Decizia nr. 4228/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 124 a Curții de Apel Pitești

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.06.2023 pe rolul Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, C. S.A. și Prospecțiuni S.A., anularea H.G. nr. 419/20.06.2019 privind aprobarea Actului adițional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Societatea Națională a Petrolului "C." - S.A. La data de 19 iulie 2023, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, arătând că în speță s-a solicitat anularea H.G. nr. 419/2019, publicată în M.O. nr. 529/28.07.2019, al cărei beneficiar este ANRM.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 124/F-CONT din 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile tardivității, inadmisibilității, lipsei calității procesuale active; A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prospecțiuni S.A., și, în consecință, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; A admis excepția lipsei de interes; A respins, ca lipsită de interes, cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu ceilalți pârâți, și anume Guvernul României și C. S.A., având ca obiect acțiune în anularea Hotărârii Guvernului nr. 419 din 20.06.2019 privind aprobarea Actului adițional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Societatea Națională a Petrolului C. S.A.; A admis, sub acest aspect, și cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea pârâtului Guvernul României de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale; A obligat reclamanții să plătească pârâtei C. suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 124/F-CONT din 19 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs recurenți-reclamanți A. și B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la instanța de fond. În motivarea recursului arată, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a dispozițiilor Legii petrolului nr. 238/2004 și a altor prevederi legale incidente invocate prin cererea de chemare în judecată, justifică un interes legitim privat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat. Consideră că acțiunea introductivă este admisibilă, întrucât justifică un interes legitim privat, constând în dreptul de proprietate și inviolabilitatea domiciliului, iar pe de altă parte, cererea vizează și un interes legitim public, în sensul art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în anulare formulată vizând garantarea dreptului fundamental de proprietate privată al tuturor persoanelor fizice și juridice ale căror imobile se află în perimetrele de explorare și exploatare petrolieră care fac obiectul acestei hotărâri a Guvernului, precum și realizarea competenței autorității publice pârâte din perspectiva respectării dispozițiilor legale privind informațiile clasificate, precum și a celor privind achizițiile sectoriale și regimul concesiunilor de lucrări și de servicii cuprinse în Legea nr. 99/2016 și Legea nr. 100/2016. Susține că instanța de fond nu a examinat cauza prin raportare la aceste prevederi din Legea nr. 554/2004, la conținutul actului administrativ contestat și la criticile de nelegalitate formulate, ci doar a preluat apărările pârâților din perspectiva lipsei interesului în formularea cererii de chemare în judecată. Astfel, arată că instanța de fond nu a examinat argumentele reclamanților formulate în combaterea excepției lipsei de interes, cum ar fi cele de la pct. 4 din răspunsul la întâmpinări, prin care a arătat că folosul practic rezidă în anularea Hotărârii Guvernului nr. 419/2019, act administrativ care încalcă în mod flagrant dreptul de proprietate și inviolabilitatea domiciliului, încalcă prevederile Legii nr. 238/2004 în temeiul căreia a fost emisă hotărârea de Guvern, încalcă prevederile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, încalcă regimul juridic al concesiunii, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică, iar punerea în executare a actului administrativ este generatoare de pagube, fiind constatată inclusiv apariția unor fisuri la imobilul construcție, construit în anul 2017. Precizează că Legea petrolului nr. 238 din 7 iunie 2004 conține prevederi referitoare la concesionarea bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, necesare realizării operațiunilor petroliere, în art. 2 pct. 7, art. 2 pct. 33, art. 14 alin. (6) și art. 27 alin. (1), nefiind prevăzută nicio derogare de la regimul juridic al concesiunii. În acest sens, art. 6 lit. e) din Legea nr. 238/2004 se referă la dobândirea dreptului de folosință asupra terenurilor necesare efectuării operațiunilor petroliere prin concesionarea terenurilor, însă concesiunea poate avea ca obiect doar terenurile proprietate publică a statului, iar nu terenurile proprietate privată a persoanelor fizice și juridice. Mai mult, Legea nr. 238/2004 nu prevede concesionarea perimetrelor de exploatare, dezvoltare și explorare petrolieră, tocmai pentru că, în cadrul acestora se află și terenuri proprietate privată care nu pot face obiectul concesiunii petroliere, dispozițiile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 fiind lipsite de temei legal. Astfel, recurenții-reclamanți susțin că prin