ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1005/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/3.12.2018 emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă Fiscala Structura Centrală, desființarea măsurilor asigurătorii instituite, respectiv sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor mobile și imobile, respectiv poprirea asupra conturilor bancare ale Societății, în temeiul art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală și art. 1 din Legea 554/2004;

- anularea tuturor actelor subsecvente întocmite în baza deciziei atacate;

- suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-DAF- 38669/3.12.2018 emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală prin Direcția Regională Antifraudă Fiscală Structura Centrală până la soluționarea acțiunii în fond în temeiul art. 15 din legea 554/2004;

- obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cereri.

Prin precizarea depusă la 5.04.2019, reclamanta și-a dezvoltat motivele invocate, formulând, de asemenea, apărări în raport de întâmpinările comunicate acesteia.

Prin sentința civilă nr. 2232 din 2 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât:

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii pe primul capăt de cerere.

A respins excepția inadmisibilității primului capăt de cerere pentru lipsa plângerii prealabile ca tardivă.

A admis excepția tardivității cererii completatoare prin care se solicită încetarea măsurilor asigurătorii.

A respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării deciziei, ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii.

A respins primul capăt de cerere formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii pentru lipsa calității procesual pasive a acesteia.

A respins cererea completatoare prin care se solicită încetarea măsurilor asigurătorii ca tardivă.

A anulat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/3.12.2018 și actele subsecvente emise în baza acesteia.

A respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării deciziei.

A obligat pârâta ANAF - Direcția Generală Antifraudă Fiscală să-i plătească reclamantei suma de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinței civile nr. 2232 din 2 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii.

Recurenta - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs și împotriva soluției privind cererea de suspendare.

Recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală având ca obiect cererea de suspendare.

Acest recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în sensul că în cauză cererea de suspendare nu îndeplinește condițiile cumulative cerute de norma legală.

Se arată că în ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 se arată că nu există aspecte de fapt și de drept de natură a infirma legalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii din 3.12.2018.

În ceea ce privește condiția existenței unei pagube iminente se arată că în cauză reclamanta - intimată nu a a aprobat în concret îndeplinirea acestei condiții în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. "s" din Legea nr. 554/2004.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și respingerea cererii de suspendare.

Recursurile declarate de recurentele-pârâte care vizează soluția dispusă pe fond prin sentința atacată de admitere a acțiunii și de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A-DAF 38669/3.12.2018 se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015, în raport de situația de fapt.

Se arată că în raport de situația de fapt, reiterată prin cererile de recurs, în cauză față de reclamanta-intimată erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 312 alin. 2 C. proc. civ. în sensul că exista pericolul ca această societate supusă controlului fiscal să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul îngreunând colectarea creanțelor.

Se arată că măsurile dispuse de organele fiscale sunt întemeiate pe prezumții legale, iar în cauză reclamanta nu a probat o altă situație de fapt decât cea reținută de organele de control.

Se arată că în mod nelegal prima instanță care nu a reținut o altă situație de fapt, a apreciat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 213 alin. 2 Codul de procedură fiscală considerabil că un cuantum considerabil al obligațiilor fiscale suplimentare estimate și atitudinea administratorului în timpul controlului nu reprezintă motive temeinice care au justificat emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

În cadrul recursului declarat de ANAF se formulează critici și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 C. proc. civ. deoarece nu există probată rea credință din partea autorităților fiscale.

Se solicită admiterea recursurilor casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate cu consecința menținerii ca legal emise a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat față de cele trei recursuri declarate excepția nulității recursurilor, solicitând pe fond respingerea lor ca nefondate.

Motivat, în ședința publică din 22.02.2022, Curtea a respins excepția nulității recursurilor și a pus în discuție din oficiu excepția lipsei de interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă ANAF având ca obiect cererea de suspendare cerere respinsă ca neîntemeiată prin sentința atacată.

Excepția lipsei de interes, în raport de soluția dispusă de prima instanță, care a apreciat cererea de suspendare ca neîntemeiată și a respins-o ca atare.

În raport de această soluție recurenta-pârâtă nu are interes lipsind folosul practic în formularea căii de atac vizând soluția de suspendare.

În consecință, Curtea va admite excepția lipsei de interes și va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ANAF cu privire la cererea se suspendare, ca lipsit de interes.

Recursurile declarate de recurentele-pârâte având ca obiect soluția dispusă pe fond, prin sentința atacată de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii sunt apreciate de Curte ca fondate, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 213 din Codul de procedură fiscală.

