Decizia nr. 2388/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată și hotărârile instanței de fond 1.1.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.03.2022, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., Baroul București (BB) și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA), anularea examenului de admitere în profesia de avocat stagiar, sesiunea septembrie 2021, organizat de UNBR, INPPA și BB, obligarea pârâților la validarea concursului pentru reclamantul B. prin întocmirea actului administrativ de admitere în profesia de avocat stagiar și înscrierea pe Tabloul avocaților în Baroul București, obligarea pârâților la despăgubiri pentru discriminare, daune morale pentru lezarea demnității și onoarei în cuantum de 5.000.000 RON fiecare, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin încheierea de ședință din 7 octombrie 2022, Curtea a constatat că reclamanții au înțeles să modifice cererea de chemare în judecată, formulând un petit în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din perspectiva despăgubirilor solicitate inițial, astfel că a dispus citarea acestei instituții în calitate de pârât, cu copia acțiunii și a cererii modificatoare. Prin încheierea de ședință din 20 ianuarie 2023, Curtea a prorogat discutarea excepțiilor invocate de pârâți, inclusiv a cererii de disjungere/suspendare prin prisma hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021, aflată în calea de atac a recursului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, printr-o eventuală interpretare a textelor legale privind litispendența, dacă este incidentă în cauză, față de petitul 3 din cererea introductivă de instanță.

La data de 03.03.2023, reclamanții au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a întregii Legi nr. 51/1995 raportat la art. 1 alin. (3)-(5), art. 9, art. 10-11, art. 15-16, art. 20-21, art. 24, art. 32, art. 41-43, art. 47, art. 51-52, art. 135 alin. (2) lit. f), art. 139 din Constituție, dar și față de faptul că sunt încălcate textele Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului. La aceeași dată, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a Instrucțiunilor de participare la concursul organizat în septembrie 2021, față de prevederile art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 1 alin. (3)-(5), art. 16, art. 41, art. 47, art. 124 și art. 126 din Constituție.

Prin încheierea de ședință din 3 martie 2023, Curtea a dispus amânarea judecății pentru a se comunica un exemplar al cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de reclamanți către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a prorogat discutarea excepțiilor invocate în cauză până la următorul termen. Prin încheierea de ședință din 12 mai 2023, Curtea a respins excepția netimbrării capetelor 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, invocată de pârâtul Baroul București, a respins excepțiile invocate de reclamanți în ceea ce privește calitatea de reprezentanți pentru apărătorii pârâților și excepția nulității întâmpinărilor formulate de pârâți invocată de reclamanți.

Totodată, a amânat pronunțarea la 26.05.2023 asupra excepției de inadmisibilitate a capetelor de cerere 1 și 2 invocată prin întâmpinările Baroului București și Uniunii Naționale a Barorurilor din România. Prin încheierea de ședință din 26 mai 2023, Curtea a respins excepțiile de inadmisibilitate invocate de pârâți, ca nefondate, reținând că motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă, instanța fiind învestită cu analizarea pretențiilor reclamanților prin prisma verificării existenței unui refuz nejustificat. A amânat judecata cauzei la 08.09.2023. La termenul din 08.09.2023, Curtea a pus în discuție cererea de suspendare a judecății formulată de reclamanți, excepțiile invocate de pârâți, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamanți, excepția de nelegalitate invocată de reclamanți și, în subsidiar, fondul cauzei.

A dispus amânarea pronunțării la data de 22.09.2023, 06.10.2023 și la data de 19.10.2023. Prin sentința civilă nr. 1622 din 19 octombrie 2023, Curtea a respins cererea de suspendare a judecății formulată de reclamanți, ca nefondată. A respins excepția de litispendență (cu dosarul nr. x/2021 al aceleiași instanțe) și cererea de disjungere invocate de pârâți, ca nefondate. A respins cererea reclamanților de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995 în întregime, ca inadmisibilă. A respins excepția de nelegalitate invocată de către reclamanți, ca inadmisibilă. A respins acțiunea reclamanților, astfel cum a fost modificată și precizată, ca neîntemeiată.

