Decizia nr. 2676/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.04.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC a solicitat instanței să dispună: 1. Anularea Deciziei nr. 146 din data de 13.02.2024, emisă de către Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN, privind suspendarea pentru o perioadă de o lună a autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tip slot-machine clasa A cu seriile 163312, 163313 și 172639, exploatate la punctul de lucru din București, Calea x, Sector 2;

Anularea Deciziei nr. 306 din data de 13.03.2024, emisă de către Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea prealabilă formulată de către reclamanta împotriva Deciziei nr. 146 din data de 13.02.2024;

Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă din 1611 din data de 10.10.2024, Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE NOROC, ca nefondată. 3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta - reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, aceasta solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea actelor administrative contestate. În motivarea recursului, într-o primă critică, recurenta a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept material reprezentate de dispozițiile art. 151 alin. (3) din Normele Metodologice și a prevederilor ce instituiau obligația de motivare în drept și în fapt a actelor administrative. În opinia recurentei, dispozițiile art. 151 alin. (3) din Normele Metodologice nu dispun măsura suspendării autorizațiilor de exploatare în mod automat si obligatoriu, ci doar facultativ, în funcție de consecințele produse si de gravitatea faptelor reținute. Așadar, dispozițiile art. 151 alin. (3) din Normele Metodologice impuneau în sarcina autorității o obligație suplimentară, respectiv obligația legală de a analiza, a priori, dacă fapta recurentei a produs consecințe și dacă aceste consecințe erau de o asemenea gravitate încât să ducă la aplicarea sancțiunii suspendării celor trei autorizații de exploatare a jocurilor de noroc tip slot-machine clasa A cu seriile 163312,163313 și 172639. Ulterior, în virtutea principiilor legalității și transparenței decizionale ce stau la baza obligației de motivare a actului administrativ, autoritatea avea îndatorirea de a prezenta si analiza prin Decizia nr. 146/13.02.2024 consecințele produse care au dus la luarea deciziei de suspendare a autorizațiilor de exploatare deținute de subscrisa pentru cele trei mijloace de ioc. Astfel, solicită a se observa că în cuprinsul deciziei nu se regăsește decât o preluare a celor constatate de către inspectorii ONJN în cadrul controlului, fără a exista o motivare propriu-zisă a considerentelor pentru care Comitetul a apreciat măsura suspendării ca fiind temeinică și justificată în situația dată, intimatul rezumându-se la înșiruirea formală a unor temeiuri de drept și a unor aspecte preluate din actul de control. Mai mult, intimatul nu a dovedit prin actul administrativ nici necesitatea aplicării măsurii și nici proporționalitatea acesteia în raport cu situația care a determinat-o, precum nici nu a indicat care sunt consecințele produse în funcție de care a apreciat că se impune suspendarea celor trei autorizații de exploatare. Indicarea celor anterior precizate era necesară cu atât mai mult cu cât prin procesul-verbal de contravenție ce a stat la baza suspendării activității subscrisei s-a aplicat amenda contravențională în cuantumul minim prevăzut de lege (limitele amenzii fiind între 10.000 si 25.000 RON). Aplicarea amenzii contravenționale în cuantum minim denotă că inspectorii din cadrul ONJN au apreciat fapta subscrisei ca fiind de ogravitate redusă. De asemenea, consideră important de precizat, în susținerea necesității de motivare a deciziei de suspendare, și că fapta imputată societății nu a produs niciun prejudiciu, autoritatea având cunoștință despre relocarea mijloacelor de joc în noua locație, relocarea fiind notificată la data de 08.08.2023, prin intermediul Informării nr. 291/08.08.2023, înregistrată la ONJN sub nr. x/08.08.2023, aspect care ar fi trebuit analizat în vederea stabilirii gradului de pericol