actul administrativ atacat, se instituie un drept de concesiune care grevează cu caracter perpetuu dreptul de proprietate al reclamantei B. asupra imobilelor teren și construcție, astfel că folosul practic al acțiunii în anulare îl reprezintă inclusiv înlăturarea dreptului de concesiune în favoarea pârâtei C. S.A., instituit în mod ilegal prin actul administrativ a cărui anulare o solicită. Consideră că actul atacat aduce atingere și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât acesta permite pârâților să tragă foloase din ocuparea terenului în cauză, fără a pune în prealabil, o indemnizație la dispoziția reclamanților, sens în care invocă Hotărârea CEDO din 27 ianuarie 2009 în Cauza Burghelea împotriva României (Cererea nr. 26.985/03), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 26 octombrie 2009. Cu privire la apărările pârâtului Guvernul României, arată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât au învestit instanța de judecată cu o acțiune în anularea unui act administrativ - Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, acțiune în contencios administrativ, și nu cu o acțiune civilă, iar în ceea ce privește dovada calității de proprietar, arată că au depus la dosarul cauzei titlul de proprietate, precum și certificatele de moștenitor care dovedesc calitatea de proprietar a reclamantei B.. Referitor la dovada montării dispozitivelor seismice, pârâții Prospecțiuni S.A. și C. S.A. nu au combătut susținerile lor, ci au recunoscut și dovedit inclusiv cu înscrisuri anexate întâmpinărilor, montarea respectivelor dispozitive. Menționează că prin Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern nr. 419/2019, se arată că "Solicitarea extinderii suplimentare a perioadei de explorare este motivată în principal de faptul că prin datele obținute până în prezent prin procesul continuu de explorare, s-a evidențiat complexitatea majoră structurală și geologia complicată a perimetrelor I - Adjud, VIII - Urziceni Est, V - Băicoi, VI - Târgoviște, IX - București, X - Craiova, XII - Pitești, XIII - Targa Jiu și XVIII - Istria, ceea ce explică eforturile scăzute de foraj la adâncimi mari (4000 m) până în prezent, precum și nevoia de a achiziționa date geologice, geofizice, geochimice etc, la un nivel de detaliu mai ridicat și cu adâncimi de investigație corespunzătoare". Arată că susținerile pârâților conform cărora activitățile petroliere efectuate în zona în care este situat terenul reclamanților au încetat la data de 1.06.2023 sunt nefondate, întrucât, conform art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019: "Se aprobă Actul adițional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră", ceea ce înseamnă că activitățile desfășurate în temeiul hotărârii de Guvern continuă a se desfășura, obiectul hotărârii Guvernului fiind nu doar activitatea de explorare petrolieră, astfel cum în mod greșit susțin pârâții, ci și activități de dezvoltare și exploatare cu un potențial de producere de pagube mult mai ridicat, constând inclusiv în producerea de cutremure în mod artificial. Sub acest aspect, arată că a observat prezența în continuare în zonă a lucrătorilor, deși pârâtele C. S.A. și Prospecțiuni S.A. au susținut că activitățile desfășurate au încetat. De asemenea, din perspectiva obiectului de reglementare, pârâtele C. S.A. și Prospecțiuni S.A. susțin în mod greșit că Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 se referă la prelungirea perioadei de explorare a Acordului de concesiune și nu la acordarea de drepturi asupra terenurilor și că actul atacat nu reglementează și nu ar putea reglementa aspecte legate de dreptul de acces asupra terenurilor, acestea fiind reglementate prin art. 31 din Legea nr. 238/2004. Susțin că pârâții au încheiat cu rea credință acordul de concesiune aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, sub forma unui act secret, prin care adaugă la lege, în sensul că în plus față de Legea nr. 238/2004, s-a aprobat, în mod nelegal, concesionarea, în cadrul perimetrului de exploatare, dezvoltare și exploatare Pitești XII, a unor terenuri proprietate privată aparținând persoanelor fizice, către pârâta C. S.A. Mai mult, Legea nr. 238/2004 nu prevede concesionarea perimetrelor de exploatare, dezvoltare și explorare petrolieră, tocmai pentru că în cadrul acestora se află și terenuri proprietate privată care nu pot face obiectul concesiunii petroliere, dispozițiile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 fiind lipsite de temei legal. Contrar apărărilor pârâților, arată că potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 238/2004 pârâții aveau obligația de a comunica, în prealabil, tuturor proprietarilor, o notificare scrisă, însă la dosar nu există o asemenea notificare, iar acordul petrolier aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 nu conține nicio obligație în acest sens pentru titularii acordului petrolier. În acest sens, invocă prevederile art. 108 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, însă arată că în speță, aceste prevederi legale nu au fost puse în executare prin hotărârea de Guvern atacată, ci reprezentanții pârâtelor au pătruns în mod abuziv pe terenul proprietatea