ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2818/2023

Ședința publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.10.2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii, desființarea Rezoluției de clasare nr. 2095/07.07.2021 din dosarul nr. x, desființarea Rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare din data de 24.09.2021 din dosarul nr. y și trimiterea dosaruliu pentru completarea verificărilor. Totodată, a solicitat și suspendarea din funcție a judecătorilor vizați până la soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 902 din 5 mai 2022, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii în privința capătului de cerere vizând desființarea rezoluțiilor contestate și a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea din funcție a judecătorilor până la soluționarea cauzei și a respins acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibil.

A respins, în rest, acțiunea precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, apreciind că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și că instanța nu a răspuns motivat și nu a analizat motivele sale din plângere.

În susținerea recursului, recurenta a reiterat aspectele prezentate în cuprinsul acțiunii, cu privire la judecătorii din cadrul Tribunalului Argeș vizați de plângere, și a solicitat a se ține cont de jurisprudența în materie vizând abaterile disciplinare ale magistraților.

Intimații-pârâți Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii, au depus, fiecare, întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, apreciind că recurenta nu a adus niciun argument cu privire la nelegalitatea hotărârii recurate.

Pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare.

4.1. Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantei A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei, rezultă că acesta a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și nemotivarea hotărârii, motive de casare ce s-ar putea încadra în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și, respectiv, pct. 6 C. proc. civ., fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în ipotezele textelor legale.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor.

Recurenta, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a reitera argumentele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță și la a-și prezenta dezacordul față de soluția primei instanțe, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod criticile de nelegalitate, în sensul de a preciza de ce sentința ce face obiectul prezentului recurs ar fi nemotivată și de a evidenția modalitatea în care instanța de fond ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Simpla nemulțumire a recurentei cu privire la soluția instanței de fond și reiterarea argumentelor din cuprinsul acțiunii, fără a invoca niciun aspect referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, pentru că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății sau a reaprecia probele administrate, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 902 din 5 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.