Decizia nr. 1866/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 27.06.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019 reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, ca prin hotărârea pe instanța o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtului: - să-și exercite obligațiile prevăzute de Legea nr. 255/2010 prin inițierea/derularea procedurilor necesare exproprierii suprafeței de teren aferentă conductei de produse petroliere - pentru care achită o rentă anuală de 27.960 euro conform deciziei civile nr. 1144/23.10.2014; - în subsidiar, în măsura în care pârâtul invocă netemeinicia acțiunii motivat de o pretinsă imposibilitate de determinare a funcționalității tronsonului de conductă petrolieră (fiind pus sub semnul îndoielii uzul și interesul public) sens în care nu apreciază ca fiind necesară inițierea/derularea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 255/2010 prin inițierea/derularea procedurilor necesare exproprierii,

obligarea pârâtului la derularea procedurilor premergătoare radierii bunului din domeniul public al statului și dezafectării conductei petroliere astfel încât obligația de plată a rentei anuale stabilită în sarcina statului să înceteze. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 726 din data de 21 aprilie 2023, Curtea de Apel București- secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a calificat excepția inadmisibilității ca fiind o apărare pe fondul cauzei și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului arată că sentința nu cuprinde efectiv poziția procesuală exprimată de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor și nu rezultă din considerente că prima instanță ar fi analizat argumentele din cuprinsul cererii, ceea ce a lipsit hotărârea judecătorească de indicarea elementelor care atrag criticile și în raport de care trebuie să fie formulat recursul.

Instanța de fond s-a limitat să redea câteva pasaje dintr-o altă hotărâre judecătorească (regăsite la paginile 15 și 16 din Decizia nr. 1144 din 23.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2009) și nu a arătat/indicat/explicat legătura dintre obiectul cauzei de față și faptul că în cuprinsul deciziei civile menționată anterior s-a reținut calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerului Economiei (a cărui calitate a fost preluată de către Departamentul pentru Energie, în prezent, Ministerul Energiei). Susține că instanța de fond nu a indicat relevanța pasajelor redate mai sus (în care s-a reținut și calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor - care, în cauza de față, are calitate de reclamant), din perspectiva cadrului procesual, în prezentul litigiu, cu atât mai mult cu cât Ministerul Energiei nu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Deși în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu a fost folosit termenul "dezmembrare", implicit obiectul acțiunii nu a vizat dezmembrarea conductei în discuție prin expropriere, instanța reține în considerente termenul respectiv, reieșind astfel că a analizat ceva ce nu s-a solicitat. Prin decizia civilă nr. 1144/23.10.2014 s-a reținut, întemeiat pe concluziile experților desemnați în respectiva cauză, nefuncționalitatea conductei magistrale de motorină care trece pe un teren proprietate privată, iar în prezent, valoarea rentei achitată din bugetul de stat a depășit valoarea de piață a terenului. Prin urmare, orice plată viitoare reprezintă o creștere nejustificată a costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale activității specifice domeniului analizat.

Subliniază pasivitatea pârâtului în a-și exercita prerogativele conferite prin lege, creând astfel o stare de natură să genereze disfuncționalități la nivelul administrației publice centrale constând în litigii și costuri economice. Mai susține că judecătorul fondul trebuia să analizeze capătul subsidiar al cererii în raport de motivele de fapt și de drept indicate, în ansamblu, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, acesta nefiind un capăt distinct de primul capăt, astfel că, și sub acest aspect, hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de fond, este nemotivată. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Energiei a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că nici acesta nu este incident, în condițiile în care instanța nu are obligația de a justifica înlăturarea fiecărui argument prezentat de partea care a pierdut procesul. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a constatat în mod corect că exproprierea nu poate fi realizată, nefiind declarate de utilitate publică lucrările de dezmembrare a conductei. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Astfel, în contextul invocării de către reclamant a dispozițiilor Legii nr. 255/2010 ca temei pentru pretențiile litigioase, prima instanță a reținut, în esență, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010, că legea nu declară de utilitate publică lucrările aferente dezvoltării, modernizării, reabilitării sau dezmembrării sistemului de conducte pentru transport produse petroliere, iar lucrările pentru dezmembrarea conductei din suprafața terenului proprietate privată nu sunt declarate de interes național și nu sunt prevăzute de actul normativ menționat.