A obligat reclamanții la 2.400 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului Baroul București, respectiv 1.400 RON pentru pârâții UNBR și INPPA. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii în totalitate și admitere acțiunii, astfel cum a fost formulată. Au apreciat recurenții că redactarea și motivarea hotărârii i-au fost comunicate la 7 luni de la pronunțare, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-5 și pct. 8 C. proc. civ., fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil și în termen optim și previzibil.

Referitor la cele reținute prin încheierea de ședință din 7 octombrie 2022, au precizat recurenții-reclamanți că nu au formulat o cerere modificatoare, ci era o obligație a instanței să citeze Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Nefiind legală citarea, instanța era obligată să refacă procedura de citare, chiar dacă ar fi învederat sau nu că ar fi solicitat introducerea în cauză a CNCD, încă o dată văzându-se lipsa unei motivări, ceea ce constituie motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Au mai arătat recurenții, făcând referire la încheierea de ședință din 20 ianuarie 2023, că instanța nu a pus în vedere pârâților sub sancțiunea prevăzută de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 obligația de a depune întreaga documentație, dosarul administrativ, deși au solicitat prin acțiune.

Rezultă caracterul părtinitor al judecătorului, acesta transformându-se în apărător al pârâților, ceea ce constituie o încălcare a principiului egalității, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.. Astfel, se constată și încălcarea art. 10 și art. 20 C. proc. civ., ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Aceeași lipsă de imparțialitate, ceea ce echivalează cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil, încălcare a principiului egalității, se identifică și la pagina 1 din încheierea de ședință din 3 martie 2023, când Curtea a lăsat cauza la sfârșitul ședinței pentru a se prezenta și apărătorul Baroului București, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 C. proc.

civ., căci pârâții își puteau asigura substituirea. De asemenea, la termenul din 12 mai 2023, Curtea a respins ca nefondată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, deși au invocat și excepția lipsei calității de reprezentant legal și convențional, fără a motiva și fără a pune în discuție excepțiile cum au fost invocate, încălcând procedura și rolul activ al judecătorului, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.. Totodată, întâmpinarea nu a respectat forma ad validitatem impusă de art. 205 C. proc. civ., impunându-se constatarea nulității. Nu a fost depus actul administrativ în copie legalizată, conform art. 151 alin. (3) C. proc. civ., și nu s-au depus nici contractele de reprezentare, încălcându-se și art. 5 C. proc.

civ., motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Astfel, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru respectarea dublului grad de jurisdicție, nefiind dezbătute toate chestiunile, excepțiile, apărările cu care a fost legal învestită instanța. În dovedirea susținerilor lor, recurenții au reprodus diverse soluții din dosare ale Curții de Apel București, Tribunalului București. Au mai apreciat recurenții că instanța nu a verificat cererea nici sub aspectul posibilelor fapte de discriminare, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 C. proc. civ.. Judecătorul fondului a încălcat art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție și art. 10 C. proc.

civ., motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., judecătorul transformându-se în avocat al pârâților. Fiind parcursă procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 și fiind în fața unui refuz de soluționare, instanța ar fi trebuit să admită acțiunea. Au citat recurenții dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, apreciind că instanța de fond a discriminat, încălcând efectiv dreptul la un proces echitabil și principiul nediscriminării, s-a contrazis și a adăugat la lege, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. După ce au mai reprodus diverse soluții din cauze pe care le apreciază a fi similare sub aspectul problemelor discutate, au mai susținut recurenții-reclamanți că nu au beneficiat de un proces echitabil, fiind încălcate dispozițiile art. 6 C. proc.

civ. și art. 6 pct. 1 din CEDO. O altă critică a recurenților-reclamanți s-a referit la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate, pentru că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța făcând incursiune în alte domenii decât de abilitare, substituindu-se nelegal și netemeinic instanței de contencios constituțional, fiind motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ.

