Decizia nr. 2590/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 124 a Curții de Apel Pitești

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.06.2023 pe rolul Curții de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, C. S.A. și Prospecțiuni S.A., anularea H.G. nr. 419/20.06.2019 privind aprobarea Actului adițional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și C. - S.A. La data de 19 iulie 2023, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, arătând că în speță s-a solicitat anularea H.G.

nr. 419/2019, publicată în M.O. nr. 529/28.07.2019, al cărei beneficiar este ANRM. 1.2.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 124/F-CONT din 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile tardivității, inadmisibilității, lipsei calității procesuale active; A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prospecțiuni S.A., și, în consecință, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; A admis excepția lipsei de interes; A respins, ca lipsită de interes, cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu ceilalți pârâți, și anume Guvernul României și C. S.A., având ca obiect acțiune în anularea Hotărârii Guvernului nr. 419 din 20.06.2019 privind aprobarea Actului adițional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și C. S.A.; A admis, sub acest aspect, și cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea pârâtului Guvernul României de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale; A obligat reclamanții să plătească pârâtei C. suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc.

civ. 1.3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 124/F-CONT din 19 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs recurenți-reclamanți A. și B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la instanța de fond. 1.4. Decizia contestată Prin decizia nr. 4228 din 2 octombrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023 s-a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 124/F-CONT din 19 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a casat în parte sentința recurată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării pe fond a cererii de chemare în judecată. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței cu privire la soluționarea excepțiilor. 2. Contestația în anulare Pârâta C. S.A. a formulat contestație în anulare de către C. S.A., în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., împotriva Deciziei nr. 4228/02.10.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023. S-a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și, pe cale de consecință, rejudecarea și respingerea recursului declarat de intimați împotriva Hotărârii nr. 124/19.10.2023 a Curții de Apel Pitești, ca nefondat, cu menținerea hotărârii instanței de fond, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că litigiul are ca obiect anularea H.G. nr. 419/2019, act administrativ prin care s-a aprobat Actul adițional nr. x la Acordul de concesiune petrolieră aprobat prin H.G. nr. 287/2000, încheiat în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 238/2004. S-a susținut că instanța de fond a admis, în mod corect, excepția lipsei de interes a reclamanților, reținând că actul contestat nu conferă concesionarului drepturi asupra terenurilor proprietate privată și nu este susceptibil să producă vreo vătămare reclamanților, neputând genera un folos practic prin anulare. S-a invocat că, prin decizia contestată, instanța de recurs a admis recursul exclusiv în baza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., apreciind eronat că instanța de fond ar fi analizat excepția lipsei de interes doar în raport cu una dintre criticile reclamanților, respectiv cea privind pretinsa concesionare a terenurilor, fără a analiza critica referitoare la lipsa unor garanții pentru exercitarea dreptului de servitute legală de trecere. S-a susținut că această concluzie este rezultatul unei erori materiale, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., constând în neobservarea de către instanța de recurs a analizei complete efectuate de Curtea de Apel Pitești, care a examinat explicit și critica privind pretinsa lipsă a unor garanții în cuprinsul H.G. nr. 419/2019.

S-a arătat că instanța de fond a reținut, în mod expres, distincția dintre dreptul de a efectua operațiuni petroliere și dreptul de acces la terenurile proprietate privată, precum și faptul că modalitățile de dobândire a folosinței și accesului la terenuri sunt reglementate la nivel primar de Legea nr. 238/2004, iar nu prin hotărâre de guvern sau prin acordul de concesiune. S-a arătat că omisiunea instanței de recurs de a observa această analiză existentă în considerentele hotărârii recurate a influențat decisiv soluția pronunțată, conducând la aprecierea nelegală că soluționarea excepției lipsei de interes ar fi fost incompletă și ar fi determinat o vătămare a dreptului la un proces echitabil.

S-a susținut că eroarea materială invocată este una evidentă, de percepție asupra conținutului hotărârii instanței de fond, și că, în lipsa acesteia, soluția de admitere a recursului nu ar fi fost pronunțată. S-a invocat, în sprijinul admisibilității și temeiniciei contestației în anulare, atât doctrina de specialitate referitoare la noțiunea de eroare materială, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind necesitatea corectării erorilor judiciare, în condițiile respectării principiului securității juridice. S-a concluzionat că Decizia nr. 4228/02.10.2024 este nelegală, întrucât dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., iar singurul remediu procesual apt să înlăture această nelegalitate îl constituie admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea hotărârii instanței de fond. Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea Deciziei nr. 4228/02.10.2024, rejudecarea și respingerea recursului ca nefondat, menținerea Hotărârii nr. 124/19.10.2023 a Curții de Apel Pitești, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. 3. Apărările intimaților 3.1.

Intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (Agenția Națională pentru Resurse Minerale) a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea contestației în anulare formulate, apreciind că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, instanța analizând excepția lipsei de interes doar în raport de una dintre cele două critici formulate de intimați. 3.2. Intimații - reclamanți prin întâmpinarea depusă, calificată de instanța de recurs ca reprezentând note scrise, au solicitat respingerea contestației în anulare, argumentele invocate neîncadrându-se în cazul invocat. 4. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în contestația în anulare 4.1.

Examinând contestația în anulare și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu apărările intimatului precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în consecință, motivele formulate neîncadrându-se în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal. Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc.

civ. Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.: "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale"; Astfel cum s-a arătat, regimul juridic al contestației în anulare este acela al unei căi de atac extraordinare, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de normele procedurale ce o reglementează, iar modalitatea în care instanța de recurs a analizat, prin prisma cazului de casare invocat, inadmisibilitatea acțiunii constatate de prima instanță nu se încadrează în acest caz prevăzut de legiuitor.

Dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. reglementează motivul de contestație în anulare specială pentru situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greșeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Astfel, greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunțată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99]. Motivul invocat în fundamentarea "erorii materiale" este reprezentat de neobservarea de către instanța de recurs a întregii analize pe care Curtea de Apel Pitești a realizat-o asupra criticilor formulate de intimați, inclusiv a celei cu privire la necesitatea ca H.G.

nr. 419/2019 sa conțină obligația pentru titularul acordului petrolier de a notifica în scris proprietarii terenurilor cu privire la despăgubirile pentru exercitarea dreptului de servitute legală. Or, contestatoarea, deși invocă o presupusă "eroare materială" are în vedere, în fapt, reevaluarea de către o a doua instanță, într-o procedură nepermisă de dispozițiile C. proc. civ., a soluției date de instanța de fond în primul ciclu procesual asupra excepției lipsei de interes. Această împrejurare nu se încadrează în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.. Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv asupra presupuselor greșeli de judecată invocate, în contextul în care chestiunile invocate au fost analizate și dezlegate de instanța de recurs.

Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziția părților pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Așadar, contestația în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative prevăzute la articolul 503 din C. proc. civ. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimați, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", văzând chitanța depusă care face dovada avansării acestora, caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

4.2. Temeiul legal al soluției adoptate. Față de cele de mai sus, cum în speță, motivele formulate nu se circumscriu dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., ci vizează reanalizarea motivelor susținute prin cererea de recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. S.A. împotriva deciziei nr. 4228 din 2 octombrie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023, ca inadmisibilă. Obligă contestatoarea la plata sumei de 2000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului A.. Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.