ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 538/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 octombrie 2021, pe rolul Curtii de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, Tribunalul București, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și Statul Român, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat: (i) anularea rezoluției de clasare nr. 2724/29.09.2021, rezoluției de clasare nr. 2739/01.10.2021, rezoluției de clasare nr. 2337/30.07.2021, rezoluției de clasare nr. 2394/09.08.2021 și a rezoluției inspectorului-șef din 23.09.2021, a rezoluției de clasare nr. 2405/11.08.2021 și a rezoluției inspectorului-șef din 17.09.2021; (ii) obligarea pârâților Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară la soluționarea sesizărilor; (iii) obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamanți a unor despăgubiri pentru discriminare de 1.000.000 RON, la restabilirea situației anterioare discriminării sau la anularea situației create prin discriminare; (iv) obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamanți a unor despăgubiri de 1.000.000 RON pentru repararea daunelor aduse onorarei, demnității și reputației.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1741 din 8 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel București (invocată din oficiu); (ii) a admis excepția (invocată din oficiu) a inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea rezoluției de clasare nr. 2724/29.09.2021, rezoluției de clasare nr. 2739/01.10.2021, rezoluției de clasare nr. 2337/30.07.2021 și a respins ca inadmisibile aceste capete de cerere; (iii) a respins ca neîntemeiate capetele de cerere din acțiunea introdusă împotriva pârâtei Inspecția Judiciară, având ca obiect anularea rezoluției de clasare nr. 2394/09.08.2021 și a rezoluției inspectorului-șef din 23.09.2021, precum și a rezoluției de clasare nr. 2405/11.08.2021 și rezoluției inspectorului-șef din 17.09.2021; (iv) a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere din acțiunea introdusă de reclamanții B. și A. împotriva pârâtei Inspecția Judiciară, cu participarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; (v) a respins acțiunea introdusă de reclamanții B. și A., împotriva pârâților Tribunalul București, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și Statul Român, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1741 din 8 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții B. și A. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți susțin în esență următoarele critici de nelegalitate: a) acțiunea a fost soluționată la mai mult de 2 ani de la depunere, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C. proc. civ., art. 6 pct. 1 din Convenția EDO și art. 1, art. 16, art. 21, art. 24, art. 31, art. 54, art. 124, art. 126 din Constituție, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 din C. proc. civ. b) instanța de fond nu a dispus obligarea pârâților la depunerea dosarelor administrative sub sancțiunea prevăzută de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, deși reclamanții au făcut astfel de solicitări în mod repetat, astfel că soluția pronunțată este nulă de drept, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. c) încălcarea dreptului la apărare față de excepțiile și apărările invocate de pârâți, respectiv încălcarea art. 10 și art. 13 din C. proc. civ. și art. 24 din Constituție, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ. d) intimații au încălcat dispozițiile art. 11 și art. 12 din C. proc. civ., precum și art. 14-16 din C. civ., corelat cu art. 1349, art. 1357, art. 1382 din C. civ., dar și prevederile art. 14 din Convenția EDO, art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 1 din O.G. nr. 137/2000 și art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. e) încălcarea rolului activ al judecătorului, a principiului contradictorialității și oralității, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ. f) cercetare judecătorească formală a cauzei, cu consecința casării sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. g) în încheierea din 08.02.2023 se consemnează că nu au fost îndeplinite obligațiile impuse de instanță pârâților și se acordă un nou termen de judecată, deși reclamanții au invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, instanța respingând excepția în mod nelegal, cu nesocotirea art. 82 alin. (1), art. 151 alin. (2) - (3), art. 174, art. 271 alin. (1) din C. proc. civ. totodată a încălcat și dispozițiile Legii nr. 514/2003, Legii nr. 51/1995 și ale Statutului profesiei de consilier juridic, dar și Decizia ÎCCJ-Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept nr. 9/2016, fiind necesare atât existența unui raport de serviciu/contract de muncă, cât și includerea în Tabloul colegiului consilierilor juridici, motive de recurs subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ. h) prin încheierea din 07.04.2023, instanța de fond a respins în mod nelegal, fără motivare, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant cu privire la Inspecția Judiciară, dar și cu privire la Tribunalul București, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. i) greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de Tribunalul București, Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea din 07.04.2023, soluția fiind nelegală și total nemotivată, motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. j) întreaga hotărâre este nemotivată și nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 