al faptei. Mai mult, intimatul ONJN admite chiar prin propriul Regulament de Organizare și Funcționare că Mun. București și Jud. Ilfov nu sunt arondate niciunui serviciu teritorial, astfel încât singura obligație aplicabilă societății era cea prevăzută de prevederile 9 alin. (6) din Normele Metodologice de a notifica sediul central al ONJN înainte de mutarea mijloacelor de joc, obligație respectată de aceasta. Astfel, recurenta - reclamantă apreciază că intimatul ONJN, prin Comitetul de Supraveghere, nu putea adopta măsura suspendării celor trei autorizații de exploatare doar ca urmare a constatării faptului că s-a aplicat o amendă contravențională pentru presupusa nerespectare a prevederilor art. 150 alin. (1) lit. n) din Normele metodologice, astfel cum s-a întâmplat în cauză. Contrar celor reținute de instanța de fond prin sentința atacată, respectarea condiției de motivare a Deciziei nr. 146/13.02.2024 nu poate fi analizată doar prin prisma existenței în cuprinsul actului unei descrieri a situației de fapt preluată din aspectele reținute de inspectorii din cadrul ONJN în cadrul controalelor efectuate, având în vedere condițiile în care se pot aplica dispozițiile art. 151 alin. (3) din Normele Metodologice. În cauză, instanța de fond a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din Normele Metodologice, reținând caracterul motivat a Decizie nr. 146/13.02.2024 fără a ține cont că în realitate legea acordă autorității doar posibilitatea de a aplica măsura suspendării, posibilitate care în mod evident duce la obligația intimatului ONJN de a expune motivele pentru care a apreciat că în cauză, consecințele au fost de o asemenea gravitate încât există proporționalitate între gravitatea faptei și măsura suspendării dreptului de a exploata cele trei mijloace de joc. Rațiunea pentru care legiuitorul a ales să reglementeze posibilitatea Comitetului de Supraveghere de a aplica măsura suspendării autorizațiilor de exploatare în funcție de circumstanțe faptice, iar nu obligația de a acționa de o asemenea manieră, este reprezentată de faptul că, potrivit prevederile art. 53 alin. (2) din Constituția României, restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. Susține recurenta - reclamantă că inclusiv jurisprudența românească s-a pronunțat în nenumărate rânduri cu privire la necesitatea motivării în fapt și în drept a actului administrativ unilateral, relevantă în acest sens fiind Decizia ICG nr. 1442/2020 prin care instanța supremă a statuat că motivarea unui act administrativ urmărește o dublă finalitate: îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, deci în cele din urmă permite reconstituirea raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia. Or, dubla finalitate despre care vorbește Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost respectată de către membrii Comitetului de Supraveghere prin emiterea Deciziei nr. 146/13.02.2024, aceasta nefiind transparentă, neputându-se verifica temeinicia acesteia din moment ce nu sunt expuse motivele de fapt, respectiv nu sunt prezentate și analizate consecințele produse prin săvârșirea faptei și gravitatea faptei, apte să permită reconstituirea raționamentului efectuat de autoritate. Deopotrivă, mai susține recurenta că Decizia nr. 146/13.02.2024 cuprinde informații eronate, în motivarea acesteia reținându-se că cele trei mijloace de joc în discuție au fost relocate în locația din București, Calea x, Sector 2 din locația din București, Piața Alba Iulia nr. 3, bl. 12. însă, societatea nu deține un punct de lucru la adresa menționată din Piața Alba Iulia, aspect ce denotă superficialitatea cu care a fost analizată situația subscrisei și, ulterior, emis actul de sancționare. Și în ceea ce privește Decizia nr. 306/13.03.2024, consideră recurenta - reclamantă că răspunsul oferit de intimatul ONJN la plângerea prealabilă formulată nu conține decât mențiunea că autoritatea a decis respingerea acesteia, ca neîntemeiată, fără a i se oferi nici măcar un argument de fapt sau de drept care a stat la baza luării unei astfel de decizii de către membrii Comitetului de Supraveghere și fără a se analiza argumentele invocate