ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6124/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului București, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul București, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună executarea silită a sentinței civile nr. 2030/16.06.2020 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1901/22.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019, respectiv: - obligarea pârâtului la executarea sentinței civile antemenționate, - obligarea conducătorului autorității publice la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive, - obligarea pârâtului la plata către reclamant a unei penalități de 1000 RON pe zi de întârziere de la data de 22.10.2020 până la data executării efective a obligației prevăzută în titlul executoriu - obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru discriminare și de daune morale și materiale în cuantum de 900000 RON. - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 6067 din data de 18 octombrie 2021 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul București, cu citarea intervenienților B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect sancțiune pentru neexecutare hotărâre, precum și cererea de intervenție accesorie, a obligat pârâtul la executarea sentinței civile nr. 2030/16.06.2020 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1901/22.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2019 respectiv comunicarea informațiilor de interes public constând în lista documentelor de interes public prevăzută art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea 554/2004, aplicându-se conducătorului autorității publice o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere în executarea obligației, până la executarea efectivă a acesteia, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100 RON pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu, fiind respinsă, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 7028/15.11.2021 pronunțată în același dosar a fost admisă cererea de îndreptare hotărâre civilă din cuprinsul paragrafului 3 al dispozitivului sentinței civile nr. 6067/18.10.2021, dispunându-se îndreptarea erorii materiale, urmând ca sintagma din Legea 554/2004 din cuprinsul sintagmei lista documentelor de interes public prevăzută art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea 554/2004 să fie înlocuită cu mențiunea Legea 544/2001. Prin aceeași sentință a fost admisă în parte, cererea de completare dispozitiv în privința petitului referitor la penalitățile de întârziere și, pe cale de consecință, a fost admisă în parte solicitarea privind data de la care se calculează penalitatea stabilită, respectiv ca fiind data de 22.11.2021. Totodată a fost respinsă în rest, cererea de completare și lămurire dispozitiv, formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Hotărârea curții de apel Soluționând recursurile declarate în cauză împotriva hotărârilor anterior menționate, prin decizia nr. 1242 din 17 mai 2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Respinge excepțiile nulității și lipsei de interes invocate cu privire la cererea recurentului-pârât de repunere în termenul de formulare a recursului, ca neîntemeiate. Respinge ca neîntemeiate excepțiile caracterului neavenit al recursului formulat de recurenta intervenientă accesorie și a tardivității aceluiași recurs, ca neîntemeiate. Respinge cererea recurentului-pârât de repunere în termenul de formulare a recursului ca neîntemeiată. Admite excepția tardivității recursului formulat de recurentul-pârât. Respinge recursul formulat de recurentul-pârât ca tardiv formulat. Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant și recurenta-intervenientă accesorie de aplicare a disp. art. 187 C. proc. civ. ca neîntemeiată. Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant A. și recurenta intervenientă accesorie B. împotriva sentinței civile nr. 6067/18.10.2021 și a sentinței civile nr. 7028/15.11.2021, în contradictoriu cu intimatul-pârât Tribunalul București și cu intimatul-intervenient Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, ca nefondate. Respinge cererea recurentului-pârât de sesizare a Curții Constituționale a României în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (3)-(5) din Legea nr. 554/2004 ca inadmisibilă. Respinge cererea recurentului-pârât privind suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată."