5, art. 425 și art. 397 din C. proc. civ., motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. k) în mod nelegal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile în care s-a făcut procedura prealabilă cu această autoritate, care a refuzat să soluționeze cererea, fiind astfel în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h) - j) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1, art. 8 și art. 18 din aceeași lege, dar și la prevederile C. civ. în materia răspunderii civile delictuale, la prevederile referitoare la nediscriminare din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene și la dispozițiile art. 51-52 din Constituție și art. 8 din Convenția EDO, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. l) încălcarea principiului egalității, imparțialității și al independenței judecătorului, acesta acționând ca un apărător al pârâților, iar în paginile 5-6 ale hotărârii a reținut doar argumentele pârâților, desconsiderându-le pe cele ale reclamanților, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 din C. proc. civ. m) la termenul din 14.06.2023, Curtea a repus cauza pe rol în mod formal, întrucât nu au fost acoperite lipsurile învederate de reclamanți la diferite termene de judecată, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. n) instanța de fond a încălcat repetat dispozițiile art. 149 din C. proc. civ., neobligând pârâții să depună înscrisurile și apărările în exemplare suficiente pentru toate părțile, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. o) încălcarea principiului egalității și al legalității, respectiv art. 7 și 8 din C. proc. civ., motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ. p) greșita admitere a excepției inadmisibilității, soluția fiind și nemotivată, în condițiile în care pârâții nu au depus în totalitate dosarele administrative, motiv de recurs subsumat cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. r) deși a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea a reținut că reclamanții au adresat o sesizare Consiliului Superior al Magistraturii, existând astfel identitate între această parte și subiectul raportului juridic dedus judecății, motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. s) instanța a încălcat reguli de procedură esențiale, respectiv principiul contradictorialității, oralității, egalității, rolului activ al judecătorului, dar și principiul disponibilității și nu a verificat cererea sub aspectul faptelor de discriminare, fiind în prezența unei denegări de dreptate, a unui refuz de judecare, a unei cercetări formale a cauzei, motive de recurs subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În dosarul instanței de recurs au depus întâmpinări intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Timișoara, Inspecția Judiciară și Tribunalul București, iar intimatul-pârât Statul Român a depus note scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Timișoara și Statul Român au solicitat scoaterea lor din cadrul procesual al cauzei, ca urmare a admiterii de către instanța de fond a excepției lipsei calității lor procesuale pasive, iar intimatul-pârât Tribunalul București a invocat și excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Alte aspecte procesuale La termenul de judecată din 5 februarie 2025, Înalta Curte a respins ca neîntemeiată excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul-pârât Tribunalul București, și a dispus menținerea intimaților-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Timișoara și Statul Român în cadrul procesual al căii de atac, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente: II.1. Înalta Curte consideră necesar a formula o serie de observații preliminare referitoare la conținutul motivelor de recurs înfățișate de recurenții-reclamanți și încadrarea acestora în cazurile de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anterior examinării efective a criticilor din calea de atac. Se observă că recurenții-reclamanți au formulat motive de recurs care acoperă o diversitate de pretinse neregularități de ordin procedural și substanțial la adresa sentinței recurate, dar și la adresa unor încheieri de ședință premergătoare care se atacă odată cu fondul, pronunțate la datele de 08.02.2023, 07.04.2023 și 14.06.2023 (unele dintre aceste încheieri fiind indicate expres în cuprinsul memoriului de recurs, altele fiind identificate de instanța de recurs prin raportare la conținutul contestat al acestora). Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede că "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunțare ori de la comunicare". Așadar, obiectul cererii de recurs formulate, raportat la cerința art. 486 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., îl constituie "hotărârea pronunțată în primă instanță", anume sentința curții de apel, aceasta fiind cea supusă comunicării. De asemenea, art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. prevede că "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel", norma aplicându-se în mod corespunzător și în recurs în condițiile art. 494 din același act normativ. Altfel spus, soluțiile date de prima instanță unor excepții procesuale și conținute de încheierile premergătoare pot fi atacate, în principiu, doar odată cu fondul, anume cu recursul exercitat împotriva sentinței pronunțate în proces. Or, partea recurentă a indicat sentința recurată, respectând cerința art. 486 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. rap. la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, context