Decizia nr. 1994/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2035/2022 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 22.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Parohia Slobozia a chemat în judecată pe pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 9921/25.11.2021 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și pe fond admiterea a cererii nr. x/23.01.2006, cu obligarea Comisiei la emiterea unei Decizii prin care să se propună restituirea/acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul - teren în suprafață de 6000 mp.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2035 din 4 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 2035 din 4 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Parohia Slobozia, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Recurenta arată, în primul rând, că soluția instanței de fond se întemeiază pe o apreciere eronată a probatoriului administrativ, întrucât s-a reținut în mod nejustificat că Parohia Slobozia nu ar fi făcut dovada identificării imobilului și nici a dreptului de proprietate asupra terenului de 6.000 mp solicitat la retrocedare. Se subliniază că instanța a ignorat distincția esențială dintre existența dreptului de proprietate și dificultatea identificării exacte a amplasamentului, iar înscrisul invocat - Borderoul populației și exploatațiilor agricole din comuna Slobozia, județul Ilfov, întocmit conform Recensământului agricol din ianuarie 1948 - confirmă că Biserica Slobozia figura la acea dată cu o suprafață totală de 9 ha și 8.500 mp. Recurenta consideră că instanța a minimalizat nejustificat relevanța acestui document, deși acesta atestă existența dreptului de proprietate al unității de cult asupra unei suprafețe considerabile de teren. În continuare, se arată că instanța a reținut în mod greșit inexistența dovezii preluării abuzive a terenului de 6.000 mp de către stat, deși documentele aflate în arhiva parohiei - respectiv adresele nr. x/22.11.1960 și nr. y/07.06.1960 - confirmă preluarea de către stat a unei suprafețe totale de 9,5 ha. Din această suprafață, doar 4 ha au fost reconstituite prin Titlul de proprietate nr. x/05.05.2003. Deși există o documentație depusă la Prefectura Ilfov pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra încă 5 ha, aceasta nu a fost finalizată prin emiterea unui titlu, iar chiar și în ipoteza emiterii lui ar rămâne neacoperită o diferență de 5.000 mp, ceea ce demonstrează că suprafața solicitată prin cererea de retrocedare nu este inclusă în procedurile derulate în temeiul legislației fondului funciar. Recurenta subliniază că nu ar fi putut fi expropriată întreaga suprafață dacă nu ar fi avut calitatea de proprietar, ceea ce confirmă caracterul abuziv al preluării. Se mai arată că instanța a omis să aplice dispozițiile art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, introduse prin Legea nr. 22/2020, care instituie prezumția legală a preluării abuzive în situația în care nu poate fi făcută dovada formală a preluării, dar imobilul s-a aflat în patrimoniul statului. Recurenta evidențiază că această modificare legislativă a fost adoptată tocmai pentru a evita prejudicierea suplimentară a unităților de cult, care, după ce au fost expropriate abuziv în perioada comunistă, se află în imposibilitatea de a proba formal preluarea, deși imobilele au trecut în patrimoniul statului. În opinia sa, instanța de fond a ignorat aplicarea acestei prezumții, ceea ce a condus la menținerea unei soluții nelegale. Totodată, se susține că instanța a validat în mod nejustificat Decizia nr. 9921/25.11.2021 a Comisiei speciale de retrocedare, deși motivarea acesteia nu este conformă cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente. Recurenta arată că decizia Comisiei este nelegală și netemeinică, întrucât nu ține seama de documentele care atestă dreptul de proprietate al parohiei și nici de prezumția legală de preluare abuzivă instituită prin art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000. În consecință, solicită anularea deciziei administrative și admiterea cererii de retrocedare nr. x/23.01.2006, cu obligarea Comisiei la emiterea unei decizii de restituire sau de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 6.000 mp. În susținerea recursului, sunt invocate dispozițiile art. 483, art. 486 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și titlul II art. I pct. 1 din Legea nr. 247/2005, arătându-se că soluția instanței de fond contravine acestor norme, întrucât nu asigură protecția dreptului de proprietate și nu respectă cadrul legal aplicabil retrocedării bunurilor aparținând cultelor religioase.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata Comisia Specială de Retrocedare solicită respingerea recursului, arătând că Parohia Slobozia nu a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului de 6.000 mp și nici faptul că acesta s-ar fi aflat în patrimoniul său la momentul pretinsei preluări abuzive. Documentele depuse nu identifică amplasamentul terenului și nu confirmă existența unui drept de proprietate asupra suprafeței situate în prelungirea cimitirului din Ciurari-Olteni. În lipsa acestor dovezi, nu poate opera prezumția de preluare abuzivă prevăzută de art. 4 alin. (6) O.U.G. nr. 94/2000. Comisia susține că expertiza tehnică nu poate fi administrată în recurs și, oricum, nu poate suplini lipsa probelor privind proprietatea, iar parohia nu a depus în faza administrativă o lucrare de identificare