recurenților în lipsa unor garanții în acordul petrolier pentru respectarea drepturilor fundamentale, care nu pot fi ignorate. Prin încheierea acordului de concesiune sub forma unui act secret, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, pârâții au urmărit tocmai eludarea acestor dispoziții legale, în sensul ca proprietarii de terenuri să nu fie informați cu privire la conținutul și amploarea operațiunilor petroliere. Precizează că legiuitorul a prevăzut obligația titularului acordului și/sau al permisului petrolier de a transmite către proprietarii terenurilor afectate o notificare cu 60 de zile înainte de încheierea convenției privind exercitarea dreptului de servitute. Or, prin clasificarea acordului petrolier, proprietarii imobilelor afectate pot fi induși în eroare prin informațiile prezentate de titularul acordului petrolier, consimțământul acestora putând fi cu ușurință viciat. Prin urmare, consideră că au în cauză un interes determinat, legitim, născut și actual, în sensul prevederilor art. 33 C. proc. civ., instanța de fond încălcând prevederile art. 33 C. proc. civ., în condițiile în care recurenții-reclamanți justifică un interes legitim privat, dar și un interes legitim public, acesta din urmă constând în garantarea dreptului fundamental de proprietate privată al tuturor persoanelor fizice și juridice ale căror imobile se află în perimetrele de explorare și exploatare petrolieră care fac obiectul acestei hotărâri a Guvernului, precum și în respectarea dispozițiilor legale privind informațiile clasificate, a celor privind achizițiile sectoriale și regimul concesiunilor de lucrări și de servicii cuprinse în Legea nr. 99/2016 și Legea nr. 100/2016. De asemenea, consideră că instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 31 C. proc. civ. prin raportare la art. 245 C. proc. civ., în condițiile în care soluționarea excepției lipsei de interes a pus în discuție fondul dreptului, precum și principiul nemijlocirii, prevăzut de art. 16 C. proc. civ., întrucât nu a examinat în mod nemijlocit conținutul actului administrativ contestat, ci a preluat doar apărările pârâtelor. Prin urmare, în condițiile preluării apărărilor pârâtelor fără examinarea nemijlocită a conținutului actului administrativ contestat, apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sens în care solicită casarea în parte a sentinței recurate și respingerea excepției lipsei de interes, ca nefondate. De asemenea, consideră că instanța de fond a soluționat în mod greșit și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prospecțiuni S.A., în condițiile în care a chemat în judecată această pârâtă în calitate de persoană juridică prin intermediul căreia se pune în executare actul administrativ contestat, dat fiind faptul că reprezentanții societății Prospecțiuni S.A., fără înștiințare prealabilă și fără consimțământul recurenților, au pătruns în mod nelegal și au plantat în grădina casei lor dispozitivele de prospectare INOVA QUANTUM, dispozitive care funcționează pe bază de unde seismice. Față de aceste aspecte, invocă dispozițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, apreciind că Prospecțiuni S.A. are calitate procesuală pasivă în cauză. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată este nemotivată în raport cu motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată din perspectiva încălcării drepturilor fundamentale prin H.G. nr. 419/2019, precum și în raport cu argumentele expuse la punctul 4 din răspunsul la întâmpinări, prin care a expus pe larg motivele pentru care excepția lipsei de interes este neîntemeiată. Astfel, folosul practic rezidă în anularea Hotărârii Guvernului nr. 419/2019, act administrativ care încalcă în mod flagrant dreptul de proprietate și inviolabilitatea domiciliului, încalcă prevederile Legii nr. 238/2004, în temeiul căreia a fost emisă hotărârea de Guvern atacată, încalcă prevederile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 și regimul juridic al concesiunii. Sub acest aspect, susține că instanța de fond doar a preluat apărările pârâților referitoare la lipsa interesului, fără a dezvolta un raționament propriu. Mai mult, arată că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția lipsei de interes în formularea acțiunii în anulare, instanța de fond constatând în mod greșit că obiectul acordului petrolier semnat în anul 2000 l-a constituit dreptul concesionat de către stat prin Autoritatea competentă (ANRM) de a efectua operațiuni petroliere, iar nu un drept asupra terenurilor proprietate privată în subsolul cărora se efectuează aceste operațiuni. Consideră că obiectul unui act administrativ nu poate să rezulte din prezentarea situației de fapt, cum a reținut în mod greșit instanța de fond, ci din examinarea nemijlocită a conținutului actului, precum și a documentației care a stat la baza emiterii acestuia, sens în care invocă dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susținând că întrucât actul administrativ atacat conține o anexă cu caracter secret, se impunea ca instanța de judecată să facă aplicarea acestor prevederi și să solicite pârâtului Guvernul României să depună la dosarul cauzei anexa cu caracter secret și întreaga