ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2092/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 01.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Cluj, s-a dispus disjungerea petitelor privind constatarea nulității raportului A.N.I. nr. x 19.10.2017, a rezoluției Inspecției Judiciare din 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 și a rezoluției Inspecției Judiciare din 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016, formându-se prezentul dosar nr. x/2018.

De asemenea, au fost atașate la acest dosar, fiind în stare de litispendeță, capetele de cerere disjunse de Înalta Curte de Casație și Justiție și declinate în favoarea Curții de Apel Cluj, înregistrate pe rolul instanței sub următoarele numere: x.

Prin sentința nr. 210 din data de 9 octombrie 2019 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge autoritatea de lucru judecat invocată de pârâta A., prin note scrise.

Admite excepția inadmisibilității cererii privind constarea nulității parțiale a raportului ANI cu nr. x, invocată de către AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE (ANI), prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibilă cererea privind constarea nulității parțiale a raportului ANI cu nr. x formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâții C., AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE și A..

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. 1din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.

Admite excepția inadmisibilității cererii vizând nulitatea rezoluției din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 și a rezoluției din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016, invocată de pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibilă cererea vizând nulitatea rezoluției din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 și a rezoluției din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016 formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ.

Constată intervenită decăderea reclamantei din dreptul de a-și modifica cererea cu privire la următoarele precizări:

- anularea Hotărârilor nr. 1367 și 1535/2018 emise de CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII;

- anularea Hotărârilor nr. 1360, 1361, 1362, 1363 și 1364 pronunțate în ședința secției pentru Judecători din data de 27.11.2018 de CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII;

- anularea Hotărârilor Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu sediul în București, str. x, cu nr. X.01.2019, 157/13.12.2018 și 153/27.11.2018.

Respinge cererea de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare formulate în prezenta cauză. " Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că raportul de evaluare prin care se clasează o activitate de evaluare desfășurată la nivelul ANI nu reprezintă un act administrativ, în sensul legii, întrucât acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge niciun raport juridic în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit Legii nr. 176/2010 (art. 21 și art. 22) sunt supuse controlului de legalitate al instanțelor judecătorești, fiind acte administrative/rapoartele de evaluare ANI prin care sunt reținute stări de incompatibilitate ca urmare a deținerii în cumul a unor funcții, de conflict de interese sau de diferențe nejustificate ale averii.

Raportul de evaluare ANI de clasare, prin care se atestă inexistența unui incident de integritate, comunicat exclusiv persoanei evaluate (pârâtul C.), nu modifică realitatea juridică existentă, în sensul în care nu generează obligații legale noi în sarcina persoanei evaluate, și nici a instituțiilor terțe, și nici nu atrage incidența unor sancțiuni, pentru a putea fi admisibilă o acțiune de anulare a sa.

De altfel, Curtea a observat că acțiunea este inadmisibilă și din perspectiva art. 8 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 554/2004 care interzice promovarea unei acțiuni populare, de sancționare a unei eventuale nelegalități obiective, prin care se invocă apărarea unui interes legitim public, în lipsa unei vătămări produse reclamantei. În caz contrar, dacă instanța de contencios administrativ ar aprecia direct existența unui incident de integritate, s-ar substitui unei autorități administrative autonome (art. 116 alin. (2) teza finală din Constituție), cum este ANI, cu încălcarea principiului constituțional al separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, puterea judecătorească intrând în domeniul puterii executive. Așa fiind, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea dedusă judecății.

Cât privește cererea (petitul) vizând nulitatea rezoluției din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 și a rezoluției din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016 formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, Curtea a reținut că excepția de inadmisibilitate invocată de această pârâtă prin întâmpinare este întemeiată, întrucât aceste acte emise de Inspecția Judiciară nu pot fi cercetate direct de instanța de contencios administrativ de drept comun ci, în speță, analiza acestor acte se poate realiza numai în cadrul procedurii, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 317/2004, de către instanțele cu competență specială în materie, respectiv: Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de primă instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor, conform art. 134 alin. (2) din Constituție și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de control judecătoresc care, pe temeiul alin. (3) al aceluiași articol din Legea fundamentală, poate soluționa cauza sub toate aspectele, exercitând atât un control de legalitate asupra procedurii disciplinare, cât și a temeiniciei hotărârii atacate (în acest sens, a se vedea mutatis mutandis, CCR decizia nr. 128 din 1 februarie 2011, M. Of. nr. 248 din 8 aprilie 2011).

