ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 468/2023

Ședința publică din data de 1 februarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 01.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel București, Inspecția Judiciară, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Tribunalul București și participant-expert Consiliul Național de Combatere a Discriminării, a solicitat:

- obligarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Inspecția Judiciară (IJ) la soluționarea integrală, completă și corectă a sesizării și contestației adresate pe adresele de email CSM, IJ și Inspectorului șef și constatarea nulității rezoluției inspectorului - șef din 12.08.2020 emisă în lucrarea nr. C20-984 de clasare a plângerii nr. 1921/A din data de 24.06.2020 în dosarul nr. x, (complet împotriva căruia s-a îndreptat cu sesizare și contestație) la plata de despăgubiri pentru discriminare și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun și sancționarea pentru discriminare a pârâților și de daune morale aduse onoarei, demnității și reputației, în cuantum de 50.000 RON fiecare;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

La data de 09.10.2020, respectiv la data de 29.03.2021, reclamantul a depus la dosarul cauzei cereri modificatoare.

La termenul de judecată din data de 30.03.2021, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere în completare a cererii modificatoare din data de 29.03.2021 și răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a pârâților CSM, Inspecția Judiciară și Tribunalul București, față de dispozițiile art. 82-84 C. proc. civ. și art. 151 alin. (2) și (3) C. proc. civ. Totodată, a depus note de ședință și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate.

La data de 30.03.2021, terțul B. a depus la dosarul cauzei cerere de intervenție accesorie, prin care a înțeles să susțină poziția procesuală a reclamantului.

De asemenea, la data de 24.05.2021, terțul C. a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenție accesorie, prin care a înțeles să susțină poziția procesuală a reclamantului.

1.2. Hotărârea/Încheierile primei instanțe

Prin încheierea de ședință din data de 30.03.2021, Curtea a admis excepția de inadmisibilitate a cererilor modificatoare și a transmis cererile modificatoare la Registratură pentru repartizare aleatorie sub noi numere de dosare în vederea judecării separate, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen.

Prin încheierea de ședință din data de 07.09.2021, Curtea a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a pârâților, ca neîntemeiată, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de terțul B., ca inadmisibilă, a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de terțul C. și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen.

Prin încheierea de ședință din data de 14.12.2021, Curtea a respins excepțiile invocate de pârâți, ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr. 564 din 22 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea și cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantului, privind pe reclamantul A. și intervenienta C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel București, Inspecția Judiciară, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Tribunalul București și participant-expert Consiliul Național de Combatere a Discriminării, ca neîntemeiate.

1.3. Cererea de recurs și motivele înfățișate

Împotriva sentinței civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs reclamantul A. și intervenienta C., în condițiile art. 483 C. proc. civ.

De asemenea, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a declarat recurs împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 și a sentinței civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a promovat recursul incident împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 și sentinței civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București.

Prin calea extraordinară de atac promovată, recurentul A. și intervenienta C., invocând cazurile de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., au solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În esență, recurenții au arătat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil (exigență a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De asemenea, instanța s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 5 C. proc. civ., în procesul civil părților fiindu-le garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal si fără discriminării instanța fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Judecătorul fondului a încălcat principiul disponibilității prevăzut de art. 9 din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului fiind stabilite prin cererile și apărările părților.

Arată recurenții că în cauză au fost formulate 2 cereri de modificare/completare (ultima fiind cea completă înregistrată la data de 29.03.2021, primul termen de judecată fiind la data de 30.03.2021) conform art. 204 C. proc. civ. iar instanța era obligată să le comunice părților pârâte și să acorde un nou termen, ceea ce nu s-a întâmplat.

În concluzie, se arată că instanța s-a pronunțat cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, prin aceea că, deși în cauză au fost formulate 2 cereri de modificare/completare a acțiunii, instanța a omis să le comunice pârâților și să acorde un nou termen. De asemenea, instanța nu și-a îndeplinit obligația de a pune în vedere părții adverse să depună documentația care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate.