Au mai susținut recurenții că instanța a încălcat dispozițiile Legii nr. 46/2003, ale Legii nr. 95/2006, art. 26 din Convenția privind drepturile omului și biomedicina din 1997 (Convenția de la Oviedo), care presupun că orice restricții la exercitarea drepturilor omului nu pot fi prevăzute decât prin lege, neidentificând vreo instituție care să permită pârâților condiționarea participării la examen, ceea ce constituie motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Instanța nu a precizat care sunt motivele, textele legale care ar fi instituit introducerea unor noi criterii medicale, de vreme ce reclamantul a fost declarat apt la vizita medicală, și care ar fi obligat candidații la vaccinare și/sau testare pentru a putea intra la examen, din Legea nr. 51/1995 nerezultând că un candidat este condiționat pentru a participa la examenul de admitere să se vaccineze sau să facă vreun test RT-PCR sau orice alte teste.

Practic, instanța a desconsiderat legea și a motivat în baza anexelor ale unor hotărâri de guvern și a ordinelor de ministru, a discriminat, a completat la lege și a încălcat art. 61 alin. (1) din Constituție, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Instanța nu a pus în discuție asemenea rețineri, motivele sunt străine de judecarea cauzei, a fost încălcat principiul contradictorialității, al oralității și al dreptului la apărare, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Nu rezultă de unde instanța a ajuns la concluzia că organizator a fost UNBR, de vreme ce examenul a fost organizat de Baroul București și taxa a fost plătită la INPPA.

Instanța nu s-a pronunțat cu privire la celelalte capete de cerere, nu a motivat în niciun fel respingerea despăgubirilor, daunelor pentru discriminare, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Recurenții-reclamanți au făcut trimitere la diverse soluții pronunțate în cauze similare, în opinia lor, în care sentințele de fond au fost casate cu trimitere spre rejudecare. Au mai susținut că instanța de fond nu a obligat la depunerea întregii documentații care a stat la baza emiterii instrucțiunilor de condiționare a accesului la examenul de admitere în profesia de avocat, nefiind analizate nici condițiile de legalitate ale acestor instrucțiuni, fiind motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc.

civ. Au reprodus recurenții fragmente din dosarul nr. x/2021 prin care a fost anulată în parte H.G. nr. 1183/2021, concluzionând că se impune admiterea cererii de recurs formulate împotriva sentinței nr. 1622 din 19 octombrie 2023, casarea în totalitate pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 și pct. 8 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a judeca acțiunea introductivă pe toate capetele de cerere. 3. Apărările formulate Intimatul-pârât Baroul București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului formulat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale. A mai invocat și inadmisibilitatea criticilor formulate prin recurs vizând încheierea de ședință din 7 octombrie 2022 și încheierea de ședință din 12 mai 2023, pentru că aceste încheieri nu au fost atacate prin recursul formulat.

În rest, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor 1. Preliminar, în ceea ce privește recursul vizând soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995, Înalta Curte reține că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dacă excepția este inadmisibilă, soluția de respingere poate fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare. Or, hotărârea de fond a fost pronunțată la data de 19.10.2023, iar recursul reclamanților, vizând inclusiv soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a fost formulat la data de 30.05.2024.

Nu pot fi reținute aprecierile recurenților, în sensul că nu au cunoscut motivele respingerii cererii, nefiindu-le comunicată hotărârea, pentru că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost publicată pe site-ul Curții de Apel București, astfel că declararea căii de atac se putea face în termenul prevăzut de lege. Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Art. 470 alin. (5) C. proc. civ.

dispune că, "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii". Or, recurenții-reclamanți, chiar dacă nu cunoșteau motivele respingerii cererii de sesizare, puteau declara calea de atac în termenul prevăzut de lege, urmând ca motivarea acesteia să o formuleze într-un termen de aceeași durată care curgea de la data comunicării hotărârii. Hotărârea instanței de fond, vizând inclusiv soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a fost comunicată recurenților la data de 15.05.2025, iar recursul a fost declarat la data de 30.05.2025.

