Decizia nr. 3607/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1976/2022 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 23.08.2021 sub dosar nr. x/2021 reclamanții Societatea A. S.R.L., B. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "D." anularea parțială a Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis la 03.06.2003 și a Procesului-verbal de vecinătate înregistrat de D. cu nr. x/03.12.2002 ce a stat la baza emiterii acestuia, cu privire la suprafața de 645 mp dintr-un total de 16.101,355 mp și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1976 din 31 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a XI-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepția inadmisibilității, excepția tardivității și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Energiei și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, invocate de pârâți, și a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs ce face obiectul judecății Reclamanții A. S.R.L., B. și C. au formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 497 din C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: 3.1. Precizări generice Recurenții au invocat mai întâi faptul că, pentru corecta soluționare a prezentei cauze, este necesară corecta dezlegare a chestiunilor litigioase de drept privind natura și obiectul procesului-verbal de vecinătate. Procesul-verbal de vecinătate, parte a documentației în temeiul căreia se emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, este un act juridic civil, fiind încheiat exclusiv în considerarea calității participanților de proprietari, respectiv titulari ai dreptului de administrare asupra terenului proprietate publică. Niciuna dintre părțile procesului-verbal de vecinătate nu are o calitate supraordonată față de celelalte părți. Din natura de act juridic civil, rezultă două consecințe esențiale pentru prezenta cauză. Pe de o parte, părțile sunt libere să stabilească modul de "recunoaștere" a vecinătăților, fie în integralitate, printr-o singură semnătură, fie latură cu latură, prin aplicarea unei semnături distincte pentru fiecare latură a vecinătății. Nu a existat o reglementare a procesului-verbal de vecinătate cu privire la modul de atestare a vecinătăților nici la data întocmirii procesului-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, nici ulterior. Așadar, normele nu impun dar nici nu interzic părților să trateze limitele proprietăților în astfel de procese-verbale în integralitate sau segment cu segment. In condițiile absenței unei reglementări exprese a modului de recunoaștere a limitei suprafeței terenului precum și a naturii de act juridic civil a procesului-verbal, părțile au libertatea de a stabili modul de atestare și recunoaștere a vecinătăților: fie printr-o singură semnătură pentru întregul hotar, adică întreaga limită a suprafeței terenului pentru care urmează a fi solicitat un certificat de atestare a dreptului de proprietate, fie segment cu segment, prin semnarea corespunzătoare pentru fiecare segment al limitei suprafeței terenului identificat distinct în procesul-verbal de vecinătate. Pe de altă parte, conținutul procesului-verbal de vecinătate urmează a fi stabilit în conformitate cu regulile aplicabile interpretării actului juridic civil. Una dintre aceste reguli este aceea că fiecare dispoziție a actului juridic civil trebuie interpretată în sensul în care aceasta produce efecte iar nu în sensul în care aceasta nu ar produce niciun efect. În ambele interpretări date în jurisprudență cu privire la obiectul procesului-verbal de vecinătate, întrucât limita întregii suprafețe a incintei este supusă "recunoașterii" de către vecini, lipsa recunoașterii unei părți din aceasta constituie o iregularitate care afectează procesul-verbal de vecinătate și, indirect, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în temeiul său. 3.2. Încălcarea dispozițiilor Criteriilor 1C/311/1992 din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.) In sentința recurată nu se afirmă așadar că, din existența unei singure semnături pentru unul dintre segmentele limitei suprafeței proprietății distinct identificat ar rezulta un acord pentru toate segmentele, ci se reține că un acord pentru fiecare și toate segmentele identificate distinct nu este necesar, ci existența unei singure semnături la întocmirea procesului-verbal este suficientă pentru respectarea și îndeplinirea scopului normei din paragraful 9 al Capitolului din Anexa 1 la Criteriile 1C/311/1992. Acest lucru ar fi posibil, în opinia instanței de fond, deoarece Criteriile 1C/311/1992 ar impune doar prezența vecinilor, suficient atestată printr-o singură semnătură pe procesul-verbal. (Dacă ar fi fost reținut că din existența unei singure semnături pentru unul dintre segmente, distinct identificat, rezultă un acord pentru toate segmentele, prezumția ca mijloc de probă ar fi fost utilizată pentru a se stabili conținutul înscrisului peste cuprinsul acestuia, contrar dispozițiilor art. 309 alin. (5) din C. proc. civ..) Norma din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 din Criteriile 1C/311/1992 a fost încălcată de două ori și în două moduri diferite în cadrul paragrafului citat din sentința recurată, paragraf menit să dezlege aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei. Astfel: pe de o parte, dându-se o nouă interpretare textului normativ, a fost reținut că obiectul procesului-verbal de vecinătate este doar de a atesta prezența vecinilor la stabilirea vecinătăților (de către Comisie), iar pe de altă parte, fiind omisă natura de act juridic civil a procesului-verbal de vecinătate și astfel libertatea părților de a stabili modul în care vecinătățile sunt supuse "recunoașterii", norma a fost interpretată și aplicată de o manieră ce nu impune "recunoașterea" limitei întregii suprafețe a incintei. 