ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3353/2023

Ședința publică din data de 20 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 29.11.2021 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a formulat plângere împotriva rezoluției nr. C21-1760 din 10 noiembrie 2021 (nr. ieșire:19595/10.11.2021) a inspectorului șef al Inspecției Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea sa împotriva rezoluției nr. 2821 din 12 octombrie 2021 (dată emitere: 18.10.2021) a Direcției de inspecție pentru judecători (nr. lucrare:21-3206, data: 12 octombrie 2021), rezoluție prin care s-a clasat sesizarea formulată împotriva judecătoarei B., sesizare înregistrată la Direcția de inspecție pentru judecători la data de 30 august 2021, sub nr. x.

Prin sentința civilă nr. 499 din 15 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei, fiind pronunțată de o instanță care nu ia în considerare probele pe care le-a adus în sprijinul afirmațiilor formulate, în sensul că judecătorul B. și-a exercitat funcția cu rea-credință și a urmărit vătămarea reclamantului.

A arătat recurentul - reclamant că a dat destule exemple din care rezultă faptul că judecătoarea B. și-a exercitat funcția cu rea credință sau gravă neglijență, printre care împrejurarea că nu a atașat la dosar înregistrarea convorbirii la Serviciul 112, solicitată, că întâmpinarea nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege.

Aplicarea legii de către magistratul împotriva căruia a formulat plângerea, se face discreționar, cu referire la prevederile articolului 16 alin. (7) din O.U.G. nr. 2/2001. Totodată, s-a arătat că martorul C. a mințit în declarația lui, judecătorul neluând în considerare nici această împrejurare, nejudecând cauza în mod imparțial.

Astfel, judecătorul a acceptat (chiar dacă nu a urmărit) vătămarea reclamantului, prin faptul că nu a luat în considerare probele propuse, fiind lipsit de dreptul la un proces echitabil, devenind incidente dispozițiile art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 și, implicit, elementele abaterii disciplinare.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentința atacată îndeplinește cerințele de motivare cerute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința recurată, curtea de apel a constatat că, prin criticile expuse, instanței nu i-au fost prezentate temeiuri pentru desființarea rezoluțiilor emise, în concordanță cu atribuțiile legale pe care le are o instanță de contencios administrativ, întrucât actele judiciare emise de judecători sau procurori sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, în cadrul sistemului judiciar, dar nu pot fi desființate de autorități administrative.

Or, recurentul - reclamant nu a formulat nicio critică asupra acestei soluții date de instanța de fond, posibil a fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Alegațiile din cererea de recurs vizează reiterarea aspectelor cuprinse în sesizarea Inspecției Judiciare, nefiind formulată în concret nicio apreciere cu privire la soluția curții de apel, nici în ceea ce privește nemotivarea hotărârii, cu referire la aspecte asupra cărora instanța nu s-ar fi pronunțat sau la absența expunerii raționamentului logico - juridic al judecătorului și nici cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 99

1

și 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Constată astfel Înalta Curte că devin incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 499 din 15 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2023.