În consecință, Curtea va admite excepția lipsei de interes și va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ANAF cu privire la cererea de suspendare, ca lipsită de interes.

Recursurile declarate de recurentele-pârâte având ca obiect soluția dispusă pe fond prin sentința atacată de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii sunt apreciate de Curte ca fondate, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 213 din Codul de procedură fiscală.

Considerentele expuse vor fi comune ambelor recursuri, având în vedere criticile de nelegalitate invocate în cadrul cererilor de recurs.

În opinia Curții sentința atacată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 213 din Codul de procedură fiscală, în cauză în raport de situația de fapt fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 213 în sensul că există probate condițiile legale a risipirii patrimoniului societății reclamante și o sustragere de la achitarea obligațiilor fiscale estimate prin decizia contestată.

În opinia Curții în cauză decizia este motivată în fapt și în drept conform art. 213 alin. 5 Codul de procedură fiscală fiind arătate aspectele de fapt și de drept care au fost reținute și care au justificat emiterea deciziei.

În urma controlului antifraudă efectuat la societatea A. S.R.L., a rezultat că societatea a încălcat legislația fiscal - contabilă prin declararea de achiziții fără conținut economic, scopul esențial al relațiilor comerciale în cauză fiind obținerea de către A. S.R.L., a unui avantaj fiscal necuvenit, materializat prin sustragerea de la plata TVA și a impozitului pe profit.

În vederea realizării scopului menționat anterior, societatea A. S.R.L. a înregistrat achiziții de pe teritoriul național, reprezentând operațiuni fictive de la furnizorii menționați mai sus.

Referitor la obiectivele controlului, achizițiile înregistrate de A. S.R.L. de pe teritoriul național de la furnizorii menționați mai sus, în perioada ianuarie 2012 - iunie 2018, din verificările efectuate a rezultat faptul că achizițiile nu au conținut economic si de asemenea, au rezultat elemente care indică faptul că scopul esențial al relațiilor comerciale în cauză a fost obținerea de către A. S.R.L. a unui avantaj fiscal necuvenit. materializat prin sustragerea de la plata TVA și a impozitului pe profit legal datorate bugetului de stat, având în vedere următoarele constatări:

- furnizorii nu au recunoscut tranzacțiile prin declarații informative cod 394 și nu aveau capacitatea să livreze bunurile facturate către A. S.R.L.;

- constatările verificărilor efectuate la majoritatea furnizorilor A. S.R.L. relevă comportamentul fiscal inadecvat specific firmelor de tip "fantomă": au fost supuși măsurii executării silite, au achitat TVA de valori nesemnificative, nu au putut fi contactați de echipele de control și nu funcționează la domiciliul fiscal declarat, drept pentru care au fost inactivați, la propunerea inspectorilor antifraudă;

- A. S.R.L. nu a prezentat la control documente care să susțină realitatea achizițiilor înregistrate în evidența financiar - contabilă;

- relațiile comerciale cu furnizorii s-au derulat într-o manieră care în mod normal nu ar fi utilizată în cadrul unor practici comerciale considerate rezonabile: plățile au fost efectuate exclusiv/preponderent în numerar, facturile și chitanțele au numere și date consecutive;

- B. S.R.L. (administrată de C. în perioada 17.04.2006 -30.04.2014) și D. S.R.L. (administrată de C. în perioada 20.12.2004 - 21.03.2011) nu au desfășurat o activitate comercială normală, fiind înființate cu scopul de a crea avantaje fiscale societății A. S.R.L.:

- A. S.R.L. a fost principalul client al B. S.R.L., către care aceasta din urmă a declarat livrări în valoare totală de 10.153.771 RON, reprezentând aproximativ 99% din totalul livrărilor interne declarate la autoritățile fiscale;

- B. S.R.L. a fost unicul client al D. S.R.L. aferent anului 2013 și principalul client, aferent anului 2012, cu o pondere de aproximativ 97%, aceasta din urmă declarând livrări către B. S.R.L., aferente perioadei 2012 - 2013, în valoare totală de 4.149.835 RON; B. S.R.L. a declarat achiziții de la D. S.R.L. în valoare totală de 4.146.543 RON, bază impozabilă, reprezentând aproximativ 42% din totalul achizițiilor interne declarate;

- inspectorii antifraudă nu au putut identifica reprezentanții legali ai societăților B. S.R.L. și D. S.R.L. și nu au putut intra în posesia documentelor financiar - contabile ale societăților menționate;

- din valoarea totală a încasărilor înregistrate în conturile B. S.R.L. de la A. S.R.L., în sumă de 6.650.980 RON, în aceeași zi sau în zilele imediat următoare a fost retrasă în numerar suma totală de 5.588.65 RON)(din care 3.601.761 RON au fost retrași în numerar la ATM, iar 1.986.890 RON au fost retrași de C., tranzacțiile având explicația "restituire împrumut").