3.2.1. Încălcarea dispozițiilor Criteriilor 1C/311/1992 din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 prin reținerea eronată a ideii că acestea impun doar atestarea prezenței vecinilor Prin interpretarea și aplicarea eronată a textului normativ în sensul că ar fi suficient să fie atestată prin semnătură doar prezența vecinilor pentru ca norma să fie respectată, este susținută și un alt argument al instanței de fond, analizat în subsecțiunea următoare, potrivit căruia ar fi lipsit de relevanță modul în care procesul-verbal este întocmit și semnat de către vecini. Odată ce există fie și o singură semnătură pe procesul-verbal, fără a prezenta importanță ce este menită să confirme semnătura respectivă în raportul cu textul la care se referă, înseamnă că vecinul care a semnat a fost prezent la întrunirea Comisiei iar norma la care ne referim a fost respectată iar scopul reglementării a fost atins. 3.2.2. Încălcarea dispozițiilor Criteriilor 1C/311/1992 din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 precum si a dispozițiilor art. 1169 din C. civ. prin concluzia potrivit căreia nu era necesară semnarea de către vecini în dreptul fiecărui segment al limitei suprafeței terenului Dispozițiile Criteriilor 1C/311/1992 din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 impun "recunoașterea" întregii limite a suprafeței terenului; ar fi pur și simplu absurdă și contrară scopului reglementării interpretarea acestor dispoziții în sensul în care ar fi suficientă o "recunoaștere" parțială. Prin urmare, într-un proces-verbal de vecinătate în care limita suprafeței terenului este supusă "recunoașterii" segment cu segment - așa cum este cazul procesului-verbal de vecinătate care face obiectul prezentei cauze - pentru a exista o recunoaștere a întregii limite a suprafeței este necesară o semnătură distinctă pentru fiecare segment. In sentința recurată este afirmată însă o soluție contrară atunci când se afirmă că, întrucât Criteriile 1C/311/1992 nu impun semnarea de către vecinii relevanți în dreptul fiecărui segment al limitei de vecinătate dintre părți, nu este necesar ca părțile să semneze pentru fiecare astfel de segment, ci ar fi suficientă o semnătură în dreptul unui singur astfel de segment. Interpretarea dată de instanța de fond este vădit eronată întrucât, în ipoteza unui proces-verbal de vecinătate în care limita suprafeței terenului este supusă recunoașterii segment cu segment, fiind cerută câte o semnătură din partea vecinului corespunzător pentru "recunoașterea" fiecărui astfel de segment, lipsa semnăturii fie și pentru un singur segment identificat distinct conduce la lipsa unei "recunoașteri" pentru întreaga limită a suprafeței terenului. Or, în mod evident, scopul reglementării este de a impune o recunoaștere integrală a limitei suprafeței terenului. Concluzia eronată a instanței de fond este, în primul rând, consecința ignorării naturii de act juridic civil a procesului-verbal de vecinătate. Intr-un act juridic civil, în virtutea principiului libertății de voință reglementate prin dispozițiile art. 1169 din C. civ.: părțile au libertatea de a stabili modul de formulare a ceea ce urmează să fie convenit; dacă actul prevede expres că o semnătura aplicată într-un anumit loc din act constituie consimțământ pentru un anumit lucru, atunci semnătura aplicată în acel loc nu constituie consimțământ decât pentru acel lucru. Prin urmare, părțile au libertatea de a întocmi procesul-verbal de vecinătate: fie de așa manieră încât printr-o singură semnătură să fie recunoscute limitele întregii suprafețe de terenului, fie prin defalcarea limitelor terenului segment cu segment, identificate prin puncte de frângere, și cerința "recunoașterii" exprese, prin semnătură distinctă, pentru fiecare astfel de segment. 3.3. Încălcarea dispozițiilor art. 309 alin. (5) raportat la art. 329 teza finală și ale art. 329 prima teză din C. proc. civ., motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. Procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 constituie un înscris în înțelesul dispozițiilor art. 265 din C. proc. civ.. In stabilirea conținutului acestui înscris prin prezumții în cadrul procedurii de judecată în prezenta cauză, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. cu privire la limitele utilizării prezumțiilor judiciare. Cu privire la înscrisul proces-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, instanța de fond a formulat o concluzie ce este rezultatul unui silogism - prezumție - care încalcă în mod vădit aceste dispoziții ale C. proc. civ. cu privire la utilizarea prezumției ca mijloc de probă. Prezumția utilizată în sentința recurată este aceea că semnăturile care apar pe procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 în dreptul unor segmente ale limitei suprafeței corespunzătoare vecinătăților cu Primăria Arefu și, respectiv, Ocolul Silvic Vidraru, aparțin unor