ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 410/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției din data de 23.10.2019 emisă de Inspectorul șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, comunicată acestora în data de 28.10.2019, prin care a fost respinsa plângerea formulată împotriva adresei de comunicare a referatului de arhivare emis la data de 18.08.2019 în Dosarul nr. 19-3592.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 451 din 23 iunie 2020, a respins acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. În motivarea recursului, recurenții-reclamanți au reluat pe larg situația de fapt, cu trimitere la cuprinsul primei sesizări adresate autorității pârâte, privind instrumentarea dosarului de urmărire penală nr. 107/D/P/2015 de către procurorul în cauză, și la adresa de revenire la prima sesizare, ocazie cu care au precizat că au înaintat o serie de documente noi și au atras atenția autorității că nu reclamaseră soluțiile adoptate de procuror, ci faptul că acesta își exercită funcția de magistrat cu rea credință și gravă neglijență, însă respectiva autoritate a arhivat adresa transmisă, apreciind că petenții au invocat aspecte deja analizate, argumentare pe care aceștia au apreciat-o ca fiind absurdă întrucât cele două sesizări au obiect diferit.

În opinia recurenților, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii cu situația de fapt și de drept, dar și motive străine de natura pricinii și, totodată, a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Prima instanță a analizat cu superficialitate cauza dedusă judecății, apreciind că petenții sunt cei în culpă, deși i s-a solicitat să constate că autoritatea pârâtă nu a analizat cu seriozitate cea de-a doua sesizare.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare primei instanțe.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurenților-reclamanți nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceștia nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-au exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și au reluat integral conținutul acțiunii introductive de instanță, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurenții-reclamanți nu circumstanțiază în niciun mod criticile lor, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei sau că aceasta conține motive contradictorii sau străine pricinii.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, și indicarea în concret în ce constă pretinsele motive contradictorii sau străine cauzei, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurenților-reclamanți nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 451 din 23 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.