a imobilului, deși avea obligația legală de a completa dosarul. În subsidiar, în ipoteza admiterii recursului, Comisia solicită stabilirea unui termen de executare mai îndelungat pentru obținerea înscrisurilor necesare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs Examinând recursul declarat de Parohia Slobozia prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a întregului material probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Parohia Slobozia a solicitat retrocedarea terenului de 6.000 mp, depunând câteva înscrisuri generale (Borderoul din 1948, adrese din 1950, titlul de proprietate din 2003 și liste de inventar din 1989). Comisia a respins cererea deoarece parohia nu a identificat tehnic imobilul printr-o lucrare de specialitate și nu a prezentat dovezi care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului solicitat. Prin sentința recurată, Curtea de Apel a respins acțiunea deoarece Parohia Slobozia nu a dovedit nici dreptul de proprietate asupra terenului de 6.000 mp, nici preluarea abuzivă a acestuia și nici identificarea tehnică a imobilului, neîndeplinind obligațiile probatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 și Legea nr. 165/2013. Analizând sentința atacată prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat, soluția primei instanțe reprezentând rezultatul unei interpretări și aplicări corecte a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, ale H.G. nr. 1164/2002 și ale Legii nr. 165/2013, în raport cu situația de fapt reieșită din documentația administrativă existentă la momentul emiterii Deciziei nr. 9921/25.11.2021. În mod legal s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 6.000 mp, nu a identificat imobilul printr-o lucrare tehnică întocmită de un expert autorizat și nu a depus înscrisurile necesare în termenul de decădere prevăzut de lege, astfel încât soluția de respingere a cererii de retrocedare apare ca fiind pe deplin justificată. Răspunzând punctul la criticile invocate de către recurentă, Înalta Curte reține că instanța de fond a reținut în mod corect că, în procedura administrativă desfășurată în fața Comisiei speciale de retrocedare, reclamanta nu a făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 6.000 mp situat în prelungirea cimitirului parohial din satul Ciurari-Olteni și nici dovada preluării abuzive a acestui imobil în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Documentele depuse de parohie - respectiv Borderoul populației și exploatațiilor agricole din 1948, listele de inventar din 1969, adresele din anii 1950-1960 și titlul de proprietate emis în anul 2003 - nu identifică amplasamentul terenului solicitat și nu atestă că suprafața de 6.000 mp s-ar fi aflat în patrimoniul parohiei la momentul preluării de către stat. În mod corect instanța de fond a reținut că înscrisul din 1948 nu clarifică amplasamentul inițial sau actual al terenului, iar listele de inventar atestă doar existența unui cimitir de 4.000 mp și a altor terenuri, fără legătură cu suprafața solicitată prin cererea de retrocedare. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, sarcina probei privind calitatea de fost proprietar revine solicitantului, iar Comisia specială nu are obligația de a administra probe în locul acestuia. Reclamanta nu a depus în termenul de decădere prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013 documentele solicitate de Comisie, respectiv o lucrare tehnică de identificare cadastrală a imobilului, note de reconstituire a vechiului amplasament, înscrisuri privind dreptul de proprietate la momentul preluării abuzive sau dovezi privind eventuala reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul altor legi reparatorii. De asemenea, nu a fost transmis niciun înscris ulterior adresei Comisiei din 21.07.2020, prin care se solicitau documente suplimentare în termenul legal de 240 de zile. Susținerea recurentei privind aplicarea prezumției de preluare abuzivă prevăzute de art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 nu poate fi primită. Această prezumție operează numai dacă solicitantul dovedește, în prealabil, că imobilul s-a aflat în patrimoniul său la momentul preluării, condiție esențială prevăzută expres de art. 4 alin. (2) din același act normativ. În lipsa unor dovezi privind existența dreptului de proprietate asupra terenului de 6.000 mp, prezumția nu poate fi avută în vedere. Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale, reținând că parohia nu a probat nici calitatea de fost proprietar, nici existența imobilului în patrimoniul său la data preluării. În ceea ce privește critica referitoare la respingerea probei cu expertiză tehnică, aceasta este nefondată. Instanța de fond a reținut în mod corect că expertiza nu poate suplini lipsa dovezilor privind dreptul de proprietate, întrucât rolul acesteia este exclusiv acela de a identifica un imobil deja dovedit ca aparținând solicitantului. Mai mult, în recurs nu pot fi administrate probe noi, cu excepția înscrisurilor, conform art. 492 alin. (1) C. proc. civ. În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică. Reclamanta nu a dovedit nici dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, nici preluarea abuzivă a acestuia, nici identificarea imobilului, iar Comisia specială de retrocedare a emis în mod justificat decizia nr. 9921/25.11.2021 de respingere a cererii nr. x/23.01.2006. Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamanta Parohia Slobozia ca nefondat.