persoane care aveau drept de reprezentare a acestor entități, în ciuda faptului că procesul-verbal nu menționează nici numele persoanei care a semnat pentru acestea, nici calitatea persoanei respective. Așadar, din simpla existență a unei semnături în rândurile de tabel care indică vecinătăți cu Primăria Arefu, respectiv Ocolul Silvic Vidaru, instanța de fond a dedus și a concluzionat că persoanele care au efectuat acele semnături aveau dreptul de a reprezenta cele două entități, cu toate că în procesul-verbal de vecinătate nu sunt menționate: numele persoanelor fizice care au semnat și nici calitatea persoanelor fizice care au semnat. Desigur, nici Primăria Arefu (procesul-verbal de vecinătate ar fi trebuit să menționeze, de fapt, Unitatea Administrativ Teritorială Arefu, adevăratul titular al dreptului de proprietate), nici Ocolul Silvic Vidraru nu pot semna vreun document decât prin reprezentanți, neputându-se prezenta in corpore pentru a aplica o semnătură. Acești reprezentanți pot fi reprezentanți legali sau reprezentanți convenționali (împuterniciți). Prin formularea și întemeierea soluției din sentința recurată pe prezumția că semnătura de pe procesul-verbal de vecinătate aparține unor persoane fizice care aveau calitatea necesară pentru a reprezenta Primăria Arefu și, respectiv, Ocolul Silvic Vidraru, prin sentința recurată au fost încălcate dispozițiile art. 309 alin. (5) raportat la art. 329 din C. proc. civ., pentru că proba cu prezumții nu este niciodată admisibilă peste cuprinsul înscrisului. Cum înscrisul proces-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 nu cuprinde mențiuni privind calitatea celui care a semnat documentul și nici măcar numele acestuia, prezumția că cel care a semnat este reprezentant al celor două entități este peste cuprinsul înscrisului, deci inadmisibilă; de asemenea, au fost încălcate dispozițiile art. 329 prima teză, care stabilesc că prezumțiile pot fi primite numai dacă "au greutate și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins"'. In acest caz, prezumția judiciară nu are absolut nicio greutate și nicio putere în lipsa oricărei alte probe suport. 3.

Încălcarea dispozițiilor art. 14 din Criteriile 1C/311/1992 raportat la dispozițiile din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 (motiv de casare la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.) In sentința recurată se afirmă că neregularitatea procesului-verbal de vecinătate nu poate atrage nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate câtă vreme acest act nu este singurul document care stă la baza emiterii Certificatului. Operațiile pregătitoare și documentele care constituie documentația în baza căreia se emit certificatele de atestare a dreptului de proprietate au însă caracter cumulativ, astfel încât lipsa ori neregularitatea oricăruia dintre acestea este de natură să atragă nelegalitatea certificatului emis în baza lor. Concluzia instanței de fond potrivit căreia lipsa unui astfel de document - afirmația privind "cel mai important" nu a fost făcută de către reclamanți și este lipsită de relevanță - nu poate atrage nulitatea Certificatului pentru că nu este singurul document suport este lipsită de orice temei juridic. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 și celor din Anexa 1, Capitolul 3 (Măsurători topografice), paragraful 9 din Criteriile 1C/311/1992, caracterul cumulativ al tuturor documentelor și operațiunilor ce stau la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. Lipsa ori neregularitatea oricărui astfel de document sau a oricărei astfel de operațiuni, atrage nelegalitatea și astfel nulitatea actului administrativ individual emis în temeiul acestora, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate. In cazul nulității actelor administrative individuale, nu există nicio distincție între nulități absolute si nulități relative, aspect bine stabilit în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ precum și în teoria dreptului administrativ. Prin urmare, nulitatea procesului-verbal de vecinătate, cauzată de lipsa consimțământului vecinilor cu privire la limitele suprafeței incintei pentru care a fost solicitat Certificatul, atrage și nulitatea Certificatului. 3.

Încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2), art. 8 alin. (1) și ale art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 In sentința recurată a fost reținut că, de fapt, reclamanții nici nu ar putea invoca nelegalitatea procesului-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, considerente ce au fost formulate de instanță fără a fi fost invocată vreo excepție de lipsă a calității procesuale active a reclamanților. In al doilea rând, nulitatea procesului-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 a fost invocată având în vedere calitatea acestuia de act care stă la baza emiterii actului administrativ individual contestat, respectiv Certificatul. Dispozițiile art. 1 alin. (1) art. 1 alin. (2) și ale art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 permit oricărei persoane care este vătămată printr-un act administrativ individual să solicite anularea respectivului act. Legea prevede că este suficient ca actul administrativ să fie cel vătămător pentru reclamant, care nu trebuie să demonstreze că a fost vătămat prin chiar neregularitatea săvârșită în emiterea actului