în care a formulat critici și împotriva soluțiilor date de curtea de apel unor excepții procesuale conținute prin încheieri premergătoare, în acord cu art. 494 rap. la art. 466 alin. (4) din același act normativ, astfel că nu poate fi identificată vreo cauză de nulitate în acest sens, din moment ce scopul normei este acela de a permite instanței să identifice hotărârea atacată și criticile aduse acesteia. În ceea ce privește criticile de nelegalitate formulate, acestea au fost încadrate de reclamanții-recurenți în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., potrivit cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Înalta Curte constată că dezvoltarea concretă a criticilor de nelegalitate prezentate de partea recurentă se subsumează doar pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivele efectiv expuse și raționamentul juridic detaliat de recurenții-reclamanți neputând fi circumscrise și cazului de casare de la pct. 4 al textului de lege amintit. Motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea de către instanța de judecată a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță. Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au expus critici referitoare la pretinsa nemotivare a sentinței atacate și a încheierilor premergătoare, pretinse aplicări eronate ale normelor de drept substanțial ori a normelor de procedură, argumente care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă. Înalta Curte mai reține și că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. Instanța de recurs este învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul sau mai multe dintre motivele de nelegalitate prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu sunt susținute de un raționament juridic adecvat ori nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de lege. Din conținutul cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți se observă că, deși aceasta are o întindere amplă, criticile efective de nelegalitate sunt succinte, recurenții expunându-le în general sub forma unor concluzii, precedate sau urmate de citarea integrală a textelor de lege pretins încălcate, a unor considerente din alte hotărâri judecătorești invocate cu titlu de practică judiciară sau prin inserarea unor soluții din sistemul informatic Ecris/portalul instanțelor de judecată, date în dosare pe care aceștia le apreciază a fi similare ca obiect sau în care s-ar fi soluționat excepții ori aspecte de ordin procedural similare celor din prezenta cauză. Având în vedere limitele recursului și caracterul său specific, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art. 483 raportat la art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte își va rezuma analiza doar la acele susțineri din recurs care critică în mod concret soluția și considerentele primei instanțe sub aspectul legalității, respectiv care sunt sprijinite de un raționament logico-juridic fundamentat, menit să combată efectiv argumentele instanței de fond, iar nu să expună doar concluzii/afirmații neargumentate ale recurenților-reclamanți. II.2. Examinarea motivelor de recurs formulate de recurenții-reclamanți B. și A. II.2.1. În ceea ce privește motivul de casare/nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta vizează, după caz, nemotivarea hotărârii/hotărârilor atacate sau prezentarea unor considerente contradictorii ori străine pricinii. Pe parcursul recursului, reclamanții au invocat în repetate rânduri incidența acestui motiv de casare, însă, în marea majoritate, criticile expuse nu se subsumează pct. 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci pct. 5 și/sau pct. 8, după caz. Astfel, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. criticile de la lit. d), e), g), m), o), p) și s), expuse la pct. 3 al prezentei decizii, care se referă la neregularități de ordin procedural în cercetarea judecătorească a cauzei ori la greșita aplicare și interpretare a normelor de drept substanțial în soluționarea unor excepții și a fondului cauzei. În ceea ce privește criticile de la lit. f), h), i), j), l) și r) expuse la pct. I.3. al prezentei decizii, Înalta Curte observă că partea recurentă a susținut: - pretinsa cercetare formală a cauzei; - nemotivarea soluțiilor din cuprinsul încheierii din 07.04.2023, referitoare la respingerea excepțiilor lipsei dovezii calității de reprezentant cu privire la pârâții Inspecția Judiciară și Tribunalul București și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Tribunalul București, Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă ÎCCJ; - nemotivarea în întregime a sentinței civile de fond; - motivarea sentinței civile doar prin raportare la susținerile pârâților, cu ignorarea argumentelor reclamanților; - existența unei motivări contradictorii în privința soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii. În ceea ce privește motivarea încheierii din 07.04.2023 și a sentinței civile nr. 1741/08.11.2024, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, că prima instanță a analizat argumentele și apărările formulate de părți și a expus în mod corespunzător silogismul logico-juridic care a condus la formarea convingerii sale, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Lecturând atent considerentele încheierii și sentinței recurate, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a argumentat de manieră corespunzătoare fiecare dintre soluțiile pe care le-a pronunțat, atât referitor la excepțiile procesuale, cât și în limita soluționării fondului. Astfel, Înalta Curte identifică raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluțiile pronunțate, având o întindere suficientă, raportându-se în mod specific la situația de fapt dedusă judecății, indicând textele de lege pe care s-au întemeiat soluția de admitere/respingere a excepțiilor și respingere a acțiunii, confirmând atât analiza efectivă a tuturor motivelor de nelegalitate invocate de recurenții-reclamanți, cât și a apărărilor formulate de pârâți. Instanța de control judiciar mai reține că hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor esențiale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză, obligație îndeplinită în prezenta speță. Caracterul pretins sumar al motivării unei hotărâri judecătorești nu determină cu necesitate nelegalitatea actului, prezentarea considerentelor care susțin soluția nefiind o chestiune de volum, ci una de sinteză, iar în cauză motivarea încheierii și sentinței recurate cuprind argumente suficiente sub aspectul tranșării excepțiilor invocate și fondului acțiunii. Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele încheierii și sentinței recurate corespund poziției procesuale exprimate de pârâți nu reprezintă o cercetare formală a cauzei, în sensul indicat de recurenții-reclamanți, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii, iar din considerentele încheierii și sentinței reiese că au fost avute în vedere toate susținerile părților, care au fost trecute prin filtrul raționamentului judecătorului cauzei, fiind interpretate în contextul situației de fapt ce a generat litigiul. Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază recurentul că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, deoarece admiterea unor astfel de critici trebuie fundamentată pe argumente cu caracter obiectiv. În speță nu se poate reține nici existența unor motive contradictorii în privința soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, argumentul invocat de recurenți (faptul că instanța a reținut existența unei sesizări adresate de reclamanți Consiliului, ceea ce dovedește identitatea dintre acesta și subiectul raportului juridic dedus judecății) neprezentând vreun aspect de contradictorialitate, ci făcând parte din analiza instanței de fond cu privire la aspectele de fapt și temeiurile de drept care justifică sau nu participarea în cauză a acestui pârât, în raport de pretențiile ce fac obiectul cererii. Astfel fiind, instanța de control judiciar constată că încheierea și sentința recurate respectă exigențele art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României și, în consecință, va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. II.2.2. Referitor la criticile de nelegalitate circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității: Pentru a se constata incidența acestui caz de casare, este necesar ca partea interesată să invoce existența unui viciu de procedură dintre cele cuprinse în enumerarea cauzelor de nulitate necondiționată prevăzute de art. 176 C. proc. civ., în caz contrar nulitatea putând fi dispusă doar în condițiile dispozițiilor art. 175 C. proc. civ., respectiv prin invocarea și dovedirea de către partea recurentă a producerii unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură. Înalta Curte reține că, sub acest motiv de casare, recurentul-reclamant a susținut criticile expuse la pct. I.3. lit. a), b), c), d), g), h), l), n), p) și s) din prezenta decizie. Însă, motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. i se subsumează și criticile de la lit. e), m) și o), pe care recurentul-reclamant le-a subsumat greșit motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., câtă vreme aspectele invocate, referitoare la încălcarea unor principii de drept procesual și la greșita repunere a cauzei pe rol, deși nu au fost acoperite anumite lipsuri, reprezintă expresia unor norme juridice specifice dreptului procesual civil, având așadar un caracter procesual, iar nu substanțial sau material. În ceea ce privește critica de la pct. I.3. lit. a), referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la judecarea cauzei în termen optim și previzibil (sintagmă ce se circumscrie termenului rezonabil), ca urmare a soluționării acțiunii la 2 ani de la depunere, Înalta Curte reține că este de domeniul evidenței că durata procesului civil nu reprezintă un aspect care să se adreseze considerentelor din conținutul unei hotărâri judecătorești. Termenul de soluționare a unei cereri nu poate fi considerat motiv de nelegalitate a hotărârii judecătorești, câtă vreme nu există un cadru normativ care să reglementeze o durată maximă a derulării procedurilor judiciare, fiind necesar a se respecta doar un termen rezonabil, apreciat de la caz la caz în raport de criterii precum obiectul și complexitatea cauzei ori conduita părților. Altfel spus, durata desfășurării procedurii în primă instanță nu reprezintă condiție de validitate a actului de procedură reprezentat de hotărârea judecătorească, de natură să determine casarea sa. De altfel, soluția de casare indicată de partea recurentă-reclamantă ar contraveni vătămării pretinse, întrucât aceasta ar determina o prelungire a procedurii de judecată, ceea ce nu corespunde solicitării de respectarea a termenului rezonabil. Cât privește refuzul instanței de a dispune, la cererea reclamanților, obligarea pârâților la depunerea dosarelor administrative - pct. I.3. lit. b) din prezenta decizie, Înalta Curte reține că în dosarul instanței de fond a fost depusă întreaga documentație ce a stat la baza emiterii rezoluțiilor în lucrările nr. 21-2468 și nr. 21-2479, iar cu privire la lucrările aferente dosarelor au fost depuse înscrisuri suficiente în raport de chestiunea inadmisibilității acțiunii vizând aceste lucrări. Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 175-176 din C. proc. civ., anterior citate, Înalta Curte constată că acest motiv nu reprezintă situații de încălcare a regulilor de procedură de natură să atragă sancțiunea nulității necondiționată de existența unei vătămări, nefăcând parte din situațiile special reglementate de art. 176 C. proc. civ.. Rezultă astfel că recurenții trebuie să demonstreze existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Or, recurenții-reclamanți nu au indicat nicio vătămare concretă produsă prin neprezentarea integrală a documentației administrative, aferentă dosarelor administrative nr. x, în contextul în care acțiunea formulată împotriva rezoluțiilor de clasare emisă în aceste dosare a fost respinsă de prima instanță ca inadmisibilă, urmare a admiterii excepției omonime, întrucât recurenții-reclamanți nu au formulat plângere împotriva acestor rezoluții, astfel că nu au parcurs procedura prevăzută de art. 45 1 din Legea nr. 317/2004. Aceeași situație se regăsește și în privința criticii de la pct. I.3. lit. n), prin care se susține nelegalitatea sentinței de fond ca urmare a neobligării pârâților la depunerea, în condițiile art. 149 din C. proc. civ., a înscrisurilor și apărărilor în exemplare suficiente. Legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune a nulității hotărârii judecătorești pentru cazul nerespectării de către o parte a obligației depunerii numărului de exemplare necesare, iar dacă recurenții-reclamanți ar fi apreciat că nerespectarea acestei obligații le-a produs o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate, aveau obligația de a indica și demonstra această vătămare, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Referitor la criticile de la pct. I.3. vizând încălcarea dreptului la apărare al recurenților-reclamanți față de excepțiile și apărările invocate de pârâți (lit. c), încălcarea rolului activ al judecătorului, a principiului contradictorialității și oralității (lit. e) și s), încălcarea principiului egalității, imparțialității și al independenței judecătorului (lit. l), o) și s), Înalta Curte remarcă faptul că aceste susțineri nu cuprind o motivare propriu-zisă, recurenții-reclamanți susținând în mod generic și nestructurat încălcarea unor principii/drepturi de drept procesual, fără indicarea concretă a modalității în care acestea au fost nesocotite. S-a mai afirmat că instanța s-ar fi comportat ca un apărător al pârâților, recurenții expunând opinia în sensul că soluția favorabilă pârâților se datorează conduitei instanței de judecată, fără ca această afirmație să fie precedată sau urmată de un raționament juridic adecvat. Din cuprinsul recursului rezultă doar o nemulțumire generală a părților recurente cu privire la soluția dată excepțiilor invocate în cauză și fondului pricinii, ca urmare a valorificării de către prima instanță a apărărilor pârâților, împrejurare care nu echivalează, per se, cu invocatele încălcări ale principiilor egalității, imparțialității, independenței și rolului activ al judecătorului. Pronunțarea unei soluții diferite de cea urmărită de partea reclamantă nu are semnificația încălcării principiilor și drepturilor esențiale ale procesului civil, câtă vreme în recurs nu se indică și demonstrează această încălcare de către partea care o afirmă. Cât privește încălcarea dreptului la apărare și a principiilor contradictorialității și oralității, se observă, de asemenea, că nici în acest caz recurenții-reclamanți nu au indicat modalitatea în care s-au produs aceste încălcări și vătămarea pe care au suferit-o. Înalta Curte reține că reclamantul A., în nume propriu și în calitate de președinte al B., a prezentat oral în fața Curții de Apel București concluziile sale cu privire la aspectele deja indicate în actele procedurale scrise depuse la dosar, vizând excepțiile invocate de pârâți și de instanță din oficiu, precum și cu privire la fondul cauzei. Așadar, recurenților-reclamanți le-a fost acordată posibilitatea de a-și prezenta în mod efectiv apărările pe care le-au formulat sub toate aspectele litigioase, atât în scris, cât și oral în cursul judecății de primă instanță, neintervenind vreo încălcare a art. 13 - art. 15 C. proc. civ. Prin criticile de la pct. I.3. lit. d), recurenții-reclamanți nu contestă sentința instanței de fond ori încheierile premergătoare, ci conduita intimaților care, în opinia lor, ar fi încălcat diferite norme procedurale și de drept substanțial, inclusiv prevederi naționale și europene referitoare la interzicerea tratamentului discriminatoriu. Or, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanța de control judiciar este chemată să analizeze legalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de fond sub aspectul respectării normelor de procedura, astfel că această critică, ce privește raportul de drept substanțial între părți, va fi avută în vedere la momentul analizei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește criticile de la pct. I.3. lit. m), recurenții-reclamanți au contestat soluția din încheierea din 14.06.2023, de repunere pe rol a cauzei, apreciind că aceasta este nelegală câtă vreme nu au fost acoperite anumite lipsuri pe care le-ar fi învederat la diferite termene de judecată. Potrivit art. 400 din C. proc. civ., dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților. Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din 31.05.2023, prima instanță a acordat cuvântul pe fondul cauzei, consemnând că, la interpelarea expresă a Curții dacă mai sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, reclamanții au arătat că nu mai au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat. După formularea concluziilor de către reclamanți, instanța a rămas în pronunțare și, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 14.06.2025. La termenul stabilit pentru amânarea pronunțării, instanța de fond a apreciat necesară repunerea pe rol a cauzei și fixarea unui nou termen de judecată la data de 13.09.2023, pentru a pune în discuția părților, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel București, precum și admisibilitatea capetelor de cerere prin care se solicită doar anularea rezoluțiilor de clasare. În acest sens, a dispus citarea reclamanților cu mențiunea de a preciza dacă au formulat plângere administrativă împotriva: rezoluției de clasare nr. 2724/29.09.2021 emise în lucrarea 21-3083, rezoluției de clasare nr. 2739/01.10.2021 emise în lucrarea 21-3082, rezoluției de clasare nr. 2337/30.07.2021 emise în lucrarea 21-2370, în caz afirmativ urmând a depune atât plângerea, cât și rezoluțiile inspectorului-șef, însoțite de eventuala documentație aferentă, precum și citarea pârâtei Inspecția Judiciară în vederea depunerii rezoluției de clasare nr. 2394/09.08.2021 și întregul dosar administrativ ce a stat la baza emiterii acesteia, precum și a rezoluției de clasare nr. 2405/11.08.2021 și întregul dosar administrativ ce a stat la baza emiterii acesteia. Așadar, Înalta Curte constată că repunerea cauzei pe rol prin încheierea din 14.06.2023 s-a făcut în mod legal, în condițiile art. 400 din C. proc. civ., în vederea completării probatoriului și obținerii unor lămuriri vizând obiectul cererii, reluarea judecății cauzei fiind măsura prevăzută de norma procedurală în situațiile în care instanța apreciază că nu se poate pronunța asupra cauzei în lipsa unor probe sau lămuriri suplimentare. De altfel, critica recurenților-reclamanți este și contradictorie, câtă vreme, pe de-o parte, consideră că în cauză era necesară acoperirea acestor lipsuri ale materialului probator, sens în care susțin că au formulat astfel de solicitări la mai multe termene de judecată, dar, pe de altă parte, contestă măsura repunerii pe rol în vederea suplimentării acestor probe. Prin criticile de la pct. I.3. lit. g), recurenții-reclamanți au contestat acordarea unui nou termen de judecată, prin încheierea din 08.02.2023, deși obligațiile impuse pârâților nu au fost îndeplinite, precum și greșita respingere a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, soluție ce a fost însă dispusă prin încheierea din 07.04.2025. Asupra soluției date excepției instanța de recurs va reveni mai târziu în cursul acestei decizii, însă, în ceea ce privește amânarea cauzei la termenul din 08.02.2023 și revenirea cu adrese către pârâți în vederea comunicării unor înscrisuri necesare soluționării excepției lipsei calității dovezii de reprezentant, invocată de recurenții-reclamanți, Înalta Curte nu identifică nicio cauză de nulitate, respectiv niciun text de lege încălcat de instanța de fond și nici recurenții nu au indicat o astfel de normă. În măsura în care instanța de fond a constatat că nu poate soluționa excepțiile invocate în lipsa unor înscrisuri aflate în posesia pârâților, măsura acordării unui nou termen de judecată și revenirii cu adrese către pârâți este conformă dispozițiilor art. 220 din C. proc. civ., cauza nefiind în stare de judecată. Revenind la soluția dată de instanța de fond excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a pârâților Inspecția Judiciară și Tribunalul București, recurenții-reclamanți au formulat criticile înfățișate la lit. g) și h) de la pct. I.3. al deciziei de față, susținând, în esență, că excepția a fost nelegal respinsă prin încheierea din 07.04.2023, cu nesocotirea legislației în materia profesiei de consilier juridic (în ce privește criticile referitoare la nemotivarea acestei soluții, expuse la lit. h) de la pct. I.3., au fost anterior examinate și respinse prin considerentele de la pct. II.2.1 al deciziei de față). Or, prin încheierea din 07.04.2023, instanța de fond a respins excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant a pârâților Inspecția Judiciară și Tribunalul București, reținând că întâmpinarea depusă de pârâta Inspecția Judiciară a fost semnată de directorul Direcției de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv domnul judecător C., căruia i-a fost delegată această atribuție prin ordinul nr. 74/08.07.2022 emis de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, judecător D., numită în această funcție prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 98/07.07.2022, iar în privința întâmpinării depuse de pârâtul Tribunalul București, a reținut că acest act procesual a fost semnat de vicepreședintele instanței, doamna judecător E., căreia i-a fost delegată această atribuție prin decizia nr. 1/03.01.2022 emisă de președintele Tribunalului București, doamna judecător F., numită în această funcție prin Hotărârea secției pentru judecători a C.S.M. nr. 1472/10.12.2020. Astfel fiind, criticile recurenților-reclamanți sunt străine de situația în speță, câtă vreme reprezentarea celor doi pârâți și întocmirea și semnarea actelor procesuale depuse la dosarul cauzei nu s-a realizat de sau prin consilieri juridici, astfel că nu sunt relevante, din perspectiva calității de reprezentant a Inspecției Judiciare și a Tribunalului București, niciuna dintre susținerile din recurs privitoare la atribuțiile consilierilor juridici, la modalitatea de includere a acestora în Tabloul consilierilor juridici ori la modalitatea juridică în care aceștia intră în raporturi contractuale cu părțile pe care le reprezintă. În fine, sub un ultim aspect subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți contestă, prin criticile de la pct. I.3. lit. p), soluția dată excepției inadmisibilității, apreciind că aceasta este și nemotivată, întrucât s-a dat în condițiile în care pârâții nu au depus în totalitate dosarele administrative. Deși afirmă o pretinsă nemotivare a încheierii, Înalta Curte constată că aceasta se referă, în realitate, la nelegalitatea soluției de admitere a excepției, pe care o apreciază a fi fost dată fără un material probator necesar, astfel că aceste critici se subsumează doar pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu și pct. 6 al aceluiași text de lege. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au formulat nicio critică concretă cu privire la excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea rezoluției de clasare nr. 2724/29.09.2021, a rezoluției de clasare nr. 2739/01.10.2021 și a rezoluției de clasare nr. 2337/30.07.2021, admisă prin sentința civilă nr. 1741/08.11.2024. Excepția inadmisibilității a fost admisă de prima instanță prin raportare la prevederile art. 45 și art. 45 1 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora obiectul acțiunii judiciare nu îl poate constitui doar rezoluția de clasare, ci atât rezoluția inspectorului-șef prin care a fost respinsă plângerea, cât și rezoluția de clasare, iar în speță, în ceea ce privește rezoluțiile de clasare nr. 2724/29.09.2021, nr. 2739/01.10.2021 și nr. 2337/30.07.2021, reclamanții nu au parcurs procedura prevăzută de art. 45 1 alin. (1) din lege, a formulării unei plângeri adresate inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, astfel încât cererea de chemare în judecată nu cuprinde și solicitarea de anulare a rezoluțiilor dispuse de acesta din urmă. În recurs, reclamanții nu au contestat nici incidența acestor texte de lege în speță și nici modalitatea în care instanța de fond le-a aplicat și nici nu au depus dovezi din care să rezulte că ar fi formulat plângeri împotriva rezoluțiilor de clasare indicate, ci s-au rezumat la a susține necesitatea anexării la dosar a documentației administrative ce a stat la baza emiterii acestor rezoluții de clasare. Or, analiza documentației administrative ce a stat la baza emiterii unui act administrativ și, prin urmare, necesitatea depunerii acesteia la dosarul instanței de judecată prezintă relevanță pentru fondul cauzei, iar nu pentru tranșarea caracterului admisibil sau inadmisibil al acestor capete de cerere, astfel că argumentul din recurs al reclamanților nu este util în lămurirea chestiunii inadmisibilității. În lipsa oricăror alte critici ale recurenților vizând soluția dată excepției inadmisibilității, Înalta Curte constată că este nefondat și acest motive de recurs, instanța de fond constatând în mod corect caracterul inadmisibil al capetelor de cerere având ca obiect anularea rezoluției de clasare nr. 2724/29.09.2021, a rezoluției de clasare nr. 2739/01.10.2021 și a rezoluției de clasare nr. 2337/30.07.2021 și respingerea lor în consecință, în raport de dispozițiile art. 45 și art. 45 1 din Legea nr. 317/2004. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că în speță nu este incident motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., toate criticile formulate de recurenții-reclamanți subsumate acestui text de lege urmând a fi respinse ca nefondate. II.2.3. Referitor la criticile de nelegalitate circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care privesc greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente: Raportat la considerentele expuse anterior, la pct. II.1 și II.2.1-II.2.2, Înalta Curte reține că, în privința criticilor de la pct. I.3. lit. a), b), c), e), g), m), n) și o), acestea nu pot fi circumscrise motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deși au fost astfel încadrate de recurenți, fiind anterior analizate din perspectiva motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Aceeași situație se relevă și în privința criticii de la pct. I.3. lit. g), care a fost încadrată de instanța de control judiciar și examinată din perspectiva motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Pe de altă parte, criticile de la pct. I.3 lit. i), deși încadrate de recurenții-reclamanți doar în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se circumscriu și dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținându-se nelegalitatea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a unor pârâți, aspect care ține de fondul raportului juridic dedus judecății. În consecință rămân de analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. criticile expuse la pct. I.3. lit. d), i), k) și s), care se referă, pe de-o parte, la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a unora dintre pârâți, iar, pe de altă parte, la fondul cauzei. În ceea ce privește criticile de la pct. I.3. lit. i), recurenții-reclamanți susțin greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul București, a pârâtei Curtea de Apel Timișoara și a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a contesta în mod concret considerentele instanței de fond din cuprinsul încheierii din 07.04.2023, prin care a fost admisă această excepție. După cum în mod corect a reținut și prima instanță, obiectul cauzei îl reprezintă contestarea unor rezoluții emise de Inspecția Judiciară, astfel că raportul juridic de drept material este legat între autoritatea emitentă a rezoluțiilor și recurenții-reclamanți care se consideră vătămați prin emiterea acestora. Pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu sunt emitenți ai vreunuia dintre actele administrative contestate, nu au participat la emiterea acestora și împrejurarea că magistrații împotriva cărora s-au formulat sesizările adresate Inspecției Judiciare, soluționate prin rezoluțiile de clasare atacate, activau în cadrul acestor instanțe/parchet nu este suficientă pentru a justifica legitimitatea procesuală pasivă a acestor instituții, câtă vreme nu au nicio atribuție legală în procedura cercetării disciplinare a respectivilor magistrați. Recurenții au mai invocat și faptul că, prin modalitatea de soluționare a respectivelor sesizări disciplinare, au fost supuși unei discriminări, solicitând acordarea de despăgubiri, însoțite de anularea discriminării sau restabilirea situației anterioare. Or, și aceste pretenții au fost formulate ca un accesoriu al cererii de anulare a rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția judiciară, astfel că, nici sub acest aspect, nu se relevă existența unui raport juridic litigios între reclamanți și pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Cum reclamanții nu au solicitat dezlegarea unui raport juridic litigios legat între aceștia și pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 din C. proc. civ., neexistând identitate dintre pârâții chemați în judecată și subiectele raportului juridic litigios. În consecință, soluția instanței de fond, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Tribunalul București, Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și respingere a acțiunii formulate în contradictoriu cu aceste părți, este legală, urmând a fi menținută, consecutiv constatării caracterului nefondat al criticilor recurenților. Cu privire la admiterea, prin încheierea din 07.04.2023, a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, recurenții-reclamanți au formulat criticile expuse la pct. I.3. lit. k) din prezenta decizie, susținând, în esență, că acest pârât justifică participarea în proces prin raportare la faptul că recurenții-reclamanți au formulat o plângere prealabilă adresată acestei autorități, care a refuzat să o soluționeze. Or, după cum în mod corect a reținut prima instanță, nici acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, câtă vreme Consiliul Superior al Magistraturii nu are nicio atribuție în procedura administrativă disciplinară, care aparține în competența Inspecției Judiciare. Acest pârât ar putea fi implicat în procedura administrativ-jurisdicțională, prin secțiile corespunzătoare calității magistratului cercetat, numai în ipoteza exercitării acțiunii disciplinare de către Inspecția Judiciară, situație neregăsită în speță. În soluționarea sesizărilor formulate de recurenți, Inspecția Judiciară a emis rezoluții de clasare, astfel că acțiunea disciplinară nu a fost exercitată și Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost învestit cu o astfel de acțiune, prezența sa în cadrul procesual al cauzei nefiind justificată de nicio normă legală. Pe de altă parte, rezoluțiile de clasare se atacă, potrivit art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cu plângere adresată inspectorului-șef, iar soluția dată plângerii poate fi contestată, conform art. 45 1 alin. (4) și (5) din Legea nr. 317/2004, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Așadar, nici în procedura plângerii prealabile, legiuitorul nu a prevăzut vreo normă de competență în favoarea Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că depunerea unei astfel de plângeri de către reclamanți, adresată unui organ administrativ necompetent, nu este de natură să justifice atragerea acestuia în procesul vizând legalitatea actului administrativ emis de o altă autoritate. Astfel fiind, vor fi respinse, ca nefondate, și criticile recurenților referitoare la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii și de respingere în consecință a acțiunii, urmând a menține și această soluție a instanței de fond. Înalta Curte mai observă că, în cuprinsul motivelor de recurs, recurenții-reclamanți nu au formulat nicio critică referitoare la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, soluție pronunțată prin încheierea din 17.05.2023, astfel că această soluție nu este supusă controlului judiciar în calea de atac. Referitor la fondul cauzei, instanța de control judiciar a identificat criticile formulate de recurenții-reclamanți și expuse la pct. I.3 lit. d) și s) din prezenta decizie. Cât privește denegarea de dreptate imputată de recurentul-reclamant primei instanțe (pct. I.3. lit. s), Înalta Curte constată că, referitor la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel București s-a pronunțat în limitele învestirii sale, soluționând în întregime pretențiile cu care a fost învestită, atât pretenția aferentă capetelor principale de cerere, vizând anularea rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară, cât și pretențiile accesorii, referitoare la obligarea pârâților la plata unor despăgub