ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2475/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției nr. 2629/A/28.sept. 2020 emise de aceasta și a Rezoluției inspectorului șef nr. C20-1210.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 433 din 23 martie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., fără să încadreze în drept criticile formulate.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a reluat susținerile din acțiune, făcând trimitere, în esență, la faptul că, din descrierea faptelor, a arătat că având de soluționat o plângere la soluția dată de Judecătoria Suceava, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava nu s-a aplecat peste ceea ce a hotărât instanța penală și i-a respins cererea. Cu toate că a dovedit cererea cu hotărâri judecătorești definitive și executorii atât procurorul de ședință, cât și de la instanță, s-au opus respingând plângerea și respingându-i probatoriul propus.

În opinia părții, ignorarea totală a legii civile și penale, imposibilitatea administrării probelor și nerespectarea unor hotărâri judecătorești pentru inspectorii Inspecției Judiciare înseamnă clasare.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat, în principal, excepția nulității recursului, întrucât nu a fost indicată nicio normă de drept material care să fî fost încălcată sau aplicată greșit la pronunțarea sentinței atacate și nu a fost arătat niciun motiv pentru care sentința nu ar fi în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, apreciind astfel că susținerile recurentului nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe, cu trimitere la modalitatea de soluționare a dosarului penal, cu referire la activitatea de judecată, și la modalitatea de soluționare a cererii de sesizare a autorității intimate, respectiv a inspectorului șef, reluând astfel conținutul plângerilor adresate acestora, care de altfel este preluat și în acțiunea dedusă judecății.

Recurentul nu formulează critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nu este de acord cu raționamentul instanței.

Prin motivarea recursului se înțelege formularea unor critici pertinente și concrete în privința sentinței atacate, care să poată fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 433 din 23 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.