administrativ. Dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt cât se poate de clare în această privință. Având dreptul să ceară anularea actului administrativ, persoanele vătămate prin actul administrativ pot ataca și orice acte stau la baza emiterii acestuia, în caz contrar dispozițiile privind dreptul de a ataca actul administrativ vătămător ar fi ineficiente în garantarea dreptului de acces la justiție. De altfel, dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 permit reclamanților să atace chiar "operațiunile administrative" care stau la baza emiterii unui act administrativ, dispoziție legală al cărei scop este de a permite contestarea legalității unor acte și fapte care nu au nici măcar calitatea de acte juridice. Cu atât mai mult trebuie recunoscut dreptul persoanei vătămate printr-un act administrativ de a ataca varii acte juridice -civile sau administrative - care stau la baza emiterii actului administrativ contestat. Astfel, concluzia instanței de fond citată mai sus afirmă, de fapt, o limitare a dreptului reclamanților de a ataca Certificatul pentru o neregularitate în emiterea acestui act administrativ individual - procesul-verbal de vecinătate - care nu ar afecta în mod direct reclamanții. Această concluzie încalcă dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stabilesc dreptul oricărei persoane de a ataca orice act administrativ care îi vatămă drepturile, indiferent de neregularitatea săvârșită în emiterea acelui act administrativ. Actul trebuie să fie cel vătămător, nu neregularitatea invocată. 3.

Încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut la art. 6 din C. proc. civ., motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au arătat că terenul în suprafață de 15.925 mp aflat în proprietatea publică a Comunei Arefu se află în partea de sud a terenului proprietatea D. (Anexa 8). Or, procesul-verbal de vecinătate exhibat de către D. menționează numai Ocolul Silvic la granița de sud a terenului proprietatea D., dovadă a eronatei identificări a vecinilor sil sau a terenului aflat în proprietatea D.. Cu privire la acest aspect, prin citația emisă în data de 13.07.2022, instanța de fond a pus în vedere reclamanților să depună la dosar dovada calității de proprietar pentru terenul în privința căruia a fost susținut că se învecinează cu terenul ce face obiectul Certificatului în partea de sud a acestuia. Reclamanții s-au conformat acestei obligații și au depus la dosarul cauzei, în data de 19.07.2022, documente care atestă parțial, dreptul de proprietate al reclamanților B. și C. asupra terenului aflat la sud, cât și, parțial, dreptul de proprietate publică al UAT Arefu asupra terenului aflat la sud. Prima instanță a reținut că susținerea reclamanților privind identificarea eronată a vecinilor și a terenurilor aflate în proprietatea D. este doar o afirmație nedovedită în cauză, nefiind indicate probele din care rezultă o asemenea împrejurare. Recurenții au arătat că la dosarul cauzei a fost depusă odată cu cererea de chemare în judecată, copia acțiunii formulate în dosarul nr. x/2021 de către D. S.A. împotriva A. S.R.L. precum și împotriva UAT Arefu și împotriva Consiliului Local Arefu, prin care se solicită anularea parțială a contractului de concesiune pe motiv că ar exista o suprapunere cu terenul aparținând UAT Arefu, teren situat la sud de terenul care face obiectul Certificatului. Afirmațiile privind existența acestei suprapuneri au fost reiterate și prin întâmpinarea formulată de D. S.A. în prezenta cauză fără ca D. S.A. să fi făcut vreodată vreo afirmație sau să fi depus vreo probă cu privire la un transfer relevant de terenuri de la Ocolul Silvic Vidraru către UAT Arefu. Această poziție procesuală constituie practic o recunoaștere a învecinării la sud a terenului ce face obiectul Certificatului cu terenul UAT Arefu. Intre documentele depuse la dosarul prezentei cauze în data de 19.07.2022, se află contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x/05.11.2015 de către notarul public E., prin care reclamanții B. și C. au cumpărat de la F. S.A. terenul în suprafață de 500 mp identificat cu nr. cadastral x, intabulat în cartea funciară nr. x a localității Arefu. In acest contract se arată că: "Acest imobil are, conform actelor, următoarele vecinătăți: la N - parcare auto D., la S- G., la E- Dj Curtea de Argeș-Baraj Vidraru, la V- Primăria Arefu." Mai mult, niciunul dintre pârâți nu a contestat învecinarea la SUD a terenului proprietatea D. S.A. cu terenul UAT Arefu, nici în prezent, nici în trecut. In ciuda probelor elocvente cu privire la faptul că terenul ce face obiectul Certificatului nu s-a învecinat niciodată cu Ocolul Silvic Vidam, în sentința recurată se arată că susținerea reclamanților privind identificarea eronată a vecinilor și a terenurilor aflate în proprietatea D. este doar o afirmație nedovedită în cauză, nefiind indicate probele din care rezultă o asemenea împrejurare. Așadar, instanța de fond nu arată că nu ar exista astfel de probe, ci că ele nu au fost indicate. Din această afirmație rezultă că instanța de fond a refuzat practic să cerceteze aspectul identificării eronate a vecinătăților în procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, cu încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil. 4. Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat au formulat întâmpinări intimații-pârâți Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Energiei și Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale D. S.A. 4.1. Întâmpinarea depusă de intimatul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Instanța a reținut în mod corect că nu s-a dovedit nelegalitatea actului administrativ individual contestat prin raportare la criticile formulate de reclamanți. După cum a arătat în apărările depuse la dosarul cauzei, certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nu reprezintă titlu de proprietate ca și în cazul celor emise în baza Legii nr. 13/1991, ci atestă o anumită situație patrimonială existentă la un moment dat, respectiv atestă dreptul de proprietate asupra terenului din patrimoniul societății comerciale la data înființării acesteia prin hotărâre de Guvern. În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 834/1991, ministerul de resort atestă prin certificat dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute în patrimoniu de către societatea comercială la data înființării acesteia prin hotărâre de Guvern, pe baza documentațiilor întocmite de Comisia constituită la nivelul societății comerciale și avizată de organele teritoriale de specialitate, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (fost OCOT) și DUAT, teren necesar desfășurării activității, potrivit obiectului de activitate al societății comerciale. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, ca act administrativ, atestă dreptul de proprietate asupra terenului din patrimoniul societății comerciale la data înființării acesteia prin hotărâre de Guvern. Dreptul de proprietate al societății comerciale a fost dobândit prin efectul legii (art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990) și nu prin actele administrative a căror anulare se solicită. În calitate de minister de resort, (în baza H.G. nr. 834/1991 cu modificări si completări ulterioare) eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate in patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora prin hotărâre a guvernului, numai pe baza documentației topografice avizata de organele Oficiului de Cadastru si Publicitare Imobiliara si Departamentul de Urbanism si Amenajare a Teritoriului (potrivit Criteriilor nr. 2665/1992 ale Ministerului Finanțelor Publice, art. 15). Astfel, răspunderea întocmirii documentației topografice în vederea emiterii certificatului nu revine ministerului de resort, iar conformitatea înscrierilor în cartea funciară pentru suprafețele de teren ale societăților pentru care au fost emise certificate de atestare a dreptului de proprietate nu intră în atribuțiile ministerului. În concluzie, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate, având vizele necesare, potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea si evaluarea terenurilor aflate in patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, cu modificările si completările ulterioare si a Criteriilor nr. 2665/311/1992, cu modificările ulterioare. Cu alte cuvinte, instanța a indicat că terenul atestat prin actul administrativ contestat a fost identificat prin măsurători topo-cadastrale și planuri topografice întocmite de unități specializate, verificate și avizate de specialiști, conform art. 15 din Criteriile nr. 2665/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capitat de stat. La pag. 9 din hotărârea recurată instanța a retinut că modalitatea de întocmire a procesului-verbal de vecinătate nr. x/3.12.2002 nu încalcă criteriile nr. 311 din 28.02.1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat. Consideră intimatul că instanța a analizat aspectele supuse judecății și a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar motivele de casare invocate de recurent, prevăzute de art. 488 alin. (1) (pct. 5 și pct. 8) nu sunt îndeplinite. Cu privire la actele încheiate ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/03.06.2003, întreaga responsabilitate incumbă beneficiarului actului administrativ - certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 si 244 C. proc. civ. 4.2. Întâmpinarea depusă de intimatul-pârât Ministerul Energiei Pârâtul Ministerul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Soluția privind respingerea cererii de chemare în judecată este una corectă și nu se încadrează în motivele de recurs invocate de recurenți prin recursul declarat. Astfel, intimatul a arătat că în mod corect instanța de judecată a constatat faptul că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x/2003 a fost emis în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și în conformitate cu H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, în urma procedurii stabilite prin Criteriile nr. 311/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, având la bază o documentație complexă și nu doar procesul-verbal de vecinătate a cărui nelegalitate s-a invocat de reclamanți. Totodată, instanța a constatat că modalitatea de întocmire a procesului-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 nu încalcă Criteriile nr. 311/28.02.1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat. 4.3. Întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "D. S.A." Pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Cu privire la excepție, s-a arătat că pretinsele motive de recurs nu se încadrează in cazurile limitativ prevăzute de lege, nefiind invocat concret niciun motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Nicăieri in cadrul motivelor de recurs nu se indica dispoziția legala care ar fi fost încălcata de către instanța,cu atât mai puțin sa se precizeze cauza pentru care motivele de recurs ar putea fi încadrate in aceasta. In acestei condiții, recursul nu respecta exigentele prevăzute de lege, respectiv au fost încălcate dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la alin. (3), precum si art. 489 alin. (1) raportat la alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care se impune constatarea nulității recursului formulat. În subsidiar, s-a arătat că recursul este neîntemeiat; D. este proprietarul terenului in suprafața de 16.101,35 mp, si deține terenul in baza Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate Seria M03, nr. 8316 emis de Ministerul Industriei si Resurselor In data de 03.06.2003 înscris în Carte Funciară nr. x a localității Arefu cu nr. cadastral x in baza încheierii de carte funciara nr. x/29.02.2008. In anul 2003 a fost întocmita de către D. documentație conform H.G. nr. 834/1991, în baza căreia a fost obținut Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenului Seria M03, nr. 8316 și in anul 2008 a fost întocmită "Documentația topocodastrală pentru înscrierea în cartea funciara a imobilului UHE Vidraru-CHE,cladiri anexe, șina troliu si plan înclinat" pentru suprafața de teren de 16,101,35 mp pe UAT Arefu, lucrare executata de S.C. H. S.R.L., beneficiarul acestei lucrări fiind societatea noastră prin Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeș {Memoriu Tehnic întocmit de executatul documentației). Analizând aceasta documentație, se observa ca ea a fost realizata in scopul intabulării corpului de proprietate cu nr. Cad. x înscris in Cartea Funciara a UAT Arefu a terenului specificat in Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x/03.06-2003, precum si ca suprafața corpului de proprietate (înscrisa in actele de proprietate) este de 16-101,35 mp si este delimitată cu borne de contur. Capitalul social al societăților economice, foste de stat, a fost stabilit si evaluat prin H.G. nr. 834/1991 - in temeiul art. 19 din Legea nr. 15/1990. Prin H.G. nr. 627/2000, s-a înființat S.C. D. S.A., societate care a demarat procedura de obținere a Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 8316/03.06.2003, întocmai cum prevăd dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 834/1991. In baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome si societăți comerciale si a H.G. nr. 834/1991, a propunerii comisiei pentru stabilirea si evaluarea terenurilor (constituita prin Ordinul ministrului nr. 5220/16.07.2001), in temeiul H.G. nr. 19/2001 de organizare si funcționare a Ministerului industriei si Resurselor (MIR), s-a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 8316/03.06.2003. In conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991, Ministerul de resort atesta prin certificat, dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute in patrimoniu de către societatea comerciala - la data înființării acesteia prin hotărâre de Guvern, pe baza documentațiilor întocmite de Comisia constituita la nivelul societății comerciale recepționată si avizata de organele teritoriale de specialitate, si Departamentul de Urbanism si Amenajare a Teritoriului (DUAT), teren necesar desfășurării activității, potrivit obiectului de activitate al societății comerciale. Anexa nr. 1 la CADP. Prin emiterea de către Ministerul Industriei si Resurselor a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 8316/03.06.2003, in favoarea D. S.A. București, in baza Legii nr. 15/1990 si H.G. nr. 834/1991, a fost atestata si recunoscuta, după o procedura stabilita de lege situația patrimoniala existenta a societății. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 8316 din 03.062003 a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale in vigoare, ce au servit ca temei al emiterii acestuia, respectiv cu respectarea condițiilor prevăzute de H.G. nr. 834/1991, pe baza documentației intocmite conform Criteriilor nr. 2665/1992, cu modificările si completările ulterioare, pentru stabilirea si evaluarea terenurilor. Între terenul proprietate D. și terenul pârâților a existat o linie de hotar fixată prin coordonate in sistem de proiecție "stereographic 1970" ale punctelor de contur și semne externe și vizibile, respectiv borne amplasate de D. odată cu întocmirea documentației pentru obținerea CADP, respectiv in anul 2002. In Procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, semnat și de primăria comunei Arefu reprezentata de Dl. I. - primar, se recunoaște proprietatea D. S.A. Curtea de Argeș, delimitată prin borne cu acordul vecinilor si in numele lor. Contestarea in motivele de recurs a procesului-verbal de vecinătate nu are susținere legala. Instanța de fond constata corect ca Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 03 nr. 8316/03.06.2003 are la baza o documentație complexa si nu doar procesul-verbal de vecinătate contestat de reclamanți. Documentația întocmita in vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate in administrarea D. S.A. Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeș pentru obiectivul de investiții AHE a Râului Argeș este depusa la dosarul de fond si cuprinde printre altele: procesul-verbal de recepție întocmit la 22.11.2022 care atesta recepția documentației topografice de comisia constituita potrivit pct. 35 din Anexa 1, Capitolul 8 din Criterii, comisie care controlează lucrările geo-topografice atât pe teren, cat si la birou, conform pct. 36 din același act normativ; plan topo-cadastral; situația privind stabilirea terenurilor aflate in patrimoniul societății comerciale D. S.A. - SH Curtea de Argeș; procesul-verbal de vecinătate . Cu privire la procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, contestat de reclamanți, instanța de fond constata corect ca acesta este semnat de fiecare participant la întocmirea acestuia, fiind insusit de reprezentantul Primăriei Arefu prin primar Dl. I.) si reprezentantul Ocolului Silvic Vidraru prin semnare si stampilare. Făptui ca aceștia nu au semnat fiecare rând înscris in tabel, respectiv in dreptul fiecărei limite de vecinătate cu terenul aflat in administrarea D. S.A., nu are semnificația susținuta de recurenți privind lipsa acordului vecinilor la stabilirea vecinătăților. Astfel, Criteriile nr. 311 din 28.02.1992 nu prevăd o asemenea condiție de forma a procesului-verbal de vecinătate, ca acesta sa fie semnat in dreptul fiecărei limite de vecinătate cu terenul supus identificării si evaluării. Conform Pct. 9 din Anexa nr. 1, Cap. 3 din Criterii, prezenta vecinilor Primăria Aref si Ocolul Silvic Vidraru prin reprezentanți, este consemnata prin semnarea si stampilarea procesului-verbal de vecinătate, fiind astfel îndeplinite condițiile normei legale cu privire la operațiunile topografice pregătitoare. Nu rezulta din conținutul Criteriilor nici obligativitatea menționării numelui si a calității persoanelor care au fost prezente la recunoașterea limitelor suprafeței atestate, pentru a se susține nelegalitatea procesului-verbal de vecinătate pentru acest motiv invocat si in recurs. Consideră că în mod greșit s-a obținut de către pârâți terenul în suprafață de 645 mp care era la momentul respectiv proprietate D. si pentru care deține documente de proprietate încă din anul 2003. Prin emiterea de către Ministerul Industriei si Resurselor, a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/03.06.2003, in favoarea S.C. D. S.A. București, in baza Legii nr. 15/1990 si H6 nr. 834/1991 a fost atestata si recunoscuta, după o procedura stabilita de lege, situația patrimoniala existenta a societății. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate demonstrează o anumita situație patrimoniala existenta la momentul infiintarii societății, S.C. D. S.A devenind proprietara terenului prin efectul Legii nr. 15/1990, respectiv art. 20 alin. (2), si, desigur, ca urmare a îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute in respectivul act normativ. In drept, au fost invocate prevederile Pct. 9 din Anexa nr. 1, Cap. 3 din Criteriile nr. 311 din 28.02.1992, Legea nr. 15/1990 si H.G. nr. 834/1991, art. 486-487 C. proc. civ. 5. Răspunsul la întâmpinări Recurenții nu au formulat răspuns la cele 3 întâmpinări, deși acestea le-au fost comunicate în termenul legal. 6. Alte aspecte procesuale În ședința publică de la termenul de judecată din 11 iunie 2024, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare invocată de intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "D. S.A." prin întâmpinare, pentru considerentele expuse în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 7.1. Argumentele de fapt și de drept reținute de prima instanță a) Procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 - care a stat la baza emiterii Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate seria x nr. x emis de Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în favoarea D. S.A. ar fi semnat de fiecare participant la întocmirea acestuia, fiind însușit inclusiv de către reprezentanții Primăriei Arefu și ai Ocolului Silvic Vidraru prin semnare si ștampilare; b) Criteriile 1C/311/1992 privind stabilirea si evaluarea terenurilor aflate in patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, aprobate de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului în data de data de 28.02.1992 nu prevăd obligativitatea menționării numelui și a calității persoanelor care au fost prezente la recunoașterea limitelor suprafeței atestate, pentru a se susține nelegalitatea procesului-verbal pe acest motiv; c) Lipsa semnăturii reprezentanților Primăriei Arefu și ai Ocolului Silvic Vidraru în dreptul fiecărei limite de vecinătate cu terenul care face obiectul Certificatului nu are semnificația lipsei acordului acestora la stabilirea vecinătăților deoarece Criteriile 1C/311/1992 nu prevăd o astfel de formalitate, ci impun doar prezența vecinilor la întocmirea procesului-verbal, scop în care este suficientă o singură semnătură pe procesul-verbal; d) Reclamanții nu sunt îndreptățiți să formuleze o critică de nelegalitate referitoare la vicierea consimțământului vecinilor, o astfel de îndreptățire având doar persoanele al căror consimțământ a fost nesocotit la întocmirea procesului-verbal; e) Chiar dacă procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002 nu ar conține toate elementele prevăzute de Criteriile 1C/311/1992, acest lucru nu atrage nulitatea Certificatului deoarece procesul-verbal nu este singura operațiune prealabilă care a stat la baza emiterii Certificatului; f) În privința afirmației privind incorecta stabilire a vecinătăților în procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, afirmațiile reclamanților sunt nedovedite pentru că nu au fost indicate probele din care reiese acest lucru. 