ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5544/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5544/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii. Hotărârea instanței de fond
Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea în solidar a Consiliului Superior al Magistraturii și a pârâților B., C. și D. la plata următoarelor sume de bani: 22076 RON lunar, pentru fiecare lună scursă, începând cu data de 28.06.2019 și până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, actualizată în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri materiale constând în contravaloarea salariului de procuror de care a fost privat în mod abuziv de către pârâți; dobânda legală de 6% pe an calculată la suma reprezentând despăgubiri materiale arătată mai sus, începând cu data de 28.06.2019 și până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză; 1000000 RON cu titlu de despăgubiri morale.
Prin sentința nr. 821 din 25.05.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020 s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 raportat la dispozițiile art. 133 alin. (5) din Constituție, a dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 raportat la dispozițiile art. 133 alin. (5) din Constituție, precum și a dispozițiilor art. 33
1
din Legea nr. 303/2004 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 73 alin. (3) lit. I) și art. 134 din Constituție.
Prin aceeași sentință a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de pârâții B., C. și D., fiind respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu acești pârâți.
În ceea ce privește Consiliul Superior al Magistraturii, instanța de fond a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Cererea de recurs
Recurentul - reclamant A. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 821 din 25 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, invocând, în drept, prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 483 și urm.din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul- reclamant a reluat, pe de o parte, apărările prin care și-a exprimat poziția față de excepțiile invocate în fața primei instanțe și, pe de altă parte, aspecte de fapt menționate în cererea de chemare în judecată și în cererea modificatoare, susținând că judecătorul fondului a interpretat greșit probele administrate.
În esență, cu privire la fondul raportului juridic litigios, recurentul-reclamant nu a formulat în concret critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci a susținut că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat acțiunea.
Apărările formulate
Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinarea formulată, a invocat, în principal, excepția nulității recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 821 din 25.05.2021 pronunțate de Curtea de Apel Bucjrești, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, cu consecința constatării nulității acestuia pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. excepția inadmisibilității recursului formulat de recurentul-reclamant împotriva soliției prin care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, precum și a dispozițiilor art. 33
1
din Legea nr. 303/2004, cu consecința respingerii acestuia ca inadmisibil, iar în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii și C. prin întâmpinare.
Argumente de fapt și de drept relevante
Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantului nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din lecturarea susținerilor recurentului, rezultă că acesta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.
Susținerile recurentului-reclamant privesc aspecte ce țin de pretinsa netemeinicie a celor statuate de instanța fondului prin sentința recurată, de aprecierea probatoriului administrat în cauză și de stabilirea situației de fapt.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate în ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat, dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, în ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului.
Pornind de la aceste prevederi legale, Înalta Curte are în vedere că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi extraordinare de atac, care poate fi exercitată pentru motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ., cu scopul de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că cererea recurentului-reclamant de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.
În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.
Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, instanța de control judiciar având competența de a verifica exclusiv incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menționat.
O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd expres sancțiunea nulității recursului.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței nr. 821 din 25 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.