Decizia nr. 2002/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea formulată pe calea ordonanței președințiale, reclamantul A., în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Inspecția Judiciară, a solicitat obligarea acesteia din urmă astfel: - să îi acorde, în lucrarea nr. x, dreptul la asistență judiciară gratuită de către un avocat din cadrul Baroului București, conform Legii nr. 361/2022; - să invite, în baza art. 26 alin. (1) din Legea nr. 361/2022, la audierea sa, precum și la audierea martorilor în lucrarea nr. x, pe ziariștii din cadrul publicațiilor www.x.com(x@x.com),www.x.ro(redactia@aktual24.ro),www.g4.media (redacția@g4media.ro), dar și din cadrul altor publicații; - să anunțe, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte, prin comunicat pe pagina de internet pe care o deține, ziua și ora la care va ține ședința sau audierea sa și a martorilor în lucrarea nr. x, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 361/2022; - să efectueze verificările deontologice în dosarul nr. x al I.J., cu respectarea strictă a limitelor fixate prin Procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 8.06.2023 (#6773), care a stat la baza constituirii lucrării menționate, adică doar în privința afirmațiilor făcute Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2022; - să înlăture de la dosarul nr. x al I.J., actele obținute cu încălcarea evidentă a limitelor fixate prin procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 8.06.2023 (# 6773), respectiv înregistrările și transcrierile înregistrărilor efectuate în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Ploiești, precum și înregistrările și transcrierile înregistrărilor efectuate în dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Argeș; - să înlăture de la dosarul nr. x al I.J. înscrisurile care nu pot fi încadrate în limitele verificărilor, stabilite prin procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 8.06.2023 (#6773), mai precis înscrisurile și sesizarea depuse de "B. S.R.L. și C.", la Inspecția Judiciară, în ziua de 1.02.2023, care au făcut obiectul dosarului nr. x al Inspecției Judiciare, sesizare clasată prin Rezoluția nr. 74/2.05.2023 a I.J.; - să aplice, în Dosarul nr. x al I.J., în mod egal și nediscriminatoriu, cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât verificările deontologice să fie efectuate de un inspector judiciar imparțial, și nu de inspectoarea D., care se află în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1, 2, 5 și 13 C. proc. civ. - să atașeze la Dosarul nr. x al I.J. o adresă în care să menționeze numele și funcția persoanei care a semnat procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit la data de 8.06.2023 (#6773), care a stat la baza constituirii lucrării nr. x a I.J., precum și numele și funcția persoanei care a semnat în colțul din dreapta sus al procesului-verbal, pentru desemnarea inspectorului în lucrarea menționată; - să atașeze la dosarul nr. x al I.J. copii după ordinele de numire în funcția de inspector judiciar a judecătoarelor E. și F., dar și o adresă în care să se menționeze gradul profesional deținut de acestea, precum și data obținerii gradului profesional deținut în prezent de cele 2 judecătoare; - să atașeze la dosarul nr. x al I.J. a dosarelor nr. x/2014 și nr. y/2017 A solicitat reclamantul, în temeiul art. 999 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea de urgență și fără citarea părților a cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 75/F-CONT din 18 iulie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția rămânerii fără obiect a cererii de ordonanță președințială, invocată de pârâta Inspecția Judiciară. Totodată, a respins cererea de ordonanță președințială.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 75/F-CONT din 18 iulie 2023 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A.. Recurentul susține că sentința recurată este nelegală, întrucât încalcă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin nesocotirea unor norme procedurale a căror încălcare atrage nulitatea și prin aplicarea greșită a normelor de drept material. Totodată, se arată că hotărârea recurată contravine jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia ordonanței președințiale, în special Decizia nr. 5803/2022 și Decizia nr. 2462/2012, care consacră principiul aparenței în drept și caracterul sumar al analizei în această procedură. În ceea ce privește aprecierea instanței de fond asupra condițiilor prevăzute de art. 997 și urm. C. proc. civ., recurentul arată că soluția este eronată, întrucât cererea de ordonanță președințială îndeplinea toate cerințele legale. Acesta susține că aparența dreptului rezulta din caracterul vădit nelegal al verificărilor efectuate în lucrarea nr. x a Inspectiei Judiciare, realizate de inspectoarea D., despre care afirmă că se află în mai multe cazuri de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1, 2, 5 și 13 C. proc. civ. Recurentul subliniază că procesul-verbal de sesizare din oficiu nr. x/8.06.2023 nu este semnat de persoanele competente, iar identitatea