ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3352/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 26.04.2021, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva Rezoluției de clasare nr. 605/A/09.03.2021 emisă de Inspecția Judiciară și împotriva Rezoluției Inspectorului Șef nr. C21-482/02.04.2021 de respingere a plângerii împotriva rezoluției de clasare, precum și împotriva Rezoluției de clasare nr. 345/11.02.2021 emisă de Inspecția Judiciară și împotriva Rezoluției Inspectorului Șef nr. C21-722/10.05.2021 de respingere a plângerii împotriva rezoluției de clasare, solicitând admiterea contestației și trimiterea cauzei la Inspecția Judiciară pentru completarea cercetărilor, precum și sancționarea inspectorilor judiciari și despăgubiri.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 716 din 8 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul pentru următoarele motive: - sentința pronunțată este una formală, judecătorul neluând în considerare starea de fapt și de drept supusă analizei, precum și mijloacele de probă care dovedesc că faptele săvârșite de magistrați reprezintă o încălcare a normelor de drept material și penal; - refuzul de a verifica și sancționa faptele invocate, fără o justificare legală reprezintă o încălcare, cu intenție și rea - credință a normelor de drept; - acest refuz întrunește condițiile reținerii abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Pentru aceste motive, s-a arătat că, în mod greșit, curtea de apel a reținut în sentința atacată că nu a prezentat argumente concrete care să facă dovada indiciilor săvârșirii abaterilor disciplinare.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ. Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin sentința recurată, curtea de apel a constatat că, prin criticile expuse, instanței nu i-au fost prezentate temeiuri pentru desființarea rezoluțiilor emise, în concordanță cu atribuțiile legale pe care le are o instanță de contencios administrativ, întrucât în ceea ce privește concluziile procurorului de ședință participant la soluționarea dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv activitatea judecătorilor care au soluționat acest dosar, acestea sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, în cadrul sistemului judiciar, dar nu pot fi desființate de autorități administrative. Totodată s-a mai reținut, în ceea ce privește activitatea procurorilor care au instrumentat dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, că aspectele sesizate au făcut deja obiectul verificărilor în lucrarea nr. 20-2983, soluționată prin clasare, astfel că nu mai pot face obiectul unor noi verificări pentru aceleași critici. În în ceea ce privește activitatea procurorului care a instrumentat plângerea nr. x/21.12.2018, s-a reținut că acesta a fost eliberat din funcție prin demisie la data de 14.06.2019, astfel că nu mai poate fi subiect al verificărilor disciplinare. Prin urmare, acesta este raționamentul logico-juridic esențial al judecătorului fondului care a stat la baza pronunțării soluției criticate de reclamantă, acesta trebuind să fie combătut prin calea de atac declarată, însă reclamantul nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând argumente care să susțină opinia sa cu privire la modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, susținând în mod formal că reținerile instanței de fond sunt greșite. Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa. Constată astfel Înalta Curte că devin incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.