ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4859/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data 21.04.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a formulat contestație împotriva rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din data de 23.03.2021 dată în lucrarea C21-401 și a rezoluției de clasare nr. 57/12.01.2021 dată de Direcția de inspecție pentru judecători în lucrarea nr. C21-16. Reclamantul a solicitat anularea rezoluțiilor prin care a fost clasată sesizarea pe care a formulat-o cu privire la modul de analiză a probatoriului și a consecințelor acestuia în pronunțarea hotărârii penale, cu privire la legalitatea condamnării sale.

Prin sentința civilă nr. 356 din 28 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtei Inspecția Judiciară, ca fiind neîntemeiată.

3

. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 356 din 28 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A..

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut că a formulat sesizare adresată Consiliului Superior al Magistraturi, solicitând să se ia toate măsurile legale ce se impun în vederea cercetării modului de analizarea probatoriului, a consecințelor avute asupra modului pronunțării hotărârilor și legalității condamnării sale prin hotărârile pronunțate

Astfel, a arătat că, la prezentarea motivelor, în apelul declarat în dosarul penal nr. x/2019 a solicitat desființarea sentinței penale nr. 244 din data de 30.06.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie revizuită sentința penală nr. 666 din data de 18.12.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. x/2017, în sensul achitării sale și înlăturării obligației de plată a despăgubirilor pentru daunele materiale și morale acordate părților civile.

În cererea de apel a susținut că inculpatul a fost condamnat, deși probele impuneau achitarea sa, nefiind reținută cauza justificativă a legitimei apărări pentru care erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 din C. pen., în cauză fiind făcută dovada unui atac direct, imediat, material și injust inițiat de partea vătămată. A susținut că partea vătămată B. a fost cel care a declanșat conflictul și l-a provocat pe inculpat, aceste aspecte rezultând din probele aflate în dosarul penal, iar din coroborarea tuturor acestor probe rezultă că s-a aflat în legitimă apărare.

A mai arătat recurentul-reclamant că numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părții vătămate nu era real întrucât fișa de prezentare întocmită de Spitalul Universitar de Urgență București la data de 16.02.2016, ora 04:16, a consemnat o stare de sănătate normală. Această fișă de prezentare, împreună cu fotografiile postate pe internet chiar de partea vătămată, le-a prezentat la judecata apelului ca înscrisuri noi.

Despăgubirile au fost acordate în cauza penală nelegal și netemeinic întrucât partea vătămată nu avea loc de muncă, astfel cum reiese din fișa de prezentare întocmită de Spitalul Universitar de Urgență București în care se consemnează că nu are ocupație, fiind nereală afirmația că ar fi fost angajatul unei vulcanizări. Acest înscris oficial, obținut ulterior, înlătură declarațiile martorilor audiați la instanța de fond și factura pro forma emisă pentru suma de 16.200 RON. De asemenea, despăgubirea de 25.000 RON pentru daune morale acordată părții vătămate constituite ca parte civilă se impune a fi înlăturată deoarece este consumator și traficant de droguri de mare risc, consum care i-a deteriorat starea de sănătate la nivel maxilar, iar nu faptele cauzei.

Recurentul a prezentat pe larg probele administrate în dosarul nr. x/2019, pentru a exemplifica faptul că probele administrate atât în fond, cât și în căile de atac ordinare și extraordinare nu au fost analizate în mod corect, fiind prejudiciat prin modul în care au fost interpretate și analizate probele.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că nu sunt aduse critici concrete de nelegalitate a sentinței recurate.

Pe fond, a susținut că prima instanță a analizat acțiunea în mod judicios, a stabilit în mod corect obiectul acesteia și a realizat cercetarea judecătorească cu respectarea normelor de procedură, solicitând respingerea recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a reiterat aspectele prezentate prin memoriul de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, sentința recurată în raport cu motivele invocate prin memoriul de recurs, prin raportare la dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nul.

Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul art. 488 C. proc. civ., care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, în care se indică ca și motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu evidențiază care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în articolul antereferit.