documentație care stă la baza emiterii Hotărârii de Guvern nr. 419/2019. Consideră că în acest mod, instanța i-a încălcat accesul la justiție. Arată că instanța de fond nu a examinat în întregime actul administrativ atacat pentru a verifica dacă criticile formulate prin raportare la obiectul de reglementare al hotărârii de Guvern sunt fondate, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată au făcut referire expresă la dispozițiile publice ale hotărârii atacate și au arătat că potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, "Se aprobă Actul adițional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 287/2000", iar pârâtul Guvernul României a aprobat în mod nelegal concesionarea, în cadrul perimetrului de exploatare, dezvoltare și exploatare Pitești XII, a unor terenuri proprietate privată aparținând persoanelor fizice, către pârâta C. S.A. În raport cu cele dispuse în articolul anterior arătat, susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 conține o anexă care cuprinde doar programul de lucrări pe durata prelungirii perioadei de explorare și zonele unde vor fi efectuate, cu atât mai mult cu cât Anexa nu se publică. Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de fond, din conținutul public al actului administrativ contestat, rezultă că a fost clasificat în întregime Actul adițional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră, iar nu doar programul de lucrări pe durata prelungirii perioadei de explorare și zonele unde vor fi efectuate. Astfel, instanța de fond nu s-a raportat la criticile de nelegalitate formulate de reclamanți, ci doar a preluat, fără un examen propriu, apărările pârâților, hotărârea atacată fiind nemotivată, ceea ce echivalează cu omisiunea de a se pronunța asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerentele hotărârii judecătorești. Pe de altă parte, arată că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deși inițial instanța de fond a reținut că reclamanții justifică un interes pentru a solicita anularea H.G. nr. 419/2019 prin necesitatea de a înlătura efectele negative ale dispozitivelor de prospectare montate în grădina lor asupra imobilului, în mod contradictoriu a analizat în mod superficial nelegalitatea Hotărârii Guvernului nr. 419/2019 din perspectiva obiectului de reglementare. Or, în soluționarea excepției lipsei de interes, nu putea fi analizat pe fond primul motiv de nelegalitate a actului atacat, întrucât aceasta presupune analizarea fondului cauzei. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că din prezentarea situației de fapt rezultă că obiectul acordului petrolier semnat în anul 2000 l-a constituit dreptul, concesionat de către stat prin Autoritatea competentă (ANRM) de a efectua operațiuni petroliere, iar nu un drept asupra terenurilor proprietate privată în subsolul cărora se efectuează aceste operațiuni. Or, obiectul unui act administrativ nu poate să rezulte "din prezentarea situației de fapt", ci din examinarea nemijlocită a conținutului actului, precum și a documentației care a stat la baza emiterii acestuia. Consideră că instanța de fond a calificat în mod greșit obiectul actului administrativ contestat, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente, în condițiile în care prin primului motiv de nelegalitate a invocat art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, care se referă la aprobarea Actului adițional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 287/2000. Precizează că natura juridică a concesiunii este aceea de dezmembrământ al dreptului de proprietate publică, potrivit art. 136 alin. (4) din Constituție și art. 866 C. civ., astfel că prin H.G. nr. 419/2019, Guvernul României a aprobat, în mod nelegal, concesionarea, în cadrul perimetrului de exploatare, dezvoltare și exploatare Pitești XII, a unor terenuri proprietate privată aparținând persoanelor fizice, către pârâta C. S.A. În același sens, Legea petrolului nr. 238 din 7 iunie 2004, în temeiul căreia a fost emisă hotărârea de Guvern contestată, conține prevederi referitoare la concesionarea bunurilor aflate în proprietate publică a statului, necesare realizării operațiunilor petroliere. Sub acest aspect, invocă prevederile art. 2 pct. 7 și pct. 33, art. 14 alin. (6) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 238/2004, care se referă la posibilitatea concesionării bunurilor proprietate publică, nefiind prevăzută în legea menționată nicio derogare de la regimul juridic al concesiunii. De asemenea, art. 6 lit. e) din Legea nr. 238/2004 se referă la dobândirea dreptului de folosință asupra terenurilor necesare efectuării operațiunilor petroliere prin concesionarea terenurilor, însă concesiunea poate avea ca obiect doar terenurile proprietate publică a statului, nu și terenurile proprietate privată. Prin urmare, consideră că instanța de fond a calificat în mod greșit obiectul actului administrativ dedus judecății, cu ignorarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, precum și a prevederilor art. 2 pct. 7 și pct. 33, art. 6 lit. e), art. 14 alin. (6) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 238/2004, art. 136 alin. (4) din Constituția României și art. 866 C. civ. Pe