ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3671/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 14.04.2020 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat contestație împotriva Rezoluției Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare din data de 24.03.2020, lucrarea nr. C20-333 (comunicată în data de 31.03.2020, ultima zi 16.04.20200), și a Rezoluției nr. 483A/12.02.2020, lucrarea nr. 19-5337 Direcția de inspecție pentru procurori, prin care a solicitat instanței sa dispună admiterea contestației, desființarea ambelor rezoluții atacate și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare pentru următoarele considerente:

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că ambele rezoluții nu au analizat pertinent plângerile formulate, neavând în vedere activitatea ce putea și trebuia desfășurată de către procuror, iar pe de altă parte nu au avut în vedere inactivitatea organelor de urmărire penala încă de la formularea inițială a plângerii penale.

Reclamantul a menționat că a formulat plângere referitor la modalitatea nelegală și neprocedurală de "efectuare" a cercetării penale în dosarul penal nr. x/2017, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București.

Prin rezoluțiile atacate, autorii acestora, s-au raportat exclusiv la parcursul dosarului începând cu data de 07.08.2019 având numărul 2079/P/2019, or plângerea a fost formulată referitor la tot parcursul dosarului, începând cu data formulării plângerii penale 21.04.2017 și până în prezent.

Faptul că dosarul a fost reînregistrat sub nr. x/2019 la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, nu exclude perioada anterioară de la data de 16.08.2017, dată la care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 a preluat acest dosar, când dosarul a purtat numărul x/2017 și s-a aflat în supravegherea aceluiași procuror B..

De la data trimiterii la SICE Sector 3, ofițerul de poliție judiciară l-a citat în vederea luării declarației abia în luna aprilie 2018 (la 1 an de la depunerea plângerii), acesta comunicându-i faptul că există probe în dosar care conduc la concluzia existenței infracțiunilor, însă ulterior a întocmit un referat cu propunere de clasare, fără să efectueze acte minime și obligatorii de urmărire penală, respectiv audierea făptuitorilor și fără să se raporteze la probatoriul din dosar.

Deși se menționează în rezoluția atacată că în perioada " octombrie - decembrie 2019 cauza a rămas în nelucrare", nu se arată cauza pentru care dosarul ar fi rămas în nelucrare, aspect ce ar fi trebuit să reiasă din verificările Inspecției Judiciare.

1.2. Sentința pronunțată de Curtea de Apel București

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1004 din 21 octombrie 2020, a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată asfel cum a fost formulată.

A criticat recurentul-reclamant sentința atacată, în esență, sub următoarele aspecte:

Atât prin hotărârea atacată, cât și prin ambele rezoluții, nu s-a avut în vedere activitatea ce putea si trebuia desfășurata de către procuror iar pe de alta parte nu au avut in vedere inactivitatea organelor de urmărire penala încă de la formularea inițiala a plângerii penale.

Dispozițiile art. 99 lit. h) cât si art. 99 lit. f) din legea 303/2004 prevăd ca sunt abateri disciplinare "refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu' si "nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetata in efectuarea lucrărilor, din motive imputabile..."

Nu s-a verificat și nu s-a motivat de către pârâtă și nu s-a analizat/motivat de către instanța de fond daca procurorul de caz a efectuat vreun act de procedură și daca au fost motive întemeiate pentru care de la data formulării plângerii penale nu s-a efectuat niciun act de procedura în cauza (faptul ca a fost instituita starea de urgenta sau ca procurorul s-a aflat în autoizolare de 2 ori cate

14 zile fiind nerelevant atât timp cat anterior vreme de 1 an si jumătate nu s-au efectuat acte de cercetare penala, cu excepția audierii recurentului pur formal la 1 an de la formularea plângerilor.