Este evident, susțin recurenții, că a fost încălcat principiul legalității și principiul disponibilității, judecătorul de fond, în mod greșit a dispus spre repartizare la registratura instanței, fiind formate dosarele nr. x/2021 și y/2021, distingând astfel față de cele anterior motivate și motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct, 6 și pct. 8 C. proc. civ., căci nu rezultă vreo motivare care să susțină decizia instanței fiind astfel încălcat și art,. 425 C. proc. civ.

Așa cum reiese din încheierea din data de 30.03.2021 instanța nu a uzitat nici de rolul activ al judecătorului așa cum prevede art. 22 din C. proc. civ.

Totodată, s-a precizat că în cauză a fost încălcat principiul oralității, precum și că susținerile acestora au fost consemnate în mod eronat în cuprinsul încheierilor de ședință.

De asemenea, s-a susținut că judecătorul fondului nu a dat dovadă de rol activ și a dat o dezlegare eronată excepției lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de recurentul-reclamant A. și recurenta-intervenientă C..

În egală măsură, s-a arătat că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale relevante în materia angajării răspunderii civile a autorităților publice pentru fapte de discriminare a cetățenilor, precum și cu ignorarea dispozițiilor legale privind instrumentarea dosarelor disciplinare ale judecătorilor și procurorilor, fiind astfel incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul promovat, recurentul-pârât pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat casarea în parte a încheierii și a sentinței atacate sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive și excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea sa la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale. În esență, s-a susținut că, pe de altă parte, în materia contenciosului administrativ, Ministerul Finanțelor Publice nu poate sta în judecată în reprezentarea Statului Român decât în condițiile prevăzute de acte normative speciale, Statul Român fiind reprezentat în aceste litigii de autoritățile publice despre care se prevede în mod expres că reprezintă statul. în consecință, faptul că reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu este de natură să și confere calitate procesuală pasivă acestuia.

Susține recurentul că, în raport de obiectul acțiunii, chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice este nejustificată, având în vedere că reclamantul nu a avut niciun fel de raport juridic sau alte raporturi obligaționale cu Ministerul Finanțelor Publice, nici în nume propriu și nici ca reprezentant al Statului Român, pentru a ne fi putut raporta la drepturi și obligații izvorâte din acestea sau din alte raporturi obligaționale.

În procesele în materia contenciosului administrativ, chiar dispozițiile legii aplicabile fixează cadrul procesual, în sensul că litigiul se poartă între persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei autorități publice sau datorită refuzului nejustificat de a i se răspunde, și autoritatea publică în cauză, eventual împreună cu beneficiarul actului administrativ.

Așadar, instanța fondului a nesocotit prevederile art. 18 și art. 19 din legea nr. 554/2004.

Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii și a sentinței atacate sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesual pasive și excepției inadmisibilității.

Cererea de recurs incident.

Prin recursul incident, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat casarea în parte a încheierii și a sentinței atacate sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesual pasive și respingerea primului capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu persoană fără calitate procesual pasivă.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că criticile circumscrise acestui motiv de nelegalitate constau în faptul că instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor art. 65 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 317/2004, apreciind eronat că subscrisul ar avea calitate procesuala pasivă față de pretențiile deduse judecății.

În aceste condiții, a subliniat că în materia contenciosului administrativ calitatea procesuală derivă din capacitatea administrativă de a emite acte administrative cu caracter individual sau normativ, justificând așadar calitate procesuală pasivă emitentul actului administrativ supus controlului jurisdicțional. Or în situația dedusă judecății acest emitent este intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.

Astfel, din cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată și completată, rezultă că obiectul primului petit îl constituie, în concret, analiza legalității mai multor rezoluții de clasare ale Inspecției Judiciare și a mai multor rezoluții ale inspectorului - șef prin care au fost respinse plângerile recurentului-reclamant A. și menținute soluțiile de clasare, iar prin cel de-al doilea petit se urmărește obținerea unor despăgubiri ca și consecință a constatării pretinsei nelegalități a soluțiilor dispuse de intimata-pârâta Inspecția Judiciară.

