ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2608/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în data de 16.09.2021 reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții Baroul București, Uniunea Națională a Barourilor din România, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței, ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: o Suspendarea executării "Instrucțiunilor candidați" emise de Uniunea Națională a Barourilor din România pentru participarea la examenul de admitere în profesia de avocat stagiar, sesiunea septembrie 2021 (cu consecința suspendării/anulării examenului); o Obligarea pârâților la plata de despăgubiri morale pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON/fiecare reclamant, pentru daunele morale aduse onoarei, demnității și reputației; o Obligarea pârâților la plata de despăgubiri materiale pentru discriminare, către fiecare reclamant, pentru daunele materiale constând în taxa de înscriere, fișa medicală, cheltuielile de transport, copiile xerox, etc., precum și la plata dobânzilor și a inflației aferente; o Obligarea pârâților la anularea situației create prin discriminare și la restabilirea situației anterioare discriminării. Totodată, reclamanții au formulat și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în integralitatea sa.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Asociația "A.", a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Baroul București, a admis excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind suspendarea executării Instrucțiunilor pentru candidați și a examenului de admitere în profesia de avocat stagiar (sesiunea septembrie 2021) și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Cererile de recurs Împotriva încheierii de ședință din 9 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții B., A. și C.. 3.1 Prin calea extraordinară de atac promovată, recurenții - reclamanți A. și B. au solicitat, invocând cazurile de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. casarea încheierii recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea excepției de neconstituționalitate a întregii Legi nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, astfel cum a fost formulată și sesizarea Curții Constituționale. În esență, recurenții au arătat că prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 obligă instanța în fața căreia este formulată cererea de sesizare doar la verificarea condițiilor de admisibilitate și nu la analiza conformității textelor criticate cu cele constituționale, această din urmă analiză fiind legal stabilită exclusiv în sarcina instanței de contencios constituțional. Astfel, în opinia recurenților, au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție, prin soluția de respingere a excepției instanța de fond substituindu-se Curții Constituționale, iar încheierea a fost pronunțată, pe de o parte, cu depășirea atribuțiile puterii judecătorești, iar, pe de altă parte, urmare aplicării greșite a normelor de drept material, inclusiv prin încălcarea dreptului la un proces echitabil. De asemenea, au subliniat recurenții că, în ipoteza în care prima instanță a apreciat ca inadmisibilă excepția invocată, respingând cererea de sesizare, prin invocarea viciului nemotivării, o astfel de soluție este una nelegală în considerarea faptului că nu era necesară motivarea cererii, întrucât atributul verificării neconformității cu textele constituționale a normelor față de care a fost invocată excepția de neconstituționalitate aparține, în integralitate, Curții Constituționale a României. O altă critică formulată în recurs a vizat maniera în care prima instanță a aplicat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, recurenții susținând că excepția de neconstituționalitate invocată era admisibilă, fiind întrunite cumulativ condițiile reglementate de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care se impunea admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale cu excepția ce viza neconstituționalitatea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în integralitatea sa. În susținerea afirmațiilor expuse, recurenții au evocat practică judiciară și aspecte evidențiate în doctrina relevantă, reiterând, totodată, argumentele prin care au susținut caracterul neconstituțional al Legii nr. 51/1995. Totodată, în cuprinsul memoriului de recurs au formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. 3.2. În cauză a formulat recurs și reclamantul C. prin care, apreciind, la rândul său, ca fiind incidente cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în integralitatea sa, și sesizarea Curții Constituționale. În susținerea căii de atac promovate, recurentul a arătat, în esență, că soluția pronunțată este nelegală, întrucât instanța s-a pronunțat într-o manieră ce echivalează cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și cu aplicarea greșită a normelor de drept material adoptate prin Legea nr. 134/2010, republicată și ulterior modificată și completată prin Legea nr. 310/2018, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. A învederat recurentul că excepțiile invocate, astfel cum au fost formulate, îndeplineau condițiile de admisibilitate reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultând astfel, pe de o parte, excesul instanței, prin depășirea atribuțiilor cu care a fost investită (textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 obligând instanța doar la verificarea condițiilor de admisibilitate și nu la analiza conformității textelor atacate cu cele constituționale, verificare ce intra în aria de competența a instanței de contencios constituțional), iar, pe de altă parte, încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituție, dar și a alin. (5) al aceluiași text normativ. De asemenea, recurentul a învederat că, în cazul în care prima instanță a respins ca inadmisibilă excepția invocată, prin reținerea caracterului nemotivat al acesteia, se impune reformarea unei astfel de soluții întrucât nu era necesară motivarea unei astfel de cereri, câtă vreme atributul verificării neconformității normei criticate cu textele constituționale aparține în integralitate Curții Constituționale a României. La rândul său, recurentul - reclamant C. a evocat practică judiciară și aspecte evidențiate în doctrina relevantă, a reiterat argumentele invocate în susținerea caracterului neconstituțional al Legii nr. 51/1995, în integralitatea sa și a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Apărările părților 4.1. Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimatul - pârât Baroul București a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenții - reclamanți împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispuse prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2021, a invocat inadmisibilitatea recursurilor formulate împotriva modului de soluționare a restului excepțiilor tranșate prin sus indicata încheiere, respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. 4.2. Legal citați, intimații - pârâți Uniunea Națională a Barourilor din România, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu au formulat întâmpinare. 4.3. În cauză a formulat întâmpinare și recurentul -reclamant C., prin care a solicitat admiterea recursului formulat de recurenții - reclamanți A. și B.. 4.4. Totodată, recurenții - reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea recursului formulat de recurentul -reclamant C..