În continuate recurentul a mai susținut că, în cauză nu a fost efectuată o verificare amplă cu privire la tergiversarea sau nu de către organele de urmărire penală în faza cercetării penale. potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., procurorul fie realizează în mod direct urmărirea penală, fie supraveghează și coordonează urmărirea penală. Mai arată că mai există și alte dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 cu privire la același făptuitor în care, de asemenea, nu s-a efectuat niciun act de urmărire penală. Un alt aspect invocat privește faptul că din momentul trimiterii dosarului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au trecut 2 luni de zile până la înregistrarea dosarului pe rolul acestui din urmă parchet.

Față de cele arătate, soluția atacata este nelegală, împreuna cu soluțiile pronunțate prin rezoluțiile atacate, fiind de natura evidentei tergiversarea în soluționarea cauzei de către organele de cercetare penala precum si lipsa intenției de a administra probe în vederea soluționării judicioase a cauzei și aflării adevărului, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desființarea rezoluțiilor si trimiterea dosarului în vederea continuării cercetării disciplinare pentru a se verifica daca procurorul de caz a efectuat acte de procedura in cauza si daca au existat motive întemeiate pentru care nu s-au efectuat acte de procedura in cauza.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență a menționat că în mod corect a reținut inspectorul judiciar inexistența indiciilor săvârșirii abaterii disciplinare reclamate.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 28 aprilie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 15 iunie 2022, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care țin de temeinicia respingerii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reținând că, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile incidente în cauză.

Situația de fapt reținută, așa cum reiese din actele și lucrările dosarului este conturată de faptul că, prin sesizările adresate Inspecției Judiciare, înregistrate sub nr. x reclamantul A. și-a exprimat nemulțumirea față de instrumentarea dosarului penal nr. x/2017, invocând în esență refuzul de soluționare a cauzei de către organele de urmărire/cercetare penală, prin lipsa efectuării de acte de urmărire/cercetare penală, deși a formulat cereri în acest sens, respectiv nesoluționarea cu celeritate a dosarului penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, format ca urmare a declinării de competență dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul penal nr. x/2017 la data de 10.05.2019. S-a susținut de către reclamant faptul că dosarul care a fost reînregistrat sub nr. x/2019 la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, nu exclude perioada anterioară de la data de 16.08.2017, dată la care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a preluat acest dosar, când dosarul a avut numărul x/2017 și s-a aflat în supravegherea aceluiași procuror.

În baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prin Rezoluția nr. 483/A emisă la data de 15.02.2020, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării formulate de reclamantul A., întrucât în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aspectele semnalate nu conturează elementele abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 rep. sau a altei abateri disciplinare.

De asemenea, prin Rezoluția nr. C20-333 din data de 24 martie 2020 emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva Rezoluției nr. 483A emisă la data de 12.02.2020 și menținerea rezoluției atacate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul și-a exprimat nemulțumirea față de Rezoluția nr. C20-333 din data de 24 martie 2020 emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare și față de Rezoluția de clasare nr. 483A emisă la data de 12.02.2020, considerând că acestea sunt nelegale.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentului care, în esență, sunt centrate pe încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente, în raport cu împrejurarea că, în opinia părții recurente, reiterând aspectele sesizate inițial, ar fi fost necesară realizarea unei analize complete a modului de instrumentare a dosarului penal nr. x/2017 și nu doar a perioadei ulterioare datei de 07.08.2019, solicitând completarea verificărilor în sensul lămuririi situației existente în perioada octombrie- decembrie 2019 când dosarul penal ar fi rămas în nelucrare, aspect rezultat chiar din considerentele rezoluției de clasare.

Totodată, recurentul a considerat că s-ar fi impus cercetarea disciplinară a magistratului care a instrumentat cauza, în considerarea soluției date cererii acestuia de instituire a sechestrului asigurător, a probatoriului insuficient administrat, precum și pentru faptul că procurorii nu ar fi supravegheat organele judiciare, care la rândul lor nu au procedat la audierea făptuitorilor, deși ar fi trebuit să efectueze această procedură, în conformitate cu nota de îndrumare emisă la data de 15.10.2019.

