ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5630/2022

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 02.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Inspecția Judiciară, solicitând anularea rezoluției de clasare nr. 1361/06.05.2021 emisă în dosarul nr. x al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție pentru judecători, cât și a rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-1141 din data de 13 iulie 2021. În argumentele prezentate în susținerea acțiunii, reclamanta A. și-a exprimat nemulțumirea atât față de rezoluția de clasare nr. 1361/06.05.2021 emisă în dosarul nr. x al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție pentru judecători, cât și față de rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-1141 din data de 13 iulie 2021, apreciind că "soluția este nelegală și neconstituțională". Reclamanta a reiterat nemulțumiri ce vizează modalitatea de soluționare a dosarului nr. x/2016, apreciind că a fost judecată abuziv nelegal, fără un proces echitabil și fără a se proba infracțiunile. De asemenea, reclamanta a apreciat că inspectorul judiciar trebuia să solicite relații cu privire la cauza penală și să verifice dacă au fost administrate probe, dacă au fost audiate persoanele vătămate, dacă s-a constatat mărturia mincinoasă ce a fost depusă la dosarul instanței. Reclamanta a arătat că la situația de fapt expusă în rezoluție nu au fost descrise faptele reclamate ca și "ascultare parte" așa cum prevăd dispozițiile art. 46 alin. (1) din legea nr. 317/2004, fiind criticate argumentele reținute de inspectorul judiciar cu privire la incompatibilitatea judecătorului reclamat, reiterând aprecierile sale pentru care consideră că în cauză au fost incidente dispozițiile art. 64 C. proc. pen. alin. (4), susținând că judecătorul a participat și la judecata pe fond și la judecata căilor de atac (cerere de recuzare). În esență, sunt redate fragmente din rezoluția dispusă, pe care le critică prin reiterarea unor aspecte ce vizează activitatea judecătorului reclamat în instrumentarea cauzei nr. 6012/314/2016. Prin cererea înregistrată la data de 13.12.2021, reclamanta a solicitat conexarea cauzei la cea înregistrată sub nr. x/2021, iar prin încheierea din data de 25.01.2022, Curtea de apel a respins excepția de conexitate, ca rămasă fără obiect. 1.

Hotărârea pronunțată în cauză Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 83 din 25 ianuarie 2022, a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamanta A., în condițiile art. 493 C. proc. civ. Invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 45 alin. (3) și art. art. 67 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu completările și modificările ulterioare. Față de acestea a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic litigios, recurentul-reclamant, în esență, În continuare, recurentul expune nemulțumiri vizând dosarele în care aceasta a avut calitatea de parte, criticând modul de soluționare a unor cereri, inclusiv a celor de ajutor public judiciar, administrarea probatoriului și soluțiile pronunțate în cauzele respective. 1.