persoanei care a dispus desemnarea inspectorului nu este comunicată, ceea ce îl plasează în imposibilitatea de a formula apărări efective. Pe de altă parte, recurentul susține că instanța de fond a ignorat aplicabilitatea Legii nr. 361/2022 privind avertizorii de integritate. Întrucât obiectul lucrării nr. x îl reprezintă pretinse afirmații referitoare la modul de exercitare a unor funcții publice de rang înalt, situația sa ar intra sub incidența protecției acordate avertizorilor de integritate. În acest context, Inspectia Judiciară ar fi obligată să îi asigure dreptul la asistență judiciară gratuită și dreptul la audiere publică, cu invitarea presei, conform art. 26 alin. (1)-2 din lege. Recurentul arată că aceste drepturi i-au fost refuzate în mod nelegal, iar jurisprudența CEDO, inclusiv cauza Niemietz c. Germania, protejează viața profesională în sensul art. 8 CEDO. Totodată, recurentul consideră că Inspectia Judiciară a depășit limitele sesizării din oficiu. Deși procesul-verbal din 8.06.2023 stabilea că verificările privesc exclusiv afirmațiile făcute în dosarul nr. x/280/2022 al Tribunalului Argeș, inspectoarea D. ar fi solicitat în mod nelegal înregistrări și transcrieri din alte dosare, precum nr. x/2022 al Judecătoriei Ploiești și nr. 16841/280/2022 al Tribunalului Argeș. Mai mult, aceasta ar fi indicat în adrese că verificările se desfășoară în baza unei sesizări formulate de B. S.R.L. și C., deși această sesizare fusese deja clasată prin rezoluția nr. 74/2.05.2023 în dosarul nr. x al Inspectiei Judiciare. Recurentul apreciază că această conduită reprezintă o interferență nelegală în dreptul său de acces la instanță și în dreptul la viață privată, contrar art. 6 și art. 8 CEDO, art. 21 din Constituție și art. 192 C. proc. civ. Recurentul mai arată că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin refuzul Inspectiei Judiciare de a atașa la dosarul nr. x înscrisuri relevante, inclusiv dosarele nr. x/2014 și nr. y/2017, în care una dintre persoanele vizate de afirmațiile sale fusese trimisă în judecată. Acesta susține că doar prin atașarea acestor dosare poate demonstra că afirmațiile sale nu au fost denigratoare, ci au avut suport factual. În cee ce privește caracterul provizoriu și urgența măsurilor solicitate, recurentul subliniază că nu urmărește soluționarea fondului litigiului, ci doar suspendarea temporară a efectelor unor acte pe care le consideră ilegale, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond. Urgența ar rezulta din faptul că, în lipsa măsurilor solicitate, ar fi obligat să suporte consecințele unor verificări care nu au nici măcar aparența legalității, iar prejudiciul nu poate fi înlăturat pe altă cale. În final, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea cererii de ordonanță președințială, cu obligarea Inspectiei Judiciare la respectarea drepturilor sale procedurale și la efectuarea verificărilor în limitele sesizării din oficiu, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 42 C. proc. civ. privind incompatibilitatea.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, Inspectia Judiciară solicită, în principal, anularea recursului ca nul, arătând că acesta nu conține critici reale de nelegalitate încadrabile în art. 488 C. proc. civ., ci doar nemulțumiri subiective privind activitatea inspectorului judiciar și reluarea susținerilor din fond. În subsidiar, cere respingerea recursului ca nefondat, susținând că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile privind ordonanța președințială, că nu există nicio încălcare a normelor procedurale și că măsurile solicitate de reclamant depășesc cadrul acestei proceduri speciale și competența instanței, fiind de resortul exclusiv al CSM. De asemenea, arată că interesul reclamantului este lipsit de obiect, întrucât raportul a fost deja transmis CSM, iar capetele de cerere sunt identice cu cele din alte dosare pendinte.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta este neîntemeiată. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 C. proc. civ., recursul trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, încadrabile în mod explicit sau implicit în unul dintre cazurile limitativ prevăzute de lege. Deși motivarea recursului reclamantului conține numeroase referiri la situația de fapt și la nemulțumirile acestuia față de modul de desfășurare a verificărilor deontologice în lucrarea nr. x a Inspecției Judiciare, din ansamblul susținerilor rezultă critici circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., vizând pretinsa încălcare a normelor de procedură privind ordonanța președințială și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 997 și urm. C. proc. civ., respectiv ale Legii nr. 361/2022. În aceste condiții, nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. privind sancțiunea nulității recursului pentru lipsa motivelor sau pentru nemotivare în drept, recursul fiind susceptibil de analiză pe fondul criticilor de nelegalitate formulate. Prin urmare, excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, urmează a fi respinsă. Obiectul acțiunii îl constituie