- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 8 mai 2025
Decizia nr. 2402/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea instanței de fond ce face obiectul recursului Prin sentința civilă nr. 985 din 13 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților secția pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, A., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, B., C., D., E. și Procuror-șef adjunct al secției de SIIJ pe capătul de cerere privind anularea rezoluțiilor emise de pârâta Inspecția Judiciară și a respins acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unor persoane care nu justifică calitate procesuală pasivă.
A respins în rest acțiunea reclamantului F., ca neîntemeiată. A respins cererea formulată de reclamant de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 69 alin. (2) din Constituție și ale Capitolului VII (integral) din Legea nr. 317/2004 introdus de art. II din Legea nr. 24/2012, raportat la dispozițiile art. 133 alin. (2) și art. 126 alin. (5) din Constituție, ca inadmisibilă. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, reclamantul G. a formulat recurs, apreciind că soluția instanței este nelegală și netemeinică.
3. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nesemnare și pentru nemotivare. Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte urmează a examina, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii invocată de intimatul-pârât CSM prin întâmpinare. 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc.
civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic". Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, conform art. 148 C. proc. civ., "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă…, precum și semnătura." În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă." Conform art. 268 din C. proc.
civ., având denumirea marginală Rolul semnăturii, "(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia.(...)." Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, trebuie să fie aplicată pe actele înregistrate la dosarul instanței de judecată. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a depus cererea de recurs prin poștă electronică, la data de 15.06.2023, fără, însă, a fi semnată, nici prin semnătură olografă și nici prin semnătură electronică. Prin adresa instanței, emisă la 02.04.2025, recurentului i s-a pus în vedere obligația de a depune la dosar o copie semnată a cererii de recurs sau de a semna recursul aflat la dosar, sub sancțiunea nulității.
Până la termenul stabilit pentru judecarea recursului, recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, nu a comunicat un exemplar semnat al recursului și nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei. Având în vedere aceste împrejurări, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului, prevăzute de dispozițiile coroborate ale art. 486 alin. (1) lit. e), ale art. 148 și ale art. 196 din C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părții, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată. Astfel, este incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc.
civ., conform căruia, "(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității." 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 486 alin. (3) C. proc. civ., urmează a anula recursul pentru lipsa semnăturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul formulat de reclamantul F. împotriva sentinței nr. 985 din 13 iunie 2023 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa semnăturii. Definitivă. Pronunțată astăzi, 8 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.