De asemenea, în ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului vizând încheierile de ședință din data de 7 octombrie 2022 și din 12 mai 2023 și excepția nulității recursului vizând cheltuielile de judecată, excepții invocate de intimatul-pârât Baroul București, Înalta Curte constată că, prin încheierile menționate, instanța de fond a dispus citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, respectiv, a respins mai multe excepții invocate de reclamanți, vizând calitatea de reprezentanți ai apărătorilor pârâților și nulitatea întâmpinărilor, măsuri care, deși nu au fost atacate în mod expres în partea de început a motivelor de recurs, fac corp comun cu hotărârea finală și pot fi contestate odată cu aceasta.

Referitor la excepția nulității recursului vizând cheltuielile de judecată, în raport cu cele statuate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 3/2020, instanța de control judiciar constată că recurenții-reclamanți au contestat acordarea cheltuielilor de judecată nu neapărat din perspectiva proporționalității acestora. 2. Examinând, în rest, sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a apărărilor formulate, în raport cu dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, recurenții-reclamanți doresc să obțină o validare a propriilor interpretări date unor texte normative și au dezvoltat critici într-o manieră nestructurată, imputând hotărârii atacate diverse vicii pretinse de legalitate, pe care le-au raportat apoi la unul sau mai multe dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte, reținând că în recurs, hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică posibilitatea părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, va analiza subsumat fiecărui motiv de casare argumentele recurenților, fără a le avea în vedere pe cele vizând fondul cauzei precum și trimiterile la prevederi legale sau la diverse soluții din cauze în care reclamanții au fost părți, în cuprinsul cărora nu se regăsește o critică efectivă de nelegalitate la adresa sentinței recurate. Astfel, referitor la motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ., prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituția României sau de legile organice. Instanța săvârșește un exces de putere atunci când, spre exemplu: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege adoptată, înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunță pe cale de dispoziții generale. În cauză, nu poate fi reținută incidența unei încălcări, de către prima instanță, a atribuțiilor puterii judecătorești, nefiind identificate niciuna din ipotezele prezentate mai sus.

Din considerentele sentinței de fond reiese clar că judecătorul fondului și-a exercitat atribuția conferită autorității judecătorești și nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități în stat. Criticile recurenților nu pot fi încadrate în acest motiv de nelegalitate, fiind evidentă o înțelegere greșită a sferei de incidență a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un astfel de motiv este incident dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Premisa aplicării textului legal menționat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă, însă, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc.

civ., rezultă că această sancțiune nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerințe legale, ci doar în acel context în care, printr-o atare nerespectare s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau toate motivele sunt străine de natura cauzei. În sfârșit, motivul de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită, prin hotărâre, a nomelor de drept material.

Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Rezumând, Înalta Curte nu identifică, în concret, existența vreunui viciu de legalitate, care să permită reținerea unui motiv de casare în baza căruia sentința civilă recurată să fie casată, urmând a analiza, punctual, motivele invocate de recurenți din perspectiva legalității hotărârii. Astfel, faptul că hotărârea atacată a fost redactată și comunicată reclamanților după mai mult de 30 de zile de la data pronunțării nu constituie un motiv de nulitate și nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare invocate.

Din perspectiva art. 175 C. proc. civ., nulitatea unei hotărâri intervine doar dacă s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, însă simpla întârziere în motivarea nu afectează legalitatea soluției. Volumul de activitate al instanțelor și încărcătura fiecărui complet de judecată constituie unul dintre factorii care intervin și care fac imposibilă respectarea termenului de 30 de zile, însă, din perspectiva căii de atac extraordinare a recursului, motivele de recurs sunt strict limitate la legalitatea hotărâri, întârzierea redactării neconstituind un asemenea motiv. Nu pot fi avute în vedere nici aprecierile recurenților, cu privire la cele reținute de prima instanță prin încheierea de ședință din 7 octombrie 2022, termen la care s-a dispus citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în sensul că s-ar fi încălcat principiul disponibilității.