solicitarea reclamantului, pe calea ordonanței președințiale, de a obliga Inspecția Judiciară să respecte și să asigure, în cadrul lucrării nr. x, exercitarea tuturor drepturilor procedurale pe care acesta le invocă în temeiul Legii nr. 361/2022 și al C. proc. civ., precum și de a impune desfășurarea verificărilor deontologice în limitele sesizării din oficiu și cu respectarea garanțiilor de imparțialitate, transparență și legalitate. Prin sentința recurată, Curtea de Apel a respins cererea deoarece, după înaintarea raportului de verificare către secția pentru judecători a CSM, lucrarea nr. x nu mai era în curs, astfel că interesul reclamantului pentru măsurile solicitate nu mai subzista. Chiar presupunând existența interesului, măsurile cerute nu îndeplineau condițiile ordonanței președințiale, întrucât aveau caracter definitiv, presupuneau o analiză de fond și ar fi interferat nepermis cu atribuțiile Inspecției Judiciare și ale CSM. În consecință, instanța a constatat neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 997 C. proc. civ. Trecând la examinarea pe fond a recursului, Înalta Curte reține că acesta a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul a susținut, în esență, că instanța de fond ar fi încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, prin modul de soluționare a cererii de ordonanță președințială, cu consecința încălcării dreptului la apărare, a principiului contradictorialității și a dreptului la un proces echitabil. Înalta Curte constată însă că, din examinarea practicalei sentinței recurată, rezultă că procedura în fața Curții de Apel Pitești s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor C. proc. civ.. Reclamantul a fost legal citat, s-a prezentat personal la termenul de judecată, a fost ascultat pe larg, i s-au încuviințat și administrat probele cu înscrisuri propuse, inclusiv cele depuse la termenul de judecată, i s-a adus la cunoștință conținutul întâmpinării și al înscrisurilor anexate de pârâtă, i s-a dat cuvântul asupra excepțiilor invocate și asupra fondului cererii. Instanța de fond a motivat expres asupra cererii de amânare întemeiate pe existența unei cereri de strămutare, asupra excepției rămânerii fără obiect a cererii și asupra excepției inadmisibilității, precum și asupra condițiilor de admisibilitate ale ordonanței președințiale. Nemulțumirea reclamantului față de soluția pronunțată și față de modul în care instanța a apreciat îndeplinirea condițiilor art. 997 C. proc. civ. nu echivalează cu încălcarea unor norme procedurale sancționate cu nulitatea. Recurentul nu indică vreo dispoziție concretă de procedură încălcată de instanță (de exemplu, norme privind citarea, dezbaterile, administrarea probelor sau deliberarea), ci tinde, în realitate, să conteste raționamentul juridic și aprecierea probelor, aspecte ce țin de temeinicia soluției, nu de regularitatea procedurii. În absența identificării unei veritabile încălcări a regulilor de procedură, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că reclamantul a susținut că instanța de fond ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 997 și urm. C. proc. civ., ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale Legii nr. 361/2022, apreciind în mod eronat că nu sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale (aparența dreptului, caracterul provizoriu, urgența și neprejudecarea fondului) și că cererea ar fi rămas fără obiect ca urmare a înaintării lucrării nr. x către Consiliul Superior al Magistraturii. Din considerentele sentinței recurată rezultă că instanța de fond a delimitat corect cadrul juridic al cauzei, reținând că cererea este formulată pe calea ordonanței președințiale, în temeiul art. 997-999 C. proc. civ., în contextul unei acțiuni de fond în contencios administrativ pendinte, și că măsurile solicitate vizează modul de desfășurare a verificărilor deontologice în lucrarea nr. x a Inspecției Judiciare. Curtea de Apel a analizat, în mod distinct, condițiile specifice procedurii speciale: caracterul vremelnic al măsurilor, urgența, aparența dreptului și neprejudecarea fondului. Astfel, în ceea ce privește caracterul provizoriu, instanța de fond a reținut că o parte semnificativă a capetelor de cerere tinde la obținerea unor măsuri cu efecte definitive asupra procedurii disciplinare/deontologice (înlocuirea inspectorului desemnat, înlăturarea unor înscrisuri și a unor mijloace de probă din dosarul inspecției, stabilirea limitelor verificărilor, atașarea unor înscrisuri și dosare, cenzurarea modului de utilizare a sesizărilor anterioare), măsuri care nu pot fi calificate ca vremelnice și care, în fapt, ar substitui instanța de contencios administrativ și Consiliul Superior al Magistraturii în competența lor de a aprecia asupra legalității și oportunității actelor inspecției. O asemenea ingerință, pe calea ordonanței președințiale, ar depăși cadrul restrâns al procedurii reglementate de art. 997 C. proc. civ., care permite doar măsuri temporare, menite să conserve un drept sau să prevină o pagubă până la soluționarea fondului. Sub aspectul urgenței, Curtea de Apel a