ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5104/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, la data de 30.09.2020, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. S.R.L., C., S.C. D. S.R.L. și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, anularea Hotărârii CNCD nr. 592/05.08.2020, să se constate discriminarea sa conform celor arătate în sesizarea adresată CNCD, sancționarea Colegiului director și a CNCD pentru discriminare, acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun și sancționarea pentru discriminare a CNCD și obligarea sa la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei în cuantum de 1.000.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 619 din 19 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate de reclamant; a fost respinsă cererea de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate ca lipsită de obiect; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, B. S.R.L., C., S.C. D. S.R.L. și Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, a fost anulată Hotărârea CNCD nr. 592/05.08.2020 și a fost respinsă în rest acțiunea, ca inadmisibilă în ceea ce privește solicitarea de constatare a discriminării și ca nefondată în ce privește despăgubirile pretinse. Totodată a fost obligat pârâtul CNCD la plata sumei de 50 de RON către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată și a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de pârâta S.C. D. S.R.L. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 619 din 19 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat cereri de recurs reclamantul A. și pârâta S.C. D. S.R.L., criticând hotărârea pentru nelegalitate. 3.1 Recurentul-reclamant A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea, în parte, a hotărârii recurate și obligarea pârâților la executarea celorlalte capete de cerere astfel cum au fost formulate, respectiv: să se constate discriminarea sa conform celor arătate în sesizarea nr. 7688/2019 adresată CNCD, sancționarea Colegiului director și a CNCD pentru discriminare și acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun și sancționarea pentru discriminare a CNCD și obligarea sa la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei în cuantum de 1.000.000 RON. În motivarea cererii, recurentul-reclamant a arătat că instanța, în mod nelegal, a respins excepția de neconstituționalitate invocată, ca neavând legătură cu obiectul cauzei, aplicând în mod eronat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât, chiar în considerentele hotărârii se regăsește faptul că discriminarea emană și din contractele comerciale și din protecția consumatorului, în opinia sa excepțiile fiind admisibile. Totodată, acesta și-a exprimat nemulțumirile față de caracterul termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea petiției, precum și legat de faptul că nu există nicio dispoziție legală care să impună ca hotărârea CNCD să poarte semnăturile tuturor membrilor Colegiului Director, apreciind că din prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 nu rezultă că aceste termene ar fi de "recomandare", așa cum a reținut judecătorul fondului și că, din coroborarea dispozițiilor art. 20, art. 23 alin. (2), art. 40, art. 53 alin. (4) art. 64 alin. (3), art. 73 și art. 75 din ordonanță ar rezulta că în lipsa celor cinci semnături hotărârea CNCD este lovită de nulitate. În finalul cererii de recurs recurentul critică soluția instanței de fond prin care a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru discriminare, considerând că aceasta a refuzat să aplice legea, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 124, art. 126 și art. 22 C. proc. civ. conform cărora instanța are obligația să pronunțe o hotărâre chiar și atunci când legea este ambiguă. 3.2 Recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate, și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată și menținerea hotărârii CNCD. În susținerea cererii, recurenta-pârâtă apreciază că instanța în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000, fără a ține cont inclusiv de dispozițiile art. 2 și art. 17 din O.G. nr. 137/200 și dispozițiile art. 28 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor și fără a se raporta efectiv la situația de fapt aplicabilă în speță. A menționat că relațiile dintre părțile litigante decurg din achiziționarea unui autovehicul, iar ceea ce invocă reclamantul prin petiția sa adresată CNCD ar putea fi încadrat doar la o presupusă încălcare a unei obligații contractuale pentru care sunt incidente clauzele asumate de părți.

Apărările formulate în recurs 4.1 Recurentul-reclamant A., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, nulității și lipsei de obiect a recursului pârâtei. 4.2 Recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. a transmis, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului formulat de reclamant iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și admiterea propriului recurs. 4.3 Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare la rcursul formulat de recurentul-reclamant A. prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. a solicitat respingerea apărărilor formulate de recurentul-reclamant A. și admiterea propriului recurs.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 decembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea de ședință din data de 22 iunie 2022 s-a constatat că recurentul-reclamant a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului formulat și totodată s-a dispus citarea recurentei-pârâte cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

Alte aspecte La data de 21 iunie 2022, E. a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în susținerea poziției procesuale a recurentului-reclamant A., admisă în principiu de instanță în ședința publică din 3 noiembrie 2022.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul A. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru constatarea și sancționarea unor fapte de discriminare. Prin Hotărârea CNCD nr. 592/05.08.2020 s-a admis excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu, în ce privește soluționarea petiției adresate autorității de reclamantul din prezenta cauză, A., petiție înregistrată sub nr. x/16.12.2019, în baza căreia s-a format dosarul CNCD nr. x/2019, calitatea de persoane reclamate revenind pârâților din cauza de față, B. S.R.L., C., S.C. D. S.R.L. și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. In acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere de către reclamantul A. care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. S.R.L., C., S.C. D. S.R.L. și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, anularea Hotărârii CNCD nr. 592/05.08.2020, să se constate discriminarea sa conform celor arătate în sesizarea adresată CNCD, sancționarea Colegiului director și a CNCD pentru discriminare, acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun și sancționarea pentru discriminare a CNCD și obligarea sa la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei în cuantum de 1.000.000 RON, cu cheltuieli de judecată. Totodată reclamantul a depus și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.G. nr. 137/2000, în întregul său și a unor dispoziții din Legea nr. 193/2000. Prin sentința recurată, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate de reclamant; a respins cererea de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate ca lipsită de obiect; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, B. S.R.L., C., S.C. D. S.R.L. și Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor, a anulat Hotărârea CNCD nr. 592/05.08.2020 și a respins în rest acțiunea, ca inadmisibilă în ceea ce privește solicitarea de constatare a discriminării și ca nefondată în ce privește despăgubirile pretinse. Totodată a obligat pârâtul CNCD la plata sumei de 50 de RON către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată și a respins ca nefondată cererea formulată de pârâta S.C. D. S.R.L. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. 8.1 Recursul formulat de pârâta S.C. D. SRL Analizând cu prioritate excepția netimbrării recursului pomovat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..". Dispozițiile art. 33 alin. (1) și alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului acesteia i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru. Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, aferentă cererii de recurs, deși această obligația i-a fost adusă la cunoștință la data de 9 august 2022, odată cu citația, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare a acesteia, aflat la dosar recurs și din citativul emis pentru termenul de judecată din 2 noiembrie 2022, aflat la dosar. Cu toate acestea, până la termenul de judecată din 2 noiembrie 2022, recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță. Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat. Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva sentinței nr. 619 din 19 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. 8.2 Recursul formulat de reclamantul A. Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării cererii de recurs, în ceea ce privește recursul declarat împotriva soluției privind cererea de sesizare a Curții Constituționale, invocată din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat. Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992: "(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile." Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Potrivit art. 186 din C. proc. civ.: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen." Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că hotărârea prin care a fost respinsă cererea recurentului - reclamant de sesizare a Curții Constituționale a fost pronunțată la data de 19 aprilie 2021, iar recursul a fost declarat la data de 25 septembrie 2021, cererea de recurs fiind transmisă de recurentul-reclamant A. prin e-mail la 25 septembrie 2021 la Curtea de Apel București și înregistrată la această instanță data de 27 septembrie 2021(dosarul de recurs), deși, conform dispozițiilor citate, termenul în care legea permitea exercitarea căii de atac împotriva soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate se împlinea la data de 21 aprilie 2021. Susținerea recurentului-reclamant în sensul că nu a exercitat calea de atac în termenul de 48 de ore, întrucât nu i-a fost comunicată hotărârea în acest termen, nu poate fi considerată un motiv temeinic justificat în sensul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. Prin urmare, având în vedere că recurentul-reclamant nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul declarat de acesta împotriva soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale este tardiv formulat, cu depășirea termenului legal instituit de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și se va respinge ca atare. În ceea ce privește fondul cauzei, reclamantul A. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Prin cererea de recurs, în esență, recurentul-reclamant își exprimă de fapt nemulțumirile legate de reglementările legale privitoare la natura termenelor pentru soluționarea petiției și procedura adoptării hotărârii de către CNCD, acesta neformulând critici veritabile privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond. Amintește instanța de control judiciar că potrivit art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita". Totodată, potrivit art. 77 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor: "Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita". În ce privește faptul că s-ar fi depășit de către CNCD termenul de soluționare a petiției, instanța de fond a explicat că, fără a fi necesar să se verifice dacă susținerile reclamantului în acest sens se confirmă, raportat la dispozițiile legale incidente și la situația de fapt din speță, este suficient să se arate că termenele prevăzute de lege pentru soluționarea de către CNCD a petițiilor în materie de discriminare sunt menite doar a dinamiza procedura administrativ-jurisidcțională în fața autorității, astfel încât, ca natură juridică, nu pot fi considerate termene imperative, de decădere, de natură a conduce la vicierea actelor emise cu nerespectarea lor, ci simple termene de recomandare și prin urmare, chiar dacă s-ar confirma neregula invocată sub acest aspect aceasta nu poate atrage anularea hotărârii adoptate în soluționarea petiției. Referitor la faptul că Hotărârea ar fi fost semnată doar de Președintele CNCD, instanța de fond a reținut în mod corect că nu există vreo dispoziție legală, în actele normative ce guvernează activitatea Consiliului, care să impună ca înscrisul în care se materializează hotărârea adoptată și care este comunicat părților să poarte semnătura tuturor membrilor Colegiului Director. Așa cum rezultă din dispozițiile legale anterior menționate, Hotărârea Colegiului director cuprinde elementele menționate la art. 77 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, fără a se preciza că lipsa vreunuia din aceste elemente, sau nesemnarea hotărârii de către toți membrii care au luat parte la dezbateri conduce la anularea hotărârii. Nici critica recurentul privitoare la faptul că instanța de fond a refuzat să aplice legea, respectiv dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 124, art. 126 și art. 22 Cod atunci când a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru discriminare, nu poate fi avut în vedere de instanța de control judiciar. Este adevărat că potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2002 persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, însă așa cum a reținut și judecătorul fondului, aceste dispoziții sunt incidente în cazul unei acțiuni civile în răspundere delictuală, formulată potrivit dreptului comun, iar nu în cazul unei acțiuni de contencios administrativ și fiscal. Cum prin hotărârea CNCD ce a fost contestată în cauza s-a admis excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu, în ce privește soluționarea petiției adresate autorității, prima instanță a reținut în mod corect că nu îi este permis să se substituie organului administrativ și să se pronunțe prima facie cu privire la existența discriminării atâta timp cât Consiliul nu a examinat fondul reclamației. În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente situației factuale reținute, motivele invocate prin cererea de recurs de recurentul-reclamant, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Pentru aceleași considerente și cererea de intervenție accesorie în interesul recurentului-reclamant, formulată de intervenienta E., urmează a fi respinsă.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul pârâtei ca netimbrat și va respinge recursul reclamantului, ca tardiv, în ceea ce privește soluția privind cererea de sesizare a Curții Constituționale și ca nefondat în rest. Totodată se va respinge și cererea de intervenție accesorie în interesul recurentului-reclamant, formulată de E..