Contrar celor reținute de prima instanță, recurentul a subliniat că împrejurarea că recurentul-reclamant a înțeles să înainteze și Consiliului Superior al Magistraturii sesizări cu privire la aspecte a căror cercetare nu este în competența subscrisului nu poate conduce la concluzia că ar exista identitate între persoana pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății. Așa cum rezultă și din adresa din 28.05.2020 emisă de Consiliu, i-a fost comunicat recurentului-reclamant A. faptul că sesizarea formulată de acesta a fost înaintată Inspecției Judiciare, acesta fiind organul competent a efectua analize, verificări și control în domeniile specifice de activitate, în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia.

1.4. Apărările formulate în cauză

Pârâta-intimată Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susține intimatul că susținerile recurenților reclamanți sunt lipsite de orice fundament faptic și legal, instanța de fond a soluționat cauza strict în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, făcând o corectă aplicare a legii, argumentele invocate de recurenții reclamanți nefiind apte a susține acest motiv de recurs.

Cu privire la aspectele semnalate a arătat că potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea și conduita necorespunzătoare a magistraților, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

În consecință, contrar afirmațiilor reclamantului, verificările prealabile au fost complete, fiind efectuate cu respectarea limitelor de competență prevăzute de lege, sens în care au fost avute în vedere sesizarea acestuia, precum și relațiile transmise de conducerea instanței, la care au fost atașate copii ale evidențelor ECRIS ale Tribunalului București pentru dosarul nr. x/2019.

Totodată și intimatul Tribunalul București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul declarat de reclamantul A. și intervenienta C. este nefondat.

În ceea ce privește criticile subsumate de recurent cazului de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, întrucât, în cauză, nu poate fi reținută incidența unei încălcări, de către prima instanță, a atribuțiilor puterii judecătorești, astfel cum au fost acestea trasate, în materia incidentă, prin prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Instanța de control judiciar are în vedere faptul că motivul de nelegalitate în discuție se întemeiază pe conceptul de "exces de putere", ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat. Astfel, în conformitate cu dispozițiile reglementate prin anterior indicatul motiv de nelegalitate se poate cere și, respectiv, se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Prin sintagma "depășirea puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative (privite lato sensu), așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Prin urmare, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale.

Pe de o parte, în speță, nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, câtă vreme din considerentele sentinței de fond reiese clar că judecătorul fondului nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități în stat, alta decât cea judecătorească.

Pe de altă parte, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. privind depășirea atribuțiilor judecătorești, în condițiile în care instanța nu a ignorat obligațiile procedurale ce revin părții care sesizează instanța, privind îndeplinirea cerințelor legale.

Recurenții au mai arătat că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., sub acest aspect arătând că deși în cauză au fost formulate 2 cereri de modificare/completare a acțiunii, instanța a omis să le comunice pârâților și să acorde un nou termen. De asemenea, instanța nu și-a îndeplinit obligația de a pune în vedere părții adverse să depună documentația care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate. Reclamanții au mai arătat că instanța de fond a încălcat principiul liberului acces la justiție reglementat de art. 5 alin. (1) C. proc. civ. și principiul dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., precum și principiul oralității, susținerile acestora fiind consemnate în mod eronat în cuprinsul încheierilor de ședință. S-a mai susținut că judecătorul fondului nu a dat dovadă de rol activ și a dat o dezlegare eronată excepției lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de recurentul-reclamant A. și recurenta-intervenientă C..

Tot așa, s-a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale relevante în materia angajării răspunderii civile a autorităților publice pentru fapte de discriminare a cetățenilor, precum și cu ignorarea dispozițiilor legale privind instrumentarea dosarelor disciplinare ale judecătorilor și procurorilor.