apreciat că reclamantul nu a demonstrat existența unui pericol iminent de producere a unei pagube care nu ar putea fi reparată pe calea dreptului comun sau a contenciosului administrativ. Existența unei acțiuni de fond prin care se contestă actele inspecției, precum și posibilitatea de a invoca în fața Consiliului Superior al Magistraturii și, ulterior, în contencios administrativ, toate criticile privind legalitatea verificărilor deontologice, au fost corect reținute ca remedii adecvate, de natură să înlăture eventualele consecințe ale unor acte pretins nelegale. Faptul că reclamantul se consideră supus unor "represalii" sau "hărțuiri" nu este suficient, în sine, pentru a justifica urgența în sensul art. 997 C. proc. civ., în lipsa unei demonstrații concrete a unui prejudiciu ireparabil. În ceea ce privește aparența dreptului, instanța de fond a reținut că susținerile reclamantului privesc, în esență, legalitatea și temeinicia unor acte și operațiuni ale Inspecției Judiciare (desemnarea inspectorului, existența unor incompatibilități, întinderea verificărilor, utilizarea unor probe, raportarea la sesizări anterioare), aspecte care presupun o analiză de fond, complexă, a situației de fapt și a normelor aplicabile, incompatibilă cu caracterul sumar al procedurii ordonanței președințiale. Aparența dreptului nu poate fi confundată cu o prezumție în favoarea reclamantului asupra tuturor susținerilor sale, ci presupune existența unei probabilități rezonabile, deduse din acte și împrejurări necontestate sau ușor de verificat, ceea ce nu este cazul în speță, unde însăși legalitatea actelor inspecției este contestată și urmează a fi analizată în cadrul acțiunii de fond. În mod corect, instanța de fond a apreciat că, sub pretextul aparenței dreptului, reclamantul tinde să obțină, pe calea ordonanței președințiale, o veritabilă cenzură a activității Inspecției Judiciare și o anticipare a soluției în litigiul de fond. Sub aspectul neprejudecării fondului, Curtea de Apel a reținut că admiterea cererii, în forma în care a fost formulată, ar presupune, în mod inevitabil, o pronunțare asupra legalității actelor și operațiunilor efectuate în lucrarea nr. x, asupra existenței și întinderii unor incompatibilități, asupra caracterului legal al probelor administrate și asupra aplicabilității Legii nr. 361/2022 în raport cu situația concretă a reclamantului. O asemenea analiză ar echivala cu o soluționare anticipată, chiar parțială, a fondului litigiului de contencios administrativ și a procedurii disciplinare, ceea ce contravine expres condiției neprejudecării fondului, prevăzută de art. 997 alin. (1) C. proc. civ. În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 997-999 C. proc. civ., reținând neîndeplinirea cumulativă a condițiilor ordonanței președințiale. Invocarea de către reclamant a dispozițiilor Legii nr. 361/2022 nu poate conduce la o concluzie contrară. Legea nr. 361/2022 reglementează protecția avertizorilor în interes public și interzice represaliile, însă nu consacră un drept necondiționat la obținerea, pe calea ordonanței președințiale, a unor măsuri de tipul celor solicitate în cauză, în absența îndeplinirii condițiilor de urgență, vremelnicie și neprejudecare a fondului. Instanța de fond a avut în vedere aceste dispoziții, dar a apreciat, în mod întemeiat, că ele nu pot justifica, în speță, o derogare de la regimul general al ordonanței președințiale. În ceea ce privește susținerea reclamantului că cererea nu ar fi rămas fără obiect, deși Inspecția Judiciară a arătat că lucrarea nr. x a fost înaintată Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte reține că instanța de fond a analizat excepția rămânerii fără obiect în conexiune cu fondul cauzei, apreciind că, chiar și în ipoteza în care verificările inspecției ar fi fost finalizate, condițiile ordonanței președințiale nu sunt îndeplinite. Chiar dacă reclamantul contestă existența și conținutul raportului înaintat CSM, această împrejurare nu poate transforma o cerere inadmisibilă într-una admisibilă, câtă vreme măsurile solicitate vizează, în substanță, modul de desfășurare a unei proceduri deja derulate și actele emise în cadrul acesteia, aspecte ce țin de fondul litigiului de contencios administrativ și de competența CSM. În fine, Înalta Curte observă că, prin recurs, reclamantul tinde, în mare măsură, la o reexaminare a situației de fapt reținute de instanța de fond și la substituirea aprecierii acesteia cu propria sa apreciere asupra probelor și împrejurărilor cauzei. Or, în calea extraordinară de atac a recursului, controlul exercitat de Înalta Curte este unul exclusiv de legalitate, neputându-se proceda la o nouă evaluare a probelor sau la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de fond, în lipsa unor erori de drept în interpretarea și aplicarea normelor incidente. Față de toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, iar motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate. Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 75/F-CONT din 18 iulie 2023 a Curții de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.