- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 23 mai 2025
Decizia nr. 2812/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 8/2025 a Curții de Apel Pitești
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății La data de 20.12.2024, societatea reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, a formulat cerere de suspendare a executării deciziei nr. 1540/14.11.2024 a Comitetului de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc privind revocarea Licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine nr. x și obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 8 din 15 ianuarie 2025, Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1540/14.11.2024 în privința punctelor 1 și 2 până la pronunțarea instanței de fond și a respins cererea pentru punctul 3 din decizie.
Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 8 din 15 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul - pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, prin care a solicitat instanței casarea în tot a sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a efectelor Deciziei nr. 1450/14.11.2024. În motivare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că sentința cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, în sensul că înainte de a verifica îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente, instanța a procedat efectiv la a judeca cauza pe fond, concluzionând că disp. art. 16 se interpretează în sensul că această normă se circumscrie domeniului de reglementare al art. 16 alin. (1), respectiv organizarea sistemelor de tip "jack-pot", fie prin interconectarea jocurilor de tip slot-machine dintr-o locație, fie prin interconectarea aparatelor de același tip. A susținut că această dezbatere/interpretare putea fi antamată numai pe fondul cauzei. Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța a făcut o examinare a fondului cauzei și a concluzionat greșit că emiterea deciziei de revocare prin lipsa mențiunilor privind consecințele produse și a proporționalității duce la existența unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea deciziei nr. 1540. A învederat că nu pot fi subsumate cazului bine justificat aprecierile referitoare la nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare se cere, aceasta reprezentând o prejudecare a fondului. A arătat că instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare nu poate să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare, verificarea fiind limitată doar la acele împrejurări vădite de fapt și de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă și evidentă. A apreciat că nu este îndeplinită nici condiția pagubei iminente, ONJN a acționat în conformitate cu legea aplicabilă, iar aspectele de nelegalitate invocate nu întrunesc condițiile cazului bine justificat, astfel că este inutilă analizarea condiției privind paguba iminentă. A mai susținut că faptul că instanța de fond a anticipat anumite probleme financiare ca și consecință a lipsei de activitate în domeniul autorizat, nu poate atrage nici nelegalitatea deciziei atacate și nici suspendarea efectelor acestei decizii, reclamanta fiind obligată să se supună voinței legiuitorului.
Apărările formulate în cauză Intimata - reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23.05.2025, în ședință publică, cu citarea părților.
Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 1540/14.11.2024, Comitetul de Supraveghere din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a dispus revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine nr. x, emisă în favoarea reclamantei A. S.R.L. (1); a constatat încetarea valabilității autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tip slot-machine emise în favoarea reclamantei A. S.R.L. (2); a menționat că reclamanta este obligată să achite diferența rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009 (3). Reclamanta A. S.R.L. a formulat plângere prealabilă împotriva acestei decizii, ce a fost înregistrată la pârâtul ONJN sub nr. x/20.12.2024, iar prin cererea de chemare în judecată a solicitat suspendarea în tot a executării acesteia, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, fiind afectată de viciul nelegalității hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. În legătură cu criticile aferente motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 6 teza a II-a, când hotărârea cuprinde motive contradictorii - Înalta Curte apreciază că acestea au fost încadrate greșit, în realitate susținându-se încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că, urmează să fie analizate în cadrul criticilor expuse pentru pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Aprecierea că instanța de fond, înainte de a verifica îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente, a procedat la a judeca cauza pe fond, nu se încadrează în motivul de casare prevăzut la pct. 6 al alin. (1) al articolului 488 C. proc. civ. Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material. Referitor la susținerile recurentului pârât cu privire la faptul că sentința recurată conține motive străine de natura cauzei, este de observat că acest motiv conduce la casarea hotărârii atunci când aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situație care nu se regăsește în prezentul dosar. Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia: "casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Înalta Curte are în vedere că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, cu un scop precis, stabilit expres de lege, deci analiza instanței de recurs este limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ. Al doilea motiv de casare sau de nelegalitate invocat de recurentul-pârât este cel prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caz care intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că: "(3) Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Obiectul cererii de chemare în judecată constă în suspendarea executării deciziei nr. 1540/14.11.2024 emisă de Comitetul de Supraveghere din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, cerere admisă în parte de judecătorul fondului, iar instanța de control judiciar este chemată să aprecieze asupra conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în speță asupra întrunirii condițiilor cazului bine justificat și prevenirii unei pagube iminente pentru suspendarea executării actului administrativ. Pârâtul ONJN a constatat nerespectarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, iar instanța fondului a reținut că dispozițiile art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 impun obținerea avizului ONJN în cazul mutării mijloacelor de joc tip slot-machine interconectate într-un sistem de tip "jack-pot", iar nu și a celor care nu sunt interconectate, în privința acestora din urmă fiind necesar doar ca modificarea adresei la care sunt exploatate, să fie comunicată ONJN-ului cu cel puțin 5 zile înainte de a fi operațională, astfel cum prevede expres art. 15 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 77/2009, modificată. Recurentul-pârât critică sentința recurată, susținând că instanța nu poate să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare, verificarea fiind limitată doar la acele împrejurări vădite de fapt și de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă și evidentă, apreciind totodată că nu sunt întrunite condițiile cazului bine justificat, astfel că analiza condiției prevenirii pagubei iminente nici nu se mai impune. Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din același act normativ și prin acțiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat. Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorității emitente sau celei ierarhic superioare, existența cazului bine justificat așa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă definită de art. 2 lit. ș) din același act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public. Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării. Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie, însă, evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Din această perspectivă, instanța de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanțe, în sensul identificării împrejurărilor calificate de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 drept cazuri bine justificate. Astfel, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că o posibilă aplicare greșită a dispozițiilor legale de drept material în baza cărora a fost emis actul administrativ poate să dea naștere unei îndoieli serioase asupra legalității actului atacat, de natură să poată fi reținută printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, fără a se prejudeca fondul litigiului. Sub acest aspect legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial fiind însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei. Instanța fondului a reținut că în cuprinsul deciziei atacate s-a indicat că că mutarea mijloacelor de joc tip slot-machine nu a fost aprobată deoarece spațiul unde urma să fie desfășurată activitatea se afla situat într-o localitate cu o populație mai mică de 15.000 de locuitori, nefiind respectate dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. b) 1 din O.U.G. nr. 77/2009, însă temeiul emiterii Deciziei nr. 1540/14.11.2024 a fost încălcarea art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009. Totodată, s-a arătat că printr-o decizie anterioară, emisă sub nr. x/31.05.2024, pârâtul a revocat aceeași licență a reclamantei pentru nerespectarea art. 15 alin. (2) lit. b) 1 din O.U.G. nr. 77/2009, însă executarea acestei decizii a fost suspendată prin sentința Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nr. 174/F-Cont/18.07.2024 (menționată în decizie), instanța fondului reținând ca fiind incidente dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. În privința îndeplinirii condiției referitoare la paguba iminentă, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți. Prima instanță a apreciat în mod corect faptul că deși reclamanta se află în imposibilitate de a-și mai desfășura activitatea pentru care deține licență și este autorizată, societatea trebuie să achite sume ce totalizează 156.100 euro, reprezentând diferența de taxă anuală rămasă de plată, fiind pusă în situația de a nu mai putea obține venituri, existând riscul de a intra în incapacitate de plată și de a determina falimentul societății. Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat corect asupra îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât executarea actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanța de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând prejudicii de ordin material. În aceste condiții, se constată că prima instanță nu a interpretat și nu a aplicat eronat dispozițiile legale în materie, în cauză fiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, astfel încât cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent nu este incident.
Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurentul - pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței nr. 8 din 15 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței nr. 8 din 15 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 23 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.