de companie prin plângerea prealabilă. Or, în aceste condiții Decizia nr. 306/13.03.2024 încalcă obligația imperativă statuată în sarcina oricărei autorități sau instituții publice de a își motiva în fapt și în drept deciziile. Într-o altă critică recurenta mai susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și și aplicarea greșită a prevederilor art. 150 alin. (1) lit. n) din Normele metodologice și a dispozițiilor art. 39 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al ONJN, aprobat prin Ordinul Președintelui ONJN nr. 155/2015. Astfel, arată că, în cuprinsul sentinței recurate prima instanță a reținut că Decizia nr. 146/13.02.2024 respectă condiția temeiniciei, obligația prevăzută de prevederile art. 150 alin. (1) lit. n) din Normele Metodologice fiind aplicabilă și situație de fapt reținute de către inspectorii ONJN. Însă, arată recurenta că, după cum se poate observa, textul de lege citat anterior are un domeniu de reglementare bine definit și impune organizatorilor de jocuri de noroc, după caz ["în funcție de specificul activității), obligația de a transmite o informare cu privire la mutarea mijloacelor de joc către serviciile teritoriale ale ONJN. Obligația de notificare a serviciilor teritoriale vine în completarea obligație de informarea prealabilă mutării mijloacelor de joc dintr-o locație în altă locație, obligație prevăzută la art. 9 alin. (6) din Normele Metodologice (aplicabilă tuturor organizatorilor și care trebuie îndeplinită în raport cu ONJN, iar nu cu sediile teritoriale) potrivit cărora: "(6) Pentru mutarea mijloacelor de joc, organizatorii de jocuri de noroc vor notifica ONJN cu cel puțin 5 zile înaintea mutării. Notificarea va cuprinde informațiile prevăzute în anexa nr. 4 și va fi însoțită, după caz, de dovada înregistrării spațiului în care urmează a se desfășura activitatea ca punct de lucru al organizatorului la oficiul registrului comerțului." Potrivit Anexei nr. 4 la Normele Metodologice, notificarea trebuie să cuprindă informații cu privire la seriile și producătorul mijloacelor de joc, locul în care acestea se află înainte de mutare și adresa locației în care se vor afla după mutare, precum și dovada că punctul de lucru în care se dorește a se realiza mutarea este înregistrat la Registrul Comerțului competent. De asemenea, potrivit procedurii impuse de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, notificarea în cauză se depune doar în format fizic la registratura autorității. Or, recurenta arată că a respectat prevederile art. 9 alin. (6) din Normele Metodologice, dovadă în acest sens făcând Informarea privind relocarea (mutarea) mijloacelor de joc nr. 291/08.08.2023, înregistrată la ONJN sub nr. x/08.08.2023, prin care am notificat, cu 5 zile în avans, că: • Mijlocul de joc având seria x a fost relocat din locația situată în Șos. x Nr. 94, în incinta B., Spațiile Comerciale 17-20, București, în locația aflată pe Calea x, Nr. 274, București; • Mijlocul de ioc având seria x a fost relocat din locația situată în Sos. x, Nr. 254, București în locația aflată pe Calea x, Nr. 274, București; • Mijlocul de ioc având seria x a fost relocat din locația situată pe Bd. x, Nr. 59 A. Bl. 10, București în locația aflată Calea x, Nr. 274, București. Însă, în ceea ce privește obligația de notificare prevăzută de art. 150 alin. (11) lit. n) din Normele Metodologice, respectiv cea de informare a sediului teritorial al ONJN despre mutarea mijloacelor de joc, susține recurenta că această obligație nu-i incumbă, deoarece se aplică exclusiv situațiilor în care operațiunea de mutare a mijloacelor de joc se realizează în locații situate în județele arondate serviciilor teritoriale. Potrivit art. 2 alin. (2) din Hotărârea nr. 298/2013 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc: "Prin ordin ol președintelui Oficiului se pot organiza servicii, birouri și compartimente." Astfel, potrivit dispozițiile art. 39 din Regulamentul de Organizare și Funcționare, aprobat prin Ordinul Președintelui ONJN nr. 155/2015: "Serviciile Teritoriale sunt organizate pe regiuni, fără personalitate juridică, în subordinea Direcției Generale de Supraveghere și Control și își desfășoară activitatea după cum urmează: 1. Serviciul Teritorial Centru -Sibiu, cu sediul principal in Sibiu, sediul secundar în Brașov; 2. Serviciul Teritorial Nord-Est - Suceava, cu sediul principal la Suceava, sediul secundar la lași; 3. Serviciul Teritorial Nord-Vest - Bistrița-Năsăud, cu sediul principal în Bistrița, sediul secundar în Cluj-Nopoca;