Subsecvent, recurentul-reclamant a mai criticat faptul că cererile de instituire a sechestrului asigurător din data de 13.06.2019, respectiv din data de 15.10. 2019, ar fi fost soluționate de către procuror prin rezoluția din 13.01.2020 în dosarul x/2017, însă în favoarea făptuitorilor prin respingerea acestora, deși magistratul a menționat că cesiunea acțiunilor s-a făcut în mod fraudulos.

De asemenea, s-a susținut că magistratul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București ar fi refuzat să înainteze dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, chiar și după ce Tribunalul București confirmase redeschiderea urmăririi penale în cauză, soluție dispusă la data de 31.01.2019 și comunicată unității de parchet la data de 26.03.2019, apreciind că inclusiv prin această faptă s-ar fi urmărit tergiversarea soluționării cauzei.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reținând că, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile incidente în cauză.

Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Este de menționat că instanța de judecată nu va putea analiza criticile de nelegalitate formulate cu privire la fapte și împrejurări neaduse la cunoștința pârâtei care implicit a efectuat verificări prealabile în limitele sesizării formulate în acord cu prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012 potrivit căruia" Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate."

De asemenea, instanța de control judiciar, în urma propiului demers de aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei la situația de fapt din dosar constată că, așa cum corect a punctat instanța fondului, aspectele referitoare la exercitarea atribuțiilor de serviciu de către procurorul care a instrumentat dosarul penal nr. x/2017, anterior stabilirii competenței Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, au constituit obiectul lucrării nr. 19-2859, soluționate la data de 01 iulie 2019, prin rezoluția de clasare nr. 2140/A, acesta constituind și motivul pentru care nu au fost reanalizate de către inspectorul judiciar . Ca atare, reiterarea prin prezentul demers judiciar aspectele deja soluționate, nu mai pot fi puse în discuție.

În ceea ce privește aspectele puse în discuție de către recurentul -reclamant, din acestă perspetivă sunt relevante dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 republicată care prevăd ca și abatere disciplinară acea conduită a magistratului constând în nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor sau în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

În cest context nu poate fi primită afirmația recurentului potrivit căreia în mod greșit atât instanța fondului cât și Inspecția Judiciară, prin soluțiile adoptate, nu s-au raportat și la dispozițiile art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, care privesc soluționarea cu celeritate a cauzei penale, coroborate cu dispozițiile art. 56 din Codul de procedură penale, care prevăd explicit faptul că procurorul coordonează, supraveghează și gestionează toată activitatea de urmărire penală.

Este mai mult decât evident, că dată fiind finalitatea sancționatorie a abaterilor disciplinare, precum și implicațiile acestora asupra carierei magistratului, aplicarea și interpretarea textelor care le consacră se impun a fi făcute de o manieră strictă și limitativă, acestea găsindu-și incidența doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerințele expres reglementate de lege, însoțite de o probațiune adecvată, care să depășească simplele afirmații și apreciere ale recurentului.

Instanța de recurs, constată că, concluzia instanței de fond este corectă în sensul că, pentru a se putea constata această abatere trebuie indicate elementele obiective care să ateste, în privința magistratului vizat de sesizarea disciplinară, nerespectarea "în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor".

Cu alte cuvinte, norma legală utilizează pluralul cu privire la cauzele vizate de nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la celeritate.

Norma art. 99 din Legea nr. 303/2004 enumeră, în mod limitativ, care sunt abaterile disciplinare, pe de o parte, iar pe de altă parte stabilește conținutul juridic al fiecărei abateri disciplinare în parte.

Abaterea disciplinară reprezintă acea încălcare, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu constând într-o acțiune sau omisiune, săvârșită de către o persoană subiect al unui raport de muncă.

Și angajarea răspunderii disciplinare, fiind o formă a angajării răspunderii civile, este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs. În ce privește vinovăția aceasta trebuie constată în mod cert pe baza probatoriului administrat în cauză.