Apărările formulate în cauză Legal citată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin acre a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind în esență că hotărârea instanței de fond este motivată și dată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în speță. 1.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 23 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed: Astfel, mai întâi, trebuie spus că toate susținerile din recursul reclamatei prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea stabilită în fața instanței de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea țin de stabilirea situației de fapt supusă judecății, și nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurentă s-ar ajunge să se schimbe situația de fapt stabilită de instanța de fond, ceea ce nu este permis în recurs. În acest sens se reține că, așa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt. Totodată, este de observat că, în motivarea recursului, recurenta-reclamantă nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege și acte normative, aspecte probatorii exprimându-și nemulțumirea față de soluția dată de instanța de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanța a pronunțat o soluție care este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluția instanței de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul sentinței și care au condus la soluția contestată. Verificând sentința recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurentă, vizând modalitatea de soluționare a cererii adresate pârâtei, Înalta Curte reține următoarele: Este de necontestat că, prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru judecători sub nr. x/30.03.2021, reclamanta A. și-a exprimat nemulțumirea față de modul de soluționare a dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Suceava, criticând, pe lângă soluția dată cauzei, modul de soluționare a unor cereri, inclusiv a celor în probațiune și de recuzare. Lucrarea a fost soluționată de către inspectorul judiciar desemnat în condițiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție. Prin rezoluția din data de 21 decembrie 2020, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată. Împotriva măsurii de clasare dispuse, reclamanta a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat și modificată, care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C21-1141/13.07.2021. Curtea de Apel București, prin sentința pronunțată a constatat că susținerile recurentei reclamante sunt neîntemeiate, apreciind că rezoluția de clasare este legală, ca urmare a lipsei indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată șî pe cale de consecință a respins cererea ca neîntemeiată. În concret, Curtea de Apel București a constatat că rezoluția de clasare atacată conține, după o prezentare a premiselor activității desfășurate de Inspecția Judiciară, expunerea situației de fapt, precum și argumentarea soluției administrative, inclusiv raportat la dispozițiile legale relevante. De asemenea, din actele administarte in cauzeă treiese că, rezoluția inspectorului șef precizează și indică argumntele pentru care a dispus respingerea plângerii formulate de partea reclamantă împotriva Instanța de fond a reținut, de asemenea, că inspectorul judiciar a analizat materialul documentar disponibil, raportându-se inclusiv la conținutul petiției formulate de petenta - reclamantă. Analizând conținutul sesizării, având în vedere dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportat la dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor, inspectorul judiciar a reținut că în cadrul procedurii disciplinare nu este posibilă o analiză a legalității sau temeiniciei modului de instrumentare a unei cauze, întrucât soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești sunt supuse căilor legale de atac, iar o asemenea verificare constituie prerogativa exclusivă a instanței de control judiciar, care oferă toate garanțiile procesuale (drepturi procesuale, apărare, contradictorialitate etc.) părților din proces, cale de atac exercitată de reclamantă, așa cum reiese din fișa dosarului, dar și din înscrisul depus ca anexă și în care sunt expuse nemulțumirile sale în raport de soluția pronunțată pe fond. Astfel, s-a menționat în cuprinsul rezoluției de clasare nr. 1361/A că aspectele semnalate cu privire la modul de instrumentare și soluționare a cauzei pot fi analizate prin prisma incidenței abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată, constând în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. În raport de elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare, s-a reținut că aprecierea asupra apărărilor și susținerile părților expuse în diferite cereri, interpretarea diferitelor texte legale, calificarea unor cereri reprezintă chestiuni de judecată, iar pronunțarea asupra unor cereri de probatoriu, evaluarea probelor, prezentarea argumentelor soluției, fiind rezultatul unui raționament logico-juridic și al unui proces de interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente aplicate la situația de fapt, constituie atribuția esențială a activității de judecată, iar rezultatul operațiunii de interpretare și soluția dată speței nu poate constitui obiectul unei cenzuri administrative. Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate. Este de menționat că art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită; violarea unor principii generale de drept. Instanța de control judiciar reține că din interpretarea textelor de lege aplicabile rezultă că instanța de judecată nu efectuează ea însăși o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului. Instanța de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condițiile Legii nr. 554/2004. Înalta Curte reține că legalitatea rezoluției de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate. Conform art. 97 din Legea nr. 303/2004: "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac." Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală." Noțiunile de rea credință și gravă neglijență, la care se face referire în art. 99 din Legea nr. 303/2004, sunt definite în art. 99 1 alin. (1) și (2) din aceeași lege, după cum urmează: "(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual." Pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință), a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane, inclusiv în modalitatea acceptării unei asemenea posibilități, aspecte a căror dovadă nu s-a făcut în speță. De asemenea, pentru existența gravei neglijențe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie gravă, neîndoielnică și nescuzabilă. Practic, reclamanta, prin prezentul recurs înțelege să reitereze criticile invocate, atât la fondul cauzei cât, și din cuprinsul plângerii prealabile formulate, susținând că nu a fost realizată o cercetare efectivă a acestuia, iar rezoluția de clasare este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 și art. 97 alin. (2) din același act normative. Sub acest aspect, este de precizat că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauza dedusă judecății excedează competențelor Inspecției Judiciare, fiind nepermisă reanalizarea cauzei în această procedură, sub aspectul legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate, analizării fondului, stabilirii situației de fapt ori a interpretării normelor juridice și aprecierii probelor administrate în cauză. Mai mult decât atât, toate aceste aspecte au fost observate de pârâtă Inspecția Judiciară care, a analizat faptele sesizate din perspectiva abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Așadar, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor citate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor citate se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive. În acest sens, se reține și Decizia nr. 2/2012 a Curții Constituționale, prin care instanța de contencios constituțional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t), art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" și "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești." În fine, instanța de control judiciar reține că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de către judecătur și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță, în condițiile în care invocarea exercitării de către judecător a funcției cu rea-credință este lipsită de suport. Totodată, pentru existența gravei neglijențe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil. Este adevărat că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse. Însă, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul judecător verificat a acestei abateri, în condițiile prezentate. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește pretinsa nerespectare a îndatoririi de a se abține ce se subsumează abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. . i din Legea nr. 303/2004, aș cum bine a punctat Curtea de aple aceasta nu poate fi reținută, în condițiile în care cererile de recuzare formulate în cauză de către reclamantă au fist respinse. Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că susținerile reclamantei nu au relevanța atribuită prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de reclamantă ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,