Serviciul Teritorial Vest - Timiș, cu sediul principal în Timișoara, sediul secundar în Arad;

Serviciul Teritorial Sud-Est - Constanța, cu sediul principal în Constanța, sediul secundar în Galați;

Serviciul Teritorial Sud-Vest- Vâlcea, cu sediul principal la Râmnicu-Vâlcea, sediul secundar în Craiova;

Serviciul Teritorial Sud - Dâmbovița, cu sediul principal în Târgoviște, sediul secundar în Pitești." Totodată, din analiza structurii organizatorice a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc publicată pe website-ul autorității, reiese faptul că Serviciile Teritoriale sunt organizate pe regiuni și au o competență teritorială limitată, după cum urmează: • Serviciului Teritorial Centru Sibiu -îi sunt arondate județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu; • Serviciului Teritorial Nord-Est Suceava - îi sunt arondate județele Bacău, Botoșani, lași. Neamț, Suceava, Vaslui; • Serviciului Teritorial Nord-Vest Bistrița Năsăud - îi sunt arondate județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare; • Serviciului Teritorial Sud Dâmbovița - îi sunt arondate județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova și Teleorman, fără a include în această lista și mun. București sau jud. Ilfov; • Serviciului Teritorial Sud-Est Constanța -îi sunt arondate județele Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Tulcea, Vrancea; • Serviciului Teritorial Sud-Vest Dolj -îi sunt arondate județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea; • Serviciului Teritorial Vest Timiș -îi sunt arondate județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș. Mai susține recurenta că Oficiul National pentru Jocuri de Noroc admite chiar prin propriul Regulament de Organizare si Funcționare că Mun. București și Jud. Ilfov nu sunt arondate niciunui serviciu teritorial. Așadar, arată recurenta că obligația de notificare a serviciului teritorial în temeiul art. 150 alin. (1) lit. n) din Normele metodologice revine doar operatorilor care mută mijloace de joc în teritorii care nu intră în aria de competență a structurii centrale a ONJN (București, Ilfov), ci a structurilor teritoriale ale autorității. Având în vedere că structura centrală a ONJN are cunoștință despre relocarea mijloacelor de joc ca urmare a notificării transmise în avans, susține recurenta că este de la sine înțeles că o notificare ulterioară mutării tot către sediul central al ONJNN nu este justificată si nu prezintă rațiuni de ordin practic. Obligația constând în notificarea serviciului teritorial al ONJN în temeiul prevederilor art. 150 alin. (1) lit. n) din Normele Metodologice era în fapt imposibil de îndeplinit, având în vedere că în Mun. București nu își desfășoară activitatea niciun serviciu teritorial al ONJN, neexistând un serviciu de registratură care să primească și să înregistreze astfel de notificări, aspect necontestat de intimat prin întâmpinare. În pofida mențiunii exprese din textul legal cu privire la obligația de notificare doar a sediilor teritoriale ale ONJN și a faptului că, potrivit Ordinului Președintelui ONJN nr. 155/2015, Mun. București și Jud. Ilfov nu sunt arondate niciunui sediu teritorial, Instanța de fond a reținut că prevederile art. 150 alin. (1} lit. n) din Normele Metodologice sunt aplicabile situației de fapt deoarece pe pagina de internet administrată de ONJN este menționat în cadrul unui tabel că Sediul Central București -Ilfov reprezintă sediu teritorial al ONJN. Însă, recurenta susține că, la nivelul instituției nu există înființat un serviciu/o structură intitulat/ă Sediu Central București - Ilfov, acest "serviciu teritorial" fiind invenția intimatului ONJN, astfel că, aceasta apreciază că informațiile prezentate pe paginile de internet administrate de instituțiile publice nu pot fi considerate izvor de drept si nu pot institui reguli generatoare de obligații suplimentare în sarcina operatorilor economici față de cele reglementate prin actele normative în vigoare. Astfel, recurenta solicită a se constata că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 150 alin. (1) lit. n) din Normele Metodologice, motiv pentru care solicită a se dispune admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate, iar în rejudecarea cauzei să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. 4. Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală. 5. Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) Cod procedură civilă, prin Rezoluția Președintelui Completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului, din data de 20.01.2025, s-a fixat primul termen pentru soluționarea cererii de recurs la data de 20.05.2025, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea ambelor părți, de judecare a cauzei în lipsă, în baza art. 394 C. proc. civ. declară dezbaterile închise și reține dosarul în pronunțare asupra recursului ce face obiectul judecății. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare. Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc anularea anularea Deciziei nr. 146 din data de 13.02.2024, emisă de către Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN, privind suspendarea pentru o perioadă de o lună a autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tip slot-machine clasa A cu seriile 163312, 163313 și 172639, exploatate la punctul de lucru din București, Calea x, dar și anularea Deciziei nr. 306 din data de 13.03.2024, emisă de către Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă formulată de către reclamanta împotriva Deciziei nr. 146 din data de 13.02.2024; Prin sentința recurată s-a respins cererea reclamantei, ca nefondată, instanța de primă jurisdicție reținând legalitatea actelor administrative emise de pârât. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar care constată că sunt nefondate criticile recurentei, ce susține că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material. Astfel, se constată că, prin cererea de recurs ce face obiectul prezentei judecăți, recurenta - reclamantă a criticat sentința prin care s-a soluționat fondul litigiului, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Constată Înalta Curte că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cadrul acestui motiv de recurs recurenta a susținut într-o primă critică aplicarea greșită a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din Normele Metodologice și a prevederilor ce instituie obligația de motivare în fapt și în drept a actelor administrative. Astfel, recurenta arată că dispozițiile art. 151 alin. (3) din Normele Metodologice impuneau în sarcina intimatului - pârât o obligație suplimentară, respectiv, obligația de a analiza mai întâi dacă fapta societății a produs consecințe și dacă aceste consecințe erau de o asemenea gravitate încât să ducă la aplicarea sancțiunii suspendării celor trei autorizații de exploatare a jocurilor de noroc sip slot-machine. Recurenta apreciază că autoritatea pârâtă avea îndatorirea de a prezenta și analiza în cadrul Deciziei nr. 146/13.02.2024 consecințele produse care au dus la dispunerea măsurii suspendării autorizațiilor de exploatare deținute de societate. Înalta Curte constată că aceste critici formulate de recurenta - reclamantă sunt fără suport legal. Astfel, se reține că prin Decizia nr. 146/13.02.2024 emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, s-a dispus suspendarea unui număr de 3 autorizații de exploatare a jocurilor de noroc tip slot-machine clasa A pentru mijloacele de joc cu seriile 163312, 163313 și 172639 emise în favoarea A. S.R.L., mijloace de joc exploatate în punctul de lucru situat în București, Calea x, pe o perioadă de 1 lună de la data comunicării deciziei. În motivarea deciziei s-a reținut că operatorul a încălcat obligația prevăzută la art. 150 alin. (1) lit. n) din Anexa 1 la H.G. nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de punere în aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, ce prevăd că organizatorii