Astfel, Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, așa cum s-a relevat mai sus, recurentul nu a indicat niciuna dintre ipotezele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurent prin memoriul de recurs reprezintă aspecte de fapt prin care își exprimă nemulțumirea față de soluția definitivă din procesul penal în care a avut calitatea de inculpat, aspecte pe care le-a prezentat în aceeași formă și în fața instanței de fond, și care nu se referă, așadar, la nelegalitatea sentinței atacate.

Instanța de control judiciar reține că judecătorul fondului a arătat motivul pentru care constatat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată. Astfel, preliminar, s-a reținut faptul că "obiectul analizei în prezentul demers judiciar nu îl poate constitui cenzurarea considerentelor și soluțiilor pronunțate de către Judecătoria Sectorului 6 București, respectiv Curtea de Apel București în dosarele penale indicate, nefiind în prezența unei noi căi de atac. Obiect al acțiunii de față sunt rezoluțiile date de Inspecția Judiciară față de plângerile reclamantului, astfel că toate trimiterile acestuia din cererea de chemare în judecată la argumentele, considerentele hotărârilor judecătorești, textele de lege interpretate și aplicate litigiilor respective vor fi înlăturate, neputând fi analizate pe fond.

Nemulțumirile reclamantului față de soluțiile pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București în primă instanță și în calea de atac a revizuirii, respectiv în apel de Curtea de Apel București, vizează exclusiv fondul judecății, însă rejudecarea cauzei prin verificarea modului de administrare și interpretare a probatoriului, prin aplicarea dispozițiilor legale incidente, poate fi realizată numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, Inspecția Judiciară neavând în competență un astfel de tip de analiză pe tărâmul răspunderii disciplinare a magistraților."

Curtea a constatat că "obiect al acțiunii disciplinare îl constituie numai abaterile disciplinare, așadar conduita magistraților, aspect ce nu poate fi interpretat ca având semnificația unui control administrativ al hotărârilor judecătorești pronunțate de aceștia. Relevante sunt, sub acest aspect, și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 2/2012 prin care instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 (…).

În cauză, judecătorii au explicat argumentele care au fundamentat soluțiile adoptate și criticate de către reclamant, iar stabilirea situației de fapt în baza probelor administrate, interpretarea normelor de drept în raport cu situația de fapt reținută nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în realitate, o modalitate de aplicare a legii, ce excedă controlului administrativ.

În condițiile în care reclamantul a criticat, la modul general, soluțiile date de Inspecția Judiciară asupra sesizării formulate împotriva judecătorilor care au soluționat dosarul penal nr. x/2019, însă aspectele detaliate se referă la soluția dată procesului penal, iar nu la eventualele elemente constitutive ale abaterii disciplinare imputate magistraților, se impune concluzia că susținerile reclamantului în acțiunea de față nu pot fi examinate în contencios administrativ pentru că nu se formulează, în realitate, nicio critică asupra activității desfășurate de Inspecția Judiciară, autoritatea publică cu competențe în materia răspunderii disciplinare a magistraților, sau asupra concluziei inexistenței oricăror indicii ale săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Nemulțumirea reclamantului asupra soluției definitive din procesul penal în care a avut calitatea de inculpat nu poate constitui motiv de nelegalitate împotriva rezoluțiilor date de Inspecția Judiciară în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (4) și art. 45

1

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. După cum s-a arătat și în rezoluțiile contestate, soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești sunt, în principiu, excluse din sfera verificărilor administrative, acestea putând fi supuse exclusiv controlului exercitat în căile de atac prevăzute de lege. Așadar, existența indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare de către magistrați trebuie examinată de către Inspecția Judiciară cu respectarea limitelor impuse de dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004 și art. 17 și art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004. Simpla reglementare a unei abateri disciplinare pentru categoria profesională a magistraților nu are ca și semnificație practică instituirea unei noi căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

Prin urmare, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul-reclamant prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând motivul pentru care sentința este nelegală.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere ca neîntemeiată a acțiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamant.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară prin întâmpinare și va constata nulitatea recursului formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară prin întâmpinare.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 356 din 28 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.