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta B., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- în cauză, afirmațiile părților nu au fost cercetate, deci nu au servit ca suport soluției pronunțată de instanță, de vreme ce motivarea, adică cercetarea probelor și expunerea raționamentului nu răspunde principalelor chestiuni de nelegalitate și netemeinicie invocate. Analizând decizia recurată, se constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin lipsa motivării, nu a prezentat motivele care au condus la soluția adoptată, încălcând, astfel, exigentele art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nerespectarea principiului motivării hotărârilor și, implicit, lipsa unei soluții la o cerere, constituie motiv de recurs, rolul acestei exigențe fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției.

- greșita soluționare a capătului de cerere vizând anularea raportului de evaluare nr. x/19.10.2017, având în vedere că acesta conține considerente contradictorii, în sensul că un raport de evaluare emis de ANI nu ar fi act administrativ și reținerea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de fals în declarații ca urmare a întocmirii unor rapoarte de clasare ale ANI ce nu pot fi cenzurate în instanțele judecătorești, deoarece nu modifică realitatea faptică/în lipsa unei vătămări cauzate unei persoane, s-ar exercita o acțiune populară, cu incalcarea disp. art. 8 ind. l din Legea nr. 554/2004. În plus, subrogându-se voinței legiuitorului (motiv de casare prev.in art. 488 alin 1 pct. 4 C. proc. civ.), judecătorul fondului reține ca în România nu există nici o cale de atac împotriva unui act administrativ emis de ANI care nu ar modifica realitatea faptică chiar dacă în cuprinsul acestuia se atestă în mod fals că judecătorului C. nu i se poate reține starea de incompatibilitate deoarece ar fi incidente dispozițiile referitoare la excluderea din A. și nu cele referitoare la suspendare, iar situația infracțională generată de neobservarea diferenței dintre instituțiile excluderii și a suspendării din A. nu ar produce niciun efect juridic în România, săvârșirea de infracțiuni nefiind, în accepția judecătorului fondului, o situație de fapt care să modifice circuitul juridic, fiind incidente astfel motivele de casare din cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

- problema de drept care trebuie dezlegată derivă, din interpretarea disp. art. 22 din Legea nr. 176/2010, voința legiuitorului fiind ca nu este legala rămânerea in circuitul civil a unor acte emise de autorități publice, in măsura in care sunt emise prin procesarea unor date ce contrazic realitatea faptica, fiind expresia săvârșirii unor infracțiuni.

- cenzurarea în mod discreționar a accesului la instanță cu trimiteri la decizii ale CCR care nu își au aplicabilitate în speță este de natură a încălca dreptul de liber acces la justiție, judecătorul fondului substituindu-se în mod discreționar legiuitorului, fiind incident motivul de casare prev. în art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ. Împrejurarea că actele emise în stare de incompatibilitate nu sunt lovite de nulitate și că recurenta nu ar avea calitatea să invoce nulitatea acestora deși rezoluțiile 1096 și 6167 întocmite în stare de incompatibilitate de către domnul inspector-șef au fundamentat excluderile din magistratură nu poate fi susținută, fiind incidente motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. -neconstituționalitatea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 prin raportare la art. 1 alin. (5), (21) și 116 alin. (6) din Constituție. Rămânerea în circuitul civil a raportului de evaluare al ANI prin care s-a verificat starea de incompatibilitate constituie temei pentru continuarea acțiunii disciplinare în vederea aplicării sancțiunii disciplinare, dacă raportul stabilește starea de incompatibilitate, după cum poate constitui bază pentru oprirea acțiunii disciplinare în situația în care raportul nu identifică o astfel de stare de incompatibilitate. A se reține competenta ANI pe problema incompatibilității magistraților prin prelucrarea unor înscrisuri ce conțin condițiile de tipicitate a săvârșirii unei infracțiuni ar crea o antinomie legislativă, fapt ce contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, care consacră principiul supremației legii și garantează, în materia contenciosului administrativ, ca toate actele autorităților publice să fie întocmite cu respectarea Legii și a Constituției, instanțele de contencios având obligația să cenzureze aspectele de nelegalitatea din cuprinsul acestora, conform art. 126 alin. (6) din Constituție.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A. a invocat excepțiile nulității recursului, lipsei calității procesuale pasive și autorității de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta reclamantă B. împotriva sentinței civile nr. 210 din 9.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă B. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acțiune îndreptată împotriva pârâților: Agenția Națională de Integritate, A., C. și INSPECȚIA JUDICIARĂ solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea raportului A.N.I. nr. 38336/G/II-19.10.2017, a rezoluției Inspecției Judiciare din 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 și a rezoluției Inspecției Judiciare din 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016, formându-se prin disjungere prezentul dosar nr. x/2018.

Prima instanță, pentru considerentele prezentate pe scurt la punctul 2, a hotărât următoarele:

"Respinge autoritatea de lucru judecat invocată de pârâta A., prin note scrise.

