Decizia nr. 2392/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin cererea înregistrată, la data de 18.07.2024, pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație-Biroul pentru Imigrări Arad, anularea refuzului IGI-Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad nr. x din 11.04.2024 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de societate pentru cetățeanul străin B., cetățean al statului Pakistan, și obligarea pârâtului la emiterea unui nou act prin care să soluționeze favorabil cererea de acordare a avizului de angajare.

Prin sentința nr. 700 din 17 octombrie 2024, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul prezentării situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanța în mod eronat a respins contestația, neținând cont de apărările pe care societatea le-a adus în fața primei instanțe și de încercarea de a pune în legalitate cetățeanul străin prin obținerea pentru acesta a avizului de angajare în muncă.

A depus online pe site-ul pârâtului cerere de acordare a avizelor de angajare în muncă împreună cu toate documentele necesare la data de 28.11.2023 primind număr de înregistrare 931876 pentru obținerea avizului de angajare pentru în funcția de curier având COD COR 962101. La data de 11.04.2024 pârâtul a emis refuzul de a emite aviz, motivând că reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 20.000 RON pentru 2 situații, însă consideră recurenta că acest fapt nu conduce la împiedicarea de a obține avize de angajare întrucât, pe de o parte, este vorba despre faptul că a angajat un străin cu timp parțial de 7 ore pe zi în loc de 4 ore pe zi, caz în care străinul nu ar fi avut nevoie de un nou aviz, precum și despre faptul că a angajat un străin fără aviz însă cu drept de ședere valabil până în 2027 dobândit prin reîntregirea familiei, considerând că automat dobândește și drept de muncă prin încheierea căsătoriei cu un cetățean străin și nu mai are nevoie de aviz de angajare în acest sens.

În aceste condiții, a solicitat a se constata că pentru cele două contravenții reținute în sarcina societății, a fost sancționată la data de 11.04.2024, deci după ce a depus cererea de emitere a avizului de angajare la data de 27.12.2023. Totodată, solicită să se constate că străinul avea drept de ședere valabil la data la care pârâtul susține că se afla în ședere ilegală și, de asemenea, a depus cererea înăuntrul celor 90 zile prevăzute de lege (la data de 28.11.2023), având în vedere faptul că, atât Curtea de Apel Timișoara cât și Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, au statuat faptul că este considerată data depunerii actelor la pârât data încărcării acestora pe portal. Consideră recurenta că nu poate fi reținută culpa societății sau a străinului faptul că pârâtul soluționează cererile după 3 luni de la depunerea lor.

În acest caz programarea pentru soluționarea cererii fost la data de 16.03.2024, iar nu 11.04.2024, când s-a primit sancțiunea. Legat de acest aspect, al inexistentei unei sancțiuni, condiție impusă imperativ de dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 pentru obținerea de către societatea angajatoare a avizului de angajare în muncă a străinului, a apreciat că prima instanță a interpretat în mod eronat aceste dispozițiile legale. În cazul său, cererea a fost soluționată la 11.04.2024, sancțiunea a fost aplicată tot la data de 11.04.2024, exact în aceeași zi cu respingerea. Or, dispozițiile legale menționate prevăd condiția ca sancțiunea să nu fi existat anterior soluționării cererii.

Apreciază recurenta că este bine cunoscută această practică la nivelul unor formațiuni teritoriale ale pârâtului care tergiversează nejustificat și intenționat soluționarea dosarelor administrative sau invocă motive netemeinice de respingere a dosarelor, săvârșind abuz de putere, punând cetățenii străini în situația de a ajunge în ilegalitate, în loc să vină în ajutorul lor prin asigurarea respectării și protejării drepturilor străinilor și prin respectarea principiului proporționalității prevăzut chiar de O.G. nr. 25/2014 la art. 28 alin. (2 2 ). Cetățeanul străin intrat legal pe teritoriul României nu poate fi culpabil de acțiunile ilicite pe care le săvârșesc angajatorii care profită de faptul că acești cetățeni nu cunosc legea.

Acești cetățeni au calitatea de victime ale faptelor ilicite și este excesiv să li se respingă dreptul de a munci pentru fapta altuia, ba chiar mai mult să li se impună formalismul excesiv de a părăsi teritoriul României și de a se întoarce atunci când se va obține avizul de muncă. Din culpa conjugată a fostului angajator și a autorităților, cetățeanul străin nu a reușit să își prelungească dreptul de ședere. Acesta a luat legătura cu societatea A. S.R.L., în vederea oferirii unei șanse privind angajarea sa în muncă.

Societatea a depus documentele necesare în vederea obținerii inițial a avizului de angajare în muncă, urmând ca abia apoi acesta să-și depună documentele pentru obținerea permisului de ședere, deoarece, conform dispozițiilor legale în vigoare care reglementează regimul străinilor în România, nu se poate obține permis de ședere fără obținerea în prealabil a avizului de angajare în muncă de către societatea angajatoare și încheierea contractului individual de muncă în mod legal de către cetățeanul străin cu societatea angajatoare, pentru a putea face străinul dovada că are venituri pentru a se întreține pe teritoriul României.

Luând în calcul acest aspect, recurenta a considerat că formațiunea teritorială care a refuzat emiterea avizului de angajare nu a procedat la o reală verificare a situației cetățeanului străin și a luat decizia nerespectând principiul proporționalității referitor la soluționarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se realizează cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, prevăzut de art. 9 din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și de art. 28 alin. (2) 2 O.G. nr. 25/2014, și a principiul adaptabilității, prevăzut de art. 13 din Codul administrativ conform căruia "autoritățile și instituțiile administrației publice au obligația de a satisface nevoile societății", prin aceea că prin emiterea deciziei de neacordare a avizului de munci a lezat nevoia cetățeanului străin de a munci, pe de-o parte, și nevoia îndeobște cunoscută de personal a pieței economice și de muncă române.