Recursul exercitat în cauză Împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României pronunțate prin decizia nr. 1242 din 17 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea soluției astfel pronunțate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (3) - (5) din Legea nr. 554/2004, în măsura în care permit aplicarea unei amenzi pe zi de întârziere, datorată statului, în sarcina conducătorului autorității publice sau persoanei obligate, fără ca acestea să fie citate în nume personal, deși răspund personal, raportat la principiul constituțional al respectării dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) teza I din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În motivarea recursului s-a arătat că în speță erau îndeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale a României cu excepția de neconstituționalitate, astfel cum sunt prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992, respectiv: - excepția are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; - excepția invocată nu a făcut obiectul unei decizii anterioare a Curții Constituționale. În opinia recurentului admisibilitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi apreciată în raport de soluția concretă dată pe fondul litigiului de către instanța în fața căreia a fost invocat acest incident procedural întrucât cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie soluționată înainte de soluționarea pe fond a pricinii. Din acest motiv, condiția legăturii cu fondul pricinii trebuie analizată din perspectiva aspectelor care fac obiectul litigiului și a normelor care sunt susceptibile să fie aplicate, nu din perspectiva soluției concrete pe care o pronunță instanța pe fondul pricinii. Or, din această perspectivă art. 24 alin. (3) - (5) din Legea nr. 554/2004 era susceptibil să fie aplicat în speță, fiind o normă generală care reglementa soluțiile pe care instanța le poate pronunța în cadrul recursului. Astfel, excepția este ridicată în fața unei instanțe judecătorești, într-un litigiu pendinte și are ca obiect controlul de constituționalitate al unei norme legale relevantă pentru soluționarea litigiului, ce nu a fost declarată, până în prezent, neconstitutională, fiind astfel incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992. Prin cererea de recurs soluționată de Curtea de Apel București a fost invocată neregularitatea îndeplinirii procedurii de citare, ca motiv ce atrage casarea sentinței potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Deși prin sentința recurată s-a aplicat conducătorului autorității publice o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere în executarea obligației, până la executarea efectivă a acesteia, acesta nu a fost citat în nume personal. În prezenta cauză, dar și în multe alte ocazii, instanțele judecătorești aplică mecanic normele prevăzute de art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, se aplică amendă pe zi de întârziere conducătorului autorității publice fără alte elemente de identificare, precum numele și prenumele acestei persoane și, foarte important, fără ca această persoană să fie citată în nume personal, deși răspunde personal cu propriul patrimoniu. În acest fel, practica judecătorească, pe fondul unor norme poate neclare ori incomplete, a căpătat valențe neconstituționale în sensul jurisprudenței CCR adoptată, printre altele, prin Decizia nr. 12/14.01.2020 (par. 45), întrucât aplică sancțiunea amenzii într-un cuantum foarte ridicat unor persoane ce nu au fost citate personal și nu au avut posibilitatea să propună apărări. A mai subliniat recurentul că răspunderea specifică art. 24 - 25 din Legea contenciosului administrativ se angajează prin raportare la culpa persoanei conducătorului, nefiind o răspundere obiectivă. În acest context este firesc și obligatoriu ca persoana conducătorului să fie citată personal, în acord cu toate rigorile formale impuse de art. 153 și urm. din C. proc. civ. și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În același timp, o parte a practicii consideră că stabilirea elementelor de identificare ale conducătorului autorității publice (precum numele și prenumele), țin de punerea în executare a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat amenda pe zi de întârziere, de regulă într-un cuantum foarte ridicat și nu de "fondul" aplicării art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004. Or, fiind o răspundere bazată pe culpă, garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil, pornind cu citarea corespunzătoare a debitorului, se activează începând cu debutul aplicării art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004. In practică se pune și problema ivită în situația în care, în perioada de referință în care se acumulează penalitățile pe zi de întârziere, persoana conducătorului autorității publice se schimbă. Și pentru acest simplu motiv este evident că stabilirea persoanei culpabile nu ține de executare, ci de fondul aplicării art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004. În acest sens a fost invocată și jurisprudența C.E.D.O., care a statuat în Hotărârea S.C. C. S.R.L. c. României că "instanțele trebuie să facă tot ce se poate aștepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita părțile și să se asigure că acestea din urmă sunt la curent cu procedurile din care fac parte". De asemenea, Curtea Constituțională a României a reținut constant că interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale trebuie să fie în acord cu litera și spiritul Constituției, controlul de constituționalitate nefiind o operațiune pur abstractă ori formală. Astfel, interpretarea