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul - reclamant C. a invocat excepția lipsei calității doamnei av. D. de reprezentant convențional al Baroului București, respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, aplicarea prevederilor art. 208 alin. (2) C. proc. civ., în sensul decăderii pârâților Uniunea Națională a Barourilor din România, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții, iar din perspectiva fondului cauzei, prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul-pârât Baroul București, apreciind neîntemeiate susținerile acestuia.

Cererile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept În cadrul memoriilor de recurs depuse în cauză, recurenții B., A. și C. au solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care să se clarifice întinderea verificărilor pe care instanța de judecată le poate realiza în considerarea condițiilor de admisibilitate instituite prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată. În susținerea cererilor de sesizare, recurenții - reclamanți au argumentat, în esență, în sensul îndeplinirii condițiilor reglementate de art. 519 C. proc. civ. pentru admiterea cererilor de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că practica judiciară a evidențiat multiple contexte în care limitele verificărilor impuse de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 au fost extinse de instanțele de judecată, prin realizarea unor cercetări asupra conformității textelor criticate cu cele constituționale sau asupra motivelor ce au dus la formularea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, instanțele substituindu-se, astfel, celei de contencios constituțional.

Punctele de vedere ale intimaților - pârâți cu privire la cererile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept 7.1. În cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul cauzei, intimatul-pârât Baroul București a formulat și un punct de vedere cu privire la cererile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, solicitând respingerea acestora față de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate reglementate de art. 519 C. proc. civ. 7.2. Legal citați, intimații - pârâți Uniunea Națională a Barourilor din România, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu au prezentat un punct de vedere scris cu privire la cererile de sesizare sus indicate.

Procedura în fața instanței de recurs 8.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs, a cererilor de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și cea de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 7 martie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților. 8.2. În conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, modificat și completat, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a format dosarul asociat nr. x/2021, având drept obiect cererile de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, formulate de recurenții A., B. și C., cu termen de judecată la data de 11 mai 2022, ce au fost soluționate prin încheierea de ședință pronunțată într-un astfel de dosar la sus indicata dată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererilor de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Analizând, în mod grupat (față de caracterul similar al aspectelor invocate), cererile formulate de recurenții - reclamanți B., A. și C. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept instanța constată, prin raportare la dispozițiile art. 519 din C. proc. civ., republicat, că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de textul procedural menționat, urmând a respinge antemenționatele cereri, pentru argumentele expuse în continuare. Procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei. Potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ., "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Prin această reglementare legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată; b) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Cu privire la condițiile de admisibilitate, instanța reține că în jurisprudența Înaltei Curți s-a reținut că, pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate "caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și a dificultății completului în a-și însuși o anumită interpretare" (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, pct. 42, Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, pct. 61). Așadar, chestiunea de drept ce ar urma să fie supusă analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de prevederile art. 519 C. proc. civ., trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziții legale, iar nu din aplicarea acesteia în condițiile particulare ale speței, operațiune ce rămâne în atribuțiile instanței învestite cu soluționarea cauzei. Înalta Curte constată că, prin cererile formulate, recurenții - reclamanți B., A. și C. au solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în sensul clarificării întinderii verificărilor pe care instanța de judecată le poate realiza în considerarea condițiilor de admisibilitate instituite prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, însă modul în care au fost motivate cererile de sesizare reprezintă, în fapt, reafirmarea criticilor aduse raționamentelor juridice dezvoltate de recurenții - reclamanți pe fondul recursurilor prin care aceștia au criticat încheierea de ședință din 9 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă. Din această