3. Apărările formulate Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație-Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, cu apărările intimatului-reclamant și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Prin adresa nr. x din data de 11.04.2024 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație-Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad, s-a comunicat societății A. S.R.L.

refuzul eliberării avizului de angajare pentru cetățeanul străin B., motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, întrucât angajatorul a fost sancționat contravențional la data de 11.04.2024 conform prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a) din același act normativ, cu amendă în cuantum de 20.000 RON. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu cererea reclamantei de anulare a refuzului eliberării avizului de angajare, iar, prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă. Recurenta-reclamantă a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză.

Acest motiv de casare vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, instanța de control judiciar constată că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat greșita interpretare și aplicare a legii, susținând că cererea sa a fost soluționată în data de 11.04.2024, sancțiunea a fost aplicată tot în data de 11.04.2024, exact în aceeași zi cu respingerea cererii, în condițiile în care legea prevede expres la art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014 condiția ca sancțiunea să nu fi existat anterior soluționării cererii. Astfel, din culpa conjugată a fostului angajator și a autorităților, cetățeanul străin nu a reușit să își prelungească dreptul de ședere, iar formațiunea teritorială care a refuzat emiterea avizului de angajare nu a procedat la o reală verificare a situației cetățeanului străin și a luat decizia nerespectând principiul proporționalității, prevăzut de art. 9 din O.G.

nr. 57/2019 privind Codul administrativ și de art. 28 alin. (2 2 ) din O.G. nr. 25/2014, și principiul adaptabilității, prevăzut de art. 13 din Codul administrativ. Înalta Curte constată că, potrivit art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014, "Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9." Art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevede că, "Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător." Conform art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G.

nr. 25/2014, "Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: d) angajatorul nu a fost sancționat potrivit art. 36 alin. (1) din prezenta ordonanță, art. 260 alin. (1) lit. e) sau e 1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii." Potrivit art. 36 din același act normativ, "(1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează: a) primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detașare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, cu amendă de la 10.000 RON la 20.000 RON, pentru fiecare persoană identificată; (…)" Dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.G.

nr. 25/2014 prevăd că, "Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță, precum și epuizarea contingentului anual pe tipuri de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă constituie motive de refuz de eliberare a avizului de angajare/detașare". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că avizul de angajare poate fi acordat doar dacă angajatorul nu a fost sancționat contravențional potrivit art. 36 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii. Din actele dosarului, rezultă că cererea de acordare a avizului de angajare a fost soluționată la data de 11.04.2024. Într-adevăr, la aceeași dată, societatea a fost sancționată contravențional, prin Procesul-verbal nr. x/DIMB/S4/B1/IGA/11.04.2024 conform prevederilor art. 36 alin. (1) lit. A) din O.G.

nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României. Înalta Curte constată că folosirea termenilor "anterior" sau "ulterior" din conținutul unui text ajută la stabilirea unei ordini cronologice și la clarificarea relațiilor temporale dintre diverse evenimente sau acțiuni. Termenul "anterior" indică faptul că o anumită acțiune/eveniment a avut loc înaintea altei acțiuni/altui eveniment. Așadar, deși cele două acte administrative, procesul-verbal menționat și refuzul privind eliberarea avizului de angajare, au fost emise în aceeași zi (11.04.2024), este evident că, la momentul soluționării cererii de eliberare a avizului, recurenta-reclamantă fusese deja sancționată contravențional, câtă vreme existența sancțiunii a fost unul dintre motivele pentru care intimatul-pârât a procedat la neacordarea avizului de angajare solicitat.

Prin urmare, în raport de această situație, în mod corect a reținut autoritatea emitentă că, urmare a aplicării acestei sancțiuni, la data soluționării cererii, reclamanta nu a mai îndeplinit condiția generală de acordare a avizului de angajare prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014. În aceste condiții, Înalta Curte reține că este nefondată susținerea recurentei-reclamantei conform căreia verificarea acestei condiții negative ar trebui să se raporteze la data formulării cererii de acordare a avizului, din moment ce textul legal prevede în mod expres că este necesar ca angajatorul să nu fi fost sancționat contravențional în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii, aspect apreciat ca atare și de prima instanță.

În concluzie, se reține neîndeplinirea condiției generale stipulate de art. 4 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, astfel că, în mod legal, instituția pârâtă a respins cererea reclamantei de emitere a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat la dispozițiile art. 28 alin. (3) din O.G. nr. 25/2014 enunțat anterior. În ceea ce privește invocarea de către recurenta-reclamantă a nerespectării principiul proporționalității și a principiului adaptabilității, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2 2 ), "soluționarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se realizează cu luarea în considerare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporționalității", obligație stabilită și de art. 9 din O.G.

nr. 57/2019 privind Codul administrativ, iar, conform art. 13 din acest din urmă act normativ, "autoritățile și instituțiile administrației publice au obligația de a satisface nevoile societății". Față de argumentele anterior expuse, Înalta Curte reține că aceste principii nu pot fi invocate pentru a justifica neîndeplinirea unei cerințe de legalitate la data soluționării cererii de emitere a avizului de angajare, neputându-se susține în mod valid că cererea formulată de recurentă nu a fost analizată în raport de situația specifică a cazului în discuție, astfel că această susținere este lipsită de suport legal. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, soluția pronunțată de prima instanță fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 700 din 17 octombrie 2024 a Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 8 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.