ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5855/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.06.2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/05.05.2022 privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prin care i-a fost impusă la plată suma de 13.158.061 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 90 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/05.05.2022 emise de pârâta AFM, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței nr. 90 din 29 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a deciziei de impunere, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta -pârâtă a susținut că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură care atrag sancțiunea nulității. (art. 488 pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.).

Instanța de fond a preluat, pur și simplu, întocmai susținerile reclamantei, fără a examina în mod efectiv argumentele invocate prin acțiune.

Astfel, hotărârea instanței de fond nu se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma tuturor susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a opinat recurenta-pârâtă că sentința este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, din perspectiva reținerii îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată, care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente din care să rezulte existența cumulativă a celor două condiții. Însă, în cauză, intimata-reclamantă nu a probat motive temeinice și nici paguba iminentă în patrimoniul său.

Referitor la cazul bine justificat, a arătat recurenta că nu orice dubiu în privința legalității actului are semnificația unui "caz bine justificat", ci doar îndoielile serioase, care apar cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

Determinarea existenței cazului bine justificat nu presupune analiza în fond a legalității actului administrativ, ci doar o analiză sumară a acestuia, prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate de către reclamant, analiză care nu trebuie să conducă la prejudecarea fondului.

A făcut recurenta trimitere, sub acest aspect, la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că în mod greșit instanța a considerat întemeiate motivele invocate de societatea A. S.R.L..

Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, a arătat recurenta că instanța de fond s-a raportat doar la cuantumul sumei, fără a proceda la verificările necesare pentru a stabili dacă executarea deciziei de impunere ar conduce doar la o diminuare ilicită a patrimoniului sau, într-adevăr, ar aduce atingere gravă și imediată societății, situației acesteia sau intereselor pe care înțelege să le apere.

Mai mult, intimata-reclamantă nu a dovedit, sub aspectul prejudiciului, intrarea în incapacitate de plată, nedepunând la dosar niciun act doveditor din care să reiasă că plata obligației stabilită prin actul atacat i-ar produce o pagubă sau ar afecta bunul mers al activității sale.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Examinând legalitatea sentinței recurate, în raport cu motivele de casare invocate, ținând seama de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a-l admite, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sancționează situațiile în care, prin hotărârea pronunțată, instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

Recurenta- pârâtă a indicat acest motiv de recurs fără a-l dezvolta într-o manieră care să permită identificarea neregularităților ce ar putea fi subsumate prevederilor 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu toate că, sub imperiul motivului de casare menționat, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile sau apărările părților.

Considerentele sentinței atacate conțin argumentele pentru care instanța de fond a socotit îndeplinite cerințele cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, expuse într-o manieră clară și logică, pe baza analizei aparenței dreptului, în limitele procedurii sumare a suspendării de executare, astfel că motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este fondat.

Înalta Curte constată însă întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând că sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale care definesc condițiile ce trebuie îndeplinite pentru suspendarea actului administrativ.

Actul administrativ a cărui suspendare de executare a solicitat-o reclamanta, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, este decizia de impunere nr. x/05.05.2022 emisă de Administrația Fondului pentru Mediu, privind aplicarea penalității prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prin care i-a fost impusă la plată suma de 13.158.061 RON.

Luând în considerare înscrisurile depuse în recurs, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând fără temei îndeplinirea, în speță, a condiției cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege.

Conform acestei norme juridice, există un caz bine justificat dacă din datele speței pot fi identificate anumite împrejurări de fapt sau de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, împrejurări care pot fi lesne decelate la nivelul aparenței dreptului, fără a se prejudeca fondul cauzei.

Cu referire concretă la argumentele invocate de reclamantă și la criticile formulate de recurenta-pârâtă împotriva sentinței adoptate de judecătorul fondului, fără a păși la efectuarea unei analize care ar depăși limitele sumare ale procedurii suspendării executării actului administrativ, Înalta Curte reține, referitor la motivarea actului administrativ contestat, că autoritatea publică emitentă a menționat la pct. II.1 și II.2 din decizie că reclamanta a fost sancționată pentru nerestituirea unui număr de 23.995 certificate aferente emisiilor de CO2 generate în perioada 01.01.2021-31.12.2021, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. ș) din O.U.G. nr. 196/2005), iar sub aspectul motivării în fapt, se face trimitere la datele puse la dispoziție de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor prin adresa nr. x/03.05.2022, prin care i se comunică recurentei-pârâte situația operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon, generate în anul 2021.

În cuprinsul adresei nr. x/03.05.2022, înscris depus în fața instanței de recurs, sunt detaliate motivele în fapt și în drept ce impun emiterea unei decizii privind stabilirea penalităților în sarcina intimatei-reclamante. Împrejurarea că aceste motive de fapt nu au fost redate și în conținutul deciziei de impunere nu este de natură să conducă la concluzia că nu este îndeplinită cerința motivării actului administrativ, o asemenea cerință fiind respectată și în cazul în care actul administrativ este însoțit de un act premergător în care sunt dezvoltate motivele ce au stat la baza emiterii lui, cum este cazul în speță.

Înalta Curte constată, prin urmare, că actul administrativ contestat cuprinde elemente necesare și suficiente pentru a permite destinatarului exercitarea neîngrădită a dreptului de a-l contesta., iar necomunicarea adresei nr. x/03.05.2022 nu a produs nicio vătămare reclamantei, în condițiile în care, prin contestația administrativă prealabilă aceasta a detaliat motivele de nelegalitate și netemeinicie care impun, în opinia sa, revocarea actului, făcând dovada deplină a cunoașterii motivelor de fapt și de drept ce au condus la emiterea acestuia.

De aceea, cel puțin la nivelul aparenței dreptului, contrar concluziei judecătorului primei instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate fundamentat pe ideea nemotivării actului administrativ contestat.

În ceea ce privește cercetarea celorlalte aspecte de nelegalitate legate de scadența termenului pentru restituirea certificatelor, respectiv depășirea termenului pentru atribuirea noilor certificate (respectiv sfârșitul lunii februarie 2021), instanța de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanțe în sensul că nu ar putea constitui temei al identificării, în speță, a unui caz bine justificat, pentru că verificarea lor ar necesita un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ.

În consecință, instanța de control judiciar reține, spre deosebire de concluzia la care a ajuns curtea de apel, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de norma juridică la care s-a făcut referire mai sus, lipsa unui caz bine justificat făcând inutilă cercetarea motivelor privind existența pagubei iminente.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 90 din 29 iunie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2022.