de altă parte, critică argumentul instanței de fond în sensul că drepturile care fac obiectul concesiunii sunt reglementate la nivel primar prin lege, iar nu printr-o hotărâre de Guvern cum este cea de față, care reprezintă un act administrativ cu caracter individual. Astfel, deși în motivare a citat dispozițiile art. 6 din Legea petrolului nr. 238 din 7 iunie 2004, în temeiul căreia a fost emisă hotărârea de Guvern contestată, instanța de fond nu a stabilit legătura acestor prevederi cu actul administrativ contestat, deși prin cererea de chemare în judecată au invocat nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 419/2019 în raport cu aceste prevederi. Recurenții-reclamanți mai arată că reprezentanții pârâtei Prospecțiuni S.A. au pătruns fără acordul lor pe terenul din grădina casei în care aceștia domiciliază, situată comuna Hulubești, sat Butoiu de Jos, nr. 54, județul Dâmbovița și au plantat dispozitivele de prospectare Inova Quantum, fără ca titularul acordului petrolier aprobat prin hotărârea de Guvern, respectiv pârâta C. S.A. să dețină un titlu legal, conform art. 6 din Legea petrolului nr. 238/2004, care să îi confere un drept de servitute asupra terenului intravilan unde se află situat domiciliul acestora, în condițiile în care Legea nr. 238/2004 nu permite efectuarea niciunei activități petroliere de explorare sau de exploatare fără respectarea prevederilor acestei legi, astfel cum rezultă din art. 7 alin. (1) din legea menționată, care se referă în mod expres la oricare activități pe care le implică explorarea sau exploatarea petrolieră. Susțin că este adevărat că asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, de asemenea, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală, însă exercitarea acestui drept se realizează cu respectarea prevederilor art. 6 din lege. Contrar acestor prevederi legale, prin actul administrativ atacat, Guvernul României a aprobat, în mod nelegal, concesionarea, în cadrul perimetrului de exploatare, dezvoltare și explorare Pitești XII, a unor terenuri proprietate privată aparținând persoanelor fizice, către pârâta C. S.A. Consideră că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 6 și art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, reținând în mod greșit că actul adițional nr. x din 2019 la acordul de concesiune din anul 2000 nu conferă concesionarului C. niciun drept asupra terenului în discuție, iar pe de altă parte, că eventualele drepturi asupra terenurilor proprietate privată, necesare activităților de explorare sau exploatare se stabilesc prin act juridic încheiat cu proprietarii terenurilor, prin expropriere, prin exercitarea dreptului de servitute legală sau alte modalități prevăzute de lege, iar nu prin sau direct în baza acordului de concesiune sau al actelor adiționale la acesta. Contrar celor reținute de instanța de fond, arată că art. 6 din Legea nr. 238/2004 reglementează "dreptul de folosință a terenurilor necesare efectuării operațiunilor petroliere", respectiv un drept real prevăzut în mod expres de lege, iar nu drepturi eventuale. Or, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au criticat faptul că actul administrativ atacat încalcă aceste prevederi legale, întrucât a prevăzut concesionarea unor perimetre de explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră, fără a face distincție cu privire la titularul dreptului de proprietate. De asemenea, critică cele reținute de către instanța de fond în sensul că instalarea receptorilor pe terenul reclamanților nu este consecința adoptării actului contestat, ci este o împrejurare de fapt a cărei înlăturare nu poate fi obținută prin anularea actului, ci eventual prin mijloace specifice apărării posesiei sau dreptului de proprietate. Contrar celor reținute de instanța de fond, arată că au învestit instanța de judecată cu o acțiune în anularea unui act administrativ - Hotărârea de Guvern nr. 419/2019, acțiune în contencios administrativ, iar nu o acțiune civilă, în cadrul căreia au criticat nelegalitatea actului administrativ atacat prin raportare la dreptul de proprietate, acțiunea în revendicare nefiind singurul mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate, astfel cum în mod greșit a susținut pârâtul Guvernul României și a reținut instanța de fond. Precizează că tot în mod greșit a reținut instanța de fond că la data sesizării instanței receptorii în cauză fuseseră deja ridicați, câtă vreme, astfel cum rezultă din susținerile necontestate ale pârâților, coroborate cu dovezile depuse la filele x – 145 din dosarul de fond, nu se poate reține că activitățile petroliere efectuate în zonă ar fi încetat la data de 01.06.2023, în considerarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, ceea ce înseamnă că activitățile desfășurate de pârâți în temeiul actului atacat continuă a se desfășura, obiectul respectivului act fiind nu doar activitatea de explorare petrolieră, ci și activități de dezvoltare și exploatare cu un potențial de producere de pagube mult mai ridicat, constând inclusiv în producerea de cutremure în mod artificial, în urma cărora se pot produce pagube greu de cuantificat. Menționează că actul administrativ atacat nu