat ulterior pe tot parcursul judecății.

În pofida celor reținute prin încheierea din 6 septembrie 2019, la termenul de judecată din data de 22 iunie 2018 instanța a luat act prin încheiere interlocutorie de cererea formulată dispunând introducerea în cauză a pârâtei ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, asupra măsurilor astfel dispuse nemaiputându-se reveni potrivit dispozițiilor art. 235 C. proc. civ.. Consideră recurenta că o eventuală decădere a societății din dreptul de a modifica acțiunea introductivă de instanță ar fi putut fi invocată numai de pârâtul inițial chemat în judecată și numai anterior măsurii instanței de a lua act prin încheierea interlocutorie de modificarea acțiunii, în sensul extinderii cadrului procesual pasiv, prin chemarea în judecată a unui nou pârât alături de cel chemat în judecată inițial.

Faptul că instanța nu a solicitat, prioritar punctul de vedere al pârâtului inițial chemat în judecată asupra acestei modificări a acțiunii nu îndreptățește judecătorul fondului a reveni asupra măsurii dispuse prin încheiere interlocutorie.

A criticat soluția primei instanțe de admitere a excepției tardivității cererii de modificare a acțiunii introductive și din perspectiva faptului că la termenul de judecată imediat următor din 21 septembrie 2018, niciunul dintre cei doi pârâți nu și-a manifestat opoziția asupra măsurii deja dispuse.

Un alt motiv de recurs privește faptul că instanța de fond, printr-o interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor legale incidente, a înlăturat susținerile reclamantei, în sensul că în prezenta cauză este incidentă situația de excepție reglementată de art. 78 alin. (2) C. proc. civ., particularizată în materia contenciosului administrative de art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, reținând, în mod greșit, că prevederile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. ar fi incidente doar în cazul raporturilor juridice de drept substanțial cu pluralitate de subiecte, deși legea nu distinge, iar aceste prevederi își află incidența ori de câte ori procesul nu ar putea fi soluționat fără introducerea terțului în judecată.

Consideră recurenta că în mod greșit, interpretând și aplicând eronat dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins cererea sa de introducere în cauză a ANAF - Direcția Generală Regională de Soluționare a Contestațiilor, deși aceste dispoziții conferă posibilitatea instanței ca în virtutea rolului activ, la cererea părților, să pună în discuție necesitatea introducerii în cauză a organismelor sociale interesate sau a altor subiecte de drept, cu atât mai mult a emitentului actului contestat.

Totodată, a apreciat recurenta că în mod greșit instanța ar fi reținut că prin solicitarea formulată în condițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. în referire la art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 s-ar fi încercat o modificare a cadrului procesual pasiv prin substituirea pârâtului inițial, câtă vreme obiectul acțiunii este reprezentat de o contestație formulată în condițiile art. 281 și următoarele din Legea nr. 207/2015, împotriva deciziei de soluționare a contestației și pe cale de consecință împotriva deciziei de impunere. Cadrul procesual pasiv era reprezentat de toți emitenții actelor administrative fiscale contestate, context în care calitatea procesuală pasivă aparține atât ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cât și Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.

Pârâții nu au formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 decembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată din 15 septembrie 2021, Înalta Curte a amânat judecarea cauzei pentru data de 27 octombrie 2021, în vederea soluționării declarației de abținere ce a fost formulată în cauză, iar la termenul din 27 octombrie 2021 a fost suspendată judecata recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 441/23.11.2017 privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/25.05.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice Constanța și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.05.2017.

Soluționând cauza, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, reținând în esență că reclamanta este decăzută din dreptul de a-și modifica acțiunea (modificarea cadrului procesual pasiv) conform art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamanta critică hotărârea instanței de fond prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., susținând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 235 și art. 78 alin. (2) C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Analizând cu prioritate motivele de recurs încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulate de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că sunt fondate.

Prin decizia de impunere nr. x/25.05.2017 emisă de ANAF - DGRFP București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată de 1.110.850 RON taxă pe valoare adăugată, 500.631 majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată și 39.032 RON penalități de întârziere.

