ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3532/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției Inspectorului - șef nr. C19-1590, prin care s-a respins plângerea acestuia împotriva Rezoluției de clasare nr. 1032/A din data de 11.04.2019 emisă de pârâtă în dosarul nr. 19-1548.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 181 din 11 martie 2020, a respins excepția nulității acțiunii, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis excepția tardivității acțiunii, invocată prin întâmpinare, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant ca tardiv formulată, reținând că reclamantul a formulat plângerea de față la 22 iulie 2019 (plic dosar), cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 45

1

(1) din Legea nr. 317/2004 în raport cu data comunicării rezoluției Inspectorului - șef - 14 iunie 2019.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., în motivarea căruia, în esență, a făcut trimitere la cercetările efectuate de Poliția Județului Suceava, în urma cărora s-a format Dosarul penal nr. x/2018 care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care a refuzat că cerceteze cauza.

Potrivit recurentului, cauza fost direcționată către secția de contencios administrativ și fiscal deși este competentă secția penală a acestei instanțe, pentru anchetarea unui cazului de furt cu privire la 67 hectare de pădure.

Totodată, a arătat că nu este de acord cu excepția tardivității acțiunii, data de 26 iulie 2019 nefiind adevărată.

În completarea motivelor de recurs, înregistrată la data de 27 aprilie 2019, face referire la adresa transmisă de autoritatea pârâtă la data de 15 aprilie 2020, prin care i se comunică că recursul de depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, și la faptul că era competentă secția penală a Curții de apel pentru că este vorba de fals în acte publice și furtul a 67 hectare de pădure, făcând trimitere la art. 488 pct. 1, 6 și 8 din Codul de procedură.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurentul-reclamant nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe ar fi nelegală din perspectiva admiterii excepției tardivității acțiunii, susținând doar că nu este de acord cu această excepție și făcând trimitere la cercetările efectuate în dosarul penal și la faptul că, în opinia sa, pricina ar fi fost de competența instanței penale, această din urmă critică fiind reluată și în cadrul cererii de completare a motivelor de recurs, în care face referire în mod formal la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1, 6 și 8 din C. proc. civ., fără să dezvolte vreo critică.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 181 din 11 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.