de jocuri de noroc au, în funcție de specificul activității de jocuri de noroc desfășurate, următoarele obligații: lit. n) "să informeze, prin adresă, sediul teritorial ONJN în a cărui arie teritorială de află situată locația și în care urmează să mute mijloacele de joc, în termen de 5 zile lucrătoare de la data începerii activității ". Or, raportat la dispozițiile art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016, potrivit cărora: "Comitetul de Supraveghere poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura suspendării autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locație ori pentru locația/locațiile specializată (e), precum și pentru domeniile/platformele operatorilor, în funcție de gravitatea faptelor constatate și a consecințelor ce decurg din acestea, pentru una dintre faptele prevăzute la alin. (1).", Înalta Curte constată că legiuitorul a dat posibilitatea Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN de a dispune, în funcție de consecințe produse, asupra suspendării autorizației de exploare până la 6 luni. Așadar, potrivit dispozițiilor art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 Comitetul de supraveghere din cadru ONJN are competența de a stabili dacă se impune și suspendarea autorizației pe o perioadă cuprinsă între 1 și 6 luni, ca măsură administrativă. Prin raportare la dispozițiile art. 10 - Anexa nr. 2 din H.G. nr. 298/2013 și la dispozițiile Legii nr. 554/2004 și Înalta Curte reține că decizia atacată respectă cerințele impuse de legea contenciosului administrativ privind competența emitentului, cuprinzând atât temeiul de fapt, cât și temeiul de drept. Este foarte important de subliniat că măsura adoptată de Comitetul de Supraveghere este una administrativă, separată de sancțiunea contravențională. Astfel, este evident că măsura prevăzută la art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016 face parte din regimul aplicabil celor care se fac vinovați de săvârșirea contravenției pentru care această măsură a fost instituită de lege și reflectă gradul de pericol social atribuit de legiuitor faptei în sine. Scopul acestei sancțiuni este acela de a preîntâmpina săvârșirea altor fapte interzise de lege, completându-se în acest mod sancțiunea principală și, de asemenea, are ca scop prevenirea săvârșirii altor fapte de aceeași natură. Deci, indiferent de sancțiunea principală aplicată prin procesul-verbal de contravenție, indiferent de alte împrejurări ulterioare, Comitetul de Supraveghere poate dispune și aplicarea sancțiunii prevăzute ca atare la art. 151 alin. (3) din H.G. nr. 111/2016. Nu există nici o altă normă legală care să impună în sarcina autorității obligația suplimentară de a "analiza " a priori", dacă fapta societății a produs consecințe și dacă aceste consecințe erau de o asemenea gravitate încât să ducă la aplicarea sancțiunii", în mod explicit, motiv pentru care această critică a recurentei nu poate fi reținută, fiind fără suport legal. Recurenta, în calitatea sa de organizator de jocuri de noroc avea pe toata durata autorizării punctului de lucru obligația să verifice condițiile de organizare și exploatare a jocurilor de noroc asumate la momentul autorizării, astfel că aceasta cunoștea sau trebuia să cunoască prevederile legale în domeniul jocurilor de noroc, deci, și pe cele ale art. 150 alin. (1) lit. n) din Anexa la H.G. nr. 111/2016, astfel că aceasta și-a asumat consecințele prin neîndeplinirea obligațiilor imperativ impuse de legiuitor. În acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că cele două decizii atacate sunt motivate atât în fapt cât și în drept, instanța putând verifica motivul ce a determinat aplicarea măsurii, respectiv respingerea plângerii formulate de societate, neputându-se reține încălcarea principiilor privind legalitatea și transparența actului administrativ. Față de aceste considente, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile recurentei - reclamante privind aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 151 alin. (3) din Normele Metodologice, având în vedere că legea acordă intimatului dreptul de a dispune și măsura administrativă de