Criticile se dovedesc a fi nefondate.

În acest sens, prin încheierea din 30 martie 2021, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate a cererilor modificatoare, cu necesitatea transmiterii acestora către Registratură, în vederea repartizării aleatorii către un alt complet de judecată, a pus în discuție necesitatea comunicării pârâților a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pentru a-și exprima un punct de vedere, a comunicat pârâților și expertului în materia discriminării cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu mențiunea de a-și exprima un punct de vedere, stabilind termen pentru continuarea judecății.

Contrar susținerilor recurenților, cu privire la necomunicarea pârâților a celor 2 cereri modificatoare/completatoare se observă că acestea nu se confirmă. La termenul din data de 30.03.2021 instanța a admis excepția de inadmisibilitate a cererilor modificatoare și a transmis cererile modificatoare la Registratură pentru repartizare aleatorie sub noi numere de dosare în vederea judecării separate, astfel că instanța de fond a reținut cauza în pronunțare asupra tuturor aspectelor discutate la acel termen și la termenele anterioare (a se vedea în acest sens încheierea de ședința din 30.03.2021 fila nr. x ds fond).

În primul rând, se constată că procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, iar Curtea de Apel București a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, pe cale de consecință este exclusă ipoteza nerespectării dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilității sau a oralității dezbaterilor, nerespectarea dreptului la apărare, ori a principiului contradictorialității.

În al doilea rând, în privința greșitei soluționări a excepției inadmisibilității a cererilor modificatoare de către instanța de fond și eroarea în care aceasta instanța s-a aflat, Inalta Curte arata ca aceste critici sunt lipsite de fundament.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, prin cererile modificatoare, în esență, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât și a Curții de Apel București, a solicitat obligarea primilor doi pârâți la soluționarea integrală, completă și corectă și a unor noi sesizări și contestații adresate acestora (respectiv cele referitoare la constatarea nulității rezoluției din data de 11.06.2020 cu nr. 1815/A în dosarul nr. x, din data de 08.07.2020 cu nr. 2064/A în dosarul nr. x, nulitatea clasării contestației comunicată la 21.07.2020, a nulității clasării contestației comunicate la 24.09.2020 în dosarul nr. x - 1151 șl a nulității clasării contestației comunicate la 24.09.2020 în dosarul nr. x -1152, urmând a se constata încălcarea de către doamnele judecător D. și E., precum și de către domnul judecător F. a legislației în vigoare și implicit de către Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară prin refuzul soluționării sesizării adresate precum și a plângerilor prealabile) și a solicitat obligarea tuturor pârâților la plata în solidar a sumei de 1.000.000 RON reprezentând despăgubiri pentru discriminare, precum și la plata în solidar a sumei de 1.000.000 RON reprezentând daune morale aduse onoarei, demnității și reputației.

Instanța de fond a reținut că acțiunea introductivă vizează raportul juridic grefat pe rezoluția de clasare nr. 1921/A din data de 24.06.2020, dispusă în lucrarea nr. 20-1997 a Inspecției Judiciare (referitoare la sesizarea reclamantului privind îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor profesionale de către judecătorul D. din cadrul Tribunalului București, în cadrul dosarului nr. x/2019) și pe rezoluția inspectorului-șef din 12.08.2020 privitoare la plângerea reclamantului împotriva rezoluției de clasare anterior menționată.

Practic, este vorba despre aplicarea prevederilor art. 30 alin. (3) C. proc. civ. care definesc cererea adițională (modificatoare) iar în acest caz (când noua cerere are o individualitate distinctă) nu mai operează prorogarea de competență și de compunere a completului de judecată, pentru că, în caz contrar s-ar permite reclamantului (voit sau nu) să eludeze regulile de repartizare aleatorie și competență.

În consecință, în mod corect instanța fondului, a reținut că cererea în discuție este inadmisibilă cu titlu de cerere modificatoare, urmând a fi considerată cerere distinctă, sens în care urmează a fi transmisă la registratura instanței pentru repartizare aleatorie.