În raport de conținutul normelor sus enunțate, se reține că există abatere disciplinară, în sensul art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor sau întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, fapte care însă constituie abatere disciplinară în situația în care sunt săvârșite în mod repetat și din motive imputabile.

Astfel, această abatere disciplinară presupune, după cum a reținut și prima instanță, repetabilitate în nerespectarea dispozițiilor vizând soluționarea cu celeritate a cauzelor.

Concret, soluția inspectorului a avut în vedere și aspectele sesizate de către reclamant care vizau cererile formulate de către acesta la data de 13 iunie 2019 și de 15 octombrie 2019 și care au fost soluționate de procuror la data de 13 ianuarie 2020 tinânându-se cont și de perioada în care dosarul a fost declinat succesiv între parchete și data la care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei, inclusiv perioada în care s-a aflat în lucru la organele de cercetare penală.

Este de subliniat că perioada in care dosarul se află in în gestiunea organelor de cercetare penală nu se poate lua în considerare la analiza motivelor pentru care procurorul nu ar fi soluționat dosarul într- un termen rezonabil, astfel că prelungirea duratei procedurilor nu se datorează procurorului de caz.

Or, judecătorul fondului a reținut că, în mod corect s-a concluzionat de către intimata-pârâtă că există motive concrete, scuzabile care au concurat la prelungirea duratei procedurilor în instrumentarea dosarului, ținând cont de perioada în care dosarul a fost declinat succesiv între unitățile de parchet precum și de data la care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei.

Este de reamintit că verificarea aspectelor care țin de modalitatea de instrumentare și de soluționare a dosarelor aflate pe rolul parchetelor, inclusiv de legalitatea tacticii/strategiei folosite de procuror în instrumentarea dosarului, de limitele colaborării cu alte instituții, de momentul oportun pentru declanșarea urmăririi penale in personam, respectiv de încălcarea normelor de drept material sau procesual, a drepturilor reclamantului poate fi obiect al cenzurii procurorului ierarhic superior, judecătorului de drepturi și libertăți și judecătorului de cameră preliminară, așa cum este prevăzut de Capitolul VII al C. proc. pen..., Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală (art. 336 -341 din C. proc. pen...).

De altfel, principiul independenței procurorului presupune excluderea oricăror influențe exercitate asupra acestuia cu privire la instrumentarea și soluționarea cauzelor penale cu care este învestit. Prin urmare în mod corect a reținut Inspecția Judiciară că în ceea ce privește soluțiile și măsurile adoptate de parchet, că nu are competența de a verifica nici măsurile luate și nici soluțiile adoptate de procuror, întrucât s-ar încălca principiul independenței magistratului, consacrat în art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, cu excepția situației în care procurorii își exercită funcția cu rea credință sau gravă neglijență, ceea ce nu a rezultat din verificările efectuate.

Așa fiind, examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanță cu atribuțiile și competențele în materie.

De asemenea, nu pot fi reținute nici aprecierile personale ale recurentului, care, în esență, presupune că procurorul ar fi avut un scop ascuns, pentru a-i afecta drepturile și interesele sale procesuale. Toate aspectele sesizate de recurent au făcut obiectul cercetării Inspecției Judiciare și analizei primei instanțe, care a răspuns punctual argumentelor din acțiune.

Or, prima instanță a analizat și a răspuns argumentelor recurentului-reclamant, în sensul că rezoluția de clasare a fost dispusă în perfectă concordanță cu prevederile legale, motivată de lipsa indiciilor privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare în cauza menționată de recurent, iar temeiul prevăzut în partea de argumentare a soluției și dispozițiile legale aplicabile face referire în mod just la situația de fapt constatată de inspectorul judiciar, în urma efectuării verificărilor prealabile.

Cu toate acestea, trecând peste caracterul vexatoriu al aprecierilor formulate de recurent, Înalta Curte concluzionează că soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1004 din 21.10.2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2022.