și-a încetat efectele, astfel că justifică atât un interes legitim privat, cât și un interes public. Consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamanții confundă concesiunea petrolieră cu concesiunea terenurilor aflate în proprietate privată, respectiv că actele normative succesiv aplicabile în timp fac o distincție clară între dreptul de a efectua operațiuni petroliere și dreptul de a utiliza terenurile proprietate privată în subsolul cărora se află resursele de petrol. În acest sens, nici Legea nr. 134/1995 și nici Legea nr. 238/2004 nu prevăd concesionarea de perimetre ce cuprind proprietăți private, întrucât legiuitorul nu putea permite încheierea unor convenții juridice asupra unor bunuri care nu îi aparțin. Susțin că hotărârea atacată excede legii în condițiile în care vizează un perimetru ce cuprinde și proprietăți private, sens în care invocă dispozițiile art. 2 pct. 7 din Legea nr. 238/2004, referitoare la concesiunea petrolieră. În speță, arată că pe terenul proprietate privată a recurenților, la suprafață și nu în subsol, s-a desfășurat o operațiune petrolieră concesionată de Statul român prin actul administrativ contestat. Critică cele reținute de către instanța de fond în sensul că instalarea la 20.04.2023 a celor trei receptori pe terenul reclamanților a fost, așa cum a arătat societatea care i-a montat - Prospecțiuni S.A., rezultatul unei erori faptice, confundând parcela în discuție cu cea aparținând unui proprietar învecinat care și-a dat acordul pentru instalare. Susțin că în condițiile în care un alt teren din domeniul public ar fi fost declarat de utilitate publică, iar terenul din speță ar fi fost, conform art. 7 din Legea nr. 238/2004, necesar accesului în perimetrul de explorare sau exploatare, pentru servitutea acestuia pârâții ar fi trebuit să încheie o convenție cu plata unei rente anuale.

Apărările formulate în recurs 4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că recurenții-reclamanți nu au arătat actul de procedură încălcat de către instanța de fond, care să conducă la anularea hotărârii. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că nici acesta nu este incident, în condițiile în care instanța nu are obligația de a justifica înlăturarea fiecărui argument prezentat de partea care a pierdut procesul. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a admis în mod corect excepția lipsei de interes, în condițiile în care H.G. nr. 419/2019 nu privește relații economice sau sociale care să îi vizeze pe recurenți și, cu atât mai mult, la momentul promovării litigiului, receptorii erau deja ridicați de pe proprietatea recurenților-reclamanți. 4.2. Intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat. Susține că nu sunt incidente motivele de casare invocate de către recurenții-reclamanți, iar exercitarea dreptului de folosință și de servitute asupra terenurilor proprietate privată, în subsolul cărora se află zăcăminte de petrol, se face în condițiile prevăzute de Legea petrolului nr. 238/2004 și de C. civ. 4.3. Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, arătând că demersul recurenților vizează anularea în întregime a H.G. nr. 419/2019, ceea ce ar afecta toate activitățile de exploatare desfășurate de această intimată, dar și ale altor cotitulari de acord petrolier, astfel că pretenția recurenților-reclamanți nu poate fi justificată.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 aprilie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanții A. și B. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, C. S.A. și Prospecțiuni S.A., anularea H.G. nr. 419/20.06.2019 privind aprobarea Actului adițional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Societatea Națională a Petrolului "C." - S.A. Față de obiectul acțiunii depuse judecății, la data de 19 iulie 2023, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, în condițiile în care această entitate este beneficiarul hotărârii de Guvern a cărei anulare se solicită. Instanța de fond a respins excepțiile tardivității, inadmisibilității, lipsei calității procesuale active; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prospecțiuni S.A. și a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei de interes și a respins, ca lipsită de interes, acțiunea reclamanților, formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți, respectiv Guvernul României și C. S.A.; a admis cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea pârâtului Guvernul României de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale. Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la instanța de fond. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenții-reclamanți prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că potrivit acestuia, casarea hotărârii se poate cere când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Subsumat acestui motiv de casare s-a invocat faptul că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei de interes a reclamanților, în condițiile în care aceștia au arătat că justifică atât un interes personal, cât și unul public, iar pe de altă parte, au susținut faptul că instanța de fond a soluționat în mod greșit și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prospecțiuni S.A. Instanța de recurs apreciază că acest motiv de casare ar fi incident doar în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la invocarea excepției, comunicarea acesteia celorlalte părți sau discutarea excepției cu nerespectarea principiului contradictorialității, aspecte care nu au fost invocate de recurenții-reclamanți. În speță, însă, ceea ce se critică este soluția dată de către instanța de fond cu privire la excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prospecțiuni S.A., și nu încălcarea unor norme de procedură referitoare la această excepție. Prin urmare, aceste critici se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materiale, urmând a fi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Subsumat aceluiași motiv de casare, recurenții-reclamanți au invocat și faptul că instanța de fond a preluat apărările pârâților fără examinarea nemijlocită a conținutului actului administrativ contestat, reținând în mod greșit că în ceea ce îi privește, excepția lipsei de interes este întemeiată. Examinând sentința recurată, Înalta Curte constată că o asemenea critică nu este fondată, în condițiile în care în analiza excepției lipsei de interes a reclamanților, instanța de fond a avut în vedere argumentele prezentate de părțile aflate în litigiu, inclusiv punctele de vedere ale reclamanților, și nu doar pe cele ale pârâților, în ceea ce privește concesionarea ce a avut loc prin Actul adițional nr. x la Acordul de concesiune aprobat prin H.G. nr. 287/2000. Sub acest aspect, faptul că recurenții-reclamanți nu sunt de acord cu soluția instanței de fond și cu raționamentul acesteia, nu poate conduce la o soluție contrară. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că instanța de fond nu ar fi examinat nemijlocit actul administrativ contestat, Înalta Curte constată că nici aceasta nu poate fi reținută. Din ansamblul considerentelor instanței de fond reiese că actul administrativ atacat a fost analizat din perspectiva celor susținute de către părțile aflate în conflict, instanța de fond reținând că în raport cu obiectul hotărârii de Guvern, reclamanții nu justifică un interes. Faptul că instanța de fond a menționat în hotărârea recurată la un moment dat că obiectul hotărârii de Guvern atacate rezultă din prezentarea situației de fapt nu poate fi interpretat în sensul invocat de către recurenții-reclamanți, câtă vreme din considerentele sentinței recurate reiese fără echivoc faptul că instanța de fond a examinat în mod nemijlocit hotărârea atacată. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), invocat de către recurenții-reclamanți, Înalta Curte reține că aceștia au susținut că hotărârea recurată preia doar apărările pârâților, fiind nemotivată în raport cu motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată din perspectiva încălcării drepturilor fundamentale prin H.G. nr. 419/2019, precum și în raport cu argumentele expuse la punctul 4 din răspunsul la întâmpinări, prin care a arătat că excepția lipsei de interes este neîntemeiată. În raport cu aceste critici, Înalta Curte constată că sentința atacată îndeplinește exigențele menționate la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, respectiv instanța de fond a arătat considerentele pentru care a respins acțiunea reclamanților ca lipsită de interes din perspectiva aspectelor referitoare la concesionarea terenurilor, astfel cum sunt prevăzute în hotărârea atacată, indicând argumentele care au stat la baza raționamentului logico-juridic, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Din aceeași perspectivă nu poate fi reținut nici argumentul recurenților-reclamanți conform căruia motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ar fi incident, dat fiind faptul că instanța de fond nu a examinat în întregime actul administrativ atacat pentru a verifica dacă criticile formulate prin cererea de chemare în judecată sunt fondate în raport cu obiectul de reglementare al hotărârii de Guvern. Astfel, instanța de fond a examinat actul atacat și, în raport cu obiectul de reglementare al acestuia, a reținut că reclamanții nu justifică un interes în sensul dispozițiilor Legii contenciosului administrativ, împrejurare ce nu impune necesitatea examinării întregului act atacat. De asemenea, subsumat aceluiași motiv de casare, recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deși inițial instanța de fond a reținut că reclamanții justifică un interes pentru a solicita anularea H.G. nr. 419/2019 prin necesitatea de a înlătura efectele negative ale dispozitivelor de prospectare montate în grădina lor asupra imobilului, în mod contradictoriu a analizat în mod superficial nelegalitatea Hotărârii Guvernului nr. 419/2019 din perspectiva obiectului de reglementare. Înalta Curte constată că cele două aspecte nu sunt contradictorii, întrucât instanța de fond a reținut în mod foarte clar că "În prezenta cauză, reclamanții își justifică interesul de a solicita anularea H.G. nr. 419/2019 prin necesitatea de a înlătura efectele negative pe care le au asupra imobilului dispozitivele de prospectare montate în grădina lor", fără ca raționamentul judecătorului fondului să aducă argumente în sprijinul acestui punct de vedere al reclamanților. Cu alte cuvinte, în paragraful anterior redat, instanța de fond a prezentat susținerile reclamanților din cererea de chemare în judecată, fără a se poziționa în vreun fel de partea acestui punct de vedere. Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat. Sub un prim aspect, subsumat acestui motiv de casare, recurenții-reclamanți au criticat soluția instanței de fond de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei Prospecțiuni S.A.. Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că argumentele recurenților-reclamanți nu sunt fondate. Astfel, actul a cărui anulare se solicită în litigiul pendinte este reprezentat de Hotărârea nr. 419/2019, al cărei emitent este Guvernul României. Prin urmare, pretențiile din litigiu se referă la hotărârea de Guvern a cărei anulare se solicită, iar, în raport cu acestea, pârâta Prospecțiuni S.A. nu are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care această societate nu este emitentul actului atacat în contenciosul administrativ. Astfel, Înalta Curte constată că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății – calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic – calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod corect că actul ce face obiectul litigiului și a cărui anulare se solicită este emis de pârâtul Guvernul României, iar persoanele care dobândesc drepturi și obligații prin acest act sunt pârâta C. S.A. și intervenienta accesorie Agenția Națională pentru Resurse Minerale, iar faptul că pârâta Prospecțiuni S.A. efectuează lucrări de achiziție de explorare în baza contractului de prestări servicii încheiat cu beneficiarul C. S.A. nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă în acțiunea având ca obiect anularea hotărârii de guvern prin care s-a extins perioada de explorare, aceasta nefiind parte în raportul juridic administrativ dedus judecății, iar actul subsecvent în care aceasta este parte nu face obiectul litigiului. O altă critică formulată în baza aceluiași motiv de casare se referă la admiterea de către instanța de fond a excepției lipsei de interes a reclamanților. Înalta Curte constată că această critică este fondată și că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei de interes, în contextul în care reclamanții au criticat Hotărârea de Guvern nr. 419/2019 și prin prisma faptului că aceasta ar fi trebuit să conțină obligația pentru titularul acordului petrolier de a notifica în scris proprietarii terenurilor cu privire la despăgubirile pentru exercitarea dreptului de servitute legală. Sub acest aspect, reclamanții au susținut că potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 238/2004, pârâții aveau obligația de a comunica, în prealabil, tuturor proprietarilor, o notificare scrisă, cu 60 de zile înainte de încheierea convenției privind exercitarea dreptului de servitute, însă la dosar nu a fost depusă o asemenea notificare, iar acordul petrolier aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 nu conține nicio obligație în acest sens pentru titularii acordului petrolier; că reprezentanții pârâtelor au pătruns în mod abuziv pe terenul aflat în proprietatea acestora în lipsa unor garanții în acordul petrolier pentru respectarea drepturilor fundamentale; că asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală, iar exercitarea acestui drept se realizează cu respectarea prevederilor art. 6 și art. 7 din Legea nr. 238/2004, respectiv cu respectarea unei proceduri, încheierea unei convenții și plata unei rente anuale. Așadar, reclamanții nu au susținut doar că prin H.G. li s-ar fi concesionat terenul, ci și că prin aceasta în mod nelegal, nu le-au fost acordate garanții pentru exercitarea dreptului de servitute legală de trecere în vederea exploatării subsolului de către titularii acordului petrolier. Or, din această perspectivă, cererea de chemare în judecată justifică interes În acest mod, prin analizarea excepției lipsei de interes doar în raport cu una dintre criticile formulate de către reclamanți, incidentul a fost greșit soluționat de către prima instanță, ceea ce a condus la încălcarea dreptului acestora la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenți, acestea urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei. Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamanți, plecând de la ipoteza că aceștia justifică interes în sensul celor mai sus precizate. Totodată, instanța de fond în rejudecare va avea în vedere menținerea de către instanța de recurs a soluției pronunțate cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prospecțiuni S.A. și necriticarea în recurs a soluțiilor date asupra excepțiilor tardivității, inadmisibilității și lipsei calității procesuale active. De asemenea, față de soluția dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenții-reclamanți, urmează a fi avută în vedere de către instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 124/F-CONT din 19 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării pe fond a cererii de chemare în judecată. De asemenea, va menține în rest dispozițiile sentinței cu privire la soluționarea excepțiilor.