De fapt, recurenții-reclamanți nu combat citarea acestei instituții, ci susțin că ar constitui un motiv de casare faptul că nu a fost citată din oficiu, deși, în cuprinsul acțiunii, astfel cum a fost formulată, nu au solicitat și nu au indicat denumirea și nici sediul CNCD în vederea citării. Or, în opinia instanței de control judiciar, nici aceste susțineri ale recurenților nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 sau 8 C. proc. civ. Referitor la argumentele recurenților că instanța ar fi fost părtinitoare, pentru că, după cum reiese din încheierea de ședință din 20 ianuarie 2023, nu ar fi pus în vedere pârâților să depună întreaga documentație ce a stat la baza actului atacat, conform art. 13 din Legea nr. 554/2004, din conținutul încheierii rezultă că pârâții au confirmat faptul că li s-a pus în vedere să depună documentația respectivă.

De altfel, după discuția contradictorie care a avut loc, instanța a pus în vedere pârâților să depună documentația administrativă față de cele invocate și precizate de reclamanți. Astfel, nici în această situație nu se poate încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 sau 8 C. proc. civ.. Nu se poate reține o lipsă de imparțialitate a judecătorului fondului nici din perspectiva faptul că, la termenul din 03.03.2023, la cererea pârâtei UNBR, a dispus lăsarea cauzei la ultima strigare pentru a da posibilitate tuturor părților să se prezinte, ci, dimpotrivă, această măsură nu reprezintă altceva decât o aplicare a normelor de procedură pentru respectarea dreptului la apărare și la un proces echitabil.

De altfel, dispozițiile art. 119 alin. (3) și (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 3243/22.12.2022, permit judecătorului să dispună lăsarea cauzei la a doua strigare, la cererea părților, sau să schimbe ordinea de soluționare a cauzelor. Nici criticile recurenților, cu privire la cele reținute de prima instanță referitor la calitatea de reprezentanți pentru apărătorii pârâților, nu pot fi avute în vedere, pentru că acestea vizează modul de aplicare a unor norme de procedură de către instanța de judecată. În acest sens, se observă că art. 80 C. proc. civ. prevede că "Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant.

Reprezentarea poate fi legală, convențională sau judiciară.", iar potrivit art. 82 alin. (1) din același act normativ "Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată."; de asemenea, art. 151 C. proc. civ. dispune că "(1) Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. (...) (3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.". Identificarea unui viciu procedural în cadrul judecății de primă instanță nu are efectul automat al nulității hotărârii, ci este necesar să fie demonstrat faptul că aspectul respectiv reprezintă o premisă esențială a hotărârii recurate, iar viciul de legalitate ar avea efectul casării sale.

Astfel, nu este suficient ca recurenții să argumenteze, din punct de vedere teoretic, modul în care un avocat sau un consilier juridic poate fi îndreptățit să reprezinte în baza legii o parte în cursul desfășurării procesului, ci trebuie să se dovedească că o atare reprezentare a fost hotărâtoare în pronunțarea soluției atacate. În mod corect a reținut instanța de fond că actele de procedură depuse de către pârâți la dosarul cauzei au fost semnate de către reprezentanții legali ai acestora. Sunt lipsite de temei și aprecierile recurenților, că hotărârea de fond ar fi total nemotivată și nelegală, pentru că nu au indicat în ce ar consta contradictorialitatea considerentelor sau care ar fi motivele străine de natura cauzei avute în vedere de instanță.