și aplicarea art. 24 - 25 din Legea nr. 554/2004, în cazul de față dar și în alte ocazii, s-a îndepărtat prea mult de la exigențele constituționale ale procesului echitabil, permițând aplicarea unor amenzi deosebit de mari fără a se respecta toate garanțiile procedurale. În acest sens, recurentul a invocat și dispozițiile deciziei civile nr. 2299/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Apărările formulate de intimați Intimații A. și B. au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a soluției pronunțate de Curtea de Apel București. Totodată, intimații au solicitat constatarea și sancționarea abuzului de drept, respectiv aplicarea unei amenzi judiciare recurentului, conform art. 187 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând soluția atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul și-a întemeiat calea de atac promovată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticile expuse se subsumează doar cazului de casare prevăzut de pct. 8 din acest text de lege. Recurentul-reclamant nu a expus motive referitoare la încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ci a invocat, în esență, interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 referitoare la condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, astfel încât recursul va fi analizat doar din această perspectivă. Prezenta cale de atac a fost formulată de recurentul Tribunalul București împotriva soluției curții de apel de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) - (5) din Legea nr. 554/2004 invocată în cadrul dosarului nr. x/2021, soluția fiind pronunțată în contextul respingerii ca tardiv a recursului declarat de recurentul-pârât împotriva sentințelor civile nr. 6067/18.10.2021 și nr. 7028/15.11.2021, ca urmare a neîndeplinirii condiției vizând existența legăturii cu cauza. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (…) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție sa aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Înalta Curte constată că cerința de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 referitoare la legătura cu soluționarea cauzei presupune existența unei legături între declararea caracterului neconstituțional al unei prevederi legale și soluția ce se va pronunța în cauză, în sensul că textul de lege criticat sau interpretarea acestuia trebuie să conducă în mod nemijlocit sau să contribuie esențial la soluționarea cauzei, respectiv problema vizată de excepție să fie realmente utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Prin urmare, dacă de textul de lege criticat nu depinde soluționarea cauzei, dacă acesta nu are o relevanță reală asupra soluției ce urmează a se pronunța, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României nu poate fi primită. Privind din această perspectivă, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate invocată vizează dispozițiile art. 24 alin. (3)-(5) din Legea nr. 554/2004, iar prin decizia nr. 1242 din 17 mai 2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca tardiv recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul București împotriva sentințelor civile nr. 6067/18.10.2021 și nr. 7028/15.11.2021 pronunțate în dosarul nr. x/2021. Așadar, instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României a verificat condițiile de admisibilitate a cererii prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a constatat că acest incident procedural presupune, în mod obligatoriu, regularitatea învestirii instanței cu soluționarea căii de atac. Înalta Curte reamintește și faptul că legătura la care fac trimitere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu trebuie să fie generată de simpla tangență a textului de lege contestat cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională a României, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză. Cum instanța de control judiciar nu a fost legal învestită cu recursul declarat împotriva sentințelor pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021, constatându-se nerespectarea termenului de depunere a acestuia, cele două hotărâri se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind evident că statuarea de către Curtea Constituțională a României cu privire la eventuala neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (3) - (5) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă acestea au legătură cu aspectele de nelegalitate invocate prin recursul promovat, nu poate determina schimbarea soluției în sensul dorit de recurent. Cum condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale reglementate în art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar cerința ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei nu este îndeplinită în cauză, în mod corect curtea de apel a respins cererea recurentului-pârât. Pentru considerentele expuse, constatând că soluția recurată nu este afectată de nelegalitate, ea nefiind rezultatul interpretării și aplicării eronate a normelor de drept material, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Totodată, Înalta Curte va respinge și cererea intimaților B. și A. de aplicare a amenzii judiciare pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către recurentul Tribunalul București, constatând că promovarea căii de atac împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României este reglementată în cuprinsul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar în cauză nu au fost identificate aspecte care să contureze exercitarea cu rea-credință a dreptului de a recura hotărârea judecătorească, astfel cum impun dispozițiile art. 187 C. proc. civ.