Prin cererea adresată Direcției Generale a Finanțelor Publice București, reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. x/25.05.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.05.2017 solicitând anularea acestora și exonerarea societății de la plata obligațiilor fiscale stabilite prin acestea.

ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 441/23.11.2017 a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/25.05.2017 emisă de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, pentru suma de 1.528.094 RON reprezentând TVA în sumă de 1.018.796 RON și accesorii în sumă de 509.298 RON aferente TVA; totodată a respins ca nemotivată contestația în ceea ce privește suma de 122.419 RON reprezentând TVA în sumă de 92.054 RON și accesorii în sumă de 30.365 RON aferente TVA.

După soluționarea pe fond a contestației administrative, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București s-a adresat instanței cu o contestație în care a indicat toate actele contestate, respectiv: Decizia nr. 441/23.11.2017 privind soluționarea contestației, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale de plata stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/25.05.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice Constanța și Raportul de inspecție fiscală nr. x/25.05.2017.

Prin încheierea de ședință din data de 8 iunie 2018, curtea de apel a încuviințat cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul reclamantei și a pus în vedere reclamantei să precizeze acțiunea, având în vedere că prin întâmpinare pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în sensul că decizia atacată este emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și nu de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

În ședința publică din data de 22 iunie 2018, reclamanta, prin avocat, a depus la dosar cerere de completare a acțiunii, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, instanța dispunând comunicarea cererii de introducere în cauză în calitate de pârât, împreună cu cererea de chemare în judecată și întâmpinarea către ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cu mențiunea de a depune întâmpinare la dosar.

Ulterior acestui moment, la termenul de judecată din 2 noiembrie 2018, instanța a calificat cererea reclamantei ca fiind cerere modificatoare, reținând că a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Amintește instanța de control judiciar că potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc".

Prima instanță a cerut lămuriri, însă a calificat eronat solicitarea reclamantei de introducere în cauză în calitate de pârâtă a ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca fiind o modificare de acțiune ce se circumscrie prevederilor art. 204 C. proc. civ., făcută cu nerespectarea termenului prevăzut de această normă.

Pornind de la obiectul acțiunii reclamantei, coroborat cu faptul că la termenul din 8 iunie 2018 aceasta a beneficiat de amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales, iar ulterior, prin cererea completatoare, formulată prin avocat, reclamanta a solicitat introducere în cauză și a pârâtei ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Înalta Curtea observă că aceasta nu a modificat elementele esențiale ale cererii de chemare în judecată, ci doar a completat cadrul procesual în acord cu voința ce rezultă incontestabil din acțiunea introductivă, în cuprinsul căreia reclamanta arată că înțelege se conteste Decizia nr. 441/23.11.2017, decizie emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

În speță, cererea de chemare în judecată nu a suferit vreo modificare de natură a atrage incidența sancțiunii prevăzute de art. 204 C. proc. civ., astfel cum în mod eronat a considerat prima instanță.

Or, în măsura în care calea administrativă de rezolvarea a litigiilor administrativ-fiscale a fost urmată de reclamantă, iar organele de soluționare au respins pe fond contestația, este firesc să se recunoască contribuabilului dreptul de a se adresa instanței după parcurgerea acestei proceduri, chiar și atunci când, dintr-o neglijență, cererea nefiind redactată prin avocat, nu s-a menționat expres în cererea de chemare în judecată denumirea corectă a emitentului actului atacat.

O astfel de mențiune era obligatorie, însă, datorită circumstanțelor cauzei, apare doar ca un viciu formal al cererii, cu privire la care s-au făcut ulterior precizările corespunzătoare, astfel că aplicarea sancțiunii decăderii din dreptul de a efectua aceste precizări și consecința respingerii cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă apar ca fiind sancțiuni disproporționate față de scopul urmărit prin edictarea normelor de procedură.

În raport de motivele arătate, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea soluționării cererii de chemare în judecată într-un cadru procesual corect stabilit.

Găsind fondat motivul de recurs prevăzut dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva încheierilor de ședință din 2 noiembrie 2018 și 6 septembrie 2019 și a sentinței nr. 2240 din 6 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.