perspectivă, instanța constată că, prin cererile de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurenții - reclamanți doresc să obțină o validare a propriilor interpretări date unor astfel de texte normative și a argumentelor pe care le-au dezvoltat în susținerea caracterului fondat al recursurilor. Cu alte cuvinte, prin sesizările formulate, nu se urmărește stabilirea înțelesului sau conținutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispozițiilor legale, este avută în vedere doar aplicarea normei cu scopul de a se identifica soluția ce se dorește a fi adoptată în cauză, astfel încât nu se poate vorbi despre o chestiune de drept în înțelesul art. 519 C. proc. civ., or o astfel de opțiune procedurală, în contextul argumentelor invocate de recurenții - reclamanți, nu se încadrează în exigențele sus indicatului text normativ. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea, în concret, a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, în cererea de sesizare trebuie să fie invocată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul soluționării în principiu a chestiunii de drept. În speță, recurenții - reclamanți solicită lămuriri privind interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, o aplicare corectă a prevederilor incidente în vederea soluționării cauzei presupunând doar realizarea de către instanța de judecată a unei analize corelate a prevederilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute. Nu este vorba, așadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite interpretarea, printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată să soluționeze cauza, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute în dispozițiile art. 519 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care va respinge cererile formulate de recurenții - reclamanți B., A. și C. de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție. III. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanții B., A. și C. sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte va avea în vedere precizările realizate de recurenți în sedință publică, în sensul că obiectul căilor de atac promovate îl reprezintă doar soluția primei instanțe, din cuprinsul încheierii de ședință din 9 decembrie 2021, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în integralitatea sa, iar, față de similaritatea argumentelor invocate prin memoriile de recurs depuse de reclamanții, motivele de casare invocate de aceștia vor fi analizate grupat. În ceea ce privește criticile subsumate de recurenți cazului de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, întrucât, în cauză, nu poate fi reținută incidența unei încălcări, de către prima instanță, a atribuțiilor puterii judecătorești, astfel cum au fost acestea trasate, în materia incidentă, prin prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992. Instanța de control judiciar are în vedere faptul că motivul de nelegalitate în discuție se întemeiază pe conceptul de "exces de putere", ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat. Astfel, în conformitate cu dispozițiile reglementate prin anterior indicatul motiv de nelegalitate se poate cere și, respectiv, se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Prin sintagma "depășirea puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative (privite lato sensu), așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Prin urmare, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Or, în speță, nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune a instanței de fond în atribuțiile Curții Constituționale câtă vreme instanța s-a pronunțat, prin încheierea recurată, din perspectiva admisibilității excepției, exclusiv în limitele verificărilor trasate prin alin. (1) - (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, reținând doar faptul că nu este întrunită condiția existenței unei legături între totalitatea prevederilor Legii nr. 51/1995 și obiectul acțiunii cu care instanța de fond a fost învestită, întrucât nu a fost indicată de către reclamanți maniera în care eventuală declarare a neconstituționalității legii ar influența modul de soluționare a acțiunii. Contrar celor afirmate de recurenți, în cuprinsul încheierii de ședință din data de 9 decembrie 2021 nu pot fi identificate considerente prin care instanța să fi realizat o analiză a conformității prevederilor Legii nr. 51/1995 cu textele constituționale evocate de recurenții reclamanți. Înalta Curte reține, că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele cerințe: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, - dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Totodată, din cuprinsul normativ al prevederilor art. 29 alin. (5) prima teză din Legea nr. 47/1992, rezultă că incumbă instanței în fața căreia a fost invocată excepția competența de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile aferente sesizării Curții Constituționale, în acest sens fiind, de altfel și jurisprudența instanței de contencios constituțional (Decizia Curții Constituționale nr. 1571/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 60 din 25 ianuarie 2012, par. 5). În raport de astfel de aspecte, verificarea îndeplinirii condiției legăturii excepției invocate cu cauza intră în sfera de competența a instanței în fața căreia a fost invocată, motiv pentru care nu se poate reține depășirea, de către prima instanță, a atribuțiilor puterii judecătorești, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nefiind