În mod nelegal prima instanță deși nu a constatat o altă situație de fapt a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 213 Codul de procedură fiscală fără a ține cont de faptul că pe parcursul perioadei vertificate, societatea a avut o tendință de egalizare a TVA deductibilă cu TVA colectată pentru a nu înregistra obligații de plată eludând plata obligațiilor către bugetul de stat.

Prima instanță a constatat greșit nelegalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii numai raportat la cuantumul ridicat al sumei ca reprezentând prejudiciu fără a se ține cont de condițiile prevăzute de art. 213 Codul de procedură fiscală, respectiv activitățile reprezentantului legal al societății.

Astfel, prima instanță nu a ținut cont de faptul că reprezentantul legal al reclamantei nu a colaborat în cadrul controlului antifraudă și nu a recunoscut că a controlat și activitatea altor societăți.

Astfel, din acte rezultă următoarele:

- reprezentantul legal al A. S.R.L., C., a mai deținut și administrat și alte societăți, pe care le-a înființat și le-a utilizat drept intermediari pentru crearea aparenței de realitate și legalitate a lanțurilor de tranzacționare, cu scopul de a obține avantaje fiscale necuvenite, de care a beneficiat A. S.R.L., prin exercitarea dreptului de deducere a TVA și a cheltuielilor la calculul impozitului pe profit, și ulterior le-a înstrăinat astfel:

- B. S.R.L., administrată de C. în perioada 17.04.2006 - 30.04.2014, pe care a cedat-o către E., care a cedat la rândul său societatea către cetățeanul sirian F., începând din data de 11.07.2016;

- D. S.R.L., administrată de C. în perioada 20.12.2004 -21.03.2011, pe care a cedat-o către G.;

Totodată, C., a mai înființat și societatea H. S.R.L. (CUI x), în cadrul căreia a deținut calitatea de administrator și asociat majoritar (90%) și care a fost radiată, din data de 21.12.2016.

Din aceste aspecte rezultă faptul că administratorul reclamantei a întreprins o serie de demersuri care au avut drept scop sustragerea de la declararea și plata corectă și integrală obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. În consecință, în cauză se impunea luarea unor măsuri asiguratorii care să protejeze creanța estimată și evidentă de organele fiscale, în cauză fiind îndeplinite, în opinia instanței de recurs, a condițiilor prevăzute de art. 213 Codul de procedură fiscală.

În consecință, Curtea în urma aprecierii ca fondat a recursului va rejudeca cauza în sensul respingerii cererii de anulare ca neîntemeiată, menținând ca legal emisă Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii.

În ceea ce privește critica privind acordarea cheltuielilor de judecată și greșita aplicare a dispozițiilor art. 452 alin. 1 C. proc. civ., Curtea o apreciază ca nefondată, în raport de soluția de admitere a cererii de anulare dispusă prin sentința atacată.

Aceasta deoarece temeiul acordării cheltuielilor de judecată este în raport de soluția dispusă.

Recurentele-pârâte fiind "părți căzute în pretenți" față de soluția de fond pe cererea de anulare au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată neavând relevanță existența vreunei culpe a autorităților fiscale.

Dat fiind soluția din recurs în rejudecare ca o consecință a admiterii recursurilor și respingerii cererii de anulare, partea "căzută în pretenții" este reclamanta-intimată, în cauză neexistând temei pentru menținerea obligării recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată nemaifiind incidente dispozițiile art. 453 alin. 1 C. proc. civ.

Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate care privesc cererile respinse prin sentința atacată inclusiv cererea de suspendare a executării deciziei.

În cadrul soluției de menținere nu va intra și soluția de fond privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată aceasta urmând soluția din recurs în sensul că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ. deoarece "partea căzută în pretenții" este reclamanta-intimată.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. pe recursurile declarate va dispune următoarele:

Va admite excepția lipsei interesului în formularea recursului declarat de recurenta ANAF și va respinge recursul declarat cu privire la cererea de suspendare ca lipsit de interes.

Va admite recursurile declarate recurentele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii cu privire la cererea de anulare, va casa în parte sentința atacată și rejudecând va respinge cererea de anulare ca neîntemeiată.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei interesului în formularea recursului de către recurenta - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la cererea de suspendare.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la cererea de suspendare, ca lipsit de interes.

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 2232 din 2 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu privire la cererea de anulare.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.