De asemenea, a arătat că instituția exproprierii urmărește obținerea unui teren proprietate privată în scopul executării unor lucrări de interes național, distinct de obiectul prezentei acțiuni reprezentat de dezmembrarea conductei în scopul încetării obligației de a mai plăti renta, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 1144/23.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2009. Așadar, conținutul explicit al hotărârii este pe deplin lămuritor asupra aspectelor care au format convingerea judecătorului fondului, în cuprinsul acesteia neregăsindu-se nici considerente contradictorii. Prin urmare, considerentele sentinței respectă regulile impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc.

civ., precum și exigențele art. 6 § 1 din CEDO. Așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, iar instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. Instanța de recurs subliniază că, prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură, nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătorești, ce poate fi cenzurată de instanța de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., cu ipoteza în care partea este nemulțumită de raționamentul logico-juridic expus de instanță în considerentele hotărârii pronunțate, apreciind că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susținerea pretențiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reținute ca întemeiate. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Înalta Curte apreciază că motivul invocat nu este întemeiat, instanța de fond pronunțând hotărârea atacată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

În cauză, reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Energiei la exercitarea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 255/2010 prin inițierea/derularea procedurilor necesare exproprierii suprafeței de teren aferentă conductei de produse petroliere - pentru care achită o rentă anuală de 27.960 EUR. Acțiunea a fost formulată în scopul sistării plăților rentei menționate pentru exercitarea dreptului de servitute legală, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 1144/23.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2009, către două persoane fizice, A. și B., motivat de împrejurarea că terenul deținut de acestea este traversat de o conductă petrolieră aflată în proprietatea statului.

Înalta Curte reține că obiectul de reglementare al Legii nr. 255/2010 este reprezentat de exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, reglementări care nu pot fi extinse și la alte situații, care nu fac obiectul reglementării, cum este cazul în situația litigioasă dedusă judecății.

Astfel cum în mod corect a constatat judecătorul fondului, pe de o parte, expropriator este statul român pentru obiectivele de interes național, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, iar conform alin. (3) lit. d), expropriatorul prevăzut la alin. (2) este reprezentat de Ministerul Energiei pentru lucrările prevăzute expres și limitativ de textul de lege, iar, pe de altă parte, lucrările pentru dezafectarea unei porțiuni de conductă magistrală nu sunt declarate de interes național și nu sunt prevăzute ca atare de Legea nr. 255/2010 pentru realizarea cărora să fie necesară derularea procedurii de expropriere.

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu este o obligație legală, astfel încât pretinsul refuz nejustificat de a efectua etapele prevăzute la art. 4 din Legea nr. 255/2010 al unei autorități sau instituții publice centrale sau locale, în speță al intimatului-pârât Ministerul Energiei, să poată fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ prin obligarea la emiterea actelor administrative sau la efectuarea operațiunilor administrative în acest sens. Nu sunt întemeiate nici criticile privind capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatului-pârât la derularea procedurilor premergătoare radierii bunului din domeniul public al statului și dezafectării conductei petroliere în vederea încetării obligației de plată a rentei anuale stabilită în sarcina statului.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, comparând capetele de cerere rezultă că primul vizează obligarea pârâtului la derularea procedurii de expropriere, prevăzută de Legea nr. 255/2010, a suprafeței de teren aferentă conductei de produse petroliere, iar cel de-al doilea se referă la derularea procedurilor premergătoare radierii bunului din domeniul public al statului și dezafectării conductei petroliere. Or, prin excelență, exproprierea constă în operațiunea juridică care are ca efecte principale trecerea forțată a unui bun din proprietatea privată în proprietatea publică pentru cauză de utilitate publică, operațiune antagonică, în mod evident, celei solicitate prin capătul doi al cererii (radierea bunului din domeniul public al statului), astfel că soluția dată de prima instanță este legală și temeinică.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 726 din data de 21 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București- secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 726 din data de 21 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București- secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 2 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.