Cu privire la modalitatea de soluționare a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant apreciem că prima instanță a dat o corectă dezlegare acestei excepții, reținând că actele de procedură depuse de pârâți la dosarul cauzei au fost semnate de reprezentanții legali ai acestora (și anume președintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul judecător G., inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, domnul judecător H., respectiv președintele Tribunalului București, doamna judecător I.), iar calitatea persoanelor amintite de reprezentant legal al instituțiilor în discuție figura publicată pe site-urile acestora.

Or, legiuitorul a dorit, conform dispozițiilor art. 255 alin. (2) din C. proc. civ. "dacă un fapt este de notorietate publică sau necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei ca nu mai este necesară dovedirea lui", în mod corect prima instanța a apreciat că prin publicarea calităților de reprezentanți legali pe paginile de internet ale instituțiilor vizate, acestea au căpătat notorietate nemaifiind necesară probarea lor.

În acest context, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat.

Înalta Curte are în vedere faptul că drept temei al recursului declarat au mai fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Criticile concrete formulate pot fi însă subsumate numai motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, întrucât cea dintâi teză de nelegalitate a fost invocată pur formal, nefiind argumentată de vreo critică susceptibilă de cenzură în recurs, din perspectiva pretinselor vicii ale motivării deciziei atacate (lipsa motivării, motivarea inexactă ori motivarea insuficientă).

Astfel, acest motiv de casare este incident atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"; se impune a se preciza totodată că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Astfel, în lumina acestor dispoziții legale, din perspectiva exigenței de a motiva, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, așa cum s-a evidențiat în doctrină, "considerentele hotărârii judecătorești trebuind să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul" (I. Leș, Noul C. proc. civ., vol. I 2011, p. 548).

Cum s-a menționat anterior, niciunul dintre aceste posibile motive de casare nu se verifică în speță, instanța de fond motivând amplu soluția dispusă, cu luarea în considerare a criticilor ridicate în cererea introductivă de instanță.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat de recurenți ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Așa cum reiese din actele dosarului, primului petit al acțiunii îl constituie pe de-o parte analiza legalității rezoluției inspectorului - șef din data de 12.08.2020 emisă în dosarul nr. x - 984, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 1921/A emisă la data de 24.06.2020 în dosarul x, iar pe de alta refuzul pârâtului de CSM de a exprima orice punct de vedere referitor la plângerea ce i-a fost adresată în legătură cu rezoluția de clasare.

Dintr-o primă perspectivă, este de menționat că răspunsul prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii i-a comunicat reclamantului faptul că sesizarea formulată de acesta a fost înaintată Inspecției Judiciare, a fost emis în mod nelegal și nu poate fi calificat drept refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la conținutul rezoluțiilor contestate, și ținând seama de documentația aflată la dosarul cauzei, soluția de respingere a contestației formulată în contradictoriu cu Inspecția Judiciară era singura posibilă, din moment ce nu există indicii privind săvârșirea niciunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, iar verificările au fost efectuate în mod complet de către inspectorul judiciar.

Din aceleași rațiuni nu pot fi primite criticile recurenților, curtea de apel în mod corect a constatat că nu se impune anularea actelor atacate și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Din cuprinsul rezoluției de clasare contestate a reieșit ca, în limitele de competență stabilite de art. 46 din Legea nr. 317/2004, republicată, au fost verificate elementele de fapt vizate de sesizare, constatându-se în mod argumentat că nu se conturează indicii privind săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea 303/2004, republicată, astfel cum au invocat reclamantul.