Admite excepția inadmisibilității cererii privind constarea nulității parțiale a raportului ANI cu nr. x, invocată de către AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE (ANI), prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibilă cererea privind constarea nulității parțiale a raportului ANI cu nr. x formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâții C., AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE și A..

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. 1din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.

Admite excepția inadmisibilității cererii vizând nulitatea rezoluției din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 și a rezoluției din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016, invocată de pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibilă cererea vizând nulitatea rezoluției din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 și a rezoluției din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016 formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ.

Constată intervenită decăderea reclamantei din dreptul de a-și modifica cererea cu privire la următoarele precizări:

- anularea Hotărârilor nr. 1367 și 1535/2018 emise de CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII;

- anularea Hotărârilor nr. 1360, 1361, 1362, 1363 și 1364 pronunțate în ședința secției pentru Judecători din data de 27.11.2018 de CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII;

- anularea Hotărârilor Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu sediul în București, str. x, cu nr. X.01.2019, X/13.12.2018 și X/27.11.2018.

Respinge cererea de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare formulate în prezenta cauză."

Reclamanta a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., însă nu și-a structurat criticile formulate, conform temeiurilor de drept invocate, reiterând în cuprinsul memoriului de recurs aspectele de nelegalitate invocate la fondul cauzei cu privire la actele contestate.

Față de acest recurs, intimata A. a invocat excepțiile nulității recursului, lipsei calității procesuale pasive și autorității de lucru judecat, ce vor fi analizate cu prioritate în condițiile art. 248 din C. proc. civ.

Cu privire la excepția nulității recursului, Înalta Curte reține că a motiva un recurs înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre cele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat. Nu orice nemulțumire a unei părți cu privire la soluția pronunțată poate constitui motiv de recurs, instanța fiind ținută să examineze numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile dispozițiilor menționate.

În cauza de față, deși susținerile recurentei nu sunt structurate corespunzător, totuși unele critici pot fi încadrate în prevederile art. 488 din C. proc. civ., după cum se va arăta în cele ce urmează, astfel încât excepția nulității recursului va fi respinsă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, Înalta Curte reține că, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. În cauză, în fața primei instanțe, capătul de cerere privind constarea nulității parțiale a raportului ANI nr. x s-a soluționat și în contradictoriu cu A., acestă parte justificând astfel calitatea procesuală pasivă și în calea de atac a recursului.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, Înalta Curte constată că această excepție a fost invocată și în fața primei instanțe, fiind respinsă chiar în dispozitivul hotărârii, iar intimata A. nu a formulat recurs împotriva sentinței nr. 210 din data de 9 octombrie 2019 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Pe fondul recursului, se constată că primul motiv de recurs formulat este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când "instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești". Prin această sintagmă se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu se poate identifica cu depășirea competenței.

Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separației puterilor în stat, spre deosebire de necompetență, care constă în amestecul unei instanțe judecătorești în atribuțiile altor instanțe judecătorești.

Instanța săvârșește un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfințește, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta susține că, "subrogându-se voinței legiuitorului, judecătorul fondului a reținut că în România nu există nici o cale de atac împotriva unui act administrativ emis de ANI care nu ar modifica realitatea faptică chiar dacă în cuprinsul acestuia se atestă în mod fals că judecătorului C. nu i se poate reține starea de incompatibilitate deoarece ar fi incidente dispozițiile referitoare la excluderea din A. și nu cele referitoare la suspendare, iar situația infracțională generată de neobservarea diferenței dintre instituțiile excluderii și a suspendării din A. nu ar produce niciun efect juridic în România, săvârșirea de infracțiuni nefiind, în accepția judecătorului fondului, o situație de fapt care să modifice circuitul juridic".

Or, în cauza de față se constată că prima instanță a admis excepția inadmisibilității cererii privind constarea nulității parțiale a raportului ANI nr. x, invocată de către AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE (ANI) și a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere, reținând că raportul de evaluare prin care se clasează o activitate de evaluare desfășurată la nivelul ANI nu reprezintă un act administrativ, în sensul legii, întrucât acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge niciun raport juridic în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și că potrivit Legii nr. 176/2010 (art. 21 și art. 22) sunt supuse controlului de legalitate al instanțelor judecătorești, fiind acte administrative, rapoartele de evaluare ANI prin care sunt reținute stări de incompatibilitate ca urmare a deținerii în cumul a unor funcții, de conflict de interese sau de diferențe nejustificate ale averii.

În aceste condiții, Înalta Curte constată, fără a analiza fondul raportului juridic dedus judecății, că prima instanță a pronunțat o hotărâre în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, motivul de recurs invocat fiind nefondat.

Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Or, în cauza de față, recurenta nu formulează critici privind încălcarea unor reguli de procedură de către prima instanță a căror nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ci doar este nemulțumită de soluția pronunțată de instanță cu privire la excepția inadmisibilității capetelor principale de cerere, astfel încât motivul de casare invocat apare ca nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii capetelor de cerere formulate, fie ca inadmisibile, fie ca neîntemeiate, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta arată că "afirmațiile părților nu au fost cercetate, deci nu au servit ca suport soluției pronunțată de instanță, de vreme ce motivarea, adică cercetarea probelor și expunerea raționamentului nu răspunde principalelor chestiuni de nelegalitate și netemeinicie invocate. Analizând decizia recurată, se constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin lipsa motivării, nu a prezentat motivele care au condus la soluția adoptată, încălcând, astfel, exigentele art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nerespectarea principiului motivării hotărârilor și, implicit, lipsa unei soluții la o cerere, constituie motiv de recurs, rolul acestei exigențe fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției.

Cu prioritate se constată că, fiind respinse ca inadmisibile capetele principale de cerere, prima instanță nu avea cum să mai analizeze pe fond motivele de nelegalitate invocate de către recurenta reclamantă.

Criticile vizând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, exced cadrului procesual de față întrucât au făcut obiectul recursului soluționat prin Decizia nr. 4667 din 24.09.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018.

Ultimul motiv de recurs invocat este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel, așa cum am arătat și mai sus, prima instanță, respingând ca inadmisibil capătul de cerere privind constarea nulității parțiale a raportului ANI nr. x, a reținut că "potrivit Legii nr. 176/2010 (art. 21 și art. 22) sunt supuse controlului de legalitate al instanțelor judecătorești, fiind acte administrative/rapoartele de evaluare ANI prin care sunt reținute stări de incompatibilitate ca urmare a deținerii în cumul a unor funcții, de conflict de interese sau de diferențe nejustificate ale averii.

Raportul de evaluare ANI de clasare, prin care se atestă inexistența unui incident de integritate, comunicat exclusiv persoanei evaluate (pârâtul C.), nu modifică realitatea juridică existentă, în sensul în care nu generează obligații legale noi în sarcina persoanei evaluate, și nici a instituțiilor terțe, și nici nu atrage incidența unor sancțiuni, pentru a putea fi admisibilă o acțiune de anulare a sa.

De altfel, Curtea observă că acțiunea este inadmisibilă și din perspectiva art. 8 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 554/2004 care interzice promovarea unei acțiuni populare, de sancționare a unei eventuale nelegalități obiective, prin care se invocă apărarea unui interes legitim public, în lipsa unei vătămări produse reclamantei.

În caz contrar, dacă instanța de contencios administrativ ar aprecia direct existența unui incident de integritate, s-ar substitui unei autorități administrative autonome (art. 116 alin. (2) teza finală din Constituție), cum este ANI, cu încălcarea principiului constituțional al separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, puterea judecătorească intrând în domeniul puterii executive."

Recurenta susține că problema de drept care trebuie dezlegată derivă, din interpretarea disp. art. 22 din Legea nr. 176/2010, voința legiuitorului fiind că nu este legală rămânerea în circuitul civil a unor acte emise de autorități publice, în măsura în care sunt emise prin procesarea unor date ce contrazic realitatea faptică, fiind expresia săvârșirii unor infracțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative:

"(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare.

(2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situației de fapt;

b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

d) concluzii.

(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare."

Articolul 22 din același act normativ prevede că:

"(1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

(2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanța de contencios administrativ, Agenția sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanșarea procedurii disciplinare, precum și, dacă este cazul, instanța de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

(3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilității nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanța de contencios administrativ, Agenția sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanșarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenția sesizează în termen de 6 luni instanța de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilitățile.

(4) Dacă în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate constată inexistența unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmește un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condițiile art. 17 alin. (5) teza a doua."

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca fiind o manifestare unilaterală de voință a unei autorități publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii.

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, întrucât nu toate actele unilaterale ale autorităților publice sunt acte administrative, ci numai acelea care sunt emise în regim de putere publică în vederea executării ori a organizării executării legii. În considerarea dispozițiilor mai sus menționate, în mod corect prima instanță a apreciat că raportul de evaluare ANI de clasare, prin care se atestă inexistența unui incident de integritate, nu constituie act administrativ.

Recurenta nu a formulat critici cu privire la respingerea ca inadmisibilă a capătului de cerere vizând nulitatea rezoluției din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 și a rezoluției din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția autorității de lucru judecat invocate de intimata A. și va respinge recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinței nr. 210 din data de 09 octombrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția autorității de lucru judecat invocate de intimata A..

Respinge recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinței nr. 210 din data de 09 octombrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2021.