Decizia nr. 2637/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 134/2024 a Curții de Apel Oradea

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 februarie 2024, pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanții A. și B. au solicitat anularea Deciziei nr. 4079/04.12.2023 privind soluționarea contestației și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor sa soluționeze pe fond contestația împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.02.2021.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 134 din 27 iunie 2024 Curtea de Apel Oradea - secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., invocată din oficiu. A respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. A admis excepția inadmisibilității cererii de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze fondul contestației administrative, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă această cerere formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, având ca obiect anularea Deciziei nr. 4079/04.12.2023 emisă de pârât. A respins acțiunea formulată reclamantul B. în contradictoriu cu pârâtul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recursul exercitat în cauză Recurentul-reclamant B. a formulat recurs împotriva sentinței nr. 134 din 27 iunie 2024 a Curții de Apel Oradea - secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că sentința recurată este rezultatul greșitei aplicări a normelor de drept material în cauză. Astfel, recurentul B. a susținut că prin Decizia nr. 4079/04.12.2023, contestația formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.02.2021 a fost respinsă ca tardivă în mod eronat, iar instanța de fond a confirmat nelegal această abordare a organului fiscal. A arătat că pârâta a apreciat greșit că procedura de comunicare a actului administrativ fiscal a fost îndeplinită și că la data de 09.09.2021 ar fi început să curgă termenul de contestare. În fapt, decizia de angajare a răspunderii solidare nu a fost niciodată comunicată la domiciliul său din Austria, 8062 C., Albersdorferstrasse 30, astfel că nu se putea recurge la comunicarea prin anunțul colectiv din 25.08.2021. În consecință, decizia de soluționare a contestației este, în opinia sa, nelegală, soluția instanței de fond având același caracter nelegal. A mai susținut recurentul că soluția instanței de fond de admitere a excepției inadmisibilității cererii de obligare a Ministerului Finanțelor să soluționeze pe fond contestația este nelegală. A arătat că, dacă instanța ar fi admis capătul de cerere privind anularea deciziei de respingere ca tardivă a contestației, consecința firească ar fi fost soluționarea pe fond a contestației. Prin respingerea cererii de soluționare pe fond, instanța s-ar fi antepronunțat, iar soluția asupra acestui capăt de cerere ar fi trebuit dată ulterior soluției privind decizia de respingere ca tardivă, nu anterior acesteia.

Apărările formulate în cauză Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de B. împotriva sentinței civile nr. 134/27.06.2024 a Curții de Apel Oradea.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant B., în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și cu normele de drept material incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Recurentul a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, apreciind în mod eronat că Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/15.02.2021 i-ar fi fost comunicată în mod legal. S-a arătat că actul administrativ fiscal nu i-a fost comunicat efectiv la domiciliul din Austria, astfel încât termenul de 45 de zile prevăzut de art. 270 din Legea nr. 207/2015 pentru formularea contestației administrative nu putea începe să curgă, iar respingerea contestației ca tardivă ar fi nelegală. Analiza Înaltei Curți asupra comunicării actului administrativ fiscal Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt relevantă, pe baza probelor administrate, reținând că: decizia de angajare a răspunderii solidare a fost transmisă recurentului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la domiciliul fiscal declarat din Austria; corespondența a fost returnată cu mențiunea "unclaimed" (nerevendicat), întrucât recurentul nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea acesteia; comunicarea a fost încercată și la adresa din România, corespondența fiind de asemenea returnată; în urma eșuării comunicării prin aceste modalități, organul fiscal a procedat la comunicarea prin publicitate, în condițiile art. 47 alin. (4) și (5) din Legea nr. 207/2015. Reține Înalta Curte că art. 47 din Codul de procedură fiscală instituie o succesiune a modalităților de comunicare, comunicarea prin publicitate având caracter subsidiar, fiind permisă doar în situația în care comunicarea directă nu este posibilă din motive obiective. Or, neridicarea corespondenței de către destinatar, deși aceasta a fost transmisă la domiciliul fiscal declarat nu poate fi imputată organului fiscal și deschide, ope legis, calea comunicării prin publicitate. În mod corect a reținut instanța de fond că pasivitatea contribuabilului nu poate paraliza procedura administrativă fiscală, iar acesta nu se poate prevala de propria culpă pentru a susține inexistența comunicării actului. În aceste condiții, așa cum s-a arătat, organul fiscal era îndreptățit să recurgă la procedura comunicării prin publicitate, actul administrativ fiscal considerându-se comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului, conform art. 47 alin. (5) din Legea nr. 207/2015. Asupra curgerii termenului de contestare Raportat la data la care actul administrativ fiscal se consideră comunicat prin publicitate, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 270 din Legea nr. 207/2015, reținând că termenul de 45 de zile pentru formularea contestației administrative a început să curgă raportat la acest moment, al comunicării actului prin publicitate. Întrucât contestația administrativă a fost formulată de reclamantul-recurent la aproape doi ani de la împlinirea termenului de decădere instituit de lege, respingerea acesteia ca tardivă prin Decizia nr. 4079/04.12.2023 emisă de Ministerul Finanțelor este legală. Prin urmare, nu se poate reține existența unei greșite aplicări a normelor de drept material, astfel cum susține recurentul. Asupra cererii de obligare a organului fiscal la soluționarea pe fond a contestației administrative Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 281 din Legea nr. 207/2015, reținând inadmisibilitatea cererii prin care recurentul a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor la soluționarea pe fond a contestației administrative. Potrivit acestor dispoziții, procedura de soluționare a contestației administrative încetează la data sesizării instanței de contencios administrativ, iar în ipoteza în care instanța constată nelegalitatea deciziei de respingere a contestației fără cercetarea fondului, instanța însăși este cea care se pronunță asupra fondului raportului juridic fiscal, organul administrativ nemaifiind competent să reia procedura. În aceste condiții, cererea de obligare a pârâtului la soluționarea pe fond a contestației administrative apare ca fiind inadmisibilă, soluția instanței de fond fiind legală. Față de ansamblul considerentelor expuse, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, iar criticile formulate de recurent nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate. În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurentul-reclamant B. va fi respins ca nefondat.