ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1875/2021

HOTĂRÂRE
25.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1875/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.03.2017, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la data de 28.09.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară, B. și C., anularea Rezoluției nr. 4855/IJ/2615/DIJ/31.01.2017, obligarea la întocmirea unui nou raport în care să fie analizate susținerile din sesizare și să fie administrat probatoriul adecvat, obligarea pârâților la plata unor despăgubiri de 1.000 RON, constatarea încălcării prevederilor legale și a abținerii voite a Consiliului Superior al Magistraturii de a analiza și stabili culpa magistraților vizați de sesizare, precum și anularea rezoluției/adresei nr. x/2017.

Prin întâmpinările depuse la dosar în data de 26.05.2017, respectiv 29.05.2017, pârâții C., B. și Consiliul Superior al Magistraturii au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 29.05.2017, pârâta Inspecția Judiciară a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Prin răspunsurile la întâmpinări depuse la dosar în data de 19.06.2017, reclamantul a solicitat respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, iar în rest a reiterat o parte dintre argumentele învederate prin contestație.

Prin întâmpinarea la cererea completatoare, pârâta Inspecția Judiciară a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea adresei nr. x/2017.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar în data de 24.01.2018, reclamantul a solicitat respingerea excepției inadmisibilității ca nefondată.

Prin cererea depusă la dosar în data de 23.11.2017, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004, față de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 52 din Constituția României și art. 6 alin. (1) CEDO.

Prin punctul de vedere depus la dosar în data de 15.12.2017, pârâta Inspecția Judiciară a invocat inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate, învederând că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Prin cererea depusă la dosar în data de 25.01.2018, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, față de prevederile art. 21 și art. 52 din Constituția României.

Prin punctele de vedere depuse la dosar în data de 08.02.2018, pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară au invocat inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate, învederând că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât dispozițiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Prin cererea depusă la dosar în data de 22.03.2018, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, față de prevederile art. 21, art. 52 și art. 53 din Constituția României și art. 6 alin. (1) CEDO.

Pârâții nu au depus punct de vedere cu privire la această excepție de neconstituționalitate.

Prin încheierea de ședință din data de 28.09.2017, Curtea a luat act de faptul că reclamantul și-a completat contestația cu respectarea art. 204 din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 22.03.2018, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii și a dispus scoaterea acestuia din cauză; totodată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. și C., față de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea de ședință din data de 26.04.2018, Curtea nu s-a considerat legal învestită cu cererea de chemare în judecată, în calitate de pârâți, și a numiților D. și E., constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 204 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 2206 din 10 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Inspecția Judiciară în legătură cu excepțiile de neconstituționalitate invocate în cauză de reclamant. A sesizat Curtea Constituțională a României cu excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 65 alin. (1), (3) și 4, precum și ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Inspecția Judiciară, și a respins capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. x/2017, ca inadmisibil. A respins în rest contestația, astfel cum a fost completată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B. și C., ca nefondată.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii din 22 martie 2018, încheierii din 26 aprilie 2018 și sentinței nr. 2206 din 10 mai 2018 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

În motivare, recurentul reclamant a arătat că invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 din C. proc. civ., respectiv s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii și prin respingerea cererii sale de introducere în cauză a numiților F.. E..

Recurentul-reclamant a arătat că soluțiile dispuse de instanța de judecată sunt nemotivate, că nu i-au fost admise probele esențiale solicitate de el și că instanța de fond nu s-a pronunțat pe incompatibilitatea inspectorului judiciar C..

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte, înainte de a păși la analizarea pe fond a criticilor formulate, analizează admisibilitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004, constatând următoarele:

În speță, obiectul acțiunii reclamantului A. îl constituie anularea Rezoluției nr. 4855/IJ/2615/DIJ/31.01.2017, obligarea la întocmirea unui nou raport în care să fie analizate susținerile din sesizare și să fie administrat probatoriul adecvat, obligarea pârâților la plata unor despăgubiri de 1.000 RON, constatarea încălcării prevederilor legale și a abținerii voite a Consiliului Superior al Magistraturii de a analiza și stabili culpa magistraților vizați de sesizare, precum și anularea rezoluției/adresei nr. x/2017.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2206 din 10 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Inspecția Judiciară în legătură cu excepțiile de neconstituționalitate invocate în cauză de reclamant. A sesizat Curtea Constituțională a României cu excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 65 alin. (1), (3) și 4, precum și ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Inspecția Judiciară, și a respins capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. x/2017, ca inadmisibil. A respins în rest contestația, astfel cum a fost completată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, B. și C., ca nefondată.

În ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii- Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Analizând sentința de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004 conform cărora:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

În cauză, rezoluția de clasare emisă de Inspecția Judiciară a fost întemeiată pe prevederile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, menționat la articolul 47 alin. (1) lit. b) din același act normativ, conform cărora " rezoluția de clasare este definitivă".

Cu toate că acest text de lege menționează că această rezoluție de clasare este definitivă, prin Decizia nr. 397/03.07.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României s-a hotărât că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă", din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

După pronunțarea Curții Constituționale cu privire la această excepție de neconstituționalitate, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară. Astfel, unele instanțe au apreciat că rezoluțiile pot fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare.

Sub această chestiune aplicată neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acesteia soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet"(unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

Aceste considerente sunt, însă, valabile, și în ceea ce privește restul dispozițiilor de ordin procedural, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale (o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și dispozițiilor Legii nr. 317/2004).

Ulterior, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, cererea de recurs este inadmisibilă.

Față de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, și cu dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că sentința civilă recurată prin care instanța a soluționat pe fond contestația formulată de reclamant împotriva Rezoluției 4855/IJ/2615/DIJ/31.01.2017, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de reclamant, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din același cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În prezenta cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca inadmisibil.

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 22 martie 2018, încheierii din 26 aprilie 2018 și sentinței nr. 2206 din 10 mai 2018 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3198/2022
Ședința publică din data de 2 iunie 2022 Asupra cererii de completare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin plângerea formulată împotriva rezo
ÎCCJ 2021-04-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2502/2021
Ședința publică din data de 15 aprilie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a conte
ÎCCJ 2024-01-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2024
Ședința publică din data de 11 ianurie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curț
ÎCCJ 2023-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2818/2023
Ședința publică din data de 25 mai 2023 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contenci
ÎCCJ 2021-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2092/2021
, invocată de pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, prin întâmpinare. Respinge ca inadmisibilă cererea vizând nulitatea rezoluției din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 și a rezoluției din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x
Sursă