realizat de către aceasta niciun demers ce intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat. De asemenea, nefondate sunt și criticile subsumate de recurenți motivului de casare reglementat de art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Înalta Curte apreciază că din cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulate de reclamanți, nu rezultă care este legătura dintre prevederile Legii nr. 51/1995 (în integralitatea sa) și soluționarea cauzei, câtă vreme prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat suspendarea executării "Instrucțiunilor candidați" emise de Uniunea Națională a Barourilor din România pentru participarea la examenul de admitere în profesia de avocat stagiar, sesiunea septembrie 2021 (cu consecința suspendării/anulării examenului), obligarea pârâților la plata de despăgubiri morale pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON/fiecare reclamant, pentru daunele morale aduse onoarei, demnității și reputației, obligarea pârâților la plata de despăgubiri materiale pentru discriminare, către fiecare reclamant, pentru daunele materiale constând în taxa de înscriere, fișa medicală, cheltuielile de transport, copiile xerox, etc., precum și la plata dobânzilor și a inflației aferente și obligarea pârâților la anularea situației create prin discriminare și la restabilirea situației anterioare discriminării, coroborat cu faptul că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că organizarea examenului de admitere în profesie a fost acceptată de reclamanți, că aceștia au dorit participarea la un astfel de examen și au întreprins demersurile necesare pentru constituirea dosarului, au dobândit calitatea de candidat și au încercat intrarea în sala de examen,. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie dedusă din aptitudinea prevederilor legale ce fac obiectul excepției de a influența litigiul aflat pe rolul instanței, impunându-se o analiză în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului litigios și a stadiului concret în care se află disputa contencioasă. Or, în acord cu prima instanță, în raport de textele normative ce fac obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate în fața primei instanțe (întreaga Lege nr. 51/1995) și de obiectul cauzei principale (expus anterior), instanța de control judiciar apreciază că, pe baza aspectelor evocate de recurenți în fața primei instanțe, nu poate fi decelată o legătură a excepției invocate cu soluționarea cauzei pendinte. Legătura la care face trimitere art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie să existe pentru însăși sesizarea Curții Constituționale, nu trebuie să fie generată de simpla tangență a normelor cu soluționarea cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză. Cu alte cuvinte, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției de neconstituționalitate trebuie să producă un efect direct și concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune existența unei legături efective între normele contestate și soluția ce urmează a se pronunța în cauză, aptă a permite ca aspectele statuate prin decizia Curții să genereze concret astfel de efecte în cauză. Totodată, Înalta Curte subliniază că aspectele învederate prin memoriile de recurs, prin care recurenții tind la a justifica o legătură între normele în privința cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate și obiectul cauzei, ce nu au fost invocate în fața primei instanțe, nu pot face, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 și art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului, dat fiind obiectul unei astfel de căi extraordinare de atac, ce este limitat la analizarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea și din apărările formulate în față primei instanțe. De asemenea, Înalta Curte reține că, în respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prima instanță nu a reținut viciul nemotivării acesteia, ci a evaluat legătura dintre excepție și obiectul cauzei inclusiv din perspectiva justificărilor furnizate de titularii unei astfel de cereri, demers pe care instanța de control judiciar îl apreciază ca fiind conform spectrului verificărilor ce incumbau, potrivit art. 29 alin. (5) prima teză din Legea nr. 47/1992, instanței de fond. Nefondate sunt și argumentele recurenților prin care aceștia susțin o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil, din perspectiva prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme, din conținutul aspectelor reținute în filele x ale încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2021 (dată la care au avut loc dezbaterile și ce face parte integrantă din încheierea din 9 decembrie 2021), rezultă că dreptul acestora la apărare a fost respectat, aceștia având posibilitatea de a-și susține, în condiții de contradictorialitate, cererea formulată. În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 4 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală. Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurenții - reclamanți B., A. și C., va respinge recursurile formulate de aceștia, ca nefondate. În raport de soluția pronunțată în recurs, dată fiind culpa procesuală a recurenților - reclamanți în prezenta cauză, Înalta Curte îi va obliga pe aceștia la plata către intimatul Baroul București a sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată specifice fazei procesuale a recursului, conform înscrisurilor depuse la dosar.