suspendare a autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc pentru o perioadă de până la 6 luni, stabilirea în concret a duratei măsurii întrând în marja de apreciere a autorității, care poate fi cenzurată de organele judiciare doar în cazul incidenței excesului de putere în sensul art. 2 lit. n) Legea 554/2004. Așadar, legiuitorul a lăsat la aprecierea organului competent ca, odată cu constatarea faptei contravenționale, să decidă dacă aplică și măsura suspendării autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc și să hotărască asupra duratei acesteia. Astfel, Înalta Curtea apreciază că nu se poate reține că autoritatea pârâtă ar fi acționat cu exces de putere, în condițiile în care a aplicat măsura suspendării doar pentru 1 lună, fiind astfel evident că, la stabilirea duratei măsurii suspendării autorizațiilor de exploatare, aceasta a avut în vedere gradul redus de pericol social al faptei, aceasta fiind motivul pentru care a ales să îi aplice măsura suspendării autorizațiilor de exploatare pentru o perioadă de 1 lună, în condițiile în care limita maximă stabilită de legiuitor pentru această măsură este de 6 luni. Înalta Curte nu poate avea în vedere nici cea de-a doua critică a recurentei - reclamante, ce vizează încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 150 alin. (1) lit. n) din Normele metodologice și a dispozițiilor art. 39 din Regulamentul de organizare și funcționare al ONJN, aprobat prin Ordinul președintelui ONJN nr. 155/2015. Astfel, Înalta Curte constată că, potrivit art. 150 alin. (1) lit. n) din Normele Metodologice, "1. Organizatorii de jocuri de noroc au, în funcție de specificul activității de jocuri de noroc desfășurate, următoarele obligații: n) să informeze, prin adresă, la sediul ONJN în a cărui arie teritorială se află situată locația și în care urmează să mute mijloacele de joc, în termen de 5 zile de la data începerii activității". Având în vedere aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că Informarea invocată de recurenta - reclamantă și înregistrată la ONJN sub nr. x/08.08.2023 reprezintă îndeplinirea unei alte cerințe legale, respectiv cea prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (6) din același act normativ, care stipulează că " pentru mutarea mijloacelor de joc, organizatorii de jocuri de noroc vor notifica ONJN cu cel puțin 5 zile înaintea mutării.". Or, recurenta - reclamantă a fost sancționată pentru nerespectarea altei obligații, respectiv a obligației prevăzute de art. 150 alin. (1) lit. n) din Anexa 1 H.G. nr. 111/2016. Examinând cele două texte de lege anterior menționate Înalta Curte constată că acestea instituie obligații diferite, care trebuie îndeplinite în mod cumulativ de organizatorii de jocuri de noroc, indiferent de serviciul teritorial căruia îi este arondat județul unde se află punctele de lucru între care are loc operațiunea de mutare. Cele două obligații sunt, fără îndoială distincte, aspect care rezultă inclusiv din regimul sancționator, care le menționează individual. Astfel, art. 9 alin. (6) instituie o obligație de notificare a ONJN la sediul său central, obligație care trebuie îndeplinită cu cel puțin 5 zile înaintea mutării, iar art. 150 alin. (1) lit. n) stabilește o obligație de notificare a sediului teritorial în a cărui arie teritorială se află situată locația unde urmează să fie mutate mijloacele de joc, obligație care urmează a fi îndeplinită ulterior mutării, în termen de 5 zile. Așadar, cele două obligații de notificare se deosebesc prin conținutul acestora (intenția de mutare, respectiv mutarea efectivă), prin destinatarii notificărilor (sediul central al ONJN, respectiv sediile teritoriale) și prin termenul în care trebuie îndeplinite obligațiile (5 zile înaintea mutării, respectiv 5 zile ulterior mutării). Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, și Înalta Curte constată că dispozițiile art. 9 alin. (6) și art. 150 alin. (1) lit. n) din H.G. nr. 111/2016 au în vedere obligații diferite cu privire la notificare, în ceea ce privește intenția de mutare (art. 9 alin. (6) din H.G. nr. 111/2016) și în ceea ce privește mutarea efectivă (art. 150 alin. (1) lit. n) din H.G. nr. 111/2016), aceasta din urmă fiind legată de termenul de 5 zile care începe să curgă de la "data începerii activității". Astfel, raportat la conținutul Informării nr. 291/08.08.2023, reclamanta a îndeplinit numai una dintre cele două obligații de notificare, aceasta îndeplinind doar obligația de a informa autoritatea cu privire la intenția de mutare a mijloacelor de joc, (prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (6) nu și obligația de a informa autoritatea cu privire la instalarea efectivă prin punerea în funcțiune la locul de exploatare indicat (prevăzută de art. 150 alin. (1) lit. n), motiv pentru care Înalta Curte constată că măsura administrativă ce a fost aplicată prin Decizia nr. 146/13.02.2024 a fost legală și temeinică. În acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei conform căreia obligația de notificare prevăzută de art. 150 alin. (1) lit. n) din Normele Metodologice nu îi incumbă acesteia, întrucât în Mun. București nu își desfășoară activitatea niciun serviciu teritorial al ONJN, pe considerentul că pe site-ul ONJN, subsecțiunea https:/onjn.gov.ro/structura-oraanizatorica/control/. se indică faptul că serviciul teritorial este la Sediul Central București Ilfov având arondate mun. București și jud. Ilfov, fiind, așadar, neîntemeiat argumentul recurentei cu privire la imposibilitatea obiectivă de îndeplinire a obligației prevăzute de art. 150 alin. (1) lit. n) din H.G. nr. 111/2016. Împrejurarea că în speță relocarea mijloacelor de joc urma să se realizeze în cadrul aceleiași unități administrativ teritoriale, respectiv în cadrul Municipiului București, nu exonerează recurenta de obligația prevăzută de art. 150 alin. (1) lit. n). Mai precis, îndeplinirea obligației prevăzute de art. 9 alin. (6) din H.G. nr. 111/2016 nu scutește operatorul economic de obligația subsecventă, nici în situația în care aceasta ar trebui îndeplinită față de aceeași autoritate, respectiv ONJN - sediul central. Obligația prevăzută de art. 150 alin. (1) lit. n) trebuia îndeplinită față de sediul central al intimatului, astfel cum rezultă din chiar relațiile expuse pe site-ul instituției ONJN. Simplul fapt că municipiul București și județul Ilfov sunt arondate Sediului Central al ONJN, și nu unui serviciu teritorial, nu poate duce la concluzia că organizatorii de jocuri de noroc care mută efectiv mijloacele de joc între două locații aflate în București sau jud. Ilfov și care și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 9 alin. (6) sunt scutiți de obligația subsecventă, prevăzută de art. 150 alin. (1) lit. n), în această situație organizatorii de jocuri de noroc fiind obligați să transmită ONJN două notificări, în conformitate cu cele două texte de lege. O interpretare contrară, în sensul că organizatorii de jocuri de noroc respectivi ar fi scutiți de obligația prevăzută de art. 150 alin. (1) lit. n), nu apare, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, ca fiind conformă intenției legiuitorului. Cele două texte nu fac nicio distincție în ceea ce privește destinatarii lor, și dat fiind conținutul diferit al notificării (intenția de a muta, în prima situație, respectiv mutarea efectivă a mijloacelor de joc, în cea de-a doua situație), singura concluzie care se impune este în sensul că și organizatorii de jocuri de noroc din mun. București și jud. Ilfov, care mută mijloace de joc între locații aflate în circumscripția celor două unități administrativ-teritoriale, sunt ținuți să-și îndeplinească ambele obligații stabilite de Normele metodologice în sarcina lor. Reținând, așadar, că informarea invocată de reclamantă nu se circumscrie obligației prevăzute de art. 150 alin. (1) lit. n) din H.G. nr. 111/2016, instanța constată că, în mod corect s-a reținut încălcarea acestor prevederi Astfel, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor H.G. nr. 111/2016, raportat la art. 2 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, criticile recurentei - reclamante nefiind apte să conducă la reformarea acestei soluții. III. Temeiul legal și soluția adoptată în recurs. Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.