7.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenții-reclamanți Înalta Curte constată că recurenții au invocat atât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cât și motive de casare încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate în ordinea logico-juridică instituită de C. proc. civ. Astfel, în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenții au invocat faptul că prima instanță nu a cercetat suficient și nu a lămurit aspectul identificării eronate a vecinătăților în procesul-verbal de vecinătate nr. x/03.12.2002, cu încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil al recurenților. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au arătat că terenul în suprafață de 15.925 mp aflat în proprietatea publică a Comunei Arefu se află în partea de sud a terenului proprietatea D. (Anexa 8). Or, procesul-verbal de vecinătate exhibat de către D. menționează numai Ocolul Silvic la granița de sud a terenului proprietatea D., susținând reclamanții că acest aspect reprezintă o dovadă a eronatei identificări a vecinilor si/sau a terenului aflat în proprietatea D.. Deși această chestiune de fapt este una esențială pentru dezlegarea prezentei cauze, prima instanță a motivat succint faptul că "susținerea reclamanților privind identificarea eronată a vecinilor și a terenurilor aflate în proprietatea D. este doar o afirmație nedovedită în cauză, nefiind indicate probele din care rezultă o asemenea împrejurare." Or, dincolo de obligația instanței de a lămuri cauza sub toate aspectele, Înalta Curte constată că prima instanță nu se putea pronunța cu prioritate asupra aspectelor de drept legate de valabilitatea procesului-verbal de vecinătate, fără sa fi stabilit elementul de fapt esențial (premisă), care să justifice folosul demersului juridic al reclamanților, respectiv dacă între terenul ce face obiectul titlului de proprietate/dreptului de concesiune invocat de reclamanți și terenul ce face obiectul certificatului a cărui anulare parțială se solicită există sau nu suprapuneri. Astfel, numai ulterior constatării existenței unei suprapuneri, instanța de contencios poate proceda la verifica legalității emiterii certificatului de atestare pe suprafața aflată în suprapunere, inclusiv la verificarea criticilor de netemeinicie/nelegalitate a procesului-verbal de vecinătate. Deși prima instanță a antamat această chestiune de fapt, solicitând reclamanților, prin citația emisă în data de 13.07.2022, să depună la dosar dovada calității de proprietar pentru terenul în privința căruia a fost susținut că se învecinează cu terenul ce face obiectul Certificatului în partea de sud a acestuia, situația de fapt nu a fost complet lămurită și nu au fost administrate probe pentru completa cercetare a fondului cauzei. Or, cu atât mai mult, prima instanță nu putea respinge aceste argumente cu motivarea că identificarea eronată a vecinilor și a terenurilor aflate în proprietatea D. este doar o afirmație nedovedită în cauză, ci, conform art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.: "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc." Astfel, constatând că asupra acestui aspect de fapt, părțile au o atitudine contradictorie și că, pentru dezlegarea ei, nu este suficientă lecturarea înscrisurilor depuse, prima instanță avea obligația de a pune în discuția părților necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică de specialitate, în vederea identificării terenurilor în litigiu (cel aparținând reclamanților persoane fizice și comunei Arefu, cel dat în concesiune și cel ce a fost atestat prin certificatul atacat în cauză). Se impunea această clarificare cu atât mai mult cu cât reclamanții au atașat cererii de chemare în judecată copia acțiunii formulate în dosarul nr. x/2021 de către D. S.A. împotriva pârâților A. S.R.L. UAT Arefu și Consiliul Local Arefu, prin care se solicită anularea parțială a contractului de concesiune, pe motiv că ar exista o suprapunere cu terenul aparținând UAT Arefu, teren situat la sud de terenul care face obiectul Certificatului. Prin urmare, constatând caracterul fondat al acestui motiv de casare, se impune admiterea recursului și casarea în parte a sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu menținerea dispozițiile referitoare la soluționarea excepțiilor (care nu au fost recurate). Ca urmare, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs, fiind fondat motivul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Cu ocazia rejudecării, instanța de rejudecare va stabili, după administrarea probelor necesare (eventual, expertiza tehnică de specialitate) dacă între terenul ce face obiectul titlului de proprietate/dreptului de concesiune invocat de reclamanți și terenul ce face obiectul certificatului a cărui anulare parțială se solicită există sau nu suprapuneri. În ipoteza constatării existenței unei suprapuneri, instanța de contencios va proceda la verifica legalității emiterii certificatului de atestare pe suprafața aflată în suprapunere, prin cercetarea criticilor de netemeinicie/nelegalitate a procesului-verbal de vecinătate, ce vor fi reanalizate în al doilea ciclu procesual, fără a exista vreo rezolvare litigioasă prin prezenta decizie pe acest aspect.