Decizia nr. 2667/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 150/2024 a Curții de Apel Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2024 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu -Direcția Generală de Administrație Fiscală - Direcția Inspecție Fiscală, a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. x/03.10.2024 privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prin care i s-a impus plata sumei de 5.929.976 RON, până la pronunțarea instanței de fond asupra anulării actului sus evocat, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 150/2024 din 19 noiembrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu -Direcția Generală de Administrație Fiscală - Direcția Inspecție Fiscală, având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/03.10.2024 privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 150/2024 din 19 noiembrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În susținerea recursului arată recurenta în esență că, contrar celor reținute de prima instanță de judecată, în cauză s-a făcut dovada indubitabilă a faptului că asupra actului administrativ atacat planează o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea acestuia. Judecătorul fondului a greșit când a considerat că necomunicarea adresei emise de un terț care stă, în mod esențial la baza actului administrativ atacat, nu poate constitui un motiv care să pună la îndoială legalitatea actului atacat.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat pe cale de excepție nulitatea recursului, solicitând astfel anularea acestuia, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea în tot a sentinței recurate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) Cod procedură civilă, cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 28.02.2025, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 20.05.2025, în ședință publică, cu citarea părților, când, după soluționarea excepției nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele menționate în practicaua acestei hotărâri, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția lipsei de interes a recurentei - reclamante în susținerea recursului și, luând act de concluziile intimatei-pârâte pe acest aspect, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut dosarul în pronunțare asupra acestei excepții, soluția dată acesteia putând face inutilă cercetarea pe fond a recursului. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 14 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, subzistă condiția interesului în promovarea prezentei căi de atac, reținând următoarele: Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. x/03.10.2024 privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prin care i s-a impus plata sumei de 5.929.976 RON, până la pronunțarea instanței de fond asupra anulării actului. Prin sentința recurată, cererea de suspendare a fost respinsă, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu privire la care a apreciat că sunt incidente în cauză, întrucât, în opinia sa, prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la îndeplinirea condițiilor privind existența unui caz justificat și a pagubei iminente. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554 a contenciosului administrativ: "(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile prevederilor art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoștință a conținutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare și dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluționat, instanța învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare și va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes. Dacă suspendarea s-a dispus, aceasta încetează de drept și fără nicio formalitate." Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că demersul judiciar al reclamantei privind suspendarea executării actului administrativ este lipsit de interes în cazul în care aceasta nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare și dacă cererea de suspendare nu a fost soluționată. În lumina acestor considerente și prin raportare la dispozițiile legale antereferite, Înalta Curte constată că prezenta acțiune a fost formulată la data de 25.10.2024, iar termenul limită pentru formularea acțiunii în anularea Deciziei de impunere nr. x/03.10.2023 a fost 27.12.2024. Cu toate acestea, se reține că nici în prezent recurenta - reclamantă nu a depus dovada formulării unei astfel de cereri, deși a fost citată pentru termenul de față, atât prin poștă, cât și la adresa de e-mail indicată în cererea de recurs, x@x.com, cu mențiunea de a face dovada promovării acțiunii în anularea Deciziei de impunere nr. x/03.10.2024 și de a indica stadiul acesteia, citația conținând această mențiune fiind vizualizată la data de 23.04.2025, conform Raportului atașat la dosar, dar și depusă la cutia poștală a cabinetului de avocatură la data de 07.05.2025, conform Procesului-verbal de înmânare atașat la dosar, fără ca partea să dea curs solicitării instanței. În aceste condiții, Înalta Curte reține că reclamanta nu a introdus pe rolul instanței de judecată acțiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o în termenul de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare, astfel că, raportat la dispozițiile art. 14 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, recurenta - reclamantă nu mai justifică nici un interes în susținerea acestui recurs, în condițiile în care "suspendarea încetează de drept și fără nici o formalitate". Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". Prin urmare, una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac. În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia. Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual iar acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu soluționarea unei cereri - acțiune sau cale de atac. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac, și care trebuie să subziste pe tot parcursul derulării cauzei. În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes în susținerea recursului de față, care urmărește reformarea soluției defavorabile acesteia în cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme aceasta nu a introdus acțiunea în anularea actului în termenul legal de 60 de zile, termen ce s-a împlinit încă din 27 decembrie 2024, o eventuală soluție de admitere a recursului fiind lipsită de eficacitate juridică, atât timp cât finalitatea juridică a exercitării căii de atac era suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea instanței de fond, însă, nefiind introdusă acțiunea în anularea actului în termenul anterior menționat, "suspendarea încetează de drept și fără nici o formalitate". Prin urmare, în ceea ce privește prezenta cerere de recurs, recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes, respectiv un folos practic, material la care să fie îndrituită a spera în eventualitatea admiterii cererii sale de recurs. Așa fiind, având în vedere că activitatea juridică nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes care să îndeplinească condițiile legale astfel cum au fost analizate anterior, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost reținute anterior, reținând ca fiind întemeiată excepția invocată din oficiu, urmează să respingă, ca lipsită de interes, prezenta cale de atac exercitată de recurenta-reclamantă. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția lipsei de interes, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., ca lipsit de interes, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.