Au invocat diverse decizii din cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată și dispozițiile art. 425 și ale altor articole din C. proc. civ. și din Legea nr. 554/2004, afirmând că instanța s-ar contrazice de la o pagină la alta și ar completa legea făcând o incursiune în domeniul legislativului, fără însă a releva niciun motiv de nelegalitate. Or, din conținutul încheierilor și a sentinței recurate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a argumentat de manieră corespunzătoare fiecare dintre soluțiile pe care le-a pronunțat, putând fi identificat raționamentul logico-juridic care a fundamentat fiecare dintre măsurile și soluțiile dispuse.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază recurenții că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, deoarece admiterea unor astfel de critici trebuie fundamentată pe argumente cu caracter obiectiv, iar nu pe aprecieri subiective ale părților care au formulat calea de atac. Nu sunt fondate nici alegațiile recurenților-reclamanți, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în sensul că instanța ar fi realizat o judecată formală și o denegare de dreptate pentru că nu ar fi pus în vedere pârâților să depună actul de declarare al presupusei pandemii de Covid 19 și nu ar fi ținut cont de Decizia nr. 50/2022 a Curții Constituționale.

Din analiza considerentelor hotărârii, rezultă că instanța a răspuns argumentelor principale invocate de reclamanți, referitoare la refuzul nejustificat al pârâților, ce ar fi fost circumscris unei conduite abuzive, relevând în cuprinsul considerentelor actele normative incidente situației de fapt, în contextul pandemiei de Covid 19, și necesitatea dispunerii anumitor măsuri care au limitat drepturile și libertățile fundamentale în contextul respectiv, dar care au avut drept scop tocmai apărarea dreptului la viață și integritate fizică, respectiv a dreptului la ocrotirea sănătății, atât pentru reclamantul B., cât și pentru toți candidații participanți la concurs. În aceste circumstanțe de fapt, instanța a analizat și a răspuns și argumentelor reclamanților referitoare la o așa-zisă situație de discriminare.

De altfel, instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă fiecărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv. Reține instanța de control judiciar că discriminarea reprezintă aplicarea unui tratament diferit fără o justificare obiectivă sau rezonabilă. Or, în condițiile factuale date, respectiv față de situația generată de Covid ce a fost caracterizată în acea perioadă ca fiind pandemie, nu se poate reține că măsurile contestate în cauză au fost discriminatorii pentru persoanele aflate în situații similare relevante.

Astfel, în acord cu judecătorul fondului, se apreciază că măsurile au fost dispuse în limite legale, cu luarea în considerare a principiului interesului public, astfel că nu se poate constata excesul de putere prin impunerea respectivelor restricții. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, inclusiv sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. În raport cu soluția pronunțată în recurs, față de cererile intimaților-pârâți Baroul București și C. de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial, în cuantum de 400 RON pentru Baroul București și de 1.400 RON pentru UNBR, dovedite cu facturile depuse la dosar, Înalta Curte, în temeiul art. 451 alin. (2) raportat la art. 453 C. proc.

civ., reținând culpa procesuală a recurenților-reclamanți, complexitatea cauzei și munca desfășurată de apărătorii intimaților-pârâți, le va admite, în parte, însă, în ceea ce privește cererea intimatei-pârâte UNBR, și va obliga recurenții la plata sumei de 400 RON pentru fiecare dintre cei doi intimați-pârâți. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) și art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca tardiv, recursul vizând cererea de sesizare a Curții Constituțioanle, va respinge excepția inadmisibiltății recursului vizând încheierile de ședință și excepția nulității recursului vizând cheltuielile de judecată invocate de Baroul București, va respinge recursul, ca nefondat, și va obliga recurenții-reclamanți la plata sumei de 400 RON cheltuieli de judecată către fiecare dintre intimații-pârâți Baroul București și C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B. în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995. Respinge excepția inadmisibilității recursului vizând încheierile de ședință din data de 7 octombrie 2022 și din 12 mai 2023 și excepția nulității recursului vizând cheltuielile de judecată, excepții invocate de intimatul-pârât Baroul București. Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 1622 din 19 octombrie 2023 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenții-reclamanți la plata sumei de 400 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât Baroul București și la plata sumei de 400 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C., cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc.

civ. Definitivă. Pronunțată astăzi, 8 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.