Relativ la modalitatea de soluționare a cauzei, în limita aspectelor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, potrivit cărora orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea și conduita necorespunzătoare a magistraților, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

Conform alin. (2) al articolului sus-menționat, exercitarea dreptului de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești întrucât acestea pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac ordinare/extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, cu aplicarea principiilor independenței judecătorilor, a supunerii lor numai legii și a autorității de lucru judecat, statuate de art. 124 alin. (3) și art. 129 din Constituția României, precum și de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Este de observat, sub acest aspect, că pentru a deosebi abaterea disciplinară de simpla și posibila greșeală de judecată, legiuitorul a instituit condiții suplimentare, cum ar fi atingerea adusă onoarei profesiei de magistrat, vătămarea unei persoane, ori existența unei greșeli profesionale macroscopice, sau o culpă atât de gravă încât autorul a acționat cu o neglijență sau cu o imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese.

În condițiile în care interpretarea normelor de drept și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt pe care urmează să o încadreze în drept.

Se reține că exercitarea funcției jurisdicționale se realizează numai în cadrul activității de judecată, prin aplicarea normelor de procedură în condiții de contradictorialitate și publicitate, cu respectarea normelor de competență prevăzute de lege, prin recunoașterea efectelor specifice hotărârilor judecătorești, atribute care nu aparțin contenciosului disciplinar.

în plus, observăm că în litigiul pendinte, instanța de fond, în urma analizării aspectelor de fapt ale judecății și materialului probator, a apreciat că nu pot fi primite susținerile recurenților referitoare la presupusa nerespectare a dispozițiilor privitoare la soluționarea cu celeritate a cererilor de îndreptare, lămurire și completare a sentinței recurate, nefiind identificat niciun element apt a contrazice teza inspectorilor judiciari care au constatat că judecătorul cauzei a respectat principiul celerității în soluționarea cererilor menționate.

În ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță asupra pețitului având ca obiect acordarea daunelor civile, în mod corect și acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat, prima instanță reținând că nu există temei al acțiunii în răspundere delictuală, câtă vreme nu a fost probată fapta ilicită a pârâților, față de constatarea legalității rezoluțiilor emise de inspecția Judiciară, care au făcut obiectul primului petit al acțiunii.

Nu în ultimul rând, este de menționat că judecătorul fondului a reținut corect în ceea ce privește existenței unei discriminări în sensul că articolul de aplicare al art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, reclamantul nu a indicat în concret criteriul de discriminare, care ar fi stat la baza diferențierii sesizate. Se constată că instanța de fond verificând, în raport de circumstanțele de fapt ale litigiului dedus judecății, interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate impun concluzia potrivit căreia deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de acest text de lege și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior. Subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

În consecință, constatând că motivele de recurs înscrise în art. 488 pct. 4, pct. 5 și 6 și 8 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie, iar hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost judicios motivată, Înalta Curte urmează, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. și intervenienta C..

Cu privire la recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 și sentinței civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 care vizează soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și excepția lipsei calității de reprezentant a pârâtului Statul Român pentru președintele completului C 42 al Tribunalului București, secția a II-a, judecător D..

Prin motivele de recurs s-a susținut în esență că, în raport de obiectul acțiunii, chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice este nejustificată, având în vedere că reclamantul nu a avut niciun fel de raport juridic sau alte raporturi obligaționale cu Ministerul Finanțelor Publice, nici în nume propriu și nici ca reprezentant al Statului Român, pentru a se raporta la drepturi și obligații izvorâte din acestea sau din alte raporturi obligaționale. În procesele în materia contenciosului administrativ, chiar dispozițiile legii aplicabile fixează cadrul procesual, în sensul că litigiul se poartă între persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei autorități publice sau datorită refuzului nejustificat de a i se răspunde, și autoritatea publică în cauză, eventual împreună cu beneficiarul actului administrativ.

Referitor la excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale, recurentul-pârât a susținut că acțiunea reclamantului față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice vizează exclusiv acordarea de despăgubiri, astfel că, obiectul acțiunii nu se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Criticile nu pot fi reținute.

Astfel, teza stabilirii faptului că pârâtul are legitimare procesuală pasivă reiese din solicitările reclamantului strict pe cel de-al doilea capăt de cerere, prin care acesta a chemat în judecată pârâții, Tribunalul București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea lor la plata de despăgubiri pentru discriminare.

Totodată, este de menționat că reclamantul nu s-a prevalat de dispozițiile art. 8, art. 18 și art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel că în mod corect judecătorul fondului a respins excepțiile ca neîntemeiate.

În aceste condiții, o acțiune precum cea de față, rămânea un instrument juridic aflat la dispoziția reclamantului pentru ca aceasta să încerce repararea prejudiciului despre care afirmă că ar fi fost cauzat prin faptele pârâților. În caz contrar s-ar ajunge ca reclamantul să fie pus în imposibilitate de a se adresa justiției, negându-i-se, practic, dreptul de acces la o instanță.

Înalta Curte constată că, din perspectiva aplicării normelor legale incidente și anume art. 36 C. proc. civ., instanța de fond în mod corect a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului, fiind verificată identitatea dintre pârât și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.

Ca atare, este înlăturată pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 36 din C. proc. civ.

Referitor la recursul incident promovat de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 și sentinței civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 sunt de reținut următoarele:

Criticile potrivit cărora argumentul instanței în fond potrivit cărora în materia contenciosului administrativ calitatea procesuală derivă din capacitatea administrativă de a emite acte administrative cu caracter individual sau normativ, justificând așadar calitate procesuală pasivă emitentul actului administrativ supus controlului jurisdicțional. Or în situația dedusă judecății acest emitent este intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.

Din examinarea argumentației la care instanța de fond s-a oprit rezultă cu îndestulătoare claritate că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului are o susținere juridică suficient de amplă și clară.

Instanța de fond a apreciat că este justificată prezența în proces a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, dat fiind că, în ceea ce privește primul petit, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii deține legitimare procesuală pasivă, de vreme ce, acestuia i-a fost adresată spre soluționare o plângere prealabilă împotriva unui act administrativ, devenind astfel subiect pasiv al unui raport de drept administrativ.

Or, din analiza cuprinsului cererii de chemare în judecată, se observă că reclamantul l-a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii pe primul capăt de cerere pentru a solicita obligarea acestuia la soluționarea plângerii prealabile formulate împotriva rezoluției de clasare emise de Inspecția Judiciară, respectiv pe cel de-al doilea petit pentru a solicita obligarea acestuia la despăgubiri pentru o pretinsă faptă de discriminare.

Este de notat, sub acest aspect, că, legitimarea procesuală pasivă a fost raportată, așadar, la obiectul cererii de chemare în judecată.

S-au arătat în considerentele încheierii și sentinței rațiunile pentru care instanța a reținut calitatea procesuală pasivă, condiție de fond, esențială, a acțiunii reprezintă identitatea care trebuie să existe între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății și cel chemat în judecată în calitate de pârât.

De altfel, așa cum a reținut instanța fondului, în sensul că pârâtul avea sau nu competența să soluționeze plângerea prealabilă, că a răspuns sau nu la această, acestea reprezintă chestiuni de fond urmând a fi analizate la momentul soluționării fondului acțiunii.

În considerentele sentinței s-a făcut, într-adevăr, referire la art. 65 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, însă nu pentru a se justifica în acest fel calitatea procesuală pasivă a acestuia, ci pentru a se confirma analizarea acestei legitimări prin prisma identității dintre persoana chemată în judecată și titularul obligației din conținutul raportului juridic pretins de către reclamant și dedus judecății ca atare.

Prima instanță a reținut că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii i-a comunicat reclamantului faptul că sesizarea formulată de acesta a fost înaintată Inspecției Judiciare, a fost emis în mod nelegal și nu poate fi calificat drept refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În consecință, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile promovate in cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. și intervenienta